Anulare act. Sentința nr. 9575/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 9575/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 9575/2015

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

SECTIA CIVILA

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9575/2015

Ședința publică din data de 19.10.2015

Complet constituit din :

JUDECATOR: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. P. ȘI B. L., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Se face referatul cauzei, după care:

Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de astăzi, 19.10.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de 20.02.2012, în cadrul dosarului având nr._/211/2012, disjunsă la termenul din data de 22.08.2012 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, cerere precizată la termenul din data de 20.02.2012, reclamanții B. P. ȘI B. L., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A. au solicitat instanței să dispună:

  1. constatarea nulității absolute clauzelor cuprinse la art. 3 lit. d) din Condițiile speciale, privind modul abuziv de modificare a dobânzilor (fără însștiințarea prealabilă și fără consensul părților);
  2. constatarea nulității absolute clauzelor cuprinse la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției și art. 3.5 din Codițiile generale ale convenției, privind aplicarea comisionului de risc, ca fiind abuzive și eliminarea lor din convenția de credit;
  3. constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse în art. 8.1 lit. c, d și art. 10.2 din Condițiile generale ale convenției ca fiind abuzive și eliminarea lor din convenția de credit;
  4. obligarea pârâtei la respectarea dobânzii fixe de 4,25% stabilită prin Convenția de credit;
  5. constatarea ca plată nedatorată a comisionului de risc încasat lunar de la data derulării contractului și până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate ca plată nedatorată reprezentând comision de risc (după cum rezultă din graficul de rambursare);
  6. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, prevăzută de dispozițiile O.G. 9/2000, calculată începând cu data introducerii cererii și până la plata efectivă a debitului;
  7. continuarea derulării Convenției de credit nr._/IL/2007 cu respectarea dobânzii fixe de 4,25% an și cu excluderea clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției; art. 3.5, art. 8.1 lit. c, d și art. 10.2 din Condițiile generale ale convenției.

Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că nu au fost de acord cu propunerea pârâtei de încheiere a unui act adițional prin care banca, în mod unilateral, a decis modificarea dobânzii din fixă în variabilă și a redenumit comisionul de risc în comision de administrare.

Potrivit reclamanților, clauzele contractuale care fac obiectul cererii nu au fost negociate, convenția de credit nr. nr._/IL/2007 având un caracter standard, preformulat.

Reclamanții susțin că la momentul semnării convenției de credit nr._/LI/2007, li s-a indicat expres faptul că dobânda aplicabilă creditului, de 4,25% pe an, este fixă iar potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din legea 193/2000, interpretarea clauzelor care comportă un anumit dubiu, profită consumatorului iar clauza va fin interpretată în beneficiul său.

Astfel, se arată că prevederea cuprinsă la art. 3 lit. d este abuzivă având în vedere că conferă pârâtei dreptul de a modifica dobânda creditului iar banca a și profitat de această clauză și a procedat la modificarea dobânzii creditului. În continuare, reclamanții arată că o astfel de clauză rupe echilibrul contractual iar dobânda aplicabilă contractului de credit trebuie să fie independentă de voința creditorului și să fie stabilită prin raportare la fluctuațiile unor indici de referință.

Reclamanții susțin că clauzele prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale sunt abuzive în condițiile în care s-a stipulat și s-a îndeplinit obligația reclamanților de a garanta plata ratelor, cu toate costurile aferente, prin constituirea unei ipoteci asupra imobilului deținut în proprietatea acesotra. Potrivit reclamanților, valoarea imobilului ipotecat este superioară cuantumul creditului iar în situația nerambursării acestuia prejudiciul băncii ar fi acoperit în totalitate astfel încât comisionul de risc nu este necesar sau util. Reclamanții susțin că pârâta a dat dovadă de rea-credință încercând să redenumească comisionul de risc ca fiind unul de administrare.

În ceea ce privește clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. c, d din Condițiile generale, reclamanții arată că acestea conferă băncii dreptul de a interpreta clauzele contractuale în mod discreționar, reclamanții neavând nici un control asupra opținii băncii și neavând o reprezentare concretă a ceea ce poate să însemne în accepțiunea băncii „situații neprevăzute”, putând să se aștepte oricând la declararea anticipată a scadenței creditului.

Mai arată reclamanții că prevederile cuprinse la art. 10.2 din Condițiile generale au un caracter abuziv întrucât în baza acestora banca poate să împovăreze consumatorul cu toate sumele care ar avea vreo legătură cu contractul de credit, situația în care nu poate exista echilibru contractual.

Mai departe, reclamanții au arătat că această constatare a nulității clauzelor abuzive, coroborată cu menținerea dobânzii fixe la cota de 4,25% nu aduce atingere cursului firesc pe care trebuie să îl urmeze convenția de credit, ci, din contră, reprezintă un motiv în plus pentru derularea convenției.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare la data de 22.06.2012, prin care a invocat, cu privire la cererea care face obiectul prezentei, excepția de netimbrare a cererii și excepția prescripției dreptului la restituirea sumelor precepute cu titul de comision de risc.

Pe fond, a solicitat respingere cererii de chemare în judecată arătând că prevederile Legii nr. 193/2000 (ce face aplicarea Directivei 93/13/CEE) nu sunt incidente în cauză întrucât, prin prisma condițiilor de la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, contractul a fost deschis negocierii cu clienta, aceasta stabilind parametrii creditului și elementele Condițiilor speciale în timp ce cu privire la Condițiile Generale, reclamanții nu au avut inițiativa negocierii.

Se arată că acest contract a fost încheiat de Banca cu bună-credință, urmărindu-se un scop legitim prin mijloace legitime iar pentru a putea vorbi de o clauză abuzivă, aceasta trebuie să fie stipulată, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, contrar cerințelor bunei-credințe.

Totodată, se arată că nu există niciun dezechilibru contractual semnificativ având în vedere valoarea considerabilă a creditului acordat și durata îndelungată a împrumutului precum și faptul că clauzele stipulate în favoarea Băncii sunt echilibrate cu câștigul substanțial realizat de clienți.

Mai departe se arată faptul că prevederile Convenției de credit nu pot fi supuse controlului caracterului abuziv, câtă vreme respectă cele trei criterii evocate de art. 4 din L 193/2000: Convenția a fost deschisă negocierii; Convenția a fost încheiată cu bună-credință, urmărind un scop licit și moral; Nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Totodată se arată că comisionul de risc reprezintă o componentă a prețului creditului, fiind inclus în D. (dobânda anuală efectivă) iar potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Mai departe se arată că Banca nu a contestat caracterul fix al dobânzii și nu a ajustat periodic dobânda iar clauza de la art. 3.d din Condițiile speciale reprezintă o clauză de impreviziune a cărei esență este de a reglementa situații imprevizibile. Mai mult, se susține că o astfel de clauză nu determină nici un dezechilibru, ea fiind stipulată în beneficiul ambelor părți și putând servi, în funcție de evoluția pieței monetare, oricăreia dintre ele. Totodată, se susține că potrivit legii 193/2000, în materia serviciilor financiare este permisă ajustarea rate dobânzii în funcție de evoluția imprevizibilă a pieței financiare tocmai datorită faptului că această evoluție nu poate fi anticipată sau controlată.

În continuare, pârâta învederează faptul că acest comision de risc reprezintă contravaloarea unui serviciu efectiv oferit de Bancă, având totodată scopul de a acoperi marja de risc generată prin acordarea creditului iar un astfel de comision nu poate fi considerat abuziv. Se arată că acest comision nu este echivalent garanției reale imobiliare, cele două noțiuni fiind distincte, comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea altor riscuri decât cel de neplată.

Totodată, potrivit pârâtei, reclamanții nu ar avea nici un interes să anuleze prevederile art. 8 lit. c și d din Condițiile Generale având în vedere că această clauză este de natură să păstreze echilibrul contracual, neavând acarcter abuziv câtă vreme este latentă și nu-i afectează în nici un fel..

Totodată, în privința clauzelor referitoare la costurile suplimentare se arată că reclamanții nu justifică nici un interes în anularea ei câtă vreme ea nu este activiă și nu le-a cauzat nicio vătămare.

În ceea ce privește cererea de restituire a comisionul de risc, considerat ca o plată nedatorată, pârâta a susținut că pentru a fi considerată ca nedatorată, plata ar trebui făcută di neroare, condiție neîndeplinită în cauza de față.

Prin încheierea din data de 22.08.2012 cererea formulată de intervenienții reclamanți a fost disjunsă din dosarul nr._/211/2011 având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj.

Prezenta cauză a fost suspendată la data de 26.09.2012 până la soluționarea unei cauze aflate pe rolul CJUE. La același termen, instanța a respins excepția lipsei de interes și a dispus unirea excepției prescripției cu fondul cauzei. La termenul din data de 10.04.2013 s-a dispus repunere cauzei pe rol și suspendarea acesteia până la formularea unui răspuns de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C236/12 a Tribunalului Argeș.

La termenul din data de 17.06.2015 instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.

La termenul din data de 07.10.2015 a fost depusă copia contractului de credit și s-a luat act de renunțarea pârâtei la excepția prescripției și de renunțarea reclamanților la petitul privind anularea clauzei cuprinse în art. 3 lit. a din Condițiile speciale ale contractului. Totodată, instanța a respins ca lipsite de obiect petitele nr. 1 și 2 ale cererii, având ca obiect admiterea cererii de intervenție formulată în dsoarul_/211/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între pârâta S.C. "V. ROMANIA" S.A. și reclamanții B. P. ȘI B. L. s-a încheiat Convenția de credit nr._/LI/2007 din 16.11.2007, având ca obiect acordarea unui credit imobiliar în valoare de 65.000 CHF, pentru o perioadă de 300 de luni.

Potrivit pct. 3 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit, dobânda a fost stabilită la 4,25% pe an, iar potrivit art. 3 lit. d) "banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

Potrivit pct. 5 lit. a) din aceleași condiții speciale, împrumutații datorează un comision de risc de 0,19 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, iar potrivit art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit "pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale".

Clauzele din Secțiunea 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției sunt redactate după cum urmează: 10.1. Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care:

a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimba baza de impozitare, pentru suma principala si dobânzi la creditele acordate, sau care se refera la orice alte sume datorate rezultând din Convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, in conformitate cu prevederile legale in baza cărora funcționează si este organizata banca,

b) impun, modifica sau considera aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerința similara (de exemplu în corelatie/legatura cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice alta condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite, al căror rezultat este:

(I) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit;

(II) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, in baza Convenției.

10.2. In oricare din cazurile, mai sus menționate, in termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat in scris de către Banca, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât sa compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.

Clauzele din Secțiunea 8.1 din condițiile generale ale convenției dispun: „In cazul in care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, in orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului si Garantului, sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:” lit. c): "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției" și lit. d): "în cazul apariției unei situații neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător" din Condițiile generale ale Convenției.

În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 (forma în vigoare la momentul încheierii contractului): (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

De asemenea, potrivit lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...)dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

În speță, raportat la clauza privitoare la comisionul de risc, instanța reține că se impune mai întâi să se stabilească dacă evaluarea acestei clauze intră sau nu sub incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, astfel cum a susținut pârâta, concluzia instanței fiind faptul că această clauza nu intră sub incidența acestui text de lege.

Astfel, față de redactarea destul de ambiguă a acestei norme legale, și ținând cont de faptul că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern prevederile Directivei nr. 93/13/CEE, instanța reține că prevederile acestei directive pot fi utilizate pentru a se interpreta norma de drept intern în conformitate cu legislația Uniunii Europene. Textul art. 4 alin. (2) din directiva amintită, preluat de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, are următoarea redactare: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Pe de altă parte, în expunerea de motive a directivei se arată că în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate. Deși ideea exceptării de la controlul caracterului abuziv al clauzelor numai a obiectului principal al contractului nu se regăsește nici în legislația națională, nici în traducerea românească a directivei în discuție, ea se regăsește atât în expunerea de motive, cât și în textul art. 4 alin. (2) din alte traduceri ale directivei.

Astfel, trebuie stabilit, prin urmare, dacă clauza privitoare la comisionul de risc este o clauză care privește una dintre cele două categorii de mai sus. Or, obiectul principal al unui contract de credit îl constituie, pe de o parte, suma de bani acordată cu titlu de credit și, pe de altă parte, dobânda văzută ca "preț" al creditului. Orice alte chestiuni, precum cele referitoare la comisioane percepute pentru diferite servicii, deși pot constitui obiecte ale contractului de credit, nu pot fi decât obiecte secundare ale acestuia, fiind accesorii creditului acordat și având sens numai atâta vreme cât există creditul, văzut ca obiect principal. Cu alte cuvinte, și prin raportare la comisionul de risc în discuție, acesta nu poate fi privit ca un obiect principal al contractului, caracterul său accesoriu fiind evident atât timp cât este clar că părțile au încheiat contractul pentru a oferi, respectiv a obține un credit, și nu pentru a obține servicii de monitorizare a riscului și a plăti aceste servicii. De altfel, în lipsa obiectului principal, asemenea servicii nici nu și-ar avea sensul, ceea ce demonstrează, odată în plus, caracterul lor accesoriu. De asemenea, instanța reține că analiza comisionului de risc nu poate în niciun caz să fie considerată ca o analiză a raportului calitate/preț dintre prestațiile părților.

Raportat la faptul că comisionul de risc a fost inclus în D., instanța reține că acest lucru nu este suficient pentru a se considera că acesta este parte integrantă a obiectului principal al contractului. D. este un instrument menit să facă transparente contractele de credit, arătând consumatorului eventualele costuri ascunse ale unui asemenea contract. Însă, a considera că prin includerea în D. aceste costuri ascunse devin parte a obiectului principal al contractului ar fi de natură să îi lipsească pe consumatori de protecția oferită de lege.

Prin urmare, clauza privind comisionul de risc nu poate fi considerată ca intrând sub incidența textului art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, astfel că ea poate fi analizată chiar și în condițiile în care este exprimată în mod clar și inteligibil.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 are aplicabilitate numai cu privire la clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul. În speță, instanța reține că toate clauzele supuse analizei au un caracter preformulat, astfel că, în conformitate cu art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000, pârâtei îi revine obligația de a proba faptul că aceste clauze au fost negociate. În speță, instanța apreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauzele în discuție ca nefiind negociate cu consumatorii.

În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora banca doar propune anumite condiții, în vreme ce consumatorii au posibilitatea de a negocia clauzele esențiale, cum ar fi suma împrumutată, durata, tipul dobânzii sau valuta, instanța reține că posibilitatea negocierii se referă la fiecare clauză în parte— a se vedea art. 4 al. 3 din Legea nr. 193/2000. Prin urmare, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamanții a avut posibilitatea de a negocia clauzele supuse analizei, este fără relevanță că aceasta a putut negocia alte clauze. De asemenea, este irelevant faptul că consumatorii nu au obiectat împotriva acestor clauze la momentul încheierii contractului, câtă vreme pârâta nu a făcut proba că o asemenea obiecțiune ar fi putut influența includerea clauzelor în discuție în contract. Totodată, pentru aplicarea al. 2 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ipoteza unor clauze contractuale preformulate este suficientă lipsa negocierii—legea nu impune ca banca să fi refuzat o ofertă de negociere venită din partea consumatorilor, prin urmare o clauză contracuală preformulată va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorii indiferent dacă, în concret, a existat sau nu o încercare de negociere din partea consumatorilor, câtă vreme nu se dovedește că a existat o negociere.

Simplul fapt că reclamanții nu sunt consumatori captivi și că ar fi putut evalua ofertele mai multor instituții de credit nu este de natură să conducă la ideea că clauza în discuție a fost una negociată. Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de a renunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că consumatorii ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.

Fără îndoială că piața serviciilor în general și a serviciilor bancare, în special, urmărește simplificarea procedurilor de creditare, astfel încât procesul de acordare a împrumuturilor de consum să fie cât mai rapid și mai puțin birocratic, acesta fiind motivul pentru care în aceste materii contractele sunt de adeziune și nu negociate direct cu fiecare client în parte. Cu privire la aceste apărări, instanța subliniază că legea nu prezumă caracterul abuziv al clauzelor contractuale preformulate, ci doar faptul că asemenea clauze nu sunt negociate cu consumatorii. Astfel, ceea ce se reproșează bancii nu este faptul că a optat pentru folosirea unor contracte de adeziune, ci faptul că în redactarea contractelor a folosit clauze care sunt de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale art. 4 din Legea nr. 193/2000 impune ca acea clauză să fie de natură să creeze, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În prealabil trebuie spus că, în conformitate cu art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000, în analiza caracterului abuziv al acestei clauze nu trebuie pierdut din vedere caracterul special al contractelor de credit bancar, de natură să îi pună pe consumatori într-o situație extrem de nefavorabilă. Astfel, aceste contracte se încheie cel mai adesea pentru obținerea unor sume mari de bani, sume de care consumatorul are, câteodată, neapărată nevoie (de exemplu, pentru achiziționarea unui imobil), și care urmează să fie rambursate de-a lungul unei perioade lungi de timp. Prin urmare, prin încheierea unui asemenea contract consumatorul devine, cel mai adesea, "prizonierul" său, neavând posibilitatea de a îi pune capăt înainte de termen întrucât nu este în măsură să returneze sumele împrumutate și, prin urmare, fiind nevoit să continue executarea unui asemenea contract pentru perioade foarte lungi. Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte contracte încheiate între profesioniști și consumatori - fie pentru un termen scurt, fie cu posibilitatea consumatorului de a le pune capăt fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative - contractele de credit bancar să reprezinte o situație specială, impunându-se ca clauzele cuprinse în acestea să fie analizate cu cea mai mare atenție și ca orice prevedere contractuală care ar putea avea o natură abuzivă să fie sancționată.

În ceea ce privește clauza privitoare la comisionul de risc instanța constată că a fost inserată în contract, pentru a masca o parte din dobândă, aspect care reiese mai ales din modul de percepere a comisionului de risc, care este identic cu cel al dobânzii, și anume periodic, procentual în funcție de soldul creditului, dar și din cuantumul ridicat al acestui „comision”. În plus, scopul perceperii acestui comision apare, cel puțin din informațiile pe care consumatorii le-ar fi putut deține la momentul încheierii contractului, cât se poate de obscur. Practic, singura mențiune privitoare la comisionul în discuție este că el se percepe pentru punerea la dispoziției a creditului, fără nici o altă justificare. Or, dacă orice persoană care solicită un credit știe că va trebui să plătească o dobândă pentru acesta, trebuie acceptat că în legătură cu celelalte costuri ale creditului, mai ales când asemenea costuri sunt aproape echivalentul dobânzii, persoana trebuie să aibă o reprezentare clară a motivului pentru care le plătește.

În prezentul litigiu pârâta a avansat, drept explicație a perceperii comisionului de risc, faptul că acesta este destinat a acoperi costurile necesare funcționării serviciilor specializate în monitorizarea riscului bancar. Fără a nega câtuși de puțin importanța unor asemenea servicii sau caracterul lor esențial pentru bancă, instanța observă că asemenea servicii nu justifică perceperea unui cost suplimentar de la clienții băncii. Astfel, prețul total al creditului, care include și costurile funcționării serviciilor din cadrul băncii, trebuie să se regăsească în dobânda percepută, neexistând nici o explicație logică pentru care unul singur dintre aceste servicii - cel de monitorizare a riscurilor - ar trebui plătit în mod separat de către clienți. Prin urmare, explicația pârâtei cu privire la perceperea comisionului de risc, dincolo de faptul că este ulterioară încheierii contractului, are un caracter pur artificial.

Deși explică pe larg importanța unui comision de risc și justificarea sa pentru funcționarea unei instituții de credit, pârâta nu explică nici măcar pentru un moment de ce un asemenea comision nu a fost inclus în prețul contractului, adică în dobândă, după cum era firesc. Fără îndoială că și alte instituții de credit au în vedere riscurile identificate de către pârâtă, însă, în mod obișnuit costurile aferente acestor riscuri sunt incluse în dobândă, practica pârâtei de a percepe separat un comision de risc fiind minoritară. Prin urmare, pârâta a înțeles să mascheze o parte din dobândă sub forma comisionului de risc, pentru a avea posibilitatea de a lansa pe piață o ofertă de credit cu dobândă atractivă și de a profita de vulnerabilitatea unor clienți mai puțin informați, care au fost atrași de dobândă, fără a verifica costurile ascunse ale creditului. Or, o asemenea practică este, cu siguranță și în ciuda a ceea ce susține pârâta, contrară cerințelor bunei-credințe, și este de natură să îi pună pe consumatori în postura de a achita, practic, două dobânzi - una ca atare, cea de a doua mascată sub forma comisionului de risc, ceea ce estede natură să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților(mai ales având în vedere cuantumul la care s-a perceput acest comision de risc).

Este cert că în speță există un oarecare echilibru contractual între drepturile și obligațiile părților, dar instanța consideră că, în măsura în care cu privire la o anumită clauză contractuală se poate identifica un posibil dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, pentru a se constata că nu există un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților care să afecteze contractul în întregul său, este necesar să se identifice o altă clauză, care, creând un dezechilibru contractual invers, să echilibreze în fapt contractul. În speță, pârâta nu a indicat iar instanța nu a identificat o asemenea clauză. În acest context, instanța observă că toate „câștigurile” identificate de către pârâtă în favoarea consumatorului sunt în mod obișnuit într-un contract de credit acoperite de perceperea dobânzii de către bancă și nu de plata comisionului de risc.

Cu privire la clauza de la punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției",care prevede că "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării", instanța constată că, astfel cum a indicat partea reclamantă, deși în "Condițiile generale" Banca a definit nu mai puțin de 28 de termeni - în secțiunea 1 "Definiții" nu a indicat ce se înțelege prin "schimbări semnificative pe piața monetară".

Analizând clauza supusă analizei, instanța constată că Banca își rezervă dreptul (nu și obligația) de a revizui rata dobânzii curente. Redactarea clauzei este deficitară, întrucât banca are posibilitatea să modifice rata dobânzii doar atunci când o atare modificare îi profită, nu și atunci când valoarea indicatorului de referință are o evoluție favorabilă consumatorului. O clauză de modificare a dobânzii în raport de un indicator precis (cum este dobânda de referință a valutei în care s-a contractat creditul) nu numai că nu este ilicită prin ea însăși, dar este o clauză uzuală în contractele de împrumut bancar. Totuși, pentru a fi valabilă, clauza trebuie să fie formulată astfel încât modificarea nivelului dobânzii să se facă automat (fără intervenția voinței părților) în funcție de modificarea indicatorului ales, indiferent de evoluția acestui indicator (în favoarea sau în defavoarea băncii). De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale dreptului contractelor, întrucât modificarea dobânzii (ca element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de voința uneia dintre părți, fără a fi afectată valabilitatea obligației.

În plus, instanța constată că nu s-a specificat care indicator(i) va fi avut în vedere, clauza fiind redactată astfel încât banca (indiferent de poziția consumatorului) să aibă posibilitatea să aleagă indicatorul care îi este favorabil, ceea ce creează un dezechilibru contractual. Totodată, instanța are în vedere că nu se specifică nici la cât timp de la intervenirea unei schimbări pe piața monetară ar trebui efectuată modificarea ratei dobânzii. În acest timp, consumatorul nu are posibilitatea de a iniția o procedură de recalculare a dobânzii, fiind supus voinței discreționare a băncii. De altfel, consumatorul nu are nici măcar posibilitatea de a verifica dacă modificarea ratei dobânzii dispuse de către bancă nu este abuzivă, întrucât Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la un alt indicator, favorabil intereselor sale.

Mai mult, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, referirea generică la "schimbări semnificative pe piața monetară", fără ca aceste schimbări să fie definite în vreun fel, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.

În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora evoluția pieței financiare pe un termen lung este imprevizibilă, instanța nu neagă justețea acestei constatări, dar nici nu consideră că aceasta este de natură să justifice includerea în contract a unei clauze precum cea analizată aici.Ceea ce se reproșează reclamantei nu este introducerea în contract a unei clauze de impreviziune, ci modul în care această clauză a fost redactată, fără a se stabili cu exactitate care sunt schimbările semnificative pe piața monetară și în ce condiții și în ce mod aceste schimbări sunt de natură să determine revizuirea ratei dobânzii. Deși pârâta susține că acest lucru nu ar fi fost posibil, instanța apreciază, din contră, că există suficienți indicatori obiectivi cu privire la piața monetară, care reflectă evoluția acesteia și în funcție de care ar fi putut fi redactată clauza de impreviziune. Prin urmare, deși legislația evocată de către pârâtă validează existența unei asemenea clauze, o face doar în măsura în care clauza prevede expres motivația întemeiată care poate duce la schimbarea unui element contractual, iar în speță nu este cazul.

Faptul că până în acest moment banca nu s-a prevalat de clauza în discuție și nu a modificat dobânda stabilită inițial nu are importanță câtă vreme constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu este condiționată de aplicarea respectivei prevederi, fiind suficient ca respectiva cauză să fie de natură a crea un dezechilibru contractual, chiar dacă dezechilibrul încă nu s-a produs.

Din evaluarea clauzelor contractului analizat, rezulta o disproporție vădită și semnificativă (întrucât clauza oferă băncii posibilitatea de a acționa chiar asupra nivelului dobânzii—element esențial al contractului) intre drepturile si obligațiile părților, neexistând nicio clauză in favoarea consumatorului care sa echilibreze disproporția creata prin inserarea în contract a clauzei de la punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției".

Considerentele expuse mai sus, sunt valabile prin asemănare și în cazul clauzelor din Secțiunea 8, pct. 8.1 lit. c): "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției" și lit. d): "în cazul apariției unei situații neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător" din Condițiile generale ale Convenției.

Astfel, nici „situațiile neprevăzute” nu sunt definite în nici un fel în contractul de credit, prin urmare și în acest domeniu banca are o putere absolută în a defini această noțiune iar consumatorul nu are nici o posibilitate de a critica interpretarea băncii.

Clauza are un evident caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se aprecieze cu privire la situațiile neprevăzute, totul depinzând de „opinia băncii”. De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale contractelor, întrucât declararea scadenței anticipate a creditului (scadența fiind un element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de „opinia” (i.e. voința) uneia dintre părți fără a fi afectată valabilitatea obligației.

Totodată, clauzele din Secțiunea 10.2, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției sunt redactate astfel încât să transfere riscurile rezultate din posibile modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile de la bancă către împrumutat. Prin inserarea acestei clauze în contract banca și-a rezervat posibilitatea ca în cazul unor modificări legislative care să afecteze activitatea băncii toate costurile suplimentare ale băncii să fie transferate asupra consumatorilor. Este evident că această clauză creează o disproporție vădită și considerabilă între drepturile părților în condițiile în care banca poate să majoreze costurile suplimentare ale creditului în cazul în care apar modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile în urma cărora cresc în orice fel costurile băncii, dar banca nu are obligația corelativă de a reduce costurile suplimentare ale creditului în cazul în care apar modificări (inclusiv de interpretare) în sens invers, prin care se reduc, chiar semnificativ, costurile băncii.

Totodată, în contract nu există o clauză simetrică prin care să fie posibilă transferarea costurilor suplimentare la care ar putea fi supus consumatorul pe seama băncii. Astfel, consumatorul este obligat să suporte singur orice eventuale costuri suplimentare în cazul în care apar modificări legislative, în timp ce banca are posibilitatea de a transfera aceste costuri pe seama consumatorului, inegalitatea contractuală a părților fiind vădită. În plus, banca poate imputa consumatorului chiar și costuri care nu se află în legătură directă cu contractul încheiat cu respectivul consumator (spre exemplu, pct. c. (I) face referire la „creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit”).

Instanța nu poate fi de acord cu pârâta care consideră, în esență, că având în vedere durata îndelungată a contractului, este perfect rezonabil și echilibrat ca situațiile neprevăzute, ce cresc costurile creditului să cadă în sarcina beneficiarului creditului, iar nu a băncii. Astfel, pârâta nu a explicat în ce fel consideră „echilibrat” un contract în care una dintre părți suportă toate riscurile și nici cum transferul oricărui risc în sarcina consumatorului ar fi „perfect rezonabil”, câtă vreme suntem în prezența unui contract sinalagmatic și nu în situația în care banca să acorde consumatorului un ajutor gratuit.

Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr. 193/2000 face ca acele clauze care contravin dispozițiilor acestei legi să fie lovite de nulitate absolută iar pentru aceste motive, instanța urmează să constate nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de Credit nr. nr._/IL/2007 încheiat la data de 16.11.2007 între reclamanții B. P. și B. L. în calitate de împrumutați și pârâta . în calitate de împrumutător: punctul 3 lit. d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII" din „Condițiile speciale ale convenției", punctul 5 lit. a) "COMISIONUL DE RISC" din Condițiile speciale ale convenției, pct. 3.5 COMISIONUL DE RISC - din Condițiile generale ale convenției, clauzele din Secțiunea 8, pct. 8.1 lit. c) și lit. d) din Condițiile generale ale Convenției și clauzele din Secțiunea 10, "costuri suplimentare" din Condițiile generale ale Convenției.

Având în vedere faptul că a fost constatată nulitatea acestor clauze se impune repunerea părților în situația anterioară. Sub acest aspect, instanța observă faptul că reclamanții au solicitat pe de o parte restituirea comisonului de risc (după cum rezultă din graficul de rambursare) de la data încheierii contractului și până la data pronunțării prezentei hotărâri precum și plata dobânzii legale aferente sumei achitate cu titlu de comision de risc, prevăzută de dispozițiile O.G. 9/2000, calculată începând cu data introducerii cererii – 25.02.2012 și până la plata efectivă a debitului, solicitare pe care instanța o va încuviința, fără a constata ca plată nedatorată achitarea acestei sume. Astfel, instanța va respinge solicitarea reclamanților de constatare ca plată nedatorată a comisionului de risc încasat lunar întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate deoarece sumele nu au fost achitate din eroare ci în temeiul contractulu ide credit astfel cum a fost încheiat între părți iar obligația de restituire a acestor sume, impusă de instanță în sarcina pârâtei, reprezintă o consecință a constatării caracterului abuziv al prevederii contractuale care prevede acest cost.

Având în vedere aceste soluții, instanța va admite și petitele subsidiare ale acțiunii reclamanților și va obligă pârâta la respectarea dobânzii fixe de 4,25% stabilită prin Convenția de credit și va dispune continuarea derulării Convenției de credit nr._/IL/2007 cu respectarea dobânzii fixe de 4,25% an și cu excluderea clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției; art. 3.5, art. 8.1 lit. c, d și art. 10.2 din Condițiile generale ale convenției.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Sub acest aspect, instanța reține faptul că reclamanții au arătat că înțeleg să solicite acordarea cheltuieliloe de judecată pe cale separată. În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii, în condițiile în care reclamanții au renunțat la un petit al acțiunii iar una dintre solicitările acestora au fost respinse, instanța îi va obliga pe aceștia la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 de lei, reprezentând o parte onorariu avocat (din totalul de 1000 de lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. P. și B. L. ambii domiciliați în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva pârâtei S.C. V. ROMANIA S.A. având sediul în București, ., . 10, sect. 2 cu sediul procesual ales la S.C.A. Nemeti și Asociații situat în Cluj-N., ., . în ceea ce privește Contractul de credit nr._/IL/2007 încheiat la data de 16.11.2007 și în consecință:

Constată nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 3 lit. d) din Condițiile speciale, privind modul abuziv de modificare a dobânzilor (fără înștiințarea prealabilă și fără consensul părților);

Constată nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției și art. 3.5 din Codițiile generale ale convenției, privind aplicarea comisionului de risc, și dispune eliminarea lor din convenția de credit;

Constată nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 8.1 lit. c, d și art. 10.2 din Condițiile generale ale convenției ca fiind abuzive și dispune eliminarea lor din convenția de credit;

Obligă pârâta la respectarea dobânzii fixe de 4,25% stabilită prin Convenția de credit;

Obligă pârâta la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de risc (după cum rezultă din graficul de rambursare) de la data încheierii contractului și până la data pronunțării prezentei hotărâri.

Obligă pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei achitate cu titlu de comision de risc, prevăzută de dispozițiile O.G. 9/2000, calculată începând cu data introducerii cererii – 25.02.2012 și până la plata efectivă a debitului;

Dispune continuarea derulării Convenției de credit nr._/IL/2007 cu respectarea dobânzii fixe de 4,25% an și cu excluderea clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției; art. 3.5, art. 8.1 lit. c, d și art. 10.2 din Condițiile generale ale convenției.

Respinge restul pretențiilor reclamantei ca neîntemeiate.

Ia act de faptul că reclamanții au arătat că înțeleg să solicite acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Obligă reclamanții la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 de lei, reprezentând o parte a onorariului de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.10.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

F. IULIATOTH R.

Red. /Tehnored. F.I. 6ex./22.10.2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8819/2015....  Anulare act. Sentința nr. 9576/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 9575/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA