Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7650/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7650/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 7650/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7650/2015

Ședința camerei de consiliu din 29.07.2015

Instanța constituită din :

JUDECATOR: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii cu valoare redusa înaintată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta C. R. S.R.L..La apelul nominal făcut în cauză se constata lipsa partilor, cererea fiind soluționată cu citarea părților, cf. dispoz. art. 1029, al. 1 NCPC.

La apel se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

În temeiul art.131/ alin.1/ NCPC, analizând din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere cu valoare redusa si in temeiul art. 238/ NCPC raportat la inscrisurile aflate la dosar apreciaza ca prezenta cauza se poate solutiona la acest termen de judecata.

Instanta nefiind exceptii de invocat si alte cereri in probatiune de formulat in temeiul aart. 394/alin.1/NCPC, declara inchise dezbaterile si retine cauza în pronuntare, pe cererea de renunțare formulată de reclamantă.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra prezentei cauze,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2015, ., în contradictoriu cu pârâta C. R. S.R.L., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1686,40 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/27.06.2014. A solicitat de asemenea plata cheltuielilor ivite în prezentul litigiu.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu 50 de lei taxă de timbru (f. 5).

Pârâta nu a depus răspuns la întâmpinare.

La data de 06.07.2015 reclamanta a depus ocerere de renunțare la judecată arătând că debitoarea a achitat integral debitul.

Analizând cererea cu care a fost sesizată pe baza înscrisurilor depuse, instanța a reținut următoarele:

Între cele două părți ale prezentului litigiu în decursul anului 2014 s-au derulat relații comerciale, constând în prestări servicii automacara, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise pe factura fiscală nr._/27.06.2014.

La data de 06.07.2015 creditoarea a depus o cerere prin care solicita instanței să ia act de renunțarea la judeca prezentei cauze (fila 27).

Potrivit, art. 406 alin. 1 C.civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Raportat la cererea creditoarei, prin care aceasta arată în mod expres ca înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar,

Având in vedere principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil si dispozițiile art. 406 C. proc. civ., instanța urmează a lua act de renunțarea reclamantului la judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII,

H O T A R ĂȘ T E :

Ia act de renunțarea la judecată în privința cererii de valoare redusă formulată de reclamanta ., având CUI RO_, și fiind înscrisă în Registrul Comerțului sub nr. J_ cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta C. R. S.R.L., având CUI RO_, și fiind înscrisă în Registrul Comerțului sub nr. J_ cu sediul în Cluj-N., .-20, jud. Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea și motivele se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședința publică din data de 29.07.2015.

JUDECATOR GREFIER,

F. IULIATOTH R.

Red. Dact.F.I./ 30.07.2015 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7650/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA