Plângere contravenţională. Sentința nr. 2059/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2059/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 4305/337/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINTA CIVILĂ NR. 2059/2015

Ședința publică din 25 februarie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: F. I.

GREFIER: T. R.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de petentul P. A. C., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania-C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat în temeiul disp. art.. 258 coroborat cu art. 255C. pr. civ admite proba cu înscrisurile de la dosar pentru ambele parți, iar în temeiul disp. art. art. 394 și art. 395 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor de la dosar și a dispozițiilor legale incidente în materie.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de 16.07.2014 înregistrată sub nr._, petentul P. A. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania-C. anularea procesului-verbal . nr._ încheiat de către intimată la data de 02.07.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ se afla în proprietatea numitului N. C. P..

În susținerea pretențiilor sale, petentul a depus înscrisuri respectiv copia procesului-verbal și contractul de vânzare-cumpărare (f. 6-7).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 OUG nr. 80/2013, astfel cum reiese din înscrisul depus la dosar (fila 13).

Prin întâmpinarea depusă la data de 19.09.2014, intimata a arătat că contravenția a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor iar petentul avea obligația de a proceda la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și în baza de date a poliției.

Totodată, s-a învederat faptul că potrivit art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG 15/2001 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

În continuare, intimata a învederat faptul că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

În drept, au fost invocate dispozițiilor OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 445/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.

În probațiune, în susținerea apărărilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: proba foto, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătură electronică (f. 23-26).

Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că nu contestă existența faptei dar contestă existența unei legături între persoana sa și fapta săvârșită. Totodată, petentul învederează că la data înstrăinării autovehiculului – 15.08.2013, a obținut de la Direcția Taxe și Impozite Locale a Municipiului Cluj-N., scoaterea din evidența fiscală a autoturismului în cauză.

Prin sentința civilă nr. 2475/02.12.2014 instanța învestită a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Z. și a dispus declinarea competenței către Judecătoria Cluj-N..

În fața instanței competente, petentul a depus dovada radierii autoturismului din evidențele fiscale (f. 8)

Instanța a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 02.07.2014 (fila 6 vol. I), petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 OUG nr. 15/2002, respectiv fapta de a circula pe drumurile publice fără a deține rovinietă.

În fapt, s-a reținut că la data de 25.01.2014, petentul P. A. C. a condus autoturismul cu nr._ pe DN1F, km. 97+600 Borla, fără a deține rovinietă valabilă.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța analizează legalitatea și temeinicia actului de sancționare.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

Astfel, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 si art. 17 din OG nr.2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să își asume redactarea actului de sancționare prin aplicarea unei semnături. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și justețea sancțiunii aplicate.

În acest sens, la data de 16.02.2015, Inalta Curte de Casație și Justiția s-a pronunțat, pe calea unui recurs în interesul legii, în sensul că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”

Analizând procesul verbal atacat, instanța observă faptul că acesta nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator ci cuprinde doar mențiunea faptului că „a fost generat și semnat electronic conform prevederilor legii 455/2001 și ale HG 1259/2011”.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile”, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Totodată, instanța reține că potrivit prevederilor art. 1. din Legea 455/2001 „prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice si al înscrisurilor in forma electronica, precum si condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.”, iar prin prisma prevederilor art. 4, pct. 2 din aceeași lege înscrisul in forma electronica reprezintă o colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. În aceste sens, instanța reține că în concordanță cu normele de interpretare literală a actelor normative, OG 2/2001 nu prevede modalitatea de a semna electronic un proces verbal, iar Legea 455/2001 nu prevede aplicarea semnăturii electronice asupra unui înscris, în mod special asupra unui proces verbal.

Instanța reține obligativitatea respectării, la modul imperativ, a normelor art. 17 din OG 2/2001, care condiționează semnarea procesului verbal de către agentul constatator și nu aplicarea semnăturii electronice, care se poate aplica doar pe un act în formă electronică, adică actul nu trebuia emis și transmis pe suport de hârtie ci în formă electronică.

Sub acest aspect, instanța reține că actul de sancționare este lovit de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Pentru aceste considerente, apreciind că prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție a fost răsturnată, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petentul P. A. C. în contradictoriu cu intimata C.-C., și, în consecință, va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 02.07.2014 de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de catre petentul P. A. C., cu domiciliul procesual ales la cab. Individual Avocat Georoceanu A. situat în Cluj-N., calea Dorobanților nr. 25, . în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-C., CUI_, J_, cu sediul în București, .. 401 A, Sector 6.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 02.07.2014 de către intimat.

Exonereaza petentul de plata amenzii în sumă de 750 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă, la Judecătoria Cluj N..

Pronunțata în ședința publica, azi, 25.02.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

F. IULIATOTH R.

Red/Tehnored. 02.03.2015 – F.I. – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2059/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA