Plângere contravenţională. Sentința nr. 9358/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9358/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 9358/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9358
Ședința Publica din 13.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: L. - M. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petenta R. AUTONOMA A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ N. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța, verificând competența Judecătoriei Cluj-N. privind soluționarea prezentei cauze conform art. 131 N.C.P.C. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză raportat la art. 101 din O.G. nr. 12/2005.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Raportat la prevederile art. 394 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de petenta R. AUTONOMA A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.02.2015 și restituirea amenzii în cuantum de 125 de lei, achitată cf. chitantei nr._/24.02.2015, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amnezii cu avertisment.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că procesul – verbal contestat este lovit de nulitate absoluta având în vedere lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, raportat la Decizia RIL nr. 6/16.02.2015. De asemenea, actul contravențional a fost întocmit în lipsa unui martor asistent, cf. art. 19 din OG nr. 2/2001 si fara ca petenta să –și exercite dreptul de a formula obiectiuni cf. art. 16 alin 7 din OG nr. 2/_.
În drept, au fost invocate disp. OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002 și Decizia RIL nr. 6/2015.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru de 20 de lei, cf. art. 19 din OUG nr. 80/2013. (f. 13)
Intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin subunitatea C. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal si temeinic întocmit.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor. Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, rezulta că procesul verbal de constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Au fost anexate întâmpinării planse foto, dovada de comunicare, certificat de calificare (f. 20 -21).
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părti proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sent.civ. nr. 749/25.06.2015 Judecătoria G. a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.02.2015 petenta R. AUTONOMA A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ N. a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se faptul că la data de 01.11.2014, ora 16.30, a circulat pe DN 1C km 18+392 m, în localitatea J., jud. Cluj, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fara a deține rovinietă valabila.
Analizând cu prioritate motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, invocate de către petenta, instanța constată că potrivit Deciziei RIL nr. 6/16.02.2015 pronunțata de ICCJ și publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015 „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Motivul de nulitate absoluta invocat de către petenta în ceea ce priveste procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/16.02.2015 este întemeiat, raportat la lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, sens în care instanța va admite plangerea petentei pentru acest motiv și va anula procesul –verbal contestat.
Față de soluția anularii procesului – verbal, instanța va dispune restituirea amenzii achitata de către petenta, cf. chitanței . nr._/24.02.2015 (f. 5), respectiv 125 de lei, reprezentând jumătate din minimul special al amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta R. AUTONOMA A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ N., cu sediul în Cluj N., Calea Someșeni, nr. 2, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, prin subunitatea C., cu sediul în Bucuresti, Sector 6, .. 401 A.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/16.02.2015 ca nelegal întocmit.
Dispune restituirea amenzii în cuantum de 125 de lei, achitata de către petenta cf. chitanței . nr._/24.02.2015.
Cu apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj - Sectia de C. Administrativ și Fiscal.
Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. L.-M. M.
Red./tehn. PA/14.10.2015.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9357/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9338/2015. Judecătoria... → |
|---|








