Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 771/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 771/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 18278/211/2014
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 771/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E.-E. P.
JUDECĂTOR F. M.
GREFIER A. D. K.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe debitor . SRL și pe creditor ., având ca obiect anulare somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul creditoarei, dl. Ciciou M., cu delegație depusă la fila 15 din dosar, lipsă fiind debitoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că la data de 20 ianuarie 2015, creditoarea a depus, prin serviciul poștal, întâmpinare.
Judecătoria, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, conform prevederilor art. 1023 alin. 4 NCPC, raportat la art. 1015 NCPC și art. 94 NCPC.
Reprezentantul creditoarei arată că nu mai are alte cereri.
Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul creditoarei solicită respingerea acțiunii. Arată că nu are nici o datorie față de debitoare. Precizează că debitoarea nu și-a ridicat marfa expirată, astfel că nu a emis factura de stornare a mărfii, deși a fost informată cu privire la acest aspect.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._ creditorul . SRL în contradictoriu cu debitorul ., a solicitat instanței ca după administrarea probatoriului legal: sa pronunțe o ordonanța care sa conțină:- somația de plata pentru suma de 1762,49 lei, reprezentând:- facturi neachitate in valoare totala de 223,34 Iei, conform fisei contabile a clientului pe care o anexam prezentei;- penalități de întârziere la suma datorata, in valoare de 1539,15 lei.- termenul de plata- sa oblige parata la plata penalităților de întârziere pana la achitarea integrala a debitului; la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata ca, debitoarea a achiziționat, pe baza de factura prin punctul de lucru din Satu M., diferite produse. Termenul de plata acordat era de 7 zile de la data emiterii facturii, conform cu inscripția de pe factura personalizata si cu art. 3.2 din contractul cadru 2288/2009.
Scadenta facturilor era de 7 zile calendaristice. In cuprinsul facturii si in art. 7.2 din contract este menționat faptul ca penalitățile pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Debitoarea își recunoaște debitul prin semnarea si stampilarea facturilor, plățile parțiale pe care le-a făcut.
Creditoarea apreciaza ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate privind admiterea cerererii, creanta fiind certa, lichida si exigibila.
In drept, invoca dispozițiile art. 1013-1017 C. pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată debitoarea a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata. Motivand in esenta urmatoarele:
:-.. nu datorează nici o suma de bani . SRL deoarece garanția solicitata pentru casete si sticle pentru berea adusa (ambalajele din pvc si sticlele) se afla in depozitul firmei si a solicitat firmei T. M. COMIMPEX SRL sa se prezinte sa le ridice deoarece îi creează problem cu spațial de depozitare si nu sunt obligați sa le depoziteze insa nu s-au prezentat pentru a le ridica.
Contractul prezentat este un contract fals persoana fizica ce reprezintă societatea este d-nul CICIOU M. care este acționar unic si administrator a firmei si conform cu actul constitutive (statutul) firmei este singurul ce reprezintă firma in raport cu terți. Semnătura de pe contract este falsa si nu aparține reprezentantului legal al firmei noastre.
Prin Ordonanta civila nr. 7994/17 iulie 2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr._, a fost respinsa cererea de emitere a ordonantei de plata formulata de creditoarea . SRL in contradictoriu cu debitoarea ..
Impotriva ordonantei in litigiu,creditoarea a formulat cerere in anulare, motivand in esenta ca cererea acestora indeplineste conditiile prevazute de art.1013-1017 NCPC, sumele indicate fiind certe, lichide si exigibile.
Analizand legalitatea si temeinicia hotararii pronuntate prin prisma criticilor aduse de catre creditoare instanta apreciaza ca carerea in anulare formulata este intemeiata.
Potrivit art. 1023 alin. (1) din C. proc. civ., Împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1021 alin. (1) și (2) debitorul poate formula cererea în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, iar în baza alin. (3) din cadrul aceluiași articol, Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Pe de altă parte, nu poate fi omis că, așa cum rezultă din reglementarea art. 1023 alin. (6) din C. proc. civ., Dacă instanța învestită admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanța, în tot sau, după caz, în parte, pronunțând o hotărâre definitivă, iar conformart. 1013 alin. (1) din C. proc. civ., dispozițiile ce reglementează procedura specială a ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, prin alin. (2) din cadrul aceluiași articol legiuitorul stabilind creanțele care nu sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1013 și urm. din C. proc. civ., respectiv cele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. Așadar, față de prevederile anterior redate, se poate lesne observa că trei sunt condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca procedura specială să își găsească aplicare: să existe o creanță constând într-o obligație de plată a unei sume de bani, creanța pretinsă să prezinte caracter cert, lichid și exigibil și, în fine, creanța să rezulte dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, care este însușit de părți prin semnătură ori printr-un alt mod admis de lege.
În ce privește cauza de față, instanța constată că, intre parti a fost incheiat contractul cadru de livrare nr._/2009, in baza caruia debitoarea a achiziționat, pe baza de factura prin punctul de lucru din Satu M., diferite produse. Termenul de plata acordat era de 7 zile de la data emiterii facturii, conform cu inscripția de pe factura personalizata si cu art. 3.2 din contractul cadru mentionat.
Debitoarea isi recunoaste debitul prin semnarea si stampilarea facturilor si a platilor partiale pe care le-a efectuat.
În consecință, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1014 alin. (1) C.proc.civ., creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, reținând că în materia răspunderii civile contractuale, odată dovedite raporturile contractuale dintre părți, debitoarei îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, aceasta nu a făcut nicio dovadă sensul stingerii debitului precizat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1022 alin. (1) C.proc.civ.,art. 1024 alin. (2) și alin. (4) C.proc.civ. republicat, va admite cererea având ca obiect anulare ordonanță de plată astfel cum a fost formulată de creditoarea T. M. Comimpex SRL în contradictoriu cu debitoarea . va anula ordonanta civila nr. 7994/17 iulie 2014 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._, va ordona debitoarei să achite în favoarea creditoarei suma de 1762,49 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, precum și penalități de întârziere in cuantum de 1539,15 lei calculate pana la data de 29.04.2014 si in continuare penalitati de intarziere in cuantum de 1% pe zi de intarziere pana la achitarea debitului
Instanța în temeiul art. 1021 alin. (3) C.proc.civ. va fixa un termen pentru executarea obligației de 20 de zile de la data comunicării ordonanței.
Față de prevederile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, apreciind că creditoarea a făcut dovada existenței și întinderii acestora conform art. 452 C.proc.civ., instanța va obliga debitoarea la plata sumei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în dosarul nr._ și în prezentul dosar
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de creditoarea . SRL, inregistrata in Registrul Comertului, CUI RO_, cu sediul in Cluj-N., .,. in contradictoriu cu debitoarea . inregistrata in Regirul Comertului sub nr. J_, CUI_, cu sediul in Negresti Oas, ., jud. Satu M. si in consecinta:
Anuleaza Ordonanta civila nr. 7994/17 iulie 2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-N. in dosarul nr._ .
Admite cererea de emitere a unei ordonante de plata formulata de creditoarea . SRL in contradictoriu cu debitoarea . si in consecinta:
Obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 1762,49 lei reprezentand facturi neachitate in cuantum de 223,34 lei si penalitati de intarziere in cuantum de 1539,15 lei calculate pana la data de 29.04.2014 si in continuare penalitati de intarziere in cuantum de 1%/zi de intarziere, pana la achitarea debitului, in termen de 20 zile de la comunicare.
Obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 27.01.2015
P. JUDECATOR GREFIER
E. E. P. F. M. A. D. K.
PEE.PEE./4 EX./24.06.2015
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 139/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 902/2015.... → |
|---|








