Anulare act. Sentința nr. 7644/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7644/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-07-2015 în dosarul nr. 7644/2015
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7644/2015
Ședința publică de la 28 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E.-E. P.
GREFIER A. D. K.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant D. G. I. și pe pârât . .- SUCURSALA CLUJ, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 30 iunie 2015, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Judecătoria, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la datele de 14 iulie 2015, respectiv 28 iulie 2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul D. G. I., a solicitat in contradictoriu cu pârâții S.C.V. S.A., și S.C.V. ROMÂNIA S.A. -Sucursala Cluj:
1. Să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale inserate in convenția de credit nr._/PC/29.09.2008, incheiata de reclamant, in calitate de împrumutat si parata, aceasta din urma in calitate de împrumutătoare
- punctul 3 d) din Condițiile Speciale ale Convenției, care prevăd ca " Data
ajustarii dobânzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii; rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicării;";
-punctul 5 a) si d) din Condițiile Speciale ale Convenției si pct. 3.5 si pct. 3.10 din Condițiile generale care prevăd următoarele comisioane:
a) Comision de risc: 0,05%, aplicat la soldului creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit. ";
d)Comision administrare garanții: RON 729.48 (contravaloarea a EURO 200) din care contravaloarea a EURO 100 datorat si plătit la data de 29.02.2008 si contravaloarea a EURO 100 datorat si plătit la data semnării prezentei convenții de credit:
- pct. 7 lit. b din Condițiile Speciale ale Convenției teza potrivit căreia: Contractul de asigurare (Polița) se va încheia cu o societate de asigurări partenera V./agreata de Banca.
- pct. 3. 5 din Condițiile generale ale Convenției de credit care instituie
comisionul de risc
- pct. 3. 9 din Condițiile generale ale Convenției de credit care instituie
„Alte comisioane ( ex: urmărire si monitorizare polițe)"
- pct. 3. 10 din Condițiile generale ale Convenției de credit care instituie
comisionul de administrare garanții
- pct. 3. 12 din Condițiile generale ale Convenției de credit si pct. 5 lit. e
din Condițiile Speciale care instituie comisionul de rezerva minima obligatorie
- pct. 7.1 lit. d din Condițiile generale ale Convenției de credit
- pct. 7.1 lit. e din Condițiile generale ale Convenției de credit teza finala, potrivit căreia „Banca este abilitata sa aleagă noua societate de asigurare care reînnoiește polița. "
- punctul 8.1. lit. a) ultima liniuta, lit. b, lit. c) si lit. d) din Condițiile Generale ale Convenției.
- punctul 8.3 din Condițiile Generale ale Convenției, conform căruia
„In cazul declarării scadentei anticipate a creditului, Banca este exonerata de orice răspundere pentru consecințele pe care aceasta procedura, precum si cea subsecventa de executare silita, in scopul recuperării sumelor datorate in baza Convenției, le au asupra Imprumutatului/Codebitorului "
- punctul 10.2. din Condițiile Generale ale Convenției, conform căruia
"In oricare din cazurile, mai sus menționate, in termen de 15 zile de la data la care a
fost notificat in scris de către Banca, împrumutatul va plați acesteia sumele
suplimentare, astfel incat sa compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor
rambursări.",.
iar pe cale de consecința ca dispuneți anularea acestora.
2. Să se dispună înlăturarea obligativității impusa de către parata in sarcina reclamantului de a achita comisionul de risc in suma de 0,1%, aplicata soldului creditului lunar.
3. Să se dispună obligarea paratei la restituirea sumelor încasate de la subsemnatul cu titlu de comision de risc in cuantum de 4902,44 euro, suma calculata pana la sfârșitul lunii aprilie a anului 2014.
4. Să fie obligată parata la restituirea in favoarea reclamantului a sumei 1803,49 euro cu titlu de comision de rezerva
5.Să fie obligată parata la plata dobânzii legale calculata asupra fiecărei sume de bani plătite băncii cu titlu de comision de risc, de la data plații de către reclamant a fiecărei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective a fiecărei sume de bani in parte.
6.Să fie obligată parata la plata cheltuielilor de judecata, conform art. 451-453 din Codul de procedura civila.
MOTIVE:
Legea nr. 193/2000 si alte reglementari interzic unui profesionist sa introducă si sa se folosească de clauze abuzive in contractele cu consumatorii. Lato sensu este vorba despre o acțiune in răspundere delictuala, in sensul ca aceasta constatare a caracterului abuziv are in vedere inculcarea obligației - profesionistului de a nu introduce in contract clauze abuzive. :
De asemenea, in legislația noastră cu privire la protecția consumatorilor exista 3 tipuri de clauze abuzive: exista o categorie de clauze care sunt interzise, una este invocata de art. 8 si art. 14 din Legea 190/1999 privind creditele ipotecare. Sunt interzise acele clauze care prevăd o dobânda care nu este determinata după indici publici transparenți si sunt eventual dobânzi stabilite de către banca după propriile calcule sau după propria voința.
Exista o categorie mare de clauze, clauze care sunt considerate nule absolut, pentru ca au caracter abuziv, este vorba de Anexa la Legea 193/2000 care face parte integranta din aceasta lege.
A treia categorie de clauze abuzive, sunt cele prezumate abuzive de art. 4 din Legea 193/2000 si sunt prevăzute in contracte preformulate, cum sunt contractele de adeziune pe care le folosește banca in relațiile cu clienții sai, acele clauze care creează părtilor un dezechilibru semnificativ si respectiv acele clauze care sunt in contra cerințelor bunei-credințe.
La data de 29.09.2008, reclamantul a încheiat cu parata V.
ROMÂNIA S.A - Sucursala Cluj convenția de credit nr._/PC/2008, prin care a împrumutat de la aceasta din urma suma de_ Euro pe o perioada de 360 de luni de la data încheierii convenției.
Restituirea sumei contractate cu titlu de împrumut de la parata a fost garantata cu o ipoteca de prim rang asupra imobilului de birouri si spatii comerciale situat in Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris in CF_ cu nr. cadastral 5243 aflat in proprietatea reclamantului.
Clauzele convenției de credit nr._/PC/2008 au fost redactate unilateral de către parata, fara ca subsemnatul sa am posibilitatea sa negociez vreo clauza contractuala.
Raportat la aceste dispoziții legale, se considera ca o clauza nu a fost negociata direct cu consumatorul daca aceasta: a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele-standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Cu alte cuvinte, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții:
1.să nu fie negociată direct cu consumatorul;
2.să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3. crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe și,
în sfârșit,;
4. clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.
Convenția de credit nr._/PC/2008 este un contract de adeziune, cu clauze standard preformulate de către comerciant, respectiv de către banca, iar in sprijinul susținerii noastre aducem următoarele argumente:
• Voința clientului se rezuma la a semna sa nu contractul; singura opțiune este de a alege intre diferite tipuri standard de! contracte (ca la supermarket), opțiune care este si ea controlata de banca, intrucit banca este cea care stabilește scoringul/ratingul clientului, elemente in funcție de care, după analiza dosarului (pentru care banca încaseaza un comision consistent), banca indica clientului tipul de credit in care se incadreaza conform ratingului
• Voința consumatorului, chiar atit de redusa ca opțiuni, este in plus alterata de timpul scurt in care trebuie sa semneze contractul; după aprobarea creditului de către banca, aprobare care se da după „analiza dosarului" (ceea ce durează uneori 2-3 săptămâni) mai rămân clientului câteva zile sau ore pentru analiza si eventual negociere, intrucat semnarea contractului de achiziție sau achiziția in sine este iminenta.
Convenția de credit in litigiu conține clauze care provoacă un dezechilibru semnificativ, pentru considerentele ce succed:
•Toate riscurile contractului sunt in sarcina consumatorului. Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clienților (criza, impreviziune) sunt suportate de client. Situația inițiala - si-asa afectata masiv de clauzele abuzive - se agravează dat fiind ca intre timp s-a ivit criza economica, pentru care numai clientul răspunde, nu si banca;
• Dobânda, deși ar trebui sa fie fixa in conformitate cu clauzele contractuale si cu legea, este variabila in funcție de voința băncii sau de fluctuațiile pieței financiare, intrucat printr-o clauza abuziva, banca si-a asigurat variația dobânzii in funcție de acest element exterior voinței clientului, dar pe care banca ii aplica si ii interpretează după cum are interes;
• Se percepe un comision de risc, platibil lunar si aplicat la soldul creditului, se percepe un comision de penalizare; pe langa dobânda penalizatoare Se cer garanții suplimentare in caz de devalorizare a celor inițiale;
• Contractul de credit este titlu executoriu, ceea ce absolvă banca de stresul unui proces de drept comun in care sa se obtina un titlu executoriu contra consumatorului;
• Creditul este cesionabil către recuperatorii de creanța, fara acordul clientului; in cazul in care cesionarul este o subsidiara sau o afiliata a băncii, nici măcar nu mai este necesara notificarea clientului;
•Pentru orice incident de plata, consumatorul este trimis pe lista neagra a debitorilor rau platnici, atât la Biroul de credit, cat si la Centrala Riscurilor Bancare de la BNR, cu consecința excluderii clientului respectiv de la orice forma de creditare pe următorii 4-7 ani.
Deși figurează in contract ca fiind fixa, se poate transforma, in funcție de voința băncii, in dobânda variabila. In mod evident suntem in prezenta unui dezechilibru, pentru ca nu exista la momentul încheierii contractului accepțiunea faptului ca aceasta dobânda urmează sa fie modificata, sau, daca exista, înseamnă ca trebuia sa ne raportam la EURIBOR, LIBOR, adică la niște indici transparenți, asa cum rezulta din legislația protecției consumatorului.
In schimb, aceasta dobânda se modifica in conformitate cu voința băncii, care spune conjuncturile economice sunt neplăcute.
Modalitatea in care parata si-a rezervat dreptul de a modifica rata dobânzii transforma contractul de credit . consumator, deși dobânda stabilita de parti este exprimata sub forma unui procent aplicat anual la soldul creditului, fiind fixa. Obligația creditorului de a respecta nivelul ratei dobânzii este sub condiție pur potestativa, sancționată cu nulitatea absoluta de art. 1010 din Codul civil.
Clauza relativa la dobânda datorata in baza convenției de credit, este sub efectul prezumției de clauza abuziva, deoarece nu este clar exprimata in contract.
- .. 3.a din Condițiile Speciale ale Convenției, se prevede ca dobânda este fixa pe toata durata contractului,
- la pct. 3 lit. d se prevede ca banca poate, totuși, sa modifice în mod unilateral dobânda, in funcție de conjunctura economica, cu alte cuvinte dobânda ar trebui sa fie fixa, dar prin voința unilaterala a băncii devine variabila. Dobânda ar trebui sa fie fixa, respectiv de 5,95% ;
Sub aspectul caracterului abuziv al clauzei de la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale, părțile semnatare ale convenției de .credit au stipulat o rata a dobânzii curente . procentual, respectivi 5,95%., insa parata si-a rezervat dreptul de a modifica in mod unilateral aceasta clauza din contract, in ipoteza apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara.
Sunt îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 pentru a considera aceasta clauza drept abuziva, deoarece creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Părțile nu au prevăzut ca rata dobânzii este una variabila, ci au stabilit un procent fix.
Parata, instituție bancara, a cărei obligație principala este cu executare uno ictu si nu poate suferi modificări, poate creste costul creditului pana la o limita ce nu este stabilita, pentru un motiv nedefinit, nedetrminabil la momentul încheierii contractului. Banca poate modifica obligația de plata, cu executare succesiva a împrumutatului, persoana fizica ce are calitatea de consumator, făcând obligația acestuia mai oneroasa, cu posibilitatea ca acest dezechilibru sa fie unul deosebit de semnificativ, in condițiile in care nu se stabilește limita pana la care poate fi sporita rata dobânzii si nici un criteriu concret de determinare a acestuia.
Cu privire la comisionul de risc:
In ceea ce privește comisionul de risc, subliniază ca acesta nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe langa faptul ca lezează interesele economice ale subsemnatului, aduce atingere si mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision.
In mod evident, o dobânda (aparent) redusa a atras mai mulți clienți si, deci, o cifra de afaceri mai mare raportata la ceea ce ar fi putut obține banca respectiva in condițiile in care ar fi arătat in mod transparent costurile reale ale creditului (asa cum, de altfel, au făcut o mare parte din băncile concurente Mo temporis).
A se observa, in plus, ca acest comision este calculat si perceput la valoarea inițiala a creditului, si nu la soldul acestuia, ceea ce va face, ca dobânda (aplicata la soldul creditului) sa ajungă sa fie chiar mai mica decât comisionul (care se va aplica la suma inițiala împrumutata, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).
Disimularea unei parti a dobânzii! sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere in eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase in raport cu ofertele altor banei care acționau pe aceeași piața relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de risc, nu mai erau chiar atât de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.
In baza celor învederate, se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata unui comision de: risc calculat la valoarea inițiala a creditului.
Cu privire la comisionul de risc si la restituirea sumelor de bani percepute de parata cu acest titlu, relev de asemenea următoarele:
a) ca si majoritatea clauzelor cuprinse in Convenția de credit nr._/PC/2008 si cea existenta la punctul 5 a) din Condițiile Speciale ale Convenției, sunt abuzive, pentru motivele expuse pe larg la punctul 1 din prezenta cerere;
b) încasarea comisionului de risc nu se justifica raportat la faptul ca suma solicitata si acordata de către împrumutătoare a fost garantata cu o ipoteca de rang I, cu privire la imobilul birouri si spatii comerciale situat in Cluj-N., ., jud. Cluj, înscris in CF_ cu nr. cadastral 5243 aflat in proprietatea reclamantului.
De asemenea au fost aduse garanții reale de prim rang asupra creanțelor rezultând din contractele de închiriere mai sus prezentate.
c) pe parcursul derulării contractului de credit reclamantul a fost un bun
platnic, neînregistrând întârzieri la plata si de fiecare data a achitat ratele scadente.
d) Comisionul de risc este, de fapt, o dobânda
mascata:
- Este plătit pentru aceeași prestație pentru care se plătește deja dobânda;
- Este inregistrat ca atare in contabilitatea băncii, ca „venituri din dobânzi"
- Este menit sa asigure banca in contrja riscului dat de portofoliul sau de credite neperformante, ceea ce inseamna ca riscul băncii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de banca, nici de debitorii neperformanti, ci de debitorii bun-platnici, asa cum este si reclamantul;
- Ca acest comision este stabilit printr-o clauza abuziva rezulta si din faptul ca, pana la momentul acționarii in judecata si chiar si ulterior, reclamantul nu a avut nici un incident de plata, deși, normal, ar fi trebuit ca banca sa restituie aceasta suma acumulata cu titlu de comision de risc (pentru ca riscul nu s-a întâmplat niciodată), suma nu a fost si nu va fi restituita decât ca urmare a obligării la restituire in cazul câștigării acestui proces.
Dealtfel, in speța pendinte, comisionul de risc nu are nicio justificare, in condițiile in care, rambursarea creditului si plata dobânzilor au fost garantate prin instituirea unui drept de ipoteca asupra imobilului proprietatea reclamantului.
Totodată, si Legea nr. 193/2000 cere, prin art. l alin. 1, ca orice contract încheiat intre comercianți si consumatori pentru prestarea de servicii sa cuprindă clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru înțelegerea cărora sa nu fie necesara cunoștințe de specialitate.
Cu privire la comisionul de administrare garanții:
d) Comision administrare garanții: RON 729.48 (contravaloarea a EURO 200) din care contravaloarea a EURO 100 datorat si plătit la data de 29.02.2008 si contravaloarea a EURO 100 datorat si plătit la data semnării prezentei convenții de credit.
Potrivit art. 3.10 din Condițiile speciale, comisionul de administrare garanții este perceput de banca pentru administrarea fiecăruia dintre bunurile asupra căruia se constituie garanțiile imobiliare, pentru primii trei ani din valoarea creditului, in cuantumul si la scadenta stabilite in condițiile speciale. După expirarea primilor 3 ani, precum si ulterior, la expirarea fiecărei noi perioade de 3 ani din durata creditului, banca si-a rezervat dreptul de a percepe un nou comision de administrare garanții.
Acest comision este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, cu încălcarea cerințelor bunei-credințe, fiind necesar sa fie apreciat prin raportare si la celelalte prevederi contractuale ce instituie obligații de plata in sarcina împrumutatului. In sine, suma de plata nu are un cuantum deosebit de ridicat, putând ajunge doar la 1.000 Euro pentru o durata a creditului de 30 ani, insa împovărează in mod nejustificat consumatorul, în condițiile in care acesta plătește deja si celelalte comisioane, având de înapoiat bancii o suma mult mai mare decât cea primita precum si eventuale penalizări.
Totodată, clauza nu este clar si inteligibil asumata, deoarece obligațiile asumate de banca in schimbul acestui comision nu pot fi determinate. Nu rezulta care este, in concret, contraprestația efectuata de parata in schimbul sumelor pe care le percepe cu acest titlu si in consecința, nu se poate realiza un control real al modului în care sunt sau nu îndeplinite aceste obligații. Suma totala datorata de împrumutat nu este nu este previzibila, cat timp banca poate percepe, la o scadenta stabilita tot de ea, din 3 in 3 ani, noi sume cu acest titlu. Marja larga de apreciere a băncii este in aceste condiții, contrara cerințelor bunei-credințe.
In ceea ce privește dobânda legala solicitata, se impun unele precizări:
Art. 3 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000, cu modificările si completările ulterioare(aplicabila raportului juridic dedus judecații, raportat la momentul incheierii convenției de credit:29.02.2008) reglementează dobânda legala, ce reprezintă fara indoiala echivalentul bănesc cauzat de nefolosirea unei sume de bani . de timp determinat.
Reclamantul a efectuat plata comisionului de risc, aspect ce nu poate fi contestat de parata. Plata a fost efectuata de reclamant din eroare, cu convingerea ca sunt debitorul unei obligații care s-a dovedit inexistenta, deoarece clauza care instituie comisionul de risc are caracter abuziv si nu poate produce niciun efect.
Astfel, a dispărut fundamentul pentru executarea obligației de plata si este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de reclamant si a se restabili situația anterioara, precum si a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absoluta.
Data fiind sancțiunea ce intervine in urma constatării caracterului abuziv al clauzelor indicate in cuprinsul prezentei, respective nulitatea absoluta, ce operează cu efecte retroactive si are drept consecința punerea pârtilor în situația în care acele clauze nu ar fi fost inserate in contract, reclamantul are dreptul la restituirea prestațiilor efectuate in baza clauzelor nule absolute.
Raportat la considerentele expuse mai sus, susțin ca încasarea comisionului de risc este abuziva si nelegala, fapt care îl îndreptățește sa solicite eliminarea acestui
comision din cuprinsul convenției de credit in litigiu si obligarea
paratei la restituirea acestuia, precum si: la plata dobânzii legale pana la restituirea
efectiva a debitului principal.;
- pct. 3. 9 din Condițiile generale ale Convenției de credit care instituie „Alte comisioane ( ex: urmărire si monitorizare polițe)" si art. 5.1 lit. f din Condițiile speciale
Dispozițiile contractuale indicate instituie posibilitatea băncii de a percepe anual, in avans, un comision de monitorizare polițe de asigurare, pentru urmărirea, monitorizarea si gestionarea acelor polițe de asigurare aferente bunurilor aduse in garanție in favoarea băncii, care sunt încheiate sau reînnoite de către împrumutați si/sau garanți ipotecari, cu societăți de asigurare pare nu au încheiate parteneriate cu parata si care nu pun la dispoziția băncii semestrial, anula sau oricând, la cerere expresa, rapoarte privind polițele scadente, restante sau care trebuie reînnoite, precum si situația daunelor constatate cu privire la bunurile asigurate si care fac obiectul contractelor de garanție încheiate cu banca.
Aceste prevederi sunt de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, cu inculcarea cerințelor bunei-credințe întrucât contribuie la dublarea sumei ce trebuie înapoiata de către reclamant, fara ca in realitate sa primească vreo contraprestație.
Mai mult, chiar si in contractele in care acest comision este de 0% pe an, banca poate modifica in mod unilateral valoarea si perioada de calcul daca obligația sa fata de BNR creste, ceea ce afectează caracterul previzibil al obligației de plata a împrumutatului, care va suporta singur întregul risc al activității bancare in cazul evoluției nefavorabile a indicilor EURIBOR/ROBOR/LIBOR, prin intermediul posibilității băncii de a modifica dobânda si in cazul sporirii rezervelor minime obligatorii de către BNR.
In drept: art. 101 alin.(l) si (2), art. 113 pct. 8, art. 194, art. 451-453 din Codul de procedura civila, art. 1, art. 2, art. 4, art. 14 din Legea nr. 193/2000; art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007; art. 95 din O.U.G nr. 50/2010, art. 29 alin.(l) lit. f din OUG nr. 80/2013, art. 288 paragraful 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), art. 1010 din Codul civil, Regulamentul BNR nr. 6/2002, art. 18 din Legea nr. 190/1999.
Pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., a formulat ÎNTÂMPINARE
în contradictoriul reclamantului D. G. I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
> Respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată;
> Obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Prezenta întâmpinare are la bază următoarele
MOTIVE:
Invocă pe cale de excepție prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului.
Prin prisma Legii nr. 193/2000 sancțiunea clauzelor contestate poate fi doar nulitatea relativă cel puțin pentru următoarele motive:
• Scopul Legii nr. 193/2000 este protecția consumatorilor, iar normele care ocrotesc interese particulare și individuale au ca sancțiune nulitatea relativă nulitatea relativă mai este denumită și nulitate de protecție;
• întregul mecanism de protecție a consumatorilor pornește de la prezumția că aceștia sunt vulnerabili în fața agenților economici totodată, se prezumă că așa-zisele clauze abuzive sunt acceptate de consumatori din lipsă de informare. Așadar, sancționarea clauzelor abuzive este determinată de consimțământul dezinformat dat de consumator la încheierea
contractului. Acest viciu de consimțământ specific dreptului consumului nu poate atrage decât nulitatea relativă.
• Prin clauzele contestate de reclamant nu poate fi lezat un interes general, obștesc, nefiind înălcată nicio prevedere imperativă de ordine publică, aceasta exclude sancțiunea nulității absolute.
Acțiunea în nulitate relativă este prescriptibilă în termen de 3 ani de la încheierea actului. Convenția de credit dedusă judecății a fost încheiată la 29.02.2008, astfel, acțiunea în nulitate relativă este prescrisă începând cu 29.02.2011, trecând mai mult de 3 ani de la încheierea Convenției. Se impune așadar respingerea acțiunii reclamantului ca prescrisă.
În măsura în care nu se va considera că întreaga acțiune este prescrisă, solicită să se constate prescripția dreptului reclamantului de a pretinde restituirea sumelor percepute de Bancă cu titlu de comision de risc de la încheierea Convenției (29.02.2008) și până la data de 16.04.2011 (3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată), în condițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ce privește fondul cauzei:
Prin Convenția de credit nr._/PC/AT/29.09.2008 (în continuare Convenția), Banca V. a împrumutat reclamantului suma de_ EUR pentru o durată de 360 luni (30 ani).
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul solicită să se constate caracterul abuziv al unor clauze din Convenția încheiată cu Banca prin prisma prevederilor legislației consumului, în special a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
După cum se va demonstra în continuare, acțiunea reclamantului este nefondată.
Contractul de fost încheiat de Bancă cu bună-credință urmărindu-se un scop legitim prin mijloace legitime.
Pentru a putea vorbi de o clauză abuzivă, aceasta trebuie să fie stipulată, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, contrar cerințelor bunei-credințe. îi revine reclamantului sarcina de a proba reaua-credință a Băncii, câtă vreme buna-credință se prezumă.
Prin Convenția în sine, precum și prin clauzele stipulate, Banca a urmărit un scop licit și moral: acela de a desfășura o activitate comercială, de a oferi un serviciu de larg consum și de a înregistra un profit.
Scopul imediat urmărit de Bancă la încheierea Convenției a fost fără îndoială obținerea unui profit comercial. Câtă vreme obținerea unui profit de pe urma unei activități comerciale nu este nici prohibită de lege și nici contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, cu siguranță nu se poate vorbi de o cauză ilicită la încheierea Convenției.
Nu există un dezechilibru contractual semnificativ; având în vedere valoarea considerabilă a creditului acordat și durata îndelungată a împrumutului, clauzele stipulate în favoarea Băncii sunt echilibrate cu câștigul substanțial realizat de client.
(Dez)echilibrul trebuie analizat din poziția fiecărei părți, la nivel de câștiguri și concesii:
Trebuie subliniat că Banca nu își permite să înregistreze pierderi ca urmare a activității de creditare, convenția de credit având caracter comutativ, iar nu aleatoriu, astfel că este pe deplin justificată atenția dată de Bancă detaliilor privind prețul, costurile și riscul aferente creditului, precum și clauzelor de impreviziune. Cu siguranță pentru consumatori ar fi mult mai avantajos ca împrumutul să se acorde în termeni generali, fără garanții, dobândă, clauze de impreviziune ș.a., însă o astfel de practică comercială ar fi imposibilă. Reamintim că activitatea bancară are un specific comercial și are ca scop obținerea de profit.
Finalizând analiza condițiilor impuse de art. 4 alin. I al Legii nr. 193/2000, prin prisma criteriului negocierii, al bunei-credințe și al dezechilibrului semnificativ, se poate observa că prevederile Convenției de credit nu pot fi supuse controlului caracterului abuziv, câtă vreme respectă cele trei criterii evocate:
- Convenția a fost deschisă negocierii;
- Convenția a fost încheiată cu bună-credință, urmărind un scop licit și moral;
- Nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Clauzele privind comisionul de risc (art. 5 lit. a din Condițiile Speciale - C.S. - și 3,5 din Condițiile Generale - C.G.) reprezintă componente ale prețului creditului, fiind incluse în D. (dobânda anuală efectivă). Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al contractului nu poate privi prețul contractual.
Dobânda anuală efectivă (D.) este definită de art. 7 pct. 6 al OUG 50/2010 și de art. 3 lit. i) din Directiva 2008/48/CE ca fiind costul total al creditului pentru consumator exprimai ca procent anual din valoarea totală a creditului.
D. reprezintă prețul creditului, care include atât costurile colaterale, cât și cota de profit a Băncii; prin raportare la D., consumatorii pot compara ofertele comerciale ale diferitelor bănci și pot anticipa cât îi va costa creditul contractat. Din perspectiva consumatorului, singurul cost al creditului care prezintă interes este cel total, nivelul dobânzii anuale efective fiind determinant pentru opțiunea între diferite oferte de creditare.
Câtă vreme reclamantul a cunoscut și acceptat prețul și obiectul contractului, relevate atât în nivelul D.. cât și suma totală de rambursat înscrisă în Planul de rambursare, instanța nu este îndreptățită să aprecieze caracterul abuziv al acestor elemente contractuale.
În concluzie, comisionul de risc este o componentă a prețului creditului, reprezentat de D., iar acest comision nu va putea fi cenzurat de către instanța de judecată. Aceasta reiese și din practica înaltei Curți de Casație și Justiție care, într-o decizie recentă, reține:
Prin urmare, atât comisionul de risc, cât și dobânda, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate, în speță, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fară echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
CI. Riscul bancar este punctul central de interes în activitatea Băncii; funcționarea și prosperitatea Băncii depind de minimizarea și acoperirea riscurilor.
Riscul este un element inerent activităților comerciale, gestionarea lui făcând de cele mai multe ori distincția între o afacere profitabilă și una neprofitabilă. La nivel bancar, în special în materia contractelor de credit, riscul primește o atenție deosebită, băncile trebuind să acopere din fonduri proprii creditele neperformante sau efectele fluctuațiilor monetare/contextului economico-financiar.
Reglementările juridice din această materie impun obligația băncilor, pe de o parte de a monitoriza constant riscurile la care se supun, cu scopul de a le diminua, iar pe de alta de a-și constitui provizioane și majorări de capital în vederea păstrării capacității de a face față riscului.
C.2. Comisionul de risc acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează și gestionează riscul bancar în cadrul V..
Având în vedere că împrumuturile de consum sunt acordate pe durate îndelungate (în medie 15 - 30 de ani), dinamica economiei de piață face ca o evaluare inițială a riscului să fie imposibilă. Pentru acest motiv, Banca V., la fel ca multe alte bănci, percepe un comision lunar de risc, care este destinat să acopere costurile serviciilor și activităților de monitorizare și gestionare a riscurilor.
Acest comision lunar, denumit în mod curent de risc a fost perceput de la un nivel minimal (0,1%), asigurându-se în mod constant o sursă pentru acoperirea costurilor de gestiune a riscului. Precizează că la nivelul Băncii sunt constituite departamente specializate pentru monitorizarea și gestionarea riscului.
Modul de calcul al comisionului este descris în mod explicit în clauza contestată: 0,XX%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență astfel că nu se verifică susținerea reclamantului că nu a cunoscut și nu a putut cunoaște întinerea obligației de plată.
Mai mult, comisionul este defalcat lunar și în planul de rambursare, fiind încasat lună de lună ca operațiune distinctă de încasarea dobânzii; de aici reiese cu certitudine că acest comision de risc nu este în niciun caz un element de profit al Băncii, ci un cost inerent activității de creditare.
C.3. Comisionul de risc este un cost real și transparent al creditului, cu o destinație precisă, care nu are caracter abuziv în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
C.4. Garanțiile și asigurările aferente creditului nu sunt destinate să acopere costurile de gestionare a riscului bancar.
La acordarea unui credit pentru 25 de ani, de exemplu, Banca își stabilește o strategie economică pe termen lung, bazându-se pe încasarea dobânzii lunare și asumându-și la rândul său obligații de plată ce vor fi acoperite prin încasarea dobânzii aferente creditelor acordate.
In măsura în care un credit devine scadent anticipat ca urmare a neplății, Banca poate executa doar soldul datoriei principale și dobânda cursă până la data scadenței anticipate, nu și dobânda ce ar fi curs în viitor. Chiar dacă, în situațiile fericite, valoarea garanției imobiliare acoperă aceste sume, Banca realizează o pierdere: deși la acordarea creditului Banca anticipează că va încasa o anumită sumă ca dobândă și va realiza un anume profit, ca urmare a scadenței anticipate Banca nu mai încasează aceste sume și nu atinge profitul scontat.
Într-o astfel de situație riscul este evident, din moment ce prin executarea garanției Banca nu realizează nivelul de profit scontat la acordarea împrumutului. Mai mult, prin faptul că nu va mai încasa dobânda ce ar fi curs în viitor, Banca nu va fi în măsură să atingă scopurile de afaceri proiectate pentru viitor.
C.5. Riscurile contractuale nu sunt suportate exclusiv de client.
În Convenția dedusă judecății, riscurile pot îmbrăca diferite forme, fiecare parte suportând propriile riscuri. Spre exemplu, până în prezent, scăderea valorii imobilelor aduse garanții este un risc al Băncii, pe când aprecierea Euro față de L. este un risc suportat de ambele părți; câtă vreme activitatea Băncii se desfășoară în lei, iar împrumuturile pe care le contractează pe piața financiară internațională sunt contractate în Euro, Banca suportă obligații mai oneroase valoric decât cele anticipate, cu atât mai mult cu cât Banca este obligată să ramburseze aceste împrumuturi în 5-10 ani.
D. Comisionul de administrare garanții (art. 5.d din Condițiile Speciale) al cărui caracter abuziv îl invocă reclamantul este un cost real și transparent al creditului, care nu prezintă un caracter abuziv.
Întrucât comisionul contestat a fost achitat la data încheierii contractului, pretențiile de restituire a lui sunt prescrise.
E. în ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității art. 3 lit. d) din C.S. privind dreptul Băncii de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, o astfel de clauză nu poate fi considerată abuzivă întrucât:
E.1 împrumutul este acordat pentru o perioadă lunga (30 ani), fiind absolut imprevizibilă evoluția pieței financiare pe termen atât de lung.
Este de menționat că Banca nu a majorat niciodată rata dobânzii, depunând eforturi substanțiale pentru a menține stabilitatea acesteia pe perioada crizei economice, resimțită cel mai acut la nivelul anilor 2009 - 2011.
E.2. Potrivit Legii nr. 193/2000, în materia serviciilor financiare este permisă ajustarea ratei dobânzii în funcție de evoluția imprevizibilă a pieței financiare tocmai datorită faptului că această evoluție nu poate fi anticipată sau controlată. O astfel de clauză de impreviziune (hardship) este des întâlnită în practicile comerciale, neputând fi considerată abuzivă.
Banca nu a putut enumera cu exactitate ce fel de schimbări determină activarea clauzei din moment ce astfel de schimbări sunt absolut imprevizibile; cu toate acestea, motivul întemeiat este suficient de caracterizat pentru a nu lăsa loc abuzurilor și pentru a informa clientul cu privire la aria evenimentelor care pot atrage modificarea dobânzii. Spre exemplu, poate interveni scindarea Uniunii Europene și dispariția monedei Euro; România poate adera la zona Euro, cu consecința schimbării raportului valoric al prestațiilor; pot interveni altercații internaționale armate care să aibă ca și consecință scăderea drastică a monedei Euro etc.
În continuare, pct. 1 lit. a) al anexei Legii nr. 193/2000 arată: Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
F. Pretențiile privind dobânda legală de la data achitării comisioanelor sunt nefondate; dobânda legală poate fi acordată cel mult de la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Dobânda legală pretinsă de reclamantă are specificul unor daune moratorii în sensul art. 1535 C.civ.: în cazul în care o sumă de bani nu este plătită Ia scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plătii. în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Având în vedere că dreptul de creanță al reclamantului privind rambursarea comisioanelor pretinse s-ar naște și ar deveni scadent doar prin efectul hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii dumnealui, dobânda legală ar putea curge doar de la acel moment.
G. Obligația clientului de a asigura imobilul afectat garantării creditului la o societate de asigurare agreată de Bancă (art. 7.b din CS) nu are caracter abuziv.
Prevederile art 18 din Legea nr. 190/1999 invocate de reclamant nu sunt incidente în speță; potrivit art. 1 din legea amintită, aceasta se aplică exclusiv creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare.
În speță, creditul acordat reclamantului nu este un credit ipotecar pentru investiții imobiliare ci un credit de nevoi personale garantat prin ipotecă (art. l.a din Condițiile Speciale).
Obligația clientului de a asigura imobilul afectat garantării creditului decurge din necesitatea de a conserva garanția până la rambursarea integrală a împrumutului.
H. În ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității art. 8.1 din Condițiile Generale (C.G.), care permit Băncii să declare scadența anticipată a împrumutului atunci când intervine insolvabilitatea vădită a debitorului sau când creditul nu mai este garantat corespunzător, clauzele enunțate nu au caracter abuziv întrucât prevăd măsuri reparatorii atunci când, din perspectiva Băncii, dispare cauza contractului.
I. În ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității secțiunii 10 din C.G., care pun în sarcina clientului costurile suplimentare și neprevăzute ale acordării creditului, o astfel de măsură este firească prin prisma caracterului comutativ al contractului de împrumut, clientul trebuind să suporte cheltuielile ocazionate Băncii de acordarea creditului.
În drept, invocă prevederile art. 205 și urm., 453 C.pr.civ., Legea nr. 193/2000 și Directiva 93/13/CEE, OUG nr. 99/2006.
Reclamantul D. G. I., a formulat RĂSPUNS LA ÎNTÂMPINARE prin care solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât reclamantul a invocat nulitatea absolută a clauzelor apreciate ca fiind abuzive, cuprinse în contractul de credit încheiat cu pârâta.
Cauza este obiectivul urmărit la încheierea acestuia, fiind o condiție de fond, esențială, de validitate a actului juridic.
Conform art. 966 C. civ., dispoziții legale aplicabile in speța pendinte tinand seama de momentul încheierii contractului de credit, cauza trebuie să fie licită și morală conținutul acestei cerințe fiind precizat de art. 968 C. civ., potrivit căruia, cauza este nelicită când este prohibită de legi, este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
In sensul celor învederate anterior s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia 686 din 21 februarie 2013.
Totodată, dreptul la acțiune al reclamantului nu s-a născut la momentul plății, astfel cum in mod eronat susține parata, ci odată cu constatarea ca abuzivă a acestei clauze și care deschide calea spre recuperarea sumelor plătite în temeiul unei clauze declarate nulă de către instanță. Prin urmare, si pentru acest considerent, excepția prescripției dreptului la acțiune în restituirea acestor sume, excepție invocată de pârâtă, este neîntemeiată.
Contrar susținerilor paratei, prevederile Legii nr. 193/2000 sunt incidente in cauza pendinte deoarece:
> Contractul de credit Încheiat intre subsemnatul si parata nu a fost supus
negocierii cu aceasta din urma. Nici măcar parametrii referitori la cuantumul
sumei împrumutate si durata contractului nu au fost stabiliți de reclamant
ci impuși de către parata, urmare analizării dosarului de creditare, în esența
veniturile subsemnatului si vârsta.
> Deși parata susține ca: detaliile esențiale ale împrumutului au fost lăsate la
latitudinea reclamantului, nici cuantumul, nici durata si nici garanțiile aduse
nu au fost stabilite de către reclamant. Astfel cum a arătat anterior,
cuantumul sumei imprumutate si durata nu au fost stabilite de reclamant ci impuse de către parata, in urma analizei dosarului de creditare.
Reclamantul ar fi optat atât pentru o suma mai mare pentru a fi
împrumutata, precum si pentru o durata mai mare a contractului de credit,
insa aceste elemente au fost finalmente impuse de către parata iar
reclamantul a fost nevoit sa le accepte.
Esențiala in aprecierea incidenței in speța pendinte a Legii nr. 193/2000 este analiza dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 de unde rezulta ca daca se constata caracterul abuziv, fie personal, fie de către instanța, atunci aceste clauze nu au niciun fel de efect.
Legea nr. 193/2000 si alte reglementari interzic unui profesionist sa introducă si sa se folosească de clauze abuzive in contractele cu consumatorii. Lato sensu este vorba despre o acțiune in răspundere delictuala, in sensul ca aceasta constatare a caracterului abuziv are in vedere încălcarea obligației profesionistului de a nu introduce in contract clauze abuzive.
In consecința, suntem in prezenta unui contract de adeziune si, daca suntem in prezenta unui contract de adeziune atunci suntem si in prezenta prezumțiilor pe care le prevede art. 4 din Legea nr. 193/2000.
In privința caracterului negociat al contractelor, art.4 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000 stabilește ca nu este negociata direct cu consumatorul acea clauza care a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura acesteia, precum contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Parata dealtfel nu contesta ( avem in vedere poziția procesuala exprimata in cadrul mai multor litigii) faptul ca partea din contracte intitulata „Condiții generale" nu a fost negociata direct cu consumatorul, reprezantand o parte standard, preformulata, a convențiilor, pe care consumatorii nu au avut posibilitatea de a o modifica sau completa. Insa, parata arata ca reclamanții au avut posibilitatea de a modifica partea din contracte intitulata „Condiții speciale", care se refera, in special, la costurile pe care le presupune fiecare contract in parte pentru consumator, aceștia stabilind de comun acord dobânda si comisioanele, care au fost cunoscute de consumatori de la început, prin emiterea scadentarului de plata anexat convențiilor.
O astfel de apărare nu poate fi primita iar „Condițiile speciale" sunt o parte preformulata a contractului, întreaga convenție reprezentând un contract de adeziune, intrucat imprumutatul nu a avut posibilitatea sa negocieze direct cu paratele clauzele inserate in contract si nici nu a putut influenta natura acestora.
Pentru aceste considerente apreciază ca nu pot fi primite susținerile paratei in sensul in care nu sunt incidente in speța prevederile Legii nr. 193/2000.
Asupra exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune se retin urmatoarele
Pentru soluționarea acestei excepții trebuie stabilit dacă motivul privind caracterul abuziv al unei clauze este de nulitate absolută sau relativă sau, mai exact, dacă interesul ce se urmărește a fi protejat prin intermediul sancționării practicii abuzive a comercianților este unul general sau privat.
Legea 193/2000 și restul actelor normative europene sau române în materie nu stabilesc expres acest lucru, astfel încât este datoria instanțelor să aprecieze, pe baza trăsăturilor legislative ale acestui motiv.
Sub acest aspect, se reține posibilitatea (sau chiar obligația) instanțelor de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze din contractele cu consumatorii, stabilită în mai multe rânduri de Curtea de Justiție a U.E. (de exemplu, în prima dispoziție a hotărârii pronunțate în cauza Pohotovost v. Iveta Korckovska la data de 16.11.2010). Indubitabil, aceasta este o trăsătură specifică nulității absolute.
În al doilea rând, caracterul abuziv al unor clauze contractuale poate face obiectul unor verificări din partea unei autorități de stat (Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor), care poate lua măsuri sancționatorii împotriva comercianților care inserează astfel de clauze.
În al treilea rând, după cum a susținut chiar și pârâta din prezenta cauză, intervenția activă a statului în aceste probleme are, fără dubiu, un efect de ingerință în dreptul de proprietate și în dreptul la libertate economică al comercianților. Or, pentru a fi justificată sub aspectul drepturilor omului, o astfel de ingerință trebuie să aibă la bază un interes legitim, conform algoritmului promovat de instituțiile în materie (cea mai relevantă, fiind, evident, Curtea Europeană a Drepturilor Omului).
Un astfel de interes legitim, care să justifice o ingerință într-un drept fundamental al unei persoane, nu poate să fie decât unul public, fiind exclus ca un interes privat să poată justifica o astfel de ingerință.
În concluzie, pe baza acestor argumente, în opinia instanței, interesul proteguit prin intermediul legislației în materie de clauze abuzive (și protecție a consumatorilor, în general), este unul public, astfel încât motivul invocat în prezenta cauză este unul de nulitate absolută.
Prin urmare, în temeiul art. 2 din Decretul 167/1958, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. R. S.A.) și consumatori (reclamanți), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, prevederile din Condițiile Speciale prezentând toate caracteristicile unui contract cu forță obligatorie între părți încheiat în urma exprimării libere a voinței din partea ambilor cocontractanți, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.
Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale CONVENTIEI DE CREDIT NR._/AT/29.02.2008 intervenite între părți, instanța constată că art. 3.5 instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamanții neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr.193 din 2000. .
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale conventiei se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului in speta reclamantii și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit. a din „condițiile speciale” ale conventiei de credit reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanti, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang 1 asupra imobilului, proprietatea reclamanților situtat in D., ., ., jud. Cluj. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamanții, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Mai mult, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că aceste garanții reale imobiliare nu au fost constituite cu titlu de echivalent al comisionului de risc. Dimpotrivă, comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat. Gestionarea acestor riscuri se regăsește în prețul creditului, pârâta invocând și Norme B.N.R..
Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.
Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 lit. a din Condiții speciale și pct. 3.5. din Condițiile generale din Conventia de credit nr._/AT/29.02.2008
În ceea ce privește clauzele cuprinse în art.10.2 din condițiile generale ale convențiilor, instanța arată că, conform acestora, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul reclamanților consumatori, ținuți la suportarea unor sume nedeterminate, și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 10.2 din Condițiile generale din Conventia mentionata mai sus.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc din conventia incheiata și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, a obligatiei de a achita comisionul de risc in cuantum de 0,1 % aplicata soldului creditulu ilunar iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate.
Deci, ca o consecință a constatării nulității absolute a clauzelor, instanța apreciază că se impune ca pârâta să restituie prestațiile efectuate de reclamant în temeiul clauzelor constatate abuzive, în temeiul regulilor ce reglementează regimul juridic al plății nedatorate.
Astfel, potrivit art. 992 și art. 993 alin. 1 din C.civ., cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, iar cel care, din eroare crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.
Conform art. 1092 din C.civ., orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără a fi datorat este supus repetițiunii.
Din interpretarea logico-juridică a textelor menționate, rezultă că plata nedatorată presupune executarea unei obligații inexistente, de către o persoană care apreciază, din eroare, că este debitor al acestei obligații. Pentru a constata că s-a efectuat o plata nedatorată trebuie îndeplinite următoarele condiții: să se efectueze o plată, din eroare, pentru stingerea unei datorii inexistente.
În speță, reclamantul a pretins că a achitat pârâtei sumele în litigiu solicitate de aceasta, iar pârâta a nu a contestat primirea plății. Plata s-a efectuat de către reclamant din eroare, cu convingerea că este debitorul unei obligații care s-a dovedit inexistentă, deoarece clauzele criticate și analizate au caracter abuziv și nu pot produce niciun efect, astfel că a dispărut fundamentul pentru executarea obligațiilor realizate de reclamant și este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de acesta, prin restabilirea situației anterioare, cu înlăturarea tuturor consecințelor patrimoniale produse reclamantului de clauzele abuzive lovite de nulitate
Sub acest aspect, va obliga pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc în baza convenției de la data încheierii convenției, in cuantum de 20.958,49 euro calculata până in luna aprilie a anului 2014.
În ceea ce privește clauzele din art. 8.1 lit. b, c și d, art. 8.3, instanța reține că acestea nu au fost negociate cu împrumutatul, fiind prestabilite de către bancă.
În condițiile în care prin instituirea scadenței anticipate în cazul unor situații neprevăzute lăsate la latitudinea pârâtei, fără a se arăta criterii obiective cu privire la aceste situații neprevăzute și fără a se da posibilitatea împrumutatului să își expună la rândul lui punctul de vedere, precum și în condițiile stabilirii unor costuri suplimentare raportat la conduita unor terți, cum este în cazul prevăzut de Secțiunea 10 din Condițiile generale, instanța apreciază că și acest clauze sunt abuzive, fiind contrare bunei credințe, creând un dezechilibru semnificativ între părți și nefiind supuse negocierii părților.
Caracterul abuziv al dispozițiilor art. 8.1 lit. b, c și d transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „orice altă obligație asumată conform prezentei...”, „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul și fără ca băncii să-i poată fi imputat nimic ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului (art. 8.3).
In ceea ce priveste celelalte cereri ale reclamantului instanta apreciaza ca acestea nu se circumscriu dispozitiilor din Legea nr. 193/2000
Comisionul de adminstrare garantii acopera costurile necesare analizarii si evaluarii garantiilor aduse de imprumutat.Totodata comisionul este perceput de banca pentru a acoperi costurile de administrare a bunurilor asupra carora s-au constituit garantii reale imobiliare.Banca monitorizeaza modul in care sunt folosite bunurile respective situatia lor juridica, actiuni care presupun costuri din partea bancilor.
De asemenea obligația clientului de a asigura imobilul afectat garantării creditului la o societate de asigurare agreată de Bancă (art. 7.b din CS) nu are caracter abuziv.
Prevederile art 18 din Legea nr. 190/1999 invocate de reclamant nu sunt incidente în speță; potrivit art. 1 din legea amintită, aceasta se aplică exclusiv creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare.
În speță, creditul acordat reclamantului nu este un credit ipotecar pentru investiții imobiliare ci un credit de nevoi personale garantat prin ipotecă (art. l.a din Condițiile Speciale).
Obligația clientului de a asigura imobilul afectat garantării creditului decurge din necesitatea de a conserva garanția până la rambursarea integrală a împrumutului.
Ca urmare instanta apreciaza actiunea civila formulata de reclamant ca fiind intemeiata in parte, urmand a fi admisa ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune.
Admite in parte actiunea civila formulata de reclamantul D. G. I. domic. in comuna Miraslau, ., jud. A. cu domic. procesual ales in D. ., nr. 11 jud. Cluj in contradictoriu cu paratele . cu sediul in Bucuresti sector 2, Soseaua P. nr. 42, eij 3-8 si 10 si . Sucurasala Cluj cu sediul in Cluj-N., .. 18 jud. Cluj si in consecinta:
Constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in pct.5 lit.a din Conditiile speciale ale conventiei de credit nr._/PC/2008 si in pct.3.5 din Conditiile generale cu consecinta nulitatii absolute a clauzelor referitoare la comisionul de risc si dispune eliminarea acestora din conventia de credit
Constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art.10.2 din Conditiile generale cu consecinta nulitatii absolute a clauzelor referitoare la obligatia imprumatilor de a plati eventuale costuri suplimentare.
Constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in pct. 8.1 lit.a ultima liniuta lit. b, lit.c, lit d din conventie precum si pct. 8.3 din Conditiile Generale ale conventiei.
Dispune inlaturarea obligativitatii de a achita comisionul de risc in suma de 0,1% aplicabil soldului creditului lunar
Obliga paratele la restituirea in favoarea reclamantilor a sumelor incasate cu titlu de comision de risc in cuantum de 4902,44 euro.
Respinge in rest actiunea.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecatoria Cluj-N..
Pronuntata in sedinta publica, azi,28.07.2015.
P. GREFIER
E. E. P. A. D. K.
PEE./PEE./5 EX./ 08.08.2015
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7572/2015.... | Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 7647/2015.... → |
|---|
