Anulare act. Sentința nr. 2771/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2771/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 2771/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2771/2015
Ședința publică din data de 16 martie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. C. F.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R. D. și pe pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect anulare clauze abuzive - Lg. 193/2000; O.G. 50/2010.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 02.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, în aceeași constituire hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2014 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamantul R. D. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. și O. B. ROMÂNIA SA – SUCURSALA ZORILOR CLUJ să constate caracterul abuziv clauzelor contractuale înscrise în contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 04.11.2008, respectiv art. 5.2 – „dobânda este variabilă, putând fi modificată în mod unilateral de către bancă în funcție de politica O. B. ROMÂNIA SA, de costurile de finanțare ale băncii, de evoluția pieței financiar-bancare luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: EURIBOR (EUR) LIBOR (CHF)/ROBOR (RON), fără consimțământul clientului. noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de către bancă. modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate” și art. 7.6 – „în orice moment, valoarea garanțiilor creditului nu va fi mai mică de 125% din soldul creditului. Dacă pe parcursul derulării contractului banca consideră, în mod unilateral, că valoarea proprietății prezentate drept garanție descrește șl nu mai asigură acoperirea obligațiilor rezultate din prezentul contract, clientul se obligă să aducă garanții imobiliare suplimentare, astfel încât valoarea totală a garanțiilor să acopere minim 125% din soldul creditului. prezentarea garanțiilor suplimentare va fi efectuată în maximum de 30 de zile lucrătoare de la solicitarea băncii. clientul va suporta toate costurile legate de evaluarea /reevaluarea garanțiilor. nerespectarea garanțiilor constituie caz de culpă”.
Reclamantul a mai solicitat ca o consecință a constatării caracterului abuziv să se constate nulitatea absolută în întregime/parțială a acestor clauze și, respectiv, să se dispună modificarea contractului de credit prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor în sensul modificării art. 5.2 în sensul în care dobânda variabilă să fie compusă din indicele Libor CHF calculat la 3 luni la care să se adauge o marjă fixă de 5.585% reprezentând diferență dintre dobânda de 8, 39% șl valoarea indicelui de referința Libor la 3 luni 2,8050% ambele valori fiind calculate la data încheierii contractului, respectiv 04.11.2008 și eliminarea în întregime din contractul de credit a clauzei prevăzute la art. 7.6, obligarea pârâtei O. B. România S.A. la modificarea contractului de credit conform celor expuse la punctul II și la emiterea unui nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractului dată de constatarea clauzelor abuzive, sub sancțiunea de daune cominatorii în sumă de 50 lei/zi până la data executării acestei obligații, obligarea pârâtei O. B. ROMÂNIA S.A. la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzei prevăzute de art.5. 2 din contractul de credit șl a dobânzii legale aferente debitului de la data achitării sumelor până la data restituirii efective, actualizată cu indicele de inflație. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C2204/1000/_ din data de 04.11.2008, prin care i s-a acordat cu titlu de împrumut suma de_ CHF cu mențiunea că francul elvețian a fost doar moneda de acordare a creditului, deoarece suma virată în contul său a fost echivalentul în lei la cursul valutar de la data aprobării creditului. De altfel, și ratele lunare le achită plătind echivalentul în lei al ratei la cursul valutar al zilei respective, fapt pentru care devalorizarea accelerată a leului în raport cu francul elvețian de la 2, 4704 lei/1 CHF la data contractării creditului la 3, 65 lei/1 CHF (cursul actual) a dus la dublarea ratei.
Reclamantul a arătat faptul că în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 banca i-a impus o marjă fixă fără să justifice în vreun fel modul în care a fost stabilită această marjă fixă.
Potrivit art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, actul normativ în baza căruia pârâta susține că a întocmit actul adițional, prevede în art. 37 alin. 1 lit. a că: "În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului; b) marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, prin excepție de la prevederile lit. b), valoarea marjei și valoarea indicilor de referință pot fi reduse; d) formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia; e) elementele care intră în formula de calcul a variației dobânzii și valoarea acestora vor fi afișate pe site-urile și la toate punctele de lucru ale creditorilor.” Reclamantul a susținut că banca avea obligația de a-i stabili o marjă fixă raportată la condițiile concrete ale contractului său de credit, nu să îi impună o marjă abuzivă, nejustificat de mare, doar pentru a-și menține dobânda aplicată la momentul acordării creditului.
Reclamantul a mai arătat că O.U.G. nr. 50/2010 în baza căreia se pretinde că s-ar fi întocmit actul adițional prevede expres în art. 40: (1) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator, (2) creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale, (3) în cazul modificărilor impuse prin legislație, nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. în acest caz se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislație sunt considerate nule de drept.”
Reclamantul a menționat că deși nu a semnat actul adițional, banca l-a considerat, totuși, în mod cu totul absurd si abuziv, ca fiind acceptat tacit.
Reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului adițional, respectiv faptul că acestea nu se aplică contractului său de credit de vreme ce nu l-a semnat.
Cât privește clauzele abuzive din contractul de credit reclamantul a susținut că nu poate fi acoperită nici ilegalitatea unei perceperi a dobânzii peste nivelul ce rezultă din interpretarea corectă a clauzelor contractuale, pe motivul că s-ar înregistra pierderi mari pentru bancă, întrucât profitul trebuie să fie întotdeauna licit, iar câștigul sau beneficiul ce nu are la bază legea (sau voința reală a părților, în cazul de față) nu poate fi dobândit și rămas câștigat celui care a profitat de el.
Nu există vreo prevedere legală care să dea dreptul la un tratament preferențial pentru bancă în detrimentul clienților săi, pe motivul că banca (și sistemul bancar) sunt de preferat să supraviețuiască unei crize economice, în timp ce se acceptă că clienții acestora pot sau nu suporta economic majorări ale dobânzilor și pot sau nu supraviețui financiar acestei crize, fiind în acest fel transformați în garanții gestiunii sistemului bancar, chiar dacă nu s-au angajat la aceasta și nici legea nu-i obligă și nu-i poate obliga în acest sens.
Prin urmare, clauza privind dobânda variabilă și obligațiile ce decurg din această clauză, nu pot produce efecte în continuare, deoarece au un caracter abuziv, în lipsa transparenței privind calculul dobânzii de referință, orice modificare a nivelului dobânzii putând fi considerată o modificare unilaterală a contractului.
Deoarece în contract nu se indică în mod transparent formula de calcul a dobânzii, reclamantul a susținut că propune un mod de calcul ce presupune o marjă fixă și indicele Libor calculat la 3 luni. A arătat că la data încheierii contractului de credit dobânda curentă era de 8, 38%, iar valoarea indicelui de referința LIBOR CHF 3 luni era de 2, 8050%, ceea ce înseamnă că marja băncii care acoperă costurile privind creditul ar fi trebuit să fie de 5, 585%.
Clauza prevăzută la art. 7.6 –„în orice moment, valoarea garanțiilor creditului nu va fi mai mica de 126% din soldul creditului. daca pe parcursul derulării contractului banca consideră, în mod unilateral, că valoarea proprietății prezentate drept garanție descrește șl nu mai asigură acoperirea obligațiilor rezultate din prezentul contract, clientul se obligă să aducă garanții imobiliare suplimentare, astfel încât valoarea totală a garanțiilor să acopere minim 125% din soldul creditului. prezentarea garanțiilor suplimentare va fi efectuată în maximum de 30 de zile lucrătoare de la solicitarea băncii. clientul va suporta toate costurile legate de evaluarea /reevaluarea garanțiilor. nerespectarea garanțiilor constituie caz de culpă”, este abuzivă prin faptul că stabilește ca riscul deprecierii bunului adus în garanție să fie suportat exclusiv de către client, același client care suportă și riscul valutar. Astfel, în condițiile în care valoarea francului elvețian s-a dublat de la data încheierii contractului de credit până în prezent, fapt ce a dus la o creștere exponențială a ratelor, criza economică a adus cu sine scăderea veniturilor și devalorizarea imobilelor. Acordarea unui credit presupune, ca orice alt raport contractual, riscuri asumate de ambele părți dar, în situația de față, banca a avut grijă ca toate riscurile să fie transferate clientului, fapt ce reprezintă un abuz clar.
În materia contractelor de consum, legiuitorul național șl cel european a urmărit, în anumite ipoteze, atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține acesta cuprinde clauze abuzive. O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 cod civil anterior întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută și discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar, el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
M. mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 Cod civil anterior nu avea o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el era inseparabil de art. 970 alin.1 Cod civil, executarea cu bună credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau nu încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat șl interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.
Potrivit art. 13 alin.1 din Legea nr.193/2000, „(1) Instanța. în cazul în care constată existenta clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art.16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale. în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese. după caz.”
Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate mai sus, instanța de judecată trebuie să dispună modificarea clauzelor contractuale, respectiv eliminarea sau înlocuirea de drept a celor abuzive cu unele conforme cu dispozițiile legale imperative.
De altfel, art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că „Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”
Cât privește restituirea sumelor încasate pe nedrept de către bancă, principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivității efectelor nulității; numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, părții vătămate îi este reparat întreg prejudiciul. De asemenea, dacă nu s-ar dispune restituirea sumelor încasate pe nedrept în baza unor clauze abuzive, banca ar profita de pe urma unei „îmbogățiri fără justă cauză”. Prin urmare, odată dispărută „cauza legitimă” ca efect al constatării nulității absolute a clauzelor contractuale în baza cărora s-au încasat sumele respective, toate prestațiile executate în temeiul acelor clauze nule trebuie întoarse.
O.G. nr. 9/2000 și, respectiv, O.G. nr.13/2011 reglementează dobânda legală, ce reprezintă fără îndoială echivalentul bănesc cauzat de nefolosirea unei sume de bani într-un anumit interval de timp determinat. E de precizat faptul că, între consumatorul-parte la contractul de credit și instituția de creditare, sunt stabilite raporturi comerciale, iar în materie comercială, cuantumul dobânzii legale este reglementat de prevederile art.3 alin.1 din O.G. nr.9/2000 și, respectiv, de actualul art.3 alin.1 din O.G. nr.13/2011.
În drept reclamantul a indicat dispozițiile art. 4, art. 14 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004, art. 2 din OG 21/1992, art. 966, 968, 969, 970, 983, 984 din Codul civil de la 1864.
În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: Convenția de credit nr. C2204/1000/_ din data de 04.11.2008 (f. 15 – 27), contract de ipotecă (f. 28 – 31), copie carte de identitate (f. 32).
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 29 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013.
Pârâta a depus la data de 30.09.2014 întâmpinare (fil. 32-36) prin care a invocat, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., in conformitate cu prevederile art. 107 Cod Procedura Civila. A arătat că întrucât părțile nu au stabilit o competenta alternativa in favoarea unei alte instanțe, decât cea de drept comun, care stabilește competenta in favoarea instanței sediului/domiciliului paratei, se aplică art. 107 Cod proc.civ, care stabilește ca „Cererea se face la instanța in circumscripția căreia își are sediului paratului”.
De asemenea, a invocat excepția lipsei de interes unită cu o lipsă de obiect a petitului nr. 1 al cererii de chemare in judecata.
Pârâta a arătat că urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 și a conformării clauzelor contractuale la rigorile ordonanței, fluctuația ratei dobânzii se poate face exclusiv în funcție de variația indicelui LIBOR 3 L, iar în formula de calcul a ratei dobânzii intră o marjă fixă și acest indice de referința. Întrucât reclamantul nu a semnat actul adițional de conformare la rigorile O.U.G. nr. 50/2010, în stricta respectare a art. 95 alin. 2 din acest act normativ, prevederile contractuale au fost aliniate la rigorile ordonanței începând cu data de 21.09.2010 ca urmare a considerării acceptării tacite a dispozițiilor legale. Mai mult, prin OUG nr. 174/2008 s-a interzis, în mod expres, modificarea unilaterala a unei clauze contractuale, astfel ca oricum acea clauza contractuala nu mai poate fi aplicata in forma avuta la data semnării contractului de credit, fiind inactivată prin efectul legii.
Pârâta a susținut că începând cu data de 21.09.2010 in contractul de credit exista inserata o formula de calcul a ratei dobânzii formata din marja fixa+LIBOR 3L, astfel cum cer dispozițiile OUG nr. 50/2010. Marja fixa a băncii a fost stabilita de părți la valoarea de 6, 77%, iar elementul variabil al acestei formule îl constituie LI80R 3L. F. de aceste considerente, solicitarea reclamantului apare ca lipsita de obiect.
Interesul reprezintă și prefigurează scopul și „profitul” demersului procesual, finalitatea acestuia care, dacă nu se identifică din punct de vedere juridic, acțiunea se consideră că nu există. Prin interes se înțelege folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in mișcarea procedurii judiciare.
Pornind de la noțiunea de interes, pârâta a arătat că reclamantul nu justifica un interes in promovarea prezentei acțiuni, cu atât mai mult cu cât contractul de credit a fost modificat în sensul în care se solicită de către reclamant. Toate clauze contractuale care au intrat sub incidența OUG nr. 50/2010 au fost modificate de părți. Clauzele contractuale vizate de lege și reconfigurate de părți, în stricta respectare a legii, privesc clauzele referitoare la dobânda, taxe si comisioane si modificarea unilaterala a contractului. Pe cale de consecința, pârâta a menționat că a procedat la conformarea contractului de credit la rigorile legii, reclamantul fiind de acord cu modificările aduse contractului inițial.
În situația de față, dacă s-ar admite acțiunea introductiva de instanța cu ignorarea faptului că acțiunea a rămas fără interes, hotărârea prin care ar fi obligata să modifice clauzele contractuale la care se face referire in cererea de chemare in judecata, ar rămâne fără niciun efect juridic sub aspectul vocației de a fi pusă în executare, contractul părților nemaifiind în ființă în forma inițiala.
Deoarece în prezenta cauza se solicita tocmai obligarea la îndeplinirea unor dispoziții care deja au fost puse in executare, interesul reclamantului nu mai este actual si acesta nu mai justifica in prezent un folos practic pe care l-ar putea obține, prin „condamnarea” pârâtei la executarea unei obligații deja aduse la îndeplinire.
Instanța este ținuta sa analizeze clauzele contractului de credit in forma in vigoare la data formulării acțiunii, întrucât nu se poate face abstracție de aceste modificări, care au survenit tocmai in scopul de a asigurarea conformitatea contractului de credit cu prevederile legale intervenite ulterior încheierii lui valabile.
Contrar afirmațiilor reclamantului, in contractul inițial nu era definita si precizata o marja a băncii, iar legislația in vigoare la acel moment, pentru tipul de produs contractat de reclamant, nici nu impunea o astfel de obligație. Noțiunea de „marja” a fost introdusă in contract numai ca urmare a alinierii acestuia la rigorile O.U.G. nr. 50, neexistând o asemenea noțiune în contract, la momentul încheierii acestuia.
Ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, la 21.06.2010, prin art. 95 s-a prevăzut ca „(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgența.
....(5) Nesemnarea de câtre consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.”
In conformitate cu prevederile art. 95(5) din OUG nr. 50/2010, care a intrat in vigoare la 21.06.2010, clauzele contractului de credit semnat cu reclamantul au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 20.08.2010, inclusiv prin indicarea în contractul de credit a formulei de calcul prevăzuta in art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010. Astfel, prevederile art. 5.2 din contractul de credit au fost modificate prin efectul legii începând cu data de 21.09.2010 si au următorul conținut: „3.1 La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de.... % si va fi variabila trimestrial conform următoarei formule de calcul: dobânda de referință+marja băncii. La data semnării prezentului act adiționat valoarea dobânzii de referința de …%, iar marja băncii de…%.
3.2. Rata dobânzii se stabilește in forma procentuala, ca rata anuala de dobânda.
3.3 Rata de dobânda este variabila si se modifica trimestrial in funcție de valoarea dobânzii de referința astfel: pentru credite in RON dobânda de referința este ROBOR la 3 luni, pentru credite in EUR dobânda de referința este EURIBOR la 3 luni, pentru credite in EURO dobânda de referința este EURIBOR EURO la 3 tuni.
3.5 Noul procent de dobânda modificat trimestrial datorita variației dobânzii de referința va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei notificări, conform cu opțiunea scrisa a acestuia potrivit art.7.1 din prezentul act adițional, nefiind necesara încheierea unui act adiționat la contractul de credit. In cazul in care, ca urmare a notificării modificării nivelului ratei dobânzii de către Banca ca urmare a modificării nivelului dobânzii de referința, Clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat, dobânzile si comisioanele aferente pana cel târziu la data aplicării noului procent de dobânda, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobânda”.
Așadar, in conformitate cu prevederile art. 95 alin. (5) din OUG nr. 50/2010, clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 21.09.2010 prin indicarea in contractul de credit a unor elemente de natura a asigura transparenta. În ceea ce privește calculul dobânzii, aceasta este alcătuită din marja fixă pe toată durata de creditare + indicele de referința, astfel cum este reglementat de art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010, potrivit căruia „In contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli:
a) dobânda va fi raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/EURIBOR/rata dobânzii de referința a BNR, in funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adaugă o anumita marja, fixa pe toata durata derulării contractului".
Așa fiind, începând cu data de 21.09.2010:
a) dobânda este raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR 3L/R0B0R 3L/UB0R EURO 3 L, la care creditorul poate adaugă o anumita marja, fixa (ca regula generala) pe toata durata derulării contractului;
b) marja băncii poate fi modificata doar ca urmare a modificărilor legislative care impun in mod expres acest lucru;
c) marja băncii poate fi redusa, conform cu politica comerciala a Băncii;
d) tratament egal cu cel aplicat tuturor clienților băncii, în sensul in care formula după care se calculează variația dobânzii este de: EURIBOR 3 L/ROBOR 3L/EURIB0R EURO 3 L +marja băncii (%) si se aplica de drept, termenul de actualizare al acesteia este trimestrial, iar condițiile In care va surveni modificarea ratei dobânzii sunt cele prevăzute de OUG nr. 50/2010. Va precizam ca formula de calcul menționata a fost stabilita in conformitate cu prevederile art. 37 din OUG nr.50/2010, fără majorarea costului creditului pentru client, prin raportare la indicele de referința LIBOR.”
Pârâta a susținut că toate clauzele din contractul de credit încheiat cu reclamantul, care au intrat sub incidența OUG nr. 50/2010 au fost modificate prin efectul legii, astfel ca solicitarea acestuia a rămas fără obiect, deoarece respectivele clauze nu se mai regăsesc in contractul de credit, astfel ca la aceasta data nu se poate constata faptul ca ar fi fost abuzive și nici nu se poate dispune eliminarea acestora.
Pe cale de consecința, solicitarea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce nu se mai regăsesc în contractul de credit, întrucât, începând cu data de 21.09.2010, ca urmare a prevederilor exprese ale O.U.G. nr. 50/2010, prevederile contractuale au fost modificate implicit și ope legis de către acest act normativ, este lipsita de obiect.
Deoarece reclamantul nu a semnat actul adițional de conformare la prevederile OUG nr.50/2010 si nici nu a notificat Banca ca dorește revenirea la condițiile contractuale anterioare intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, neformulând notificare de refuz, in accepțiunea Legii nr.288/2010, per a contrario, urmând a i se aplica prevederile OUG nr. 50/2010; cu toate consecințele si implicațiile asupra clauzelor contractului de credit, pârâta a invocat excepția lipsei de obiect a petitului nr. 1 al cererii de chemare in judecata.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
A susținut pârâta că în eventualitatea în care prezentul contract este asimilat, unui contract conținând clauze preformulate, o asemenea încadrare nu este de natura a califica contractul ca abuziv. Este firesc ca in activitatea de creditarea pe care o desfășoară (la fel ca toate celelalte societăți bancare) sa se recurgă la anumite tipare, standarde si la fel de firesc este ca un anumit tip de contract sa fie schițat in linii generale. Aceasta este o practica la care nu recurg doar societățile bancare, dar si orice alt comerciant. Insa din faptul ca negocierile in vederea încheierii unui contract se poarta pe baza unui anumit tipar pus la dispoziție de una dintre părți, nu se poate trage concluzia ca respectivul contract a fost impus uneia dintre părți si nu a fost in nici un fel influențat de cealaltă parte. La încheierea oricărui contract se au in vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si îndeplini obligațiile asumate si alți asemenea factori. Însă factorul determinant în încheierea contractului il constituie voința clientului, în funcție de care se prefigurează și particularizează fiecare contract.
Mai mult, Legea nr. 193/2000 nu se opune inserării in contracte a unor clauze „in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibila de către consumator(...) daca exista o motivație întemeiata (...)." Astfel, modificarea ratei dobânzii se face in raport de valoarea de referința pentru fiecare valuta-factor obiectiv, independent de voința furnizorului de servicii financiare, sub condiția informării împrumutatului si a acordării unui termen in care acesta sa își manifeste voința in raport de propunerea înaintata de Banca si a semnării unui act adițional la contract. In aceste condiții exigentele bunei-credințe sunt respectate si clauza nu poate fi considerata abuziva. Așadar, părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistând niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei părți semnatare a contractelor de credit.
Din dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE rezulta insa ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in împrejurarea in care exista obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumându-si nicio contraprestație. Clauza reclamata ca abuzivă nu determină procurarea unui avantaj pentru bancă în detrimentul cocontractantului. Cum in speța, nu se precizează faptul ca dobânda este fixa, formula de calcul a dobânzii prin prisma dispozițiilor OUG nr. 50/2010, îndeplinește toate cerințele legale, astfel încât nu poate decât să profite reclamanților.
Pârâta a mai arătat că deși reclamantul susține aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 4 a lin. 1-3 din Legea nr. 193/2000, ignora insa prevederile alin. 6 ale art. 4 din același act normativ potrivit cărora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil”. Aceasta prevedere a fost emisa de către legiuitorul roman in cadrul transpunerii in dreptul intern a dispoziției comunitare in materie (art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.” Cum dobânda este o componenta a prețului contractual, aceasta este exceptata de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la acest element sunt exprimate fără echivoc, in mod clar, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili si clari, limpezi, accesibili si apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
In ceea ce privește caracterul negociat ala clauzelor, consumatorul a luat cunoștința anterior semnării de clauzele contractelor de credit si de documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractelor de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil reclamantul acceptând in acest mod atât riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, reclamantul nu a prezentat nicio dovada ca a propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzata de societatea noastră, acceptând astfel clauzele stabilite in contract.
In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminata sa se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/200), pârâta a menționat ca la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel încât simpla stipularea în contract a unei prevederi referitoare la o dobânda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual și de a dovedi reaua-credința, in condițiile in care au fost acceptate in cunoștința de cauza de către client. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizează unilateral de către bancă, fără acordul consumatorului, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și deci asumată de acestea prin semnarea contractului. Astfel, prin clauza de la art. 5 si-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, cu notificarea reclamantului, pe baza unei motivații întemeiate (respectiv in raport de evoluția indicatorului de referința LIBOR) si cu posibilitatea acordata reclamantului de a rezilia contractul in cazul in care nu este de acord cu modificarea dobânzii, în aceste condiții exigentele bunei-credințe sunt respectate, iar clauza nu este abuzivă.
Având în vedere caracterul variabil al dobânzii (care poate fi în sensul creșterii sau al scăderii dobânzii) nu se poate reține că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așadar, în contractul de credit sunt circumstanțiate elementele care îi permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar această variație nu poate fi considerată ca o modificare unilaterală, din moment ce lege interzice expres o astfel de intervenție asupra contractului de credit.
Anterior intrării în vigoare a Ordonanței nr. 50/2010, in privința creditelor de nevoi personale nu exista obligativitatea înserării in contract a unei formule de calcul a ratei dobânzii, iar OUG nr. 174/_ a intrat in vigoare in 27.12.2008, ulterior încheierii contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit împrumutatul si-a dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva în sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.
Faptul că. de exemplu, dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul executării acestuia este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată la momentul încheierii contractului, în realitate, ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii, iar nu clauza contractuală referitoare la dobândă, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale agreate de părți, care prevăd faptul că dobânda aplicabilă în contract este o dobândă variabilă, deci fluctuantă. Toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului în raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite și asumate de către cele două părți contractante.
Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumatori, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.
Deși reclamantul critică faptul că banca avea dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare opera nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrate a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.
De asemenea, este important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare. În acest sens, din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori este evident faptul că reclamantul, semnând contractul, și-a exprimat consimțământul față de aceste prevederi (art. 969 C. civ. în vigoare la încheierea contractelor).
Pârâta a arătat că împrumutatului i s-a transmis un proiect de act adițional, însă acesta s-a limitat la a nu da curs invitației transmise, atitudine echivalentă cu refuzul de a negocia și semna un act adițional conform prevederilor OUG nr. 50/2010. Pe cale de consecința, cu stricta observare si respectare a dispozițiilor legale, făcând aplicabilitatea art. 95 din OUG nr. 50/2010, s-au considerat acceptate tacit dispozițiile de favoare instituite prin ordonanța. Or, din moment ce reclamantul a refuzat sa negocieze conținutul clauzelor a căror nulitate o invoca, in cauza nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Directiva nr.93/13 CEE, întrucât nu au fost încălcate prevederile art.4 lit. b din Directiva nr.87/102 CE si ale Directivei nr.2008/48/CE, transpuse si in legislația naționala prin Legea nr.193/200 si OUG nr.50/2010. Astfel la momentul intrării in vigoare a OUG nr.50/2010, legiuitorul a impus un termen de 90 de zile in care contractele de credit trebuiau aliniate la rigorile actului normativ, stabilind expres ca daca un consumator/client nu dorește sau nu înțelege sa semneze actul adițional de conformare la rigorile ordonanței, acesta va fi considerat ca acceptat tacit. deci, tăcerea împrumutatului este privita de lege ca o acceptare tacita a prevederilor ordonanței.
Ulterior, prin Legea nr. 288/2010, legiuitorul a revenit asupra art. 95 alin. 2 din OUG nr. 50/2010 si a acordat împrumutaților din contractele de credit aflate in derulare la momentul intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 posibilitatea de a formula notificare de refuz la dispozițiile acesteia. Deci, dreptul de a renunța la dispozițiile defavoarea instituite prin OUG nr. 50/2010, s-a născut si a putut fi exercitat numai din momentul intrării in vigoare a acestui act normativ, in perioada de conformare stabilita de OUG nr. 50, nesemnarea actului adițional (care include si refuzul semnării actului adițional) fiind considerata acceptare tacita. Daca legiuitorul ar fi considerat ca prin refuzul de semnare a actului adițional de conformare a OUG nr. 50/2010 nu se realizează o acceptare tacita a prevederilor ordonanței, nu ar mai fi revenit asupra art. 95(2) prin Legea nr.288/2010 si nu ar mai fi acordat împrumutaților posibilitatea de a renunța la prevederile ordonanței.
Din analiza dispozițiilor art. 37 din OUG nr. 50/2010 rezulta, astfel cum a reținut si ICCJ in decizia nr. 1293/2013, pronunțata in dosar nr._ *, ca legiuitorul nu a impus băncilor un anumit nivel al dobânzilor, ci a impus doar transparenta in redactarea clauzelor contractuale, in sensul de a lega dobânda aplicabila creditului de un indice de referință, la care se poate adaugă o marja, fără ca aceasta marja sa fie in vreun fel limitata de actul normativ. OUG nr.50/2010 nu impune un anumit cuantum al marjei fixe, acesta determinându-se prin raportare la criterii economice obiective, o eventuala modificare a modului de reglementare a algoritmului de caicul a dobânzii neputând afecta drepturile si obligațiile pârtilor din contract Astfel, printr-o eventuala adaptare a contractului de credit la rigorile OUG nr. 50/2010, se poate viza numai nuanțarea reglementarii contractuale a formulei de calcul a ratei dobânzii, transparentizarea acesteia, fără nicio influență asupra prețului, a costului total al creditului si repunerea în discuție a cuantumului dobânzii. Adaptarea OUG nr. 50/2010 nu a avut ca obiectiv micșorarea dobânzilor, ci asigurarea unei mai mari transparente in piața serviciilor financiar-bancare.
Contractul este rezultatul manifestării de voința a pârtilor, al consimțământului lor liber exprimat, iar controlul judiciar poate fi exercitat doar asupra condițiilor de valabilitate, de executare a contractului, dar nu se poate substitui voinței pârtilor. Cu atât mai mult, in cauza de fata nu exista niciun indiciu din care sa rezulte ca părțile ar fi ajuns la un acord privind un nou mod de calcul al dobânzi.
Deoarece în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 instanța nefiind sesizata ca urmare a controlului efectuat de ANPC, ci de un consumator care invoca caracterul abuziv al unor clauze menționate in propriul contract, devin incidente dispozițiile art. 14 din același act normativ in conformitate cu care consumatorii nu pot solicita modificarea clauzelor contractuale, ci doar constatarea caracterului abuziv si nulitatea/anularea clauzei respective. Așadar, instanța trebuie sa aprecieze si sa constate ca neîntemeiata cererea reclamantului de recalculare a dobânzii, întrucât procedând in acest mod a încălcat si aplicat greșit prevederile legale.
Subliniem faptul ca începând cu 21.09.2010 modificarea dobânzii are loc trimestrial, in funcție de evoluția indicelui LIBOR, marfa băncii fiind stabilita in raport de situația existenta la acest moment. Marja este un element fix ce intra in componenta dobânzii insa aceasta nu poate fi stabilita in raport de situația existenta la momentul semnării contractului, neexistând o asemenea noțiune in legislație, la acel moment si pe considerentul neretroactivității legii.
A mai susținut pârâta ca o eventuală formulă de calcul a dobânzii ar trebui agreată de ambele părți contractuale, astfel încât să fie respectat principiul echității.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la pct. 7.6 - petitul nr. 1 al cererii introductive de instanța pârâta a menționat că acestea au fost stabilite în conformitate cu reglementările BNR în vigoare la momentul acordării creditului, si anume Norma BNR nr. 10/2005 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice și prin Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, articolele la care face reclamantul stabilesc gradul de acoperire cu garanții a creditului contractat. Astfel, in considerarea tipului de credit contractat de împrumutat, respectiv credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca sau credit ipotecar, părțile au convenit la încheierea contractului ca procentul de acoperire cu garanții sa fie de 125% din soldul creditului.
Clauza in discuție este o clauza obișnuita . credit, Banca respectând prevederile legale in vigoare, inclusiv cele care vizează informarea si educarea consumatorilor. Având in vedere ca acordarea unui credit garantat cu ipoteca presupune atât analiza clientului in ceea ce privește bonitatea, capacitatea de rambursare etc., dar si analiza imobilului care va constitui garanție imobiliara referitor la situația juridica, valoare si respectiv posibilitatea de valorificare a acesteia pe parcursul derulării creditului, in cazul unei eventuale proceduri de executare silita etc., clienților le-au fost prezentate in detaliu caracteristicile creditului astfel încât, in calitate de potențiali clienți sa analizeze produsul si sa decidă daca acesta corespunde nevoilor lor.
Or, a extrapola aceasta prevedere legala dincolo de limitele pentru care ea a fost statuată de legiuitor și a stabili împrejurarea ca este suficientă pentru bancă numai acoperirea cu garanții a creditelor acordate și nerealizarea unui profit ca urmare a acordării unor credite cu dobândă variabilă, este nelegală având în vedere că obiectul de activitate este circumscris prevederilor OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, iar scopul pentru care subscrisa a fost constituită este tocmai acela de a realiza un profit.
Acest drept a fost si este condiționat de evoluția pieței imobiliare, de valoarea de piața a imobilului, de vechimea acestuia si alte condiții obiective, care influențează . altul garanțiile contractuale. In concluzie, subscrisa nu decide, unilateral si arbitrar, necesitatea suplimentarii garanțiilor contractuale, iar aceasta posibilitate este condiționată de încheierea unui act adițional la contract semnat si acceptat de ambele părți. Un argument in plus in sprijinul caracterul neabuziv al acestei clauze ii constituie si reglementările prudențiale ale BNR, care impun evaluarea periodica a garanțiilor contractuale.
In drept, pârâta a invocat prevederile art. 1092 Cod civil, OUG nr. 50/2010, modificata si completata prin Legea nr. 288/2010, OUG nr. 174/2008, art. 3 Cod .>
La data de 12.10.2014 reclamantul a formulat precizare de acțiune solicitând să se constate nulitatea absolută/ca fiind inoperant actul adițional fără număr din data de 21.09.2010 șl necomunicat/nesemnat de către el.
A arătat reclamantul că, ca urmare a primirii întâmpinării formulate de către pârâta O. B. ROMÂNIA S.A a luat la cunoștință despre existența Actului adițional existent începând cu data de 21.09.2010. Nu corespunde adevărului susținerea pârâtei conform căreia așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a înțeles să nu denunțe actul adițional. Din înscrisurile depuse, nu rezultă că O. i-a transmis spre consultare actul adițional. Or, în lipsa confirmării de primire semnată de el, care face dovada comunicării adresei, nu se poate susține motivat faptul că a luat cunoștință de conținutul actului adițional. În realitate, nu a primit nici o adresă din partea Băncii și nu cunoaște conținutul acestui act adițional nefiindu-i înmânat niciodată.
Nu a semnat actului adițional de care nici nu a avut cunoștință șl, în ciuda acestui aspect, banca a pus în aplicare prevederile acestui act adițional, în concret a calculat șl calculează șl în prezent dobânda ca fiind compusă din marja fixă de 6, 77% la care se adaugă indicele LIBOR la 3 luni.
A mai arătat reclamantul că în lipsa unei clauze contractuale care să îi fie opozabilă, aplicarea unei marje fixe de 6, 77% la calcularea dobânzii variabile este nelegală, reprezentând un abuz, o îmbogățire fără justă cauză, ce trebuie sancționată de către instanța de judecată.
Aspecte procesuale
Prin încheierea de ședință de la termenul din 02.02.2015 (f. 148), instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de către pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. prin întâmpinare, a respins excepția lipsei de interes, invocată de către pârâtă.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Între pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamantul R. D., în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C2204/1000/_ din data de 04.11.2008 (f. 15-27), în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 15.000 CHF, pe o durată de 134 de luni.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci asupra imobilului, situat în Câmpia Turzii, jud. Cluj, proprietatea reclamantului.
În baza acestui contract, dobânda curenta stabilită de comun acord a fost de 8, 39%, stabilita în forma procentuala ca rata anuala de dobânda.
În drept, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Conform punctului 1 lit. a) din Lista cuprinzând clauzele considerate abuzive publicata ca anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care "dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat in contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibile de către consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie întemeiata, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
În speță, la art. 5 ”Dobânda”, din contractul de credit (fila 16), se menționează: la pct. 5.1 „La data încheierii prezentului contract, dobânda curenta este de 8, 39%. Dobânda se stabilește in forma procentuala, ca rata anuala de dobânda. Dobânda este variabila in conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificata in mod unilateral de către Banca, în funcție de politica O. B. România, de costurile de finanțare ale băncii, de evoluția pieței financiar-bancare, luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta (în cazul dedus judecații Libor CHF) fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat, începând cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate”.
Clauza de modificare a dobânzii în conformitate cu politica băncii are un evident caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se modifice dobânda. De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale contractelor, întrucât modificarea dobânzii (ca element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de politica (i.e. voința) uneia dintre părți fără a fi afectată valabilitatea obligației.
Citind teza a doua din clauza supusă analizei, instanța constată că dobânda curenta, poate fi modificata in mod unilateral de către Banca, luând in considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valuta. O clauză de modificare a dobânzii în raport de dobânda de referință a valutei în care s-a contractat creditul nu numai că nu este ilicită prin ea însăși (întrucât indicele de referință este un element obiectiv și exterior voinței părților contractante), dar este o clauză uzuală în contractele de împrumut bancar. Totuși, pentru a fi valabilă, clauza trebuie să fie formulată astfel încât modificarea nivelului dobânzii să se facă automat (fără intervenția voinței părților) în funcție de modificarea indicelui de referință, indiferent de evoluția acestui indice.
Cu toate acestea, analizând pct. 5.2 din convenția de credit, instanța constată că nu s-a specificat care indice de referință se va lua în considerare (LIBOR 1M, LIBOR 3M...), clauza fiind redactată astfel încât banca (indiferent de poziția consumatorului) să aibă posibilitatea să aleagă indicele care îi este favorabil, ceea ce creează un dezechilibru contractual.
De asemenea, banca poate (nu este obligată) să modifice rata dobânzii. Redactarea clauzei este deficitară, întrucât banca are posibilitatea să modifice rata dobânzii doar atunci când o atare modificare îi profită, nu și atunci când valoarea indicelui de referință scade. În acest timp, consumatorul nu are posibilitatea de a iniția o procedură de recalculare a dobânzii, fiind supus voinței discreționare a băncii. Faptul că la data majorarii cuantumului dobânzii indicele LIBOR era in creștere, astfel ca aceasta modificare are temei contractual, nu este suficient pentru a justifica atitudinea băncii, în condițiile în care aceasta nu a dovedit că a micșorat (sau că a încercat să micșoreze) dobânda atunci când indicele LIBOR era în scădere.
Din evaluarea clauzelor contractului analizat, rezulta o disproporție vădită între drepturile si obligațiile pârtilor, neexistând nici o clauza in favoarea consumatorului care sa echilibreze disproporția creata, evidențiindu-se faptul ca acesta a fost prestabilită unilateral de către comerciant.
Fără îndoială că dobânda este circumscrisă obiectului contractului, însă instanța poate să evalueze natura abuzivă a clauzelor privind dobânda în măsura în care această clauză nu este exprimată „într-un limbaj ușor inteligibil”. Astfel, clauza privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în conformitate cu politica sa, fara a fi stipulate in mod concret motivele care pot conduce la modificarea dobânzii in mod unilateral, fara consimțământul împrumutatului reprezintă o clauză abuzivă în sensul dispozițiilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000. Apariția unor schimbări semnificative pe piața monetară nu echivalează cu motivația întemeiată despre care face vorbire textul art. 1 lit. a) alin. (1) din anexă și modul de redactare al clauzelor este departe de a fi ”ușor inteligibil”, ducând, prin redactarea deficitară coroborată cu reaua credință a băncii, la interpretări care afectează grav echilibrul contractual.
Astfel, se creează un dezechilibru contractual pentru că, în concret, numai banca poate folosi fluctuația monetară în folosul său, nu și consumatorul. Din aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauze.
Împrejurarea că după . OUG nr. 174/2008 modificarea unilaterală a dobânzii nu a mai fost posibilă este irelevantă, câtă vreme clauza care prevedea posibilitatea acestei modificări și-a produs efectele până în acel moment, dând posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral și nejustificat dobânda. Or, faptul că această dobândă modificată nejustificat la acel moment a rămas apoi în vigoare, este de natură să îl prejudicieze pe consumator chiar și la acest moment și în ciuda faptului că actualmente banca nu ar mai putea modifica dobânda.
În ceea ce privește faptul că reclamantul a avut posibilitatea de a analiza clauzele contractuale și de a renunța la semnarea contractului, instanța reține că posibilitatea de a renunța la semnarea unui contract nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a renunța la semnarea unui contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că clientul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.
Raportat la poziția de egalitate pe care părțile s-ar fi aflat la semnarea contractului, conform susținerilor pârâtei, instanța reține că este evident că o asemenea poziție nu a existat, câtă vreme banca a avut dreptul să decidă dacă dorește sau nu să încheie contractul și să stabilească unilateral condițiile acestuia, în vreme ce consumatorul a avut doar dreptul de a renunța la semnarea acestuia.
În ceea ce privește principiul forței obligatorii a contractului, instanța reține că, potrivit art. 969 C. civ., au forță obligatorie doar acele contracte care sunt legal încheiate. Or, câtă vreme introducerea unor clauze abuzive în contracte este prohibită de lege, rezultă că aceste clauze nu pot avea forță obligatorie între părți. Având în vedere acest lucru, nu se poate susține nici că sancționarea unor asemenea clauze nelegale ar însemna o ingerință în acordul de voință a părților întrucât, a accepta o asemenea teză, ar însemna să se concluzioneze că instanța nu poate anula niciodată o prevedere contractuală fără a fi acuzată că intervine în acordul de voință al părților, concluzie care este străină de orice logică juridică, fiind evident că interdicția unei ingerințe în acordul de voințe al părților se aplică doar convențiilor legal încheiate. De asemenea, nu se poate susține că sancționarea unor clauze abuzive reprezintă o încălcare a dreptului la proprietate al pârâtei, acest drept fiind protejat numai atâta vreme cât bunul la care se referă a fost obținut în mod legal.
Or, din moment ce dreptul de creanță al pârâtei s-a născut în parte datorită unei clauze contractuale ilicite, aceasta nu poate pretinde niciun fel de protecție.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5.2 din Convenția de credit nr. C2204/1000/_ încheiată la data de 04.11.2008.
Conform art. 7.6 din contractul de credit C2204/1000/_ din data de 04.11.2008: „în orice moment garanția creditului nu va fi mai mica de 125% din suma creditului. Daca pe parcursul derulării contractului banca considera, în mod unilateral, ca valoarea proprietății prezentate drept garanție descrește si nu mai asigura acoperirea obligațiilor rezultate din prezentul contract, împrumutatul se obliga sa aducă garanții imobiliare suplimentare astfel încât valoarea totala a garanțiilor sa acopere minim 125% din suma inițiala a creditului (...)."
Clauza de la art. 7.6 este una abuziva prin ea însăși, întrucât exclude, prin chiar formularea sa, dreptul consumatorului de a formula obiecțiuni cu privire la descreșterea valorii garanțiilor, aspect lăsat in totalitate la interpretarea subiectiva a băncii. În plus, clauza nu este raportata la un indicator precis, individualizat, în raport de care să se poată stabili dacă aprecierea băncii nu este abuzivă sau dacă este necesara pentru asigurarea securității creditului.
Clauza este abuzivă și prin coroborare cu restul prevederilor contractuale, întrucât banca a impus și încheierea unui contract de asigurare cu o societate de asigurare agreata de banca pentru ipoteza pieirii bunului în cursul derulării contractului de credit (în situația producerii evenimentului asigurat, banca se subrogă în toate drepturile asiguratului) și percepe și un cost al contractului de credit, cost care ar trebui să acopere și riscul neexecutării contractului de către consumator. Astfel, clauza de la art. 7.6 contribuie la crearea unui dezechilibru general al contractului de credit, în sensul că banca este protejată de orice risc, în timp ce consumatorul trebuie să suporte orice eveniment imprevizibil (consumatorul suportă riscul devalorizării imobilului obiect al garanției, tot consumatorul suportă riscul monetar etc.).
Practic, așa cum arată reclamantul, operează un transfer anormal al riscurilor din sarcina creditorului (doar atunci când banca are calitatea de creditor) in sarcina consumatorului.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 7.6 din Convenția de credit nr. C2204/1000/_ încheiată la data de 04.11.2008
Contractul de credit de nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice, nr. C2204/1000/_ din data de 04.11.2008 poate continua să existe și după îndepărtarea clauzelor abuzive constatate mai sus (întrucât aceste clauze nu au caracter esențial), nefiind necesar ca instanța să constate nulitatea totală a convenției părților, motiv pentru care, instanța va dispune înlăturarea dinContractul de credit de nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice, nr. C2204/1000/_ din data de 04.11.2008, a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Având în vedere clauzele constate ca fiind abuzive, instanța reține că în raporturile dintre părți se va aplica rata dobânzii curente de 8, 39 % conform convenției părților materializată în art. 5.1 din convenția C2204/1000/_ din data de 04.11.2008.
Instanța are în vedere faptul că, în cazul în care clauzele abuzive privesc nivelul dobânzii, acestea nu pot fi pur și simplu eliminate din contracte, întrucât nu este de conceput ca un contract de credit încheiat pe termen lung să continue fără dobândă (practic, consumatorul ar beneficia de credit fără să suporte nici un cost).
Întrucât clauza prev. la art. 5.2 a fost considerată ca fiind abuzivă tocmai datorită lipsei unor elemente obiective de care să depindă modificarea dobânzii, instanța reține că se impune să se aplicate rata dobânzii de 8, 39%, astfel cum aceasta a fost agreată de ambele părți la momentul încheierii contractului.
Instanța arată că nu poate fi admisă solicitarea reclamantului de modificare a art. 5.2 în sensul în care dobânda variabilă să fie compusă din indicele Libor CHF calculat la 3 luni la care să se adauge o marjă fixă de 5, 585% reprezentând diferență dintre dobânda de 8, 39% șl valoarea indicelui de referința Libor la 3 luni 2, 8050% ambele valori fiind calculate la data încheierii contractului, respectiv 04.11.2008.
Stabilirea cuantumului dobânzii trebuie să fie rezultatul acordului părților. Dacă s-ar admite solicitarea reclamantului, dobânda ar fi stabilită de către reclamant în mod unilateral în condițiile în care nu reiese din contract faptul că la data încheierii acestuia marja băncii era de 5, 585%.
În Hot. CJUE din Hot. CJUE din 1414 iunie 2012 iunie 2012 Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, s-a stabilit, cu valoare de principiu că: Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.
Citind decizia Curții, instanța constată că, în principiu, intervenția instanței pentru a modifica un contract ca urmare a constatării caracterului abuziv al unei clauze este exclusă, chiar dacă o reglementare internă cu caracter general dă dreptul instanței naționale să modifice contractul.
În speță nu este aplicabil art. 13 din L 193/2000 (care are aplicabilitate doar în cazul procedurii speciale de sancționare contravențională a profesionistului), ci art. 14 din L 193/2000. În cazul în care s-ar considera că în speță art. 13 din L 193/2000 este aplicabil, instanța consideră că modificarea contractului ar fi oricum exclusă, în raport de dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, astfel cum a fost interpretat în cauza Banco Español de Crédito SA, instanța fiind obligată să aplice cu prioritate dreptul comunitar.
Având în vedere că nulitatea produce efecte și pentru trecut, capetele de cerere privind restituirea acestor sume apar ca o consecință juridică a aplicării sancțiunii nulității, a principiului retroactivității efectelor nulității, în condițiile în care instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei 5.2 din convenția de credit.
Prevederea în contract a unor clauze abuzive este o faptă ilicită, iar sumele de bani reținute în temeiul unor clauze abuzive trebuie restituite reclamantului.
Din aceste considerente, în temeiul principiului restitutio in integrum, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de dobândă dacă aceasta depășește dobânda curentă de 8, 39%, prevăzută în contractul de credit C2204/1000/_ din data de 04.11.2008 și dobânda legală aferenta acestei sume, calculată de la data de achitării fiecărei rate de credit și până la data restituirii sumei.
Pârâta a susținut că urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, a propus reclamantului semnarea unui act adițional în care dobânda sa fie formata din marja fixa 6, 77% + nivelul indicelui de referința LIBOR 3L, afirmând ca in conformitate cu prevederile art. 95 din OUG nr. 50/2010 contractul a fost aliniat la rigoarea prevederilor ordonanței. În cauză, pârâta nu a făcut dovada că a transmis reclamantului actul adițional cu privire la care susține că se aplică în prezent raporturilor dintre părți și nici nu l-a depus la dosar.
Potrivit art. 95 din O.U.G. 50/2010 (forma în vigoare până la modificarea sa prin Legea nr. 288/2010) „Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligația ca, in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgenta. (2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte adiționale in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta. (3) Creditorul trebuie sa poată face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea in actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanța de urgenta. Introducerea in actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanța de urgenta sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.”
Nu poate fi primită susținerea pârâtei conform căreia nesemnarea de către reclamant a actului adițional este considerată acceptare tacită în condițiile în care nu a făcut dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea reclamantului cu privire la semnarea actului adițional. În speță, pârâta invocă un act adițional, considerat ca fiind acceptat tacit de către reclamant în condițiile în care, pe de o parte, nici nu l-a depus la dosar, iar pe de altă parte, nu a făcut dovada că l-a comunicat reclamantului.
Ca atare, având în vedere că actul adițional cu privire la care pârâta pretinde că se aplică raportului juridic dintre părți nu a fost comunicat reclamantului, dispozițiile sale fiind stabilite în mod unilateral de către pârâtă, instanța ca constata nulitatea absolută a actului adițional F.N. din data de 21.09.2010.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”
În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 52/31.10.2014 existentă la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul R. D., cu domiciliul în ., jud. Cluj și domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat A. S. F. din Cluj-N., Calea Dorobanților, nr. 39 – 41, ap. 21, . în contradictoriu cu pârâta S.C. O. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66 – 68, sector 1 și, în consecință:
Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale înscrise în contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 04.11.2008: art. 5.2 și art. 7.6.
Dispune înlăturarea din Contractul de credit C2204/1000/_ din data de 04.11.2008, a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.
Constată nulitatea absolută a actului adițional F.N. din data de 21.09.2010.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma achitată cu titlu de dobândă dacă aceasta depășește dobânda curentă de 8, 39%, prevăzută în contractul de credit C2204/1000/_ din data de 04.11.2008 și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de achitării fiecărei rate de credit și până la data restituirii sumei.
Respinge cererea pentru rest.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCMARIA M.
Red.Dact/MCF/4 ex/16.05.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 2814/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2780/2015.... → |
|---|
