Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2878/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii | 
  | 
Sentința nr. 2878/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 2878/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2878/2015
Ședința Publică din 18.03.2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
Reprezentanta Ministerului Public, Dl. procuror U. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N..
S-a luat spre examinare cererea formulată de petenta P. C. NIMIGEA în contradictoriu cu intimatul V. OVIDU, în litigiul având obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, raportat la prevederile art. 9 alin. 3 OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei ClujNapoca și o pune în discuția reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N..
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N. solicită admiterea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei ClujNapoca.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Năsăud la data de 06.11.2014 sub nr._ petenta . în contradictoriu cu intimatul V. O. înlocuirea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată acestuia prin procesul verbal de constatare a contravenției ./07.07.2014 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivare petenta a arătat că prin adresa nr. 3812/04.11.2014 s-a arătat faptul că nu există posibilitatea executării silie, întrucât intimatul nu are venituri sau bunuri urmăribile.
În drept, petenta a invocat prevederile OG nr. 92/2003, OG nr. 17/2014, C.pr.civ., OUG nr. 97/2005.
În probațiune a depus o . înscrisuri (f. 4-14).
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 199/03.02.2015 Judecătoria Năsăud a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N., dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015.
La termenul de judecată din data de 18.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj N. invocată din oficiu, instanța consideră că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:
În conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente. De asemenea, instanța reține că potrivit art. 130 alin. 2 coroborat cu art. 129 Cod procedură civilă, necompetența teritorială de ordine publică poate fi invocată de către părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
În continuare, instanța reține că potrivit disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001- in forma in vigoare la data introducerii cererii, 06.11.2014, ca urmare a modificarilor dispuse prin OG nr. 14/2014, in cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale (organul de executare) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Din analiza acestei dispoziții legale instanța reține că în materia cererilor având ca obiect înlocuire amendă contravențională este consacrată o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își are domiciliul contravenientul, ceea ce presupune că excepția necompetenței teritoriale are un caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părți, de către procuror sau de instanță din oficiu.
Având în vedere aceste dispozițiile legale, și față de împrejurarea că intimatul are domiciliul în Florești, jud. Bistrița Năsăud, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Năsăud, instanța competentă pentru a soluționa prezenta cerere este Judecătoria Năsăud.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj N., invocată din oficiu, a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud
Totodată, avand in vedere Sentința civilă nr. 199/03.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Năsăud, prin care s-a declinat competenta de solutionare a cererii de chemare in judecata in favoarea Judecatoriei Cluj-N., conform art. 133 pct. 2 din Codul de Procedură Civila, instanța urmeaza a constata existența conflictului negativ de competență și, în temeiul art. 134 raportat la art. 135 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, va inainta dosarul Curtii de Apel Cluj, instanta competenta sa solutioneze conflictul negativ de competenta, ca instanță imediat superioara si . conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj N. invocată de către instanță din oficiu.
Declină soluționarea cauzei având ca obiect înlocuire amendă formulată de către petenta . sediul în Nimigea de Jos, nr. 1, jud. Bistrița, CUI_ în contradictoriu cu intimatul V. O., CNP:_, cu domiciliul în Florești, nr. 146, jud. Bistrița Năsăud în favoarea Judecătoriei Năsăud.
Constată că a intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria CLUJ N. și JUDECĂTORIA NĂSĂUD.
Dispune trimiterea dosarului CURȚII DE APEL CLUJ – SECȚIA CIVILĂ, în vederea soluționării conflictului negativ de competență și stabilirii instanței competente sa solutioneze acțiunea.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/24.03.2014
Red.I.G.D.
Tehnored.I.G.D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2899/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2812/2015.... → | 
|---|








