Contestaţie la executare. Sentința nr. 7652/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 7652/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 7652/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7652/2015

Ședința camerei de consiliu din 29.07.2015

Instanța constituită din :

JUDECATOR: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea D. M. P., în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată că nu se prezintă niciuna din părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Verificându-și competența conform prevederilor art.131 C.pr.civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, conform art. 94 pct. 1 lit. j) C.pr.civ, art. 650 C.pr.civ.

Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, la data de 07 mai 2015, de către contestatoare, un script intitulat „Adresă”, prin care aceasta arată că înțelege să renunțe la judecată, în temeiul prev. art. 406 NCPC.

Instanța reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare formulată de contestatoare înainte de primul termen de judecată.

JUDECĂTORIA

Analizând cererea cu care a fost sesizată pe baza înscrisurilor depuse, instanța a reținut următoarele:

Prin contestația la executare formulată la data de 16 martie 2015 contestatoarea D. M. P. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea executării silite (a tuturor actelor de executare silita) pornita împotriva sa, prin comunicarea, către S.C. C. D. & T. S.R.L. în calitate de terț poprit, a Adresei de înființare a poprii nr._/17.02.2015 emisa de intimata in dosarul de executare nr._, precum si a tuturor actelor de executare silita subsecvente ce vor fi întreprinse din dosarul de executare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 17.02.2013, intimata a emis in dosarul de executare nr._, Adresa de înființare a poprii asupra sumelor datorate contestatoarei de către terțul poprit, comunicata exclusiv terțului poprit S.C. C. D. & T. SRL.

Arată că în conformitate cu dispozițiile art.173 alin. l lit. a Cod procedură fiscală, contestația se poate face în termenul legal, de când s-a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod.

D. urmare, contestatoarea susține că a formulat prezenta contestație la executare, in virtutea calității de persoana interesata-debitor urmărit, in scopul anularii/desființării executării silite.

A mai arătat contestatoarea că emiterea de către intimata a Adresei de înființare a poprii, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 149 alin.5 teza finala C.pr.fiscală. Astfel, potrivit art. 149 alin.5 teza finala C.pr.fiscală, este prevăzuta obligația organului de executare de a înștiința debitorul, referitor la înființarea popririi, insa ea nu a fost instiintata despre măsura luata, de către organul de executare, după cum impune textul legal, luând cunoștința despre existenta înființării popririi si despre existenta dosarului executional nr._, de la terțul poprit S.C. C. D. & T. S.R.L., in data de 26.02.2015.

Având in vedere ca adresa de înființare a popririi a fost comunicata doar terțului poprit si nefiind comunicat si titlul executoriu in baza căruia a fost pornita executarea silita, contestatoarea a arătat că nu a cunoscut ce reprezintă suma a cărei executare se realizează. D. după ce s-a deplasat in data de 13.03.2014 la sediul intimatei pentru a solicita informații cu privire la ce reprezintă suma menționata in adresa de înființare a popririi, i s-a comunicat verbal ca executarea silita a fost pornita in baza sentinței civile nr.1205/2014 pronunțata de Tribunalul Specializat Cluj in data de 23.04.2014 in dos. nr._ /a4. Prin aceasta hotărâre a fost admisa cerere de chemare in judecata formulata PHOENIX OMEGA IPURL, in calitate de lichidator judiciar desemnat pentru debitoarea C&S DISTRIBUTION SRL in cadrul procedurii insolventei, cerere având ca obiect antrenarea răspunderii personale a contestatoarei în calitate administrator al . SRL. Astfel a fost obligata la plata sumei de 5.988.202,16 lei, reprezentând intreg pasivul debitoarei C&S DISTRIBUTION SRL.

S-a mai arătat că potrivit tabloului definitiv al creditorilor întocmit in dosar nr._ aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, din suma totala de 5.988.202,16 lei, suma de 2.167.637 lei era datorata AFP Cluj, exact suma menționata in adresa de înființare a popririi nr._/17.02.2015 .

Totodată, contestatoarea a mai arătat că prin Decizia civila nr.7172/29.09.2014 pronunțata de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ /a4 a fost admis recursul subsemnatei împotriva sentinței civile nr. 1205/2014 pronunțata de Tribunalul Specializat Cluj, hotărârea atacata fiind casata, iar cauza trimisa spre rejudecare.

Întrucât titlul executoriu in baza căruia s-a început executarea silita a fost desființat, raportat la prevederile art.642 C. pr. Civ, prin care se dispune ca toate actele de executare efectuate in baza titlului executoriu desființat sunt desființate de drept, contestatoarea a solicitat admiterea contestației și în consecință desființarea tuturor actelor de executare silita.

Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că prin contestația la executare formulata, contestatoarea solicita desființarea executării silite (a tuturor actelor de executare) pornita împotriva contestatoarei prin comunicarea către . SRL a adresei de înființare a popririi nr._/17.02.2015 emisa in dosarul de executare nr._ precum si a tuturor actelor de executare silita subsecvente ce vor fi întreprinse din Dosarul de executare mai sus menționat.

Pe cale de excepție, intimata a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj de soluționare a prezentei contestații la executare, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei.

De asemenea, intimata a invocat excepția tardivității contestației la executare raportat la prevederile art. 173 alin (1) lit. a) din OG nr. 92/2003 republicată cu modificările ulterioare.

Astfel, art. 173 alin (1) lit. a) din OG nr.92/2003 prevede că, sub sancțiunea decăderii, contestația trebuie făcută în termen de15 zile de la data la care contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care-l contestă. Debitorul a înregistrat contestația la data de 16.03.2015, cu depășirea termenului de 15 zile.

A mai susținut intimata că, contestația la executare este lipsita de obiect. In urma adresei nr._/29.08.2014 emisa de C. Proceduri Insolventa si Lichidări prin care se solicita preluarea debitului de 2.167.637 lei reprezentând ,,Alte venituri, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a emis somația din data de 01.10.2014 si adresa de înființare a popririi nr._/17.02.2015 către banca, terț si contestator. întrucât prin Decizia civila nr._/17.10.2014 pronunțată de către Curtea de Apel in dosarul nr._ /a4 a fost admis recursul formulat de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 1205/23.04.2014 prin care a fost obligată la plata sumei de 2.167.637 lei si casata sentința mai sus menționata, organul de executare din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj a emis Decizia de ridicare a masurilor de executare silita asupra disponibilitatiilor bănești prin care se ridica măsurile de executare silita, respectiv poprirea înființata prin adresa nr._/27.02.2015 asupra disponibilităților din conturile bancare ale debitoarei deschise la Banca Transilvania SA și Decizia de ridicare a masurilor de executare silita asupra sumelor ce se cuvin debitorului.La data de 06.07.2015 creditoarea a depus o cerere prin care solicita instanței să ia act de renunțarea la judeca prezentei cauze (fila 27).

La data de 07.05.2015 contestatoarea a formulat o cerere de renunțare la judecată.

Prin sentința civilă nr. 1327/2015 Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția necompetenței materiale ș ia declinat judecata cauzei către Judecătoria Cluj-N. pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 23.06.2015.

Potrivit, art. 406 alin. 1 C.civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Raportat la cererea creditoarei, prin care aceasta arată în mod expres ca înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar,

Având in vedere principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil si dispozițiile art. 406 C. proc. civ., instanța urmează a lua act de renunțarea reclamantului la judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII,

H O T A R ĂȘ T E :

Ia act de renunțarea la judecată în privința contestației la executare formulată de contestatoarea D. M. P. având CNP_ cu domiciliul în Cluj-N., ., ., cu domiciliul procesual ales la sediul reprezentanței S.C.A. L. E. C. & Asociații situat în Cluj-N., calea Dorobanților nr. 42-44, . în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINSITRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, având sediul în Cluj-N., P-ȚA A. I. nr. 19, jud. Cluj.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea și motivele se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședința publică din data de 29.07.2015.

JUDECATOR GREFIER,

F. IULIATOTH R.

Red. Dact.F.I./ 30.07.2015 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7652/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA