Anulare act. Sentința nr. 733/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Comentarii

0

Sentința nr. 733/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 11102/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 733/2015

Ședința publică din 26 ianuarie 2015

Instanța constituita din:

P.: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol este soluționarea cauzei civile formulat de reclamanții C. A. S., C. A. M. și C. A. M. în contradictoriu cu pârâții . CLUJ N., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea din ședința publică de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.01.2015.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr. de dosar_ reclamanții C. A. S. și C. A. respectiv C. A. M., prin reprezentant avocat F. S., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

A)Pentru reclamanții C. A. S. și C. A.:

1. Constatarea faptului că în Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007 și Actul Adițional (actele adiționale) la contractul de credit sunt stipulate clauze abuzive și anume:

1. Clauza prevăzută la art. 4- pct. 4.11 lit. a) din Contractul de credit, reprezentând comision de acordare credit de 1% din valoarea creditului; pct. 4.11 lit. b) care prevede plata unui comision de administrare lunară a creditului în cuantum de 0,1% aplicat soldului creditului, respectiv clauzele din Actul Adițional la contractul de credit, care prevăd obligarea la plata lunară a unui comision de administrare din soldul creditului acordat; clauza prevăzută la art. 4 pct. 4.3 care prevede posibilitatea pârâtei de a modifica cuantumul dobânzii
2. Clauza prevăzută în Actul Adițional la contractul de credit privitoare la majorarea dobânzii, precum și clauza prevăzută în Actul Adițional privitoare la majorarea marjei fixe, cu consecința majorării dobânzii

1. Anularea acestor clauze și drept consecință repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamanți reprezentând „comision de acordare” de 1040 CHF, comision de administrare precum și calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 4,85% și scăderea valorii indicelui LIBOR de la momentul acordării împrumutului
2. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, comision de administrare credit, diferența dintre dobânda inițială și dobânda majorată de la data plății a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume

B)Pentru reclamanta C. A.-M.:

1. Constatarea faptului că în Contractul de credit de consum nr. 130CRS_ din 14.11.2006 sunt stipulate clauze abuzive și anume:

1. Clauza prevăzută la art. 4- pct. 4.1 care prevede plata unui comision de administrare lunară a creditului în cuantum de 0,5% aplicat soldului creditului, respectiv clauzele din Actul Adițional la contractul de credit, care prevăd obligarea la plata lunară a unui comision de administrare din soldul creditului acordat; clauza prevăzută la art. 4 pct. 4.3 care prevede posibilitatea pârâtei de a modifica cuantumul dobânzii și comisioanelor
2. Clauza prevăzută în Actul Adițional la contractul de credit privitoare la majorarea dobânzii, precum și clauza prevăzută în Actul Adițional privitoare la majorarea marjei fixe, cu consecința majorării dobânzii

1. Anularea acestor clauze și drept consecință repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea tututror sumelor încasate nelegal de la reclamanți reprezentând comision de administrare precum și calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 9,95% și scăderea valorii indicelui ROBOR de la momentul acordării împrumutului
2. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de administrare credit, diferența dintre dobânda inițială și dobânda majorată de la data plății fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume

Reclamanții au cerut cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale de chemare în judecată se arată că reclamanții C. A. S. și C. A. au încheiat cu pârâta . S. Cluj-N., Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007 având ca obiect suma de 104.000 CHF, contract ce urma să se desfășoare pe perioadă de 420 de luni în timp ce reclamanta Cristurea A. M. a încheiat cu aceeași pârâta contractul de credit de consum nr. 130CRS_/14.11.2006 cu privire la suma de 25.700 lei pe o perioadă de 120 de luni.

Se arată că sub pretextul modificărilor legislative prevăzute de OUG 174/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative, reclamanții au fost chemați la bancă în vederea încheierii unor acte adiționale, acestea din urmă neaducându-le beneficii ci îngreunând mai mult situația lor întrucât cuprind o . clauze abuzive, pârâta majorând chiar și rata dobânzii de la 7,95 la 9,93%.

Reclamanții susțint faptul că pârâta încălcă dispozițiilor art. 9 ind. 1 – 9 ind. 11 din OG 174/2008 întrucât toate actele încheiate cu pârâta sunt alcătuite atât din condiții generale cât și speciale, numărul actelor fiind contrar prevederilor respective iar înțelegerea textelor fiind dificilă.

În ceea ce privește comisionul de acordare de 1% reclamanții au arătat că aceste nu este definit de Bancă ci doar perceput, fără a exista posibilitatea negocierii lui și fără ca reclamanții să cunoască care este contraprestația pârâtei. Potrivit reclamanților, obligația de achitarea a comisionului este lipsită de cauză juridică iar prevederea acestuia contravine principiului egalității părților în contracte.

În ceea ce privește comisionul de administrare lunară a creditului, reclamanții au arătat că acesta reprezintă o clauză abuzivă în sensul legii 193/2000 întrucât crează un dezechilibru semnificativ, nu este inclus în prețul contractului și reprezintă de fapt o dobândă mascată raportat la cuantumul acestuia.

În ceea ce privește susținerea privitoare la majorarea dobânzii, s-a arătat că potrivit art. 4 pct. 4.2 din contractul de credit încheiat la data de 11.09.2007 de către reclamanții C. s-a menționat că „la data semnării contractului debânda curentă este de 4,85% pe an”, pct. 4.3 din contract prevăzând că „pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de către bancă”. Potrivit reclamanților, în contract este menționată dobânda în cuantum de 4,85% fiind stabilit faptul după această perioadă dobânda se va calcula astfel: marja fixă+Libor la 3 luni, dar cu toate acestea, prin scrisoarea de ofertă din data de 29.06.2011, banca a majorat unilateral marja fixă componentă a dobânzii la cuantumul de 6,35%. În continuare, se arată că indicele Libor a avut o evoluție descrescătoate impunându-se astfel diminuarea dobânzii iar nu creșterea acesteia.

Reclamanții susțin că în anul 2010, în urma intrării în vigoare a OUG 50/2010 banca a modificat dobânda cu încălcarea acestui text legal nou introdus întrucât marja băncii trebuia să rămână aceeași de la data încheierii contractului.

Porivit reclamanților la momentul contractării creditului, au acceptat politica băncii de modificare în sens crescător și descrescător a dobânzii în funcție de variația indicelui LIBOR și în nici un caz în funcție de variația marjei băncii.

Reclamanții arată că nu doar OUG 50/2010 este unicul act normativ care obligă banca la a nu schimba unilateral marja ca și componentă a dobânzii, această interdicție fiind stipulată și în alte acte normative care erau în vigoare la data semnării contractului mai precis art. 9 ind. 3 lit. f, g și h din OUG 21/1992, introduse prin OUG 174/2008, acest din urmă act normativ aplicându-se tutoror contractelor de credit inclusiv cele aflate în derulare la data intrării în vigoare.

În continuare se arată că în același fel s-a procedat și în privința pârâtei C. A. M., banca majorând marja fixă iar debitoarea ajungând să achite rate mai mari.

În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor încasate nelegal, reclamanții au învederat că drept consecință a nulității clauzelor mai sus indicate, se impune repunerea părților în situația anterioară.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâte.

Reclamanții au atașat cererii de chemare în judecată înscrisuri reprezentând contract de credit ipotecar nr. HL15656, scrisoare de ofertă de credit ipotecar, confirmare, contract de fidejusiune, scrisoare de ofertă din 29.06.2011, adresă din 12.05.2010, grafic de rambursare, simulare scadențar, proces verbal de informare cu privire la avantajele medierii (f. 8-75 pentru reclamanții C.); contract de credit de consum din 14.11.2006, grafic de rambursare, act adițional din data de 13.04.2010 (f. 76-103 pntru reclamanta C.).

Pârâta S.c. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului reclamanților de a cerere restituirea sumelor în temeiul dispoziției art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Pe fond, pârâta a arătat că reclamantul C. A. S. a fost cel care a ales, din portofoliul de soluții de creditare oferite de bancă la vreamea respectivă, un produs de creditare cu dobândă variabilă acordat în moneda CHF iar prin semnarea contractului de credit, împrumutatul a confirmat faptul că a citit, înțeles și acceptat termenii și condițiile contractului. Potrivit pârâtei, de la data acordării creditului și până la . prevederilor OUG 50/2010 costurile creditului au fost înfluențate de mai mulți factori, în special de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele garantate cu ipotecă de pe piața bancară din România.

În continuare, pârâta a prezenta un evoluția dobânzii pe parcursul derulării contractului nr. HL15656, arătând că urmare a solicitării reclamantului, la data de 09.09.2010 a fost semnat actul adițional nr. 1 la contractul de credit, prin care modalitatea de calcul a dobânzii se calculează în funcție de un indicator internațional transparent Libor CHF la 6 luni la care s-a adăugat o marjă fixă, aceasta din urmă fiind de 6,85% iar în urma semnării Actului adițional nr. 2/02.08.2011 marja fixă a fost diminuată de la valoarea de 6,85% la valoarea de 6,25%.

Pârâta mai precizează că comisionul de acordare reprezintă costul suportat de bancă cu serviciile de analiză a bonității clientului și nu o garanție reținută de bancă, această sumă fiind reținută o singură dată, la momentul acordării creditului.

Potrivit pârâtei, comisionul de administrare reprezintă costul pentru întreținerea și administrarea creditului și este plătit de către împrumutat lunar, odată cu rambursarea ratelor iar în urma semnării primului Act Adițional, acest comision a avut valoarea 0.

În ceea ce privește lipsa negocierii clauzei cu privire la dobândă, pârâta a menționat că reclamantul a fost cel care, la momentul încheierii contractului de credit, a selectat varianta de creditare cea mai avantajoasă.

Cu privire comisionul de acordare a creditului, pârâta a arătat că acesta reprezintă un cost legat de analiza întocmită la acordarea creditului, care înglobează toate cheltuielile asociate acestui proces și nu cele legate de administrarea creditului deja acordat iar comisionul a fost reținut o singură dată, la momentul acordării creditului, fără a fi returnat odată cu rambursarea acestuis.

Totodată, pârâta a arătat că comisionul de administrarea creditului este de 0% pe lună și se aplică la valoarea soldului creditului, menționând totodată că banca nu a perceput niciodată comision de administrare lunară a creditului ci doar un comision de administrare a contului curent prin care se face plata ratelor, valoarea căruia este în prezent de 2,5 lei.

La data de 09.07.2014 reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției prescripției arătând că termenul de prescripție curge de la data constatării existenței clauzelor abuzive, reiterând totodată cele menționate în cererea introductivă. Totodată, reclamanții au învederat că sunt îndreptățiți la acordarea dobânzii legale întrucât au suferit o însărăcire cazată de lipsa folosirii sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive.

Totodată, reclamanții au atașat înscrisuri arătând că acestea au fost comunicate de pârâtă, ulterior înregistrării acțiunii (f. 126-191).

La termenul din data de 08.10.2014 reclamanții au depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară (f. 199-270).

Instanța a încuviințat și adminsitrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând cu prioritate excepțiile prescripției dreptului la acțiune privind acțiunea în anularea clauzelor abuzive și restituirea sumelor, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinarea formulată instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Deși Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. În acest sens, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective, iar cu privire la natura interesului protejat, instanța apreciază că norma respectivă ocrotește un interes general, și nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară (Decizia civilă nr. 686/21.02.2013 a Î.C.C.J. Secția civilă).

În acest sens, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziții, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, sunt de ordine publică. În consecință, neputând fi vorba de o nulitate relativă, ci de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamantului nu este, în opinia instanței, prescris.

Mai mult, instanța va respinge și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive.

Astfel, instanța constată că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță al reclamantului începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958). În consecință, având în vedere faptul că termenul de prescripție extinctivă pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor abuzive nu a început să curgă, instanța apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumelor, excepție invocată de pârâtă.

Analizând ansamblul materialului probator pe fondul cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanții C. A. S. și C. A. au încheiat cu pârâta . S. Cluj-N., Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007 (f. 8-17) având ca obiect suma de 104.000 CHF, contract ce urma să se desfășoare pe o perioadă de 420 de luni. Acest contract a fost modificat întâi prin actul adițional nr. 01/09.09.2010 (f. 297-300) apoi prin actul adițional nr. 2/02.08.2011 (f. 301-305).

În același timp, reclamanta Cristurea A. M. a încheiat cu aceeași pârâta contractul de credit de consum nr. 130CRS_/14.11.2006 (f. 76-80) cu privire la suma de 25.700 lei pe o perioadă de 120 de luni. Acest contract a fost modificat prin actul adițional nr. 01/13.04.2010 (f. 85-94).

În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prevede că instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

Potrivit art. 14 din același act normativ, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

De asemenea, potrivit pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Cu titlu prealabil, instanța arată că pentru evitarea oricărei confuzii, vor fi analizate întâi pretențiile reclamanților C. A. S. și C. A. apoi cele ale reclamantei Cristurea A. M..

1. Cu privire la cererea introdusă de reclamanții C. A. S. și C. A.

Raportat la clauza privitoare la dobândă stabilită de art. 4.3 din contract instanța reține că se impune mai întâi să se stabilească dacă evaluarea acestei clauze intră sau nu sub incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Astfel, potrivit art. 4.1 din contractul încheiat între părți „pentru perioada cuprinsă între data primei trageri din cotnu lde credit și 12 luni, rata dobânzii este fixă. După această perioadă dobânda curentă se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în CHF. Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România, se publică în presă și se sfișează la sediile unităților teritoriale ale Băncii”. În continuare, art. 4.2 din contract stabilește faptul că „la data semnării Contractului dobânda curentă este de 4.85 % pe an. Nivelul dobânzii variabile este egal cu Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar acordat în CHF plus o marjă de 0 puncte procentuale” iar potrivit art. 4.3 din contract „pe parcursul derulării creditului, cu excepția perioadei menționate la art. 4.1., nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă”.

În ceea ce privește clauza privitoare la stabilirea dobânzii, cuprinsă în punctele enumerate mai sus din cuprinsul contractului, instanța reține că, fiind vorba despre o clauză care se referă la dobândă, aceasta trebuie să fie considerată ca o clauză care privește descrierea obiectului principal al contractului. Cu toate acestea, instanța reține că această clauză nu poate fi considerată ca fiind exprimată în mod clar și inteligibil, având în vedere că această condiție nu poate fi înțeleasă într-un sens strict gramatical, și este evident că în lipsa unei definiții a noțiunii de "indicele de referință al băncii", respectiv „costul resurselor de finanțare” la care fac referire clauzele în discuție, consumatorul nu are cum să înțeleagă care vor fi criteriile după care banca poate revizui dobânda, exprimarea fiind cât se poate de echivocă. Prin urmare, caracterul abuziv al acestei clauze poate fi apreciat de către instanța de judecată.

În ceea ce privește negocierea, contractul încheiat de pârâtă și reclamantă este un contract de adeziune, standard, preformulat de către pârâtă, consumatorul având posibilitatea de a contracta în condițiile impuse de către bancă, sau de a refuza oferta băncii. În speță, pârâta nu a dovedit că vreuna dintre clauzele presupus abuzive a fost negociată direct cu consumatorul.

Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară (art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000), astfel că pârâtei îi revine obligația de a proba faptul că această clauză a fost negociată. În speță, instanța apreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauza în discuție ca nefiind negociată cu consumatorii.

În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora banca doar propune anumite condiții, în vreme ce consumatorii au posibilitatea de a opta pentru un anumit produs care corespunde intereselor proprii, instanța reține că posibilitatea negocierii trebuie să se referă la fiecare clauză în parte. Or, în speță, după cum deja s-a arătat, pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantul au avut posibilitatea de a negocia clauza privitoare la dobândă, fiind deci fără relevanță că aceasta a putut negocia alte clauze. De asemenea, este irelevant faptul că consumatorul nu a obiectat împotriva acestei clauze la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzei în discuție în contract.

Simplul fapt că reclamantul nu este consumator captiv și că ar fi putut evalua ofertele mai multor instituții de credit și a avut inițiativa de a negocia cu banca nu este de natură să conducă la ideea că clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că reclamantul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

Raportat la cerința ca această clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că și aceasta este îndeplinită, câtă vreme prin lipsa definirii exacte a condițiilor în care banca are dreptul de a revizui rata dobânzii nu există criterii obiective și clare în raport de care să se aprecieze dacă revizuirea se impune, astfel că ea ajunge, la final, să rămână la discreția băncii. Astfel, instanța are în vedere considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.

Mai mult, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, referirea la „indicele de referință al băncii” "costul resurselor de creditare", fără ca aceste noțiuni să fie definite în vreun fel, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.

În concluzie, rezulta ca modificarea dobânzii depinde exclusiv de voința băncii, neexistând niciun criteriu obiectiv de monitorizare a fluctuațiilor acesteia. Prin stipularea dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda, în funcție de criterii cunoscute numai de aceasta, se creează un dezechilibru semnificativ, reclamantul neavând niciun drept contractual corelativ.

Pentru aceste considerente instanța va constata caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 4.1 și 4.3 din contract, cu excepția clauzei de la art. 4.1 primul aliniat, potrivit căreia între data primei trageri din contul de credit și 12 luni, rata dobânzii este fixă.

În această privință, chiar dacă cerere reclamanților privește doar anularea clauzelor stipulate de art. 4.3 din contract, instanța observă faptul că și clauza prevăzută de cel de-a doilea alineat al art. 4.1 este formulată în mod abuziv, stipulând modalitatea de calcul a dobânzii în funcție de criterii care țin exclusiv de voința băncii, motiv pentru care instanța va constata caracterul abuziv al acestei prevederi.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 4 – pct. 4.11 lit. a din Contractul de credit, privind comisionul de acordare, instanța reține faptul că potrivit acestei dispoziții contractuale pentru creditul acordat împrumutătorul are obligația de a plăti un comision de 1% calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la acordarea creditului.

Analizând această prevedere contractuală, instanța reține în primul rând că această clauză nu poate fi considerată ca făcând parte din definirea obiectului principal al contractului și nici nu poate fi considerată ca negociată cu consumatorii. Cu alte cuvinte această clauză poate fi analizată din punct de vedere al caracterului abuziv, chiar dacă este exprimată în mod clar și inteligibil.

În ceea ce privește negocierea acesteia, instanța face trimitere la considerentele exprimate deja în contextul analizării clauzelor referitoare la dobândă, reținând că acestea se aplică și în ceea ce privește clauza privitoare la comisionul de acordare, câtă vreme nu s-a probat că aceasta ar fi fost negociată.

Raportat la cerința ca această clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că această condiție nu este îndeplinită. Lipsa caracterului abuziv al comisionului de acordare credit rezultă din faptul că acesta a fost perceput o singură dată, respectiv la data acordării creditului, reclamantul fiind pe deplin conștient de întinderea acestei obligații dat fiind caracterul clar și neechiv prin care această obligație a împrumutatului a fost prevăzută în contract. Or, dezechilibru între drepturi și obligațiile părților apare, dacă pe parcursul derulării contractului, intervin modificări, bazate pe anumite clauze care nu au fost clar definite și care dau posibilitatea profesionistului să modifice în mod arbitrar contractul, astfel încât să rupă acel echilibru care se presupune că există la momentul încheierii contractului, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul comisionului de acordare credit.

Pentru aceste motive instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.11 din contract privind comisionul de acordare credit, și în consecință va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la restituirea acestui comision.

În ceea ce privește comisionul de administrare prevăzut de art. 4.11 din contract, instanța reține faptul că potrivit acestui text pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti „comision de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului”.

Analizand criticile aduse acestei clauzei înserate în contractul de credit instanta apreciaza ca sunt intemeiate. Astfel, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 o clauză este abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creeaza un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, în detrimentul consumatorului.

În cazul de fata clauzele privind comisionul de administrare nu au fost negociate cu reclamantul. Acesta a avut, . a alege varianta de imprumut pentru care a optat in final, dintre formulele de creditare puse la dispozitie de Banca, referitoare la valuta în care s-a acordat imprumutul, la suma solicitată cu acest titlu sau la perioada de rambursare, însă aceste discuții nu reprezintă negocierea altor clauze contractuale. Astfel, după luarea hotărârii de către client urmează etapa încheierii contractului de credit, etapă în care Banca a pus la dispoziția reclamantului documentele standardizate, documente ce sunt utilizate în relațiile comerciale cu toti clienții Băncii. Aceste documente contin clauzele contractuale, printre care si pe cea referitoare la comisionul de adminsitrare si care nu a fost supusă negocierii reclamantului, ci doar semnării de catre acesta. Simpla semnare a actelor respective nu echivalează cu o negociere liberă, asa cum prevăd dispozițiile art.1 alin.3, ale art.4 alin.1 si 6 din Legea nr.193/2000.

Instanța reține faptul că buna sau reaua-credință a Băncii trebuie analizată prin forța de negociere a părților, iar consumatorul are o poziție de inferioritate clară față de profesionist în ceea ce priveste puterea de negociere.

Instanța apreciază că prin introducerea și perceperea acestui comision de administrare a fost creat un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei credințe, suma percepută alături de alte dobânzi fiind semnificativă prin raportare la valoarea creditului acordat. Mai mult, instanța observă faptul că acest comision nu are o valoare fixă ci este variabil în funcție de soldul creditului iar dacă acest comision ar avea într-adevăr rolul de a acoperi anumite costuri și servicii realizate de bancă (care în mod normal ar trebui să fie aceleași indiferent de soldul creditului), atunci s-ar fi impus stabilirea sa la o valoare fixă.

In aceste conditii, instanta apreciaza ca ne aflăm in prezenta unei clauze abuzive in sensul art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 in ceea ce priveste comisionul de administrare cuprins in 4.11 din contractul de credit încheiat între părți, motiv pentru care se va constata nulitatea absoluta a respectivei clauze.

În consecință, pârâta va fi obligată să restituie în favoarea reclamantului sumele achitate în baza clauzei înserate în cap.IV pct.4.11 din Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007 privindcomisionul de adminsitrare. În temeiul OG nr.9/2000 si a OG nr.13/2011 la suma respectiva se va adauga dobanda legala calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului având în vedere principiul potrivit căruia prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).

În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind anularea clauzei prevăzute în Actul adițional privitoate la majorarea dobânzii precum și clauza prevăzută în Actul adițional privitoare la majorarea marjei fixe, cu consecința majorării dobânzii, instanța o va respinge ca neîntemeiată. Astfel, instanța reține faptul că la data de 14.09.2010 părțile, de comun acord, au încheiat Actul adițional nr. 1 la contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007 prin care a fost modificată modalitatea de calcul a dobânzii stabilindu-se că aceasta se va determina în funcție de un indicele Libor CHF la 6 luni la care s-a adăugat o marjă fixă, aceasta din urmă fiind inițial de 6,85% iar în urma semnării Actului adițional nr. 2/02.08.2011 marja fixă fiind diminuată de la valoarea de 6,85% la valoarea de 6,25%.

Instanța reține că prin acest prim Act adițional prevederea contractuală care stabilea dreptul băncii de a modifica în mod unilteral dobânda, text al cărui caracter abuziv a fost deja stabilit de către instanță, a fost modificată de către părți prin includerea unei noi formule de calcul și anume marjă fixă de 6,85% + Libor CHF la 6 luni. Mai mult, părțile au încheiat la data de 02.08.2011 un al doilea Act Adițional prin care marja fixă inițială a fost redusă la 6,25%.

Instanța reține că ambele acte adiționale au fost semnate de către reclamanți, aceștia fiind de acord cu noua formulă de calcul a dobânzii. Totodată, instanța reține că noua modalitate de calcul a dobânzii este una obiectivă și transparentă, fiind utilizat un indice internațional iar banca neavând posibilitatea de a influența în vreun fel noua valoarea dobânzii. De altfel, instanța reține faptul că pârâta a dat dovadă de bună-credință în relația cu reclamanții întrucât a fost de acord cu încheierea unui al doilea Act adițional prin care s-a dispus reducerea marjei fixe inițial stabilite.

După cum s-a arătat mai sus pentru ca clauză să fie considerată ca fiind abuzivă, aceasta trebuie să determine, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, aceasta condiție nefiind îndeplinită în cauza de față întrucât modalitatea de stabilire a dobânzii este una clară și care nu se mai află la discreția băncii.

În consecință, insatnța va respinge solicitarea reclamanților de anularea a clauzei prevăzute în Actul adițional privitoate la majorarea dobânzii precum și a clauzei prevăzute în Actul adițional privitoare la majorarea marjei fixe.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 4,85% și scăderea valorii indicelui LIBOR de la momentul acordării împrumutului, instanța o apreciază ca neîntemeiată.

Astfel, instanța reține faptul că prevederile contractuale inițiale nu stabileau raportarea dobânzii la valoarea indicelui de referință Libor CHF ci în funcție de alte criterii, considerate a fi abuzive de către instanță. Desigur, instanța se referă doar la perioada anterioară încheierii primului act adițional și anume cea cuprinsă între septembrie 2008 (după perioada de 12 luni cu dobândă fixă) și septembrie 2010 când a fost încheiat acest act adițional care a stabilit o dobândă apreciată ca fiind corespunzătoare nromelor legale.

Sub acest aspect, instanța mai reține faptul că stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței judecătorești, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți. Astfel, instanța de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, întrucât înlocuirea ori modificarea unei clauze contractuale nu poate fi decât rezultatul acordului de voință al părților contractante iar instanța putând dispune acest lucru doar în situația în care între părți nu ar fi fost divergente în acest sens, ar fi tranzacționat, ceea ce implicit reprezintă tot voința concordantă a acestora.

În acest sens, instanța reține faptul că în Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA/Joaquin Calderon Camino s-a decis faptul că instanța națională nu poate modifica conținutul unei clauze abuzive care figurează . între un vânzător sau un furnizor și un consumator. Astfel, în această hotărâre Curtea a arătat faptul că „avut deja ocazia să interpreteze această dispoziție în sensul că instanțele naționale care constată caracterul abuziv al unor clauze contractuale trebuie să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din această constatare, pentru ca respectivele clauze să nu creeze obligații pentru consumatori”. În continuare, s-a arătat faptul că „instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.”

În aceste condiții, instanța va respinge solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 4,85% și scăderea valorii indicelui LIBOR întrucât această modaliate de calcul nu este rezultatul negocierii părților.

Cu toate acestea, în ceea ce privește stabilirea caracterului abuziv al modalității inițiale de stabilire a dobânzii, având în vedere faptul că efectul constatării nulității absolute a unor clauze este lipsirea acestora de efecte, contractul continuând în baza clauzelor rămase, și pentru a nu exista neclarități cu privire la modul în care trebuie pusă în executare prezenta hotărâre, instanța arată că dintre toate tipurile de dobânzi reglementate în cuprinsul contractului de credit nr. HL_ din data de 11.09.2007, singura care a fost negociată și care nu a fost înlăturată este dobânda de 4,85%, dobânda fixă, motiv pentru care instanța va obliga pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea de 4,85% în perioada septembrie 2008 – septembrie 2010. Totodată, în temeiul OG nr.9/2000 si a OG nr.13/2011 la suma respectiva se va adauga dobanda legala calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului având în vedere principiul potrivit căruia prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).

1. Cu privire la cererea introdusă de reclamanta Cristurea A. M.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 4 - pct. 4.1 din contractul nr. 130CRS_/14.11.2006 care prevede plata unui comision de administrare lunară a creditului în cuantum de 0,5% aplicat soldului creditului, instanța reține că prin această dispoziție contractuală se stabilește obligația reclamantei de a achita lunar un comision de administrare de 0,5% aplicat la valoarea soldului.

Instanța, reținând faptul că acest comision de administrare este identic cu cel prevăzut în contractul de credit nr. HL_ din data de 11.09.2007, analizat mai sus, pentru identitate de motivație, apreciază că prevederea acestui comision reprezintă o clauză abuzivă. Totodată, instanța va dispuns și anularea dispozițiilor privind obligativitatea achitării unui comision de administrare înserate în Actele adiționale încheiate la contractul de credit nr. 130CRS_/14.11.2006.

Pentru aceste motive, instanța va constata nulitatea absolută a respectivei clauze și, în consecință, pârâta va fi obligată să restituie în favoarea reclamantei sumele achitate cu titlu de comision de administrare la care se va adăuga adauga dobanda legala calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului.

Reclamanta mai solicită anularea clauzei prevăzute la art. 4 – pct. 4.3 din Contractul de credit potrivit căreia „pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisionele și taxele bancare. Înștiințarea împrumutatului privind modificarea dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare se face de către bancă prin afișare la sediul unității și prin notificare scrisă. În cazul modificării dobânzilor se modifică și graficu lde rambursare. Împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea. Neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării dobânzii, comisioantelo și taxelor bancare se consideră acceptare tacită. În situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare, banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente”.

Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 prevede faptul că "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii". Potrivit art. 4 alin. 1 "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților". La alineatul 2 se arată că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențele natura ei cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".

Într-adevăr, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul românesc Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii iar în preambulul acestei directive se arată că evaluarea caracterului inechitabil nu se efectuează asupra condițiilor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al mărfurilor sau serviciilor furnizate; obiectul principal al contractului și raportul calitate/preț pot fi, cu toate acestea, luate în considerare la evaluarea corectitudinii altor condiții.

Așadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiții pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecția adecvată a intereselor consumatorului.

În prezenta cauză, instanța nu analizează prețul creditului astfel cum a fost agreat de părți și nu se substituie acestora, ci doar constată că anumite clauze - respectiv cele care se regăsesc la art. 4.3 - îi permit uneia din părți să modifice obiectul unei obligații.

Reține instanța că în art. 4 alin. 2 din Directivă se prevede că evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Așadar o condiție esențială a excluderii constă în exprimarea clară și inteligibilă, iar în cauză nu se poate reține o exprimare clară întrucât clauza contestată dă posibilitatea interpretărilor multiple și ii permite pârâtei să modifice într-o manieră inechitabilă dispoziția contractuală privind dobânda.

In concret, contractul încheiat între consumator și pârâtă este unul preformulat, standard, iar eventualele diferențe dintre acesta si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. Prin urmare, aceste contract și clauzele sale nu a fost negociat de către pârâtă cu consumatorul, nefiind dovedit acest lucru.

De altfel, în soluționarea prezentei cauze, instanța reține că fată de maniera de redactare a contractului de credit - în momentul în care a fost încheiat, consumatorul a acționat de pe poziții inegale în raport cu banca, acest contract fiind practic de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, în urma unei negocieri, fiindu-i practic impuse, într-o anumită formă.

În această privință, instanța reține caracterul flagrant abuziv al aceastei prevederi contractuale care stabilește dreptul discreționar ar băncii de modifica dobânda, taxele bancare sau comisionele fără nicio limitare și fără nicio justificare precum și obligativitatea acceptării acestei modificări întrucât un eventual refuz poate avea ca și consecință declararea scadenței anticipate a creditului.

Raportat la cerința ca această clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că aceasta condiție este în mod clar îndeplinită, câtă vreme prin lipsa definirii exacte a condițiilor în care banca are dreptul de a modifica dobânda, taxele bancare sau comisionele nu există criterii obiective și clare în raport de care să se aprecieze dacă modificarea se impune, astfel că ea ajunge, la final, să rămână la discreția băncii.

Pentru aceste motive, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 – pct. 4.3 din Contractul de credit nr. 130CRS_/14.11.2006 și va dispune anularea acesteia.

În ceea ce privește clauza prevăzută în Actul Adițional la contractul de credit privitoare la majorarea dobânzii, precum și clauza prevăzută în Actul Adițional privitoare la majorarea marjei fixe, cu consecința majorării dobânzii.

Instanța reține faptul că prin actul adițional nr. 1 din data de 13.04.2010 (f. 85-94), semnat de ambele părți, s-a stabilit, printre altele, o nouă modalitate de calcul a dobânzii ținând cont de soldul creditului, numărul de zile, și rata anuale a dobânzii, valoarea aceasteia din urmă fiind stabilit în condițiile speciale, prevăzându-se totodată în contract faptul că Banca va revizui trimestrail rata dobânzii în funcție de un indice de referință verificabil de împrumutar, la Anexa I menționându-se faptul că variața urmâd să depundă de media ROBOR la 3 luni. Analizând graficul de rambursare aflat la filele 95-101 instanța constată că noua modalitate de calcul a dobânzii a dus la o scădere a sumelor achitate lunar de către reclamantă (de la 655,82 lei în aprilie 2010 la 531,40 lei în mai 2010). Totodată, instanța reține faptul că reclamanta a fost de acord cu modificarea propusă de pârâtă iar dobânda astfel stabilită se raportează la un indice de referință obiectiv – ROBOR la 3 luni, fiind astfel calculată într-un mod transparent.

Instanța mai reține faptul că la o dată neprecizată, pârâta a redactat un act adițional, ca urmarea intrării în vigoare a dispozițiilor OUG 50/2010, act nesemnat de către reclamantă (f. 184-188) prin care dobânda a fost păstrată la același nivel ca cel stabilit prin actul adițional din data de 13.04.2010, act semnat de părți.

După cum s-a arătat mai sus pentru ca clauză să fie considerată ca fiind abuzivă, aceasta trebuie să determine, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, aceasta condiție nefiind îndeplinită în cauza de față întrucât modalitatea de stabilire a dobânzii este una clară și care nu se mai află la discreția băncii.

Pentru aceste motive, instanța va respinge solicitarea reclamantei de a anula clauza prevăzută în Actul Adițional la contractul de credit privitoare la majorarea dobânzii, precum și clauza prevăzută în Actul Adițional privitoare la majorarea marjei fixe.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 9,95% și scăderea valorii indicelui ROBOR de la momentul acordării împrumutului, instanța o apreciază ca neîntemeiată.

Astfel, instanța reține faptul că prevederile contractuale inițiale nu stabileau raportarea dobânzii la valoarea indicelui de referință ROBOR ci în funcție de alte criterii, considerate a fi abuzive de către instanță. Desigur, instanța se referă doar la perioada anterioară încheierii primului act adițional și anume cea cuprinsă între martie 2007 (după perioada de 90 de zile cu dobândă fixă) și aprilie 2010 când a fost încheiat acest act adițional care a stabilit o dobândă apreciată ca fiind corespunzătoare normelor legale.

Sub acest aspect, după cum s-a arătam de altfel mai sus, instanța mai reține faptul că stabilirea modului de calcul al dobânzii, urmare a declarării nulității clauzei inițiale care prevedea acest calcul, nu este în atribuția instanței judecătorești, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți. Astfel, instanța de judecată poate elimina o clauză contractuală, ca efect al constatării/declarării nulității acesteia, însă nu o poate înlocui, întrucât înlocuirea ori modificarea unei clauze contractuale nu poate fi decât rezultatul acordului de voință al părților contractante iar instanța putând dispune acest lucru doar în situația în care între părți nu ar fi fost divergente în acest sens, ar fi tranzacționat, ceea ce implicit reprezintă tot voința concordantă a acestora.

În aceste condiții, instanța va respinge solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 9,85% și scăderea valorii indicelui ROBOR întrucât această modaliate de calcul nu este rezultatul negocierii părților.

Cu toate acestea, în ceea ce privește stabilirea caracterului abuziv al modalității inițiale de stabilire a dobânzii, având în vedere faptul că deși efectul constatării nulității absolute a unor clauze este lipsirea acestora de efecte, contractul continuând în baza clauzelor rămase, și pentru a nu exista neclarități cu privire la modul în care trebuie pusă în executare prezenta hotărâre, instanța arată că dintre toate tipurile de dobânzi reglementate în cuprinsul contractului de credit nr. nr. 130CRS_/14.11.2006 singura care a fost negociată și care nu a fost înlăturată este dobânda de 9,95%, dobânda fixă pentru primele 3 luni, motiv pentru care instanța va obliga pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea de 9,95% în perioada martie 2007-aprilie 2010. Totodată, în temeiul OG nr.9/2000 si a OG nr.13/2011 la suma respectiva se va adauga dobanda legala calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului având în vedere principiul potrivit căruia prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans).

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. La alin. 2 se prevede că dacă cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabilii măsura în care fiecare din părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În cauza de față, a fost depusă dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 2000 de lei (f. 290), cererea fiind în întregime scutită de plata taxei de timbru.

Față de aceste prevederi legale, având în vedere faptul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privind acțiunea în anularea clauzelor abuzive și acțiunea în restituirea sumelor, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. A. S. având CNP_ și C. A. având CNP_ ambii domiciliați in Cluj-N., ., .>domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat F. S. situat în Târgu M., ./12, jud. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., cu sediul in București, .. 6A, sector 2, număr de ordine in Registrul Comerțului București J_, Cod Unic de înregistrare RO404416.

Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 4.1 și 4.3 din contract, cu excepția clauzei de la art. 4.1 primul aliniat din Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007, potrivit căreia între data primei trageri din contul de credit și 12 luni, rata dobânzii este fixă.

Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.11 din Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007, privind comisonul de administrare.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.11 din contract privind comisionul de acordare credit.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute în Actul adițional privitoare la majorarea dobânzii precum și clauza prevăzută în Actul adițional privitoare la majorarea marjei fixe.

Respinge ca neîntemeiată cerere reclamanților de obligare a pârâtei la calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 4,85% și scăderea valorii indicelui LIBOR de la momentul acordării împrumutului.

Dispune obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea de 4,85% în perioada septembrie 2008 – septembrie 2010 precum și a dobânzii legale calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului.

Dispune obligarea pârâtei la restituirea sumele achitate în baza clauzei înserate în cap.IV pct. 4.11 din Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007 privind comisionul de administrare precum și a dobânzii legale calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta C. A. M. având CNP_ domiciliată in Cluj-N., . .>domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat F. S. situat în Târgu M., ./12, jud. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., cu sediul in București, .. 6A, sector 2, număr de ordine in Registrul Comerțului București J_, Cod Unic de înregistrare RO404416.

Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4 pct. 4.3 din Contractul de credit ipotecar nr. 130CRS_/14.11.2006.

Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4 pct. 4.1 din Contractul de credit ipotecar nr. 130CRS_/14.11.2006 precum și în Actele adiționale, privind comisonul de administrare.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute în Actele adiționale privitoare la majorarea dobânzii precum și clauza prevăzută în Actul adițional privitoare la majorarea marjei fixe.

Respinge ca neîntemeiată cerere reclamantei de obligare a pârâtei la calcularea marjei fixe aplicabile împrumutului prin raportare la dobânda inițială din contract, respectiv 4,85% și scăderea valorii indicelui LIBOR de la momentul acordării împrumutului.

Dispune obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea de 9,95% în perioada martie 2007-aprilie 2010 precum și dobânzii legale calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului

Dispune obligarea pârâtei la restituirea sumele achitate în baza clauzei înserate în cap. IV pct. 4.11 din Contractul de credit ipotecar nr. HL15656/11.09.2007 privind comisionul de administrare precum și dobânzii legale calculată începând cu data achitării fiecărei sume cu acest titlu și până la restituirea efectivă a debitului.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 de lei către cei 3 reclamanți.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea și motivele dea pel se vor depune la sediul Judecătoriei Cluj-N..

Pronunțată în ședința publică azi, 26.01.2015.

Președinte Grefier

F. IULIATOTH R.

Red./Dact. F.I.. - 6 ex./27.01.2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 616/2015....		Somaţie de plată. Sentința nr. 685/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 681/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Somaţie de plată. Sentința nr. 515/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 228/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Plângere contravenţională. Sentința nr. 616/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Somaţie de plată. Sentința nr. 685/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Somaţie de plată. Sentința nr. 686/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA Plângere contravenţională. Sentința nr. 640/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA