Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1605/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1605/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 26580/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1605/2015

Ședința camerei de consiliu din 13 februarie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V. V.

GREFIER: L.-M. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile înaintate de reclamanta E. F. S.A PRIN AFEE CLUJ-N. în contradictoriu cu pârâta S. M., având ca obiect cerere de valoare redusă..

Soluționarea cererii s-a dispus în camera de consiliu, cu citarea părților.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ., analizându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cerere de valoare redusă, raportat la dispozițiile art. 1027 C. pr. civ. coroborat cu art. 107 alin. 1 C. pr. civ.

În temeiul art. 238 C. pr. civ., instanța apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255 C. pr. civ., instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte probe de administrat sau excepții de soluționat, în temeiul art. 244 C. pr. civ., instanța declară închisă etapa cercetării judecătorești, iar, în temeiul art. 394 alin. 1 C. pr. civ., considerându-se lămurită, instanța declară încheiată etapa dezbaterilor asupra fondului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2014 sub nr._, reclamanta S.C. E. F. S.A. prin AFEE Cluj-N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. M. obligarea pârâtei la plata sumei de 4.325,32 lei reprezentând contravaloare energiei electrice. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente contravalorii facturilor emise. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat, în esență, că în baza contractului nr._/24.05.2014, a prestat în beneficiul pârâtei servicii de furnizare a energiei electrice. Conform art.11 lit. a din contract, pârâtei îi revine obligația corelativă de a achita integral și la termen facturile emise de către furnizor, obligație ce nu a fost însă respectată. În temeiul art. 14 din contract, reclamanta a emis facturi de penalități de întârziere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 N.C.pr.civ., art. 1177, art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1523 C.civ., Ordinul nr. 64/2014.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 OUG nr. 80/2013, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. (fila 5)

La cererea de chemare în judecată au fost atașate următoarele înscrisuri: contractul de furnizare (filele 10-17), facturi (filele 7-9), lista facturi neplătite (fila 6) și notificari, preaviz plus confirmările de primire (filele 18-31).

Pârâta, prin curator special, a depus întâmpinare, învederând instanței că apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

La termenul din data de 13.02.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

La data de 24.05.2013, între reclamanta S.C. E. F. S.A. prin AFEE Cluj-N., în calitate de furnizor și pârâta S. M., în calitate de consumator, a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electric nr._-1.

Ca urmare a îndeplinirii obligațiilor sale de furnizare de energie electrică, reclamanta a emis factura . nr._/08.05.2013 pentru suma de 4.190,94 lei scadentă la data de 18.05.2014 și factura . nr._/15.07.2014 pentru suma de 496,79 lei, scadentă la data de 25.07.2014. Aceste chestiuni de fapt sunt probate prin înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, respectiv facturi (filele 7-8) și contractul de furnizare (filele 10-17).

Pentru sumele restante au curs penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, astfel cum au convenit părțile prin inserarea clauzei penale de la art.11 alin. 1 lit. a din contract.

În drept, instanța reține că potrivit art. 102 al. 1 Legea 71/2011, contractul este supus legii în vigoare la momentul încheierii sale, în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. astfel încât raporturile contractuale dintre părți sunt reglementate prin dispozițiile Noului Cod civil.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.325,32 lei reprezentând contravaloare facturi, instanța apreciază că acesta este întemeiat și urmează să îl admită.

Articolul 1350 alin. 1 și 2 N.C.civ. reglementează principiul forței obligatorii a contractului, arătând că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat iar atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Art. 1516 alin. 2 N.C.civ. consacră dreptul creditorului la executarea integrală, exactă și la timp a obligației, conferindu-i acestuia, în ipoteza în care debitorul nu înțelege să își execute benevol obligațiile contractuale, dreptul de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației.

În materia răspunderii contractuale, referitor la sarcina probei, instanța reține că creditorul trebuie doar să facă proba existenței creanței. De îndată ce a fost făcută această dovadă, neîndeplinirea obligației de către debitor se prezumă, dacă acesta nu face dovada contrară, așa cum prevede art. 1548 N.C.civ..

Așa cum rezultă din prevederile contractului încheiat între părți, reclamanta s-a obligat să furnizeze energie electrică la locul de consum stabilit iar pârâta și-a asumat obligația de a achita contravaloarea acestor servicii, în cuantum stabilit de către reclamantă prin facturile emise.

Reclamanta a făcut proba existenței obligației pârâtei de a achita suma de 4.325,32 lei, prin contractul încheiat între părți și prin facturile depuse.

De asemenea, creanța este lichidă, câtimea acesteia fiind determinată prin înscrisurile menționate, și exigibilă, în termen de 10 zile de la data emiterii facturii, astfel cum prevede art. 14 alin. 1 din contract. Astfel, obligația de plată sumei de 4.190,94 lei, reprezentând contravaloarea facturii . nr._/08.05.2014 a devenit scadentă la data de 18.05.2014 iar obligația de plată a sumei de 494,79 lei, reprezentând conravaloarea facturii . nr._/15.07.2014 a devenit exigibilă la data de 25.07.2014.

Pentru aceste considerente, constatând că reclamanta a probat că pârâtei îi revine obligația de a achita suma de 4.325,32 lei, reprezentând contravaloare facturi iar pârâta nu a făcut proba executării, instanța urmează să admită primul capăt de cerere și să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.325,32 lei.

Referitor la petitul prin care se pretinde obligarea pârâtei la plata unor penalități de întârziere aferente sumei de 4.325,32 lei reprezentând contravaloare energiei electrice, instanța urmează să o admită.

Instanța constată că potrivit art. 11 alin. 1 lit. a din contractul de furnizare, consumatorul datorează, în cazul neachitării facturii la termen, penalități de întârziere în cuantum egal cu penalitățile datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Conform art. 120 alin. 7 OG nr. 92/2003, nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare este de 0.03%.

Așa cum s-a reținut în cele de mai sus, pârâta nu a executat integral și în termen de 10 zile de la data emiterii facturii, conform clauzei stipulate la art. 14 alin. 1 din contract, obligația de plată a serviciilor prestate, conform facturii CJFPF nr._/08.05.2013 pentru suma de 4.190,94 lei și facturii . nr._/15.07.2014 pentru suma de 496,79 lei.

Potrivit art. 1535 al. 1 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență și până la momentul plății.

Conform art. 1538 C.civ., clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.

Având în vedere stabilirea convențională a cuantumului penalităților de întârziere precum și principiul forței obligatorii a contractului, instanța va admite petitul referitor la penalitățile de întârziere și va obliga pârâta să plătească în favoarea reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0.03% de la scadența fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului.

Conform art. 1031 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Cheltuielile efectuate în scop procesual de către reclamantă sunt reprezentate de taxa judiciară de timbru, în cuantum de 200 lei (fila 5) și onorariul curatorului special în cuantum de 200 lei. (fila 58). Cu privire la onorariul curatorului special, instanța reține că potrivit 48 alin. 3 OUG nr. 80/2013 Sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul.

Constatând culpa procesuală a pârâtei ce a căzut în pretenții, acțiunea fiind admisă în întregime, instanța urmează să oblige pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariul curatorului special.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. F. S.A., prin AFEE Cluj-N., J_, CUI RO_, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta S. M., CNP_, cu domiciliul în Cluj-N., .. 1, ., jud. Cluj.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.325,32 lei, reprezentând contravaloare energie electrică.

Obligă pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0.03% aferente sumei de 4.325,32 lei, reprezentând contravaloare energie electrică de la scadența fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei.

Executorie de drept.

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Cluj-N. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

I. V. V. L.-M. M.

Red. I.V.V. 2 ex/20.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1605/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA