Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1524/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1524/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1524/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.1524/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: D. R. C.
Judecător: N. C. S.
Grefier: E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe debitoarea . și pe creditoarea . SRL, având ca obiect anulare somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a amânat pronunțarea inițial pentru 5 februarie 2015 și ulterior, în vederea asigurării continuității completului de judecată, pentru data de 12 februarie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin ordonanța civilă nr.9972/2014 a Judecătoriei Cluj-N. a fost admisă în parte cererea formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea ., cu consecința obligării debitoarei să achite în favoarea creditoarei suma de 57.895,46 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale și penalități de întârziere calculate conform pct. 14.2 din contractul cadru de prestări servicii nr. 142/07.11.2012 începând cu data scadenței și până la data achitării efective a debitului.
În motivare, se reține, în esență, că s-a efectuat de către debitoare la data de 21.06.2013 o plată parțială în cuantum de 6.000 lei din contravaloarea facturii fiscale . nr. 0008/17.06.2013, iar factura fiscală nr. 5/29.04.2013, emisă pentru suma de 16.160,19 lei, a fost achitată de către debitoare în două tranșe, plătindu-se în plus suma de 573,15 lei, astfel că creditoarea a efectuat o compensare a restului de plată aferent facturii fiscale . nr. 0008/17.06.2013 cu această plată în excedent, rămânând un rest de plată aferent acestei facturi în cuantum de 45.266,19 lei. În ceea ce privește apărările debitoarei din cuprinsul întâmpinării, instanța a reținut că factura fiscală . nr. 0008/17.06.2013 poartă semnătura și ștampila debitoarei și a fost emisă în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr. 142/07.11.2012, rezultând dincolo de orice dubiu că debitul a fost însușit de către debitoare, nu există un proces verbal de predare materiale, debitul de 15.776,86 lei invocat de către debitoare în sarcina creditoarei reprezentând contravaloare materiale predate nu a fost dovedit și nici facturat, iar debitoarea nu a făcut dovada că ar fi notificat în scris creditoarea în sensul returnării materialelor despre care se invocă că nu au fost returnate de către creditoare. Cu privire la capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 14.2 din contractul cadru de prestări servicii nr.142/07.11.2012, care prevede penalități de întârziere în cuantum de 0,075% pentru fiecare zi de întârziere, a ordonat debitoarei să plătească în favoarea reclamantei penalități de întârziere începând cu data scadenței, data de 16.07.2013 și până la data achitării efective a debitului.
Prin încheierea din data de 22.10.2014, s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în ordonanța civilă nr.9972/03.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dos. nr._/211/2014, în sensul că a fost admisă cererea formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea ., fiind obligată debitoarea să achite în favoarea creditoarei suma de 45.266,19 lei reprezentând rest plată factură fiscală . nr. 0008/17.06.2013 și penalități de întârziere calculate conform pct. 14.2 din contractul cadru de prestări servicii nr. 142/07.11.2012 începând cu data scadenței, data de 16.07.2013 și până la data achitării efective a debitului.
Împotriva ordonanței civile debitoarea a formulat cerere în anulare a ordonanței civile nr.4669/2014, solicitând admiterea cererii în anulare, cu consecința anulării în tot a ordonanței de plată și a respingerii cererii creditorului ca neîntemeiată.
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că factura . nr.0008/17.06.2013 nu poartă semnătura reprezentantului debitoarei și ștampila, nefiind comunicată debitoarei potrivit prevederilor contractuale, astfel că nu curg nici penalitățile, debitoarea ar trebui să returneze materiale în valoare aproximativă de 15.776,86 lei, neputându-se verifica ce anume s-a consumat și ce anume a rămas, fără să existe o situație a lucrărilor, iar sumele achitate nu reprezintă plăți parțiale, deoarece suma de 6.000 lei reprezintă doar o plată în avans, iar suma de 573,15 lei este plătită cu mult înaintea existenței facturii în cauză. Ca urmare, se apreciază că suma pretinsă nu are caracter cert, lichid și exigibil.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.94, 95, 662, 1013 și urm., 1056 din NCPC.
Prin încheierea din data de 15.12.2014, s-a dispus suspendarea executării Ordonanței civile nr.9972/03.10.2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._/211/2014, până la soluționarea cererii în anulare – ordonanță de plată formulată în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Cluj-N..
La data de 12.01.2015 creditoarea a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea cererii de anulare, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat, în esență, că debitoarea nu a făcut dovada că materialele pentru care a depus înscrisuri la dosar ar fi în posesia creditoarei, corespondența fiind purtată cu o altă societate, astfel că debitoarea nu avea nici un temei să refuze plata facturii și nici nu a facturat materialele pretinse, neinvocând anterior litigiului aceste aspecte. Mai mult, debitoarea a stabilit valoarea materialelor și valoarea reală a lucrării, deși nu a avut o situație de lucrări, conform susținerilor sale, care sunt contradictorii și oricum, nu a notificat vreodată creditoarea în sensul returnării materialelor. Din corespondența purtată pe e-mail rezultă că debitoarea a confirmat documentele primite, fiind irelevantă semnătura și ștampila, iar plata parțială a facturii reprezintă o recunoaștere a pretențiilor creditoarei de către debitoare, care a mai procedat în această modalitate și în privința altor facturi emise anterior. Factura în litigiu a fost comunicată debitoarei anterior procesului prin mai multe modalități. Creditoarea apreciază că debitoarea nu a făcut dovada necesității administrării unui probatoriu complex, corespunzător unui litigiu soluționat potrivit dreptului comun, nefiind sufiecientă simpla negare a creanței, în lipsa dovezilor necesare, invocându-se în mod eronat prev.art.4.2.5 din contract care se referă la ipoteza restituirii documentelor care nu sunt întocmite cu respectarea prevederilor contractului, ipoteză ce nu se regăsește în speță. Totodată, debitoarea nu a uzat de prev.art.5.4.1. din contract, nefăcând dovada că ar fi facturat contravaloarea materialelor pretins a fi nerestituite. Ca urmare, creditoarea consideră că este certă, lichidă și exigibilă creanța, iar procedura ordonanței de plată nu impunea existența unui titlu executoriu.
În drept, au fost invocate prev.art.205 și urm. din NCPC, art.1013 și urm. din NCPC.
Pe parcursul soluționării cauzei au fost depuse la dosar înscrisuri și note de ședință.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând cererea de anulare a ordonanței de plată, instanța reține următoarele:
Susținerile debitoarei, potrivit cărora se impune anularea ordonanței civile nr.9972/2014 a Judecătoriei Cluj-N., sunt nefondate.
Astfel, instanța reține că în mod corect a apreciat prima instanță că este certă, lichidă și exigibilă creanța obiect al facturii . nr.0008/17.06.2013, reprezentând lucrări conform procesului verbal nr. 4/17.06.2013, având scadența la data de 16.07.2013. Debitoarea, prin corespondența electronică purtată cu creditoarea și necontestată, a confirmat corectitudinea documentelor de care a luat la cunoștință pe această cale și, mai mult, a recunoscut creanța, efectuând o plată parțială în sumă de 6.000 lei, conform extrasului de cont depus la fila 54 din dosarul de fond. Nu pot fi primite astfel susținerile debitoarei privind necesitatea comunicării facturii la secretariatul debitoarei, fiind evident că în pofida prevederilor contractuale invocate, părțile au convenit și agreat o modalitate de comunicare alternativă, mai rapidă și eficientă și totodată, mai firească pe tărâmul relațiilor comerciale dintre două societăți situate în localități diferite.
Totodată, instanța apreciază că sunt neîntemeiate și susținerile privind efectuarea unei plăți în avans, urmând a lua în considerare mențiunile înscrise pe extrasul de cont, cu ocazia efectuării plății, fiind vorba de o plată raportată la o factură deja emisă, cu scadența apropiată de data plății parțiale. În ceea ce privește reținerile instanței de fond privind semnarea și ștampilarea facturii, chiar dacă acestea sunt eronate, înscrisul de la dosar fiind în realitate semnat și ștampilat cu ocazia depunerii la instanță, acest aspect nu determină instanța să concluzioneze diferit, relevante fiind celelalte aspecte arătate mai sus care fac dovada recunoașterii și necontestării creanței.
Pe de altă parte, instanța remarcă că debitoarea nu a invocat anterior litigiului dintre părți împrejurările privind nereturnarea unor materiale, corect reținând prima instanță că acestea nu au fost facturate și nici notificate creditoarei. Debitoarea nu a uzat de prevederile contractuale referitoare la situația în care subantreprenorul înregistrează debite restante. Ca urmare, deși debitoarea susține că pentru admiterea cererii erau necesare probe care nu sunt admisibile în procedura ordonanței de plată, instanța observă că cererea a putut fi soluționată în mod corect pe baza înscrisurilor depuse la dosar, astfel că susținerile debitoarei sunt neîntemeiate.
Cu privire la suma de 573,15 lei compensată de creditoare în urma efectuării unei plăți anterioare excedentare, contrar susținerilor debitoarei, nu corespunde realității că prima instanță a reținut că această plată reprezintă o recunoaștere a datoriei.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă cererea de anulare, ca neîntemeiată.
Față de prevederile art.453 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, apreciind că pârâta creditoare a făcut dovada existenței și întinderii acestora conform art.452 C.proc.civ., instanța va obliga debitoarea la plata sumei de 623,51 lei în favoarea creditoarei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (filele 149-150).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea în anulare formulată de reclamanta debitoare S.C. A. C. S.R.L., cu sediul în Baia M., ., jud.Maramureș și punct de lucru în Florești, ..225, jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâta creditoare S.C. A. B. C. S.R.L., cu sediul în București, ., nr.11, sector 2, ca neîntemeiată.
Menține ordonanța civilă nr.9972/03.10.2014, pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în dosarul civil nr._/211/2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Dispune obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 623,51 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. D. R. N. C. S.
Grefier
N. E. N.
Red./Dact.CD/4ex./24.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1518/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 842/2015.... → |
|---|
