Partaj judiciar. Sentința nr. 8379/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8379/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 8379/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.8379/2015

Ședința publică de la 18 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. R. C.

Grefier: C. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. E. (fostă A.), în contradictoriu cu pârâtul A. G., având ca obiect partaj.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța, în vederea deliberării a dispus amânarea pronunțării pentru data de 18.09.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 26.03.2014, reclamanta P. E. (fostă A.), în contradictoriu cu pârâtul A. G., a solicitat instanței să dispună partajarea imobilului situat în Cluj-N., ..4-6, ., înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/S/LIII, în sensul atribuirii în întregime reclamantei, fără plata vreunei sulte; să dspună nscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilului situat în Cluj-N., ..4-6, ., înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/S/LIII, ca bun propriu, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată, în esență, că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul timp de 16 ani, iar la data de 04.06.1984 s-a pronunțat divorțul, apartamentul obiect al prezentului dosar fiiind cumpărat la data de 10.03.1971. Reclamanta a mai arătat că imobilul obiect al litigiului a fost achiziționat prin contribuția sa exclusivă, avansul fiind achitat din banii reclamantei primiți de la mama ei în acest sens, iar restul de preț a fost achitat de reclamantă prin reținere din salariu, lunar, fiind angajată la Cooperativa Tricotajul. Pârâtul a plecat din locuința comună din 1979, de atunci nu a manifestat vreun interes pentru apartamentul în litigiu, fiind de altfel dezinteresat și de familia sa, cu cei doi copii. Reclamanta locuiește și în prezent în apartament.

În drept, au fost invocate prev.art.357 alin.1 și 2 C.civ., art.669 și urm.C.civ., art.979 C..

Au fost anexate înscrisuri (f.4-24).

Prin încheierea de ședință nr.4423/CC/29.04.2014, definitivă prin respingerea căii de atac, s-a dispus eșalonarea plății taxei de timbru în sumă de 3551 lei în 10 rate lunare egale, până la data de 20.02.2015.

Pârâtul A. G. a formulat întâmpinare, mai întâi prin curatorul special desemnat de instanță, iar ulterior identificării adresei sale actuale de domiciliu, personal, prin care arată, în esență, că legiuitorul a consacrat prezumția că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, iar creditul contractat pentru diferența de preț a fost acordat ambelor părți, pentru perioada 13.02._92, pârâtul contribuind egal la achitarea ratelor scadente până în luna martie 1979. În perioada de după, pârâtul a achitat pensia de întreținere în cuantum de 1100 lei/lună pentru cei doi minori.

În drept, au fost invocate prev.art.205-208 C., 451-453 C., 223 alin.3 cor.cu art.411 alin.1 pct.2 C..

Au fost anexate înscrisuri (f.69-74).

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, proba testimonială, fiind audiată martora propusă de reclamantă, L. O. (f.88), precum și proba cu interogatoriul părților, probă ce nu a putut fi administrată însă, în condițiile în care pârâtul nu a formulat, conform dispozițiilor instanței, întrebările pentru a fi adresate reclamantei, iar pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a răspunde întrebărilor formulate de către reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, imobilul apartament, obiect al litigiului a fost cumpărat de reclamanta P. E. (fostă A.), împreună cu pârâtul A. G., la data de 10.03.1971, de la Oficiul pentru Construcții de Locuințe Proprietate Personală, cu prețul de 57.038 lei, din care avansul de 12.038 lei a fost achitat la acel moment, iar pentru diferența de 45.000 lei, a fost acordat de către CEC un credit. (f.12-19). Imobilul a fost înscris în CF pe numele părților, ca bun comun (f.20).

Căsătoria dintre părți, încheiată la data de 22.06.1968, a fost desfăcută prin divorț la data de 04.06.1984, prin sentința civilă nr.3658/04.06.1984, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac. (f.10-11).

Analizând înscrisurile de la dosar și declarația martorei, ținând cont și de susținerile părților, instanța reține că pârâtul a plecat de la domiciliu anterior divorțului, respectiv în luna martie 1979, nefiind relevant pentru soluționarea cauzei faptul că pârâtul ar fi achitat în continuare pensia de întreținere stabilită în sarcina sa pentru cei doi copii minori. Ca urmare, analizând perioada cuprinsă între momentul contractării împrumutului și momentul despărțirii în fapt a celor două părți, prin prisma declarației martorei, instanța reține că reclamanta a fost cea care a achitat ratele împrumutului și în perioada respectivă, fiindu-i reținută suma necesară din salariu, pârâtul neimplicându-se financiar în familie.

Potrivit extrasului CF de la fila 21, asupra imobilului obiect al prezentului litigiu nu sunt constituite sarcini.

Ca urmare, instanța apreciază că imobilul în litigiu a fost achiziționat prin contribuția exclusivă a reclamantei.

În drept, potrivit art. 357 alin. (1) N.C.C. În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor, iar conform alin. (2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.

Față de cele de mai sus, rap.la prev.art.357, 669 și urm. din Codul civil, 979 și urm.C., instanța va dispune partajarea imobilului situat în Cluj-N., ..4-6, ., înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/S/LIII, în sensul atribuirii în întregime reclamantei. Instanța constată că modalitatea de partajare mai sus-indicată, s-a efectuat fără plata unei sulte.

În ceea ce privește înscrierea în cartea funciară, în rap. de disp. art. 876 și urm. N.C.C., instanța va dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilului situat în Cluj-N., ..4-6, ., înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/S/LIII, ca bun propriu, cu titlu de drept cumpărare și partaj.

Potrivit art.453 alin.(1) N.C.P.C., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, reclamanta a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

Reclamanta a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, motiv pentru care instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4751 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, conform înscrisurilor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. E. (fostă A.), cu domiciliul procesual ales la C..av.N. A. B., cu sediul în Cluj-N., ., nr.57, ., în contradictoriu cu pârâtul A. G., cu domiciliul în Ungaria, Veszprem, ..25, . și, în consecință:

Dispune partajarea imobilului situat în Cluj-N., ..4-6, ., înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/S/LIII, în sensul atribuirii reclamantei, fără plata vreunei sulte.

Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra imobilului situat în Cluj-N., ..4-6, ., înscris în CF nr._ Cluj-N., nr. topo_/S/LIII, ca bun propriu.

Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4751 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. R. C. C. F.

Red./Dact.CD/4ex./22.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 8379/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA