Plângere contravenţională. Sentința nr. 616/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 616/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 14896/211/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.616/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. R. C.
Grefier: E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent D. I. și pe intimata C. SA -C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a amânat pronunțarea pentru 22 ianuarie 2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ în data de 03.07.2014, petentul D. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. SA -C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.06.2014, precum și a amenzii aplicate, arătând, în esență, că mașina_ nu îi mai aparținea la data constatării faptei.
Au fost anexate înscrisuri (f.2-9).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru – fila 15.
Intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – SA, prin C., a depus întâmpinare – fila 22, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal de contravenție fiind legal și temeinic întocmit.
În drept, a invocat prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.
În dovedire, a depus înscrisuri (filele 25 - 28).
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 02.06.2014 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – SA, C., procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 3), prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și sancționată potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ, respectiv pentru faptul că, în data de 07.12.2013, pe DN1C km18+392m, în localitatea J., vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă; pentru acest motiv i s-a aplicat petentului o amendă contravențională în sumă de 250 lei.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost semnat de către petent.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, potrivit art.5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Din interpretarea prevederilor art.4 pct. 1 și 2 și art.5 din Legea nr. 455/2001 rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.
În aceste condiții, înscrisul comunicat de agentul constatator, intitulat „proces verbal de contravenție”, nu constituie un proces verbal de contravenție, ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat un proces verbal de contravenție în format electronic. Însă, în această modalitate de a încheia procesul verbal nu sunt respectate condițiile de valabilitate ale proceselor verbale de contravenție, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Din întreaga economie a prevederilor OG nr.2/2001 rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace formă scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege, iar procesul verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual. Legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului verbal de contravenție în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii nr. 455/2001 fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, iar nu raporturilor juridice de drept public. Faptul că OG nr. 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România nu înseamnă că și procesele verbale de contravenție prin care se vor constata aceste fapte pot fi emise prin aceste mijloace tehnice, în format electronic. Pe de altă parte, semnătura electronică se face prin criptarea semnăturii sau a fișierului pe baza unor chei publice sau private, care se află pe un dispozitiv memory-stick eToken, și trebuie ca destinatarul să fie și el înregistrat cu un asemenea dispozitiv, astfel încât să poată citi semnătura. Or, în cauză, destinatarul este contravenientul căreia i s-a comunicat procesul verbal în formă clasică, prin intermediul serviciilor poștale, iar nu electronic.
În speță, intimata a încheiat, în format electronic, un proces verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat contravenientului în modalitatea prevăzută de Legea nr.455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Or, nici dispozițiile OG nr.2/2001 și nici cele ale OG nr.15/2002 nu prevăd în mod expres posibilitatea întocmirii de către agentul constatator, în formă electronică, a proceselor verbale de constatare a contravenției, astfel încât devine aplicabil principiul potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Astfel, având în vedere că petentului i s-a comunicat un înscris intitulat proces verbal de contravenție care nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, ci conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, deși procesului verbal de contravenție nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001, instanța apreciază că se impune anularea procesului verbal de contravenție contestat în cauză, în temeiul art.17 din OG nr. 2/2001, emiterea înscrisului electronic neputând fi asimilată cu încheierea unui proces verbal de contravenție valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles să instituie în mod expres posibilitatea întocmirii acestuia în forma înscrisului electronic.
Mai mult, conform art.13 alin. 1, 2 și 4 O.G. nr. 2/2001, „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.”
Ori, în conformitate cu art. 13 alin. 4 O.G. nr. 2/2001 și prin derogarea de la art. 13 alin. 1 din acest act normativ, legiuitorul a reglementat în mod special și expres modalitatea de constatarea a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 8 O.G. nr. 15/2002, după cum rezultă din art. 9 alin. 3 O.G. nr. 15/2002, care stabilește în mod imperativ că, „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”
Având în vedere cele reținute în procesul verbal de contravenție, instanța observă că, în speță, contravenția a fost constatată prin mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România și în lipsa contravenientului, motiv pentru care, prin prisma art. 9 alin. 2 O.G. nr. 15/2002 momentul săvârșirii faptei contravenționale coincide cu data constatării faptei contravenționale prin mijloacele tehnice omologate, ceea ce atrage incidența art. 9 alin. 3 O.G. nr. 15/2002, care impune întocmirea și comunicarea procesului verbal către contravenient în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției.
Trebuie menționat faptul că, deși aceste aspecte nu au fost invocate de către petent, ci din oficiu, verificarea lor în acest mod este îngăduită instanței, în temeiul art. 34 alin. 1 O.G. nr. 2/2001 și a art. 14 alin. 2 din același act normativ, care deși se referă la prescripția executării sancțiunii, cu atât mai mult, poate fi incident în cazul prescripției dreptului de a aplica sancțiunea.
Ori, deși contravenția a fost constată la data de 07.12.2013, totuși procesul verbal prin care s-a aplicat sancțiunea contravențională a fost încheiat/întocmit abia la data de 02.06.2014, cu depășirea termenului de 30 de zile stabilit de legiuitor, prin derogare de la termenul general de 6 luni, motiv pentru care, reiterând totodată și lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/02.06.2014 și exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
În ceea ce privește temeinicia plângerii, deși nu mai este necesară analiza acesteia prin prisma celor menționate anterior, instanța apreciază că nu este lipsită de relevanță împrejurarea că petentul a întreprins demersuri la Direcția Impozite și Taxe Locale Cluj-N., pentru scoaterea din evidența fiscală a autovehiculului înstrăinat, așa cum rezultă din adresa nr._/16.10.2013 (f.4).
În temeiul art.453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul D. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – SA, prin C., cu sediul în București, sector 6, .. 401A.
Anulează procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 02.06.2014 și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 22.01.2015.
Președinte, Grefier,
D. R. C. E. N. N.
Red./Dact.CD/4ex./17.04.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 228/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 733/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








