Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1999/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1999/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1999/2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - N.

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1999

Ședința camerei de consiliu din 24.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul C.N.A.D.N.R SA – prin DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CLUJ și pe pârâta P. P. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Judecarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C. și art. 1027 N.C.P.C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și, având în vedere că pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns, în temeiul art. 1030 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanța reține următoarele:

Prin cererea de valoare redusa înregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj N. la data de 08.12.2014 reclamanta C.N.A.D.N.R SA – prin DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CLUJ, a solicitat obligarea pârâtei P. P. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA la plata sumei de 303.22 lei, reprezentând tarif de utilizare drum național cf. facturii nr. 4339/04.08.2014, precum si penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la scadența - 26.08.2014 și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul nr. 3867/08.08.2011 având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 15.20 mp, reprezentând zona drumului național, pentru amenajarea accesului pe DN 1 km 485+280 STG în schimbul achitării de către pârâta beneficiară a tarifului prevăzut în contract. Pârâta s-a obligata să achite semestrial tariful de utilizare, fiind emise în acest sens facturi fiscale, dintre factura nr. 4339/04.08.2014 nu a fost achitată. Conform art. V. 4 din actul adițional neplata la termen a facturilor duce la perceperea de penalități în cuantum de 0,10 % pe zi de întârziere.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 969 alin 1, 1073 c.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru (f. 24).

În susținerea cererii, reclamanta a depus următoarele înscrisuri: contractul nr. 3867/08.08.2011 și factura nr. 4339/04.08.2014 cu dovada de comunicare. (f. 11-12)

Pârâta nu a depus formularul de răspuns (întâmpinare) conform dispozițiilor art.1029 alin.4 C.pr.civ.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta CN.A.D.N.R SA – prin DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CLUJ, în calitate de administrator al drumului public cf. art. 47 alin 4 din OG nr. 43/1997, Ordinului nr. 571/1997 a Ministerului Transporturilor și pârâta P. P. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul nr. 3867/08.08.2011 având ca obiect utilizarea terenului în suprafață de 15,20 mp, reprezentând zona drumului național, pentru amenajarea accesului pe DN 1 km 485+280 STG, în schimbul achitării de către utilizator, semestrial, a tarifului prevăzut la art. IV.1 din contract, plătibil în lei, pe baza cursului de schimb valutar comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioara facturării, în termen de 15 zile de la primirea facturii.

În executarea contractului dintre părți, a fost emisă factura nr. 4339/04.08.2014, în valoarea de 302,22 lei, comunicată pârâtei prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire și recepționată de aceasta la data de 11.08.2014.(f. 12)

Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada existenței creanței derivată din executarea obligațiilor sale contractuale, în timp ce pârâta nu a făcut dovada stingerii obligatiei prin plata, creanța nefiind contestată sub aspectul existentei și cuantumului, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 969 c.civ. coroborat cu art. 1025 si art. 1030 alin 2 c.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 303.22 lei, reprezentând tarif de utilizare drum național cf. facturii nr. 4339/04.08.2014, precum si penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la scadența - 26.08.2014 și până la achitarea integrală a debitului, cf. clauzei penale prevăzute la art. 4 cap. V din contract, asumate de pârâta debitoare.

Reținând culpa procesuala a pârâtei, în temeiul art.453 C.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta C.N.A.D.N.R SA – prin DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta P. P. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA, CUI_, cu sediul în loc. Floresti, .. 230, jud. Cluj.

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 303.22 lei, reprezentând tarif de utilizare drum național cf. facturii nr. 4339/04.08.2014, precum si penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la scadența - 26.08.2014 și până la achitarea integrală a debitului. .

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pronunțată în sedință publică, azi, data de 24.02.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

A. P. C. I.

Red./tehn. PA

4ex/25.02.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1999/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA