Contestaţie la executare. Sentința nr. 3230/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3230/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 24308/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal -3185

SENTINTA CIVILA Nr. 3230/2015

Ședința publică din data de 02 aprilie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: B. T. G.

GREFIER: M. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B. A., in contradictoriu cu intimata ., avand ca obiect contestatie la executare.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima strigare, se constata lipsa partilor.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la a doua strigare, se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care,

Verificându-și competența conform prevederilor art. 131 C.pr.civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial sa judece pricina.

Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 Cod pr.civila, instanța declara deschisa cercetarea judecatoreasca a procesului si totodata avand in vedere inscrisurile de la filele 7 si 59 si faptul ca contestatorul a fost legal citat cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 386,5775, iar acesta nu s-a conformat dispozitiilor instantei, invoca din oficiu si pune in discutie exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata si retine cauza in pronuntare pe acest aspect.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 05.11.2014, contestatorul B. A. a chemat în judecată pe intimatul V. R. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea executării silite pornită împotriva sa de B. S. R. M. în baza încheierii civile nr. 8448/cc/2014 din 18.07.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dos. nr._/211/2014, sau cenzurarea onorariului executorului judecătoresc.

În fapt, contestatorul a arătat că prin încheierea menționată s-a încuviințat începerea executării silite pentru suma de 351,48 lei reprezentând debit și suma de 387,33 lei reprezentând penalități de întârziere, însă suma pentru care este în fapt urmărit 5631 lei este nejustificată.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.p.c.

În dovedirea cererii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 2-5).

Intimatul, legal citat a depus întâmpinare la data de 19.12.2014 (f.15) invocând excepția tardivității formulării contestației la executare, excepția netimbrării acțiunii, iar pe fondul cauzei a menționat că prin s.c. nr. 2151/09.09.2011 pronunțată de Judecătoria Z. în dos. nr._ debitorul contestator a fost obligat la plata sumei de 351,48 lei reprezentând debit, 887,33 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și data de 15.07.2011 precum și penalități în continuare de la data de 16.07.2011 până la îndeplinirea obligației de plată, plus 39,30 lei cheltuieli de judecată.

La solicitarea instanței, B.E.J. S. R. M. și S. O. a depus la dosarul cauzei, prin serviciul Registratură al instanței, copia certificată după dosarul execuțional nr. 476/2014 (f.25-58).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) N.C.P.C. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 10 alin. 2 OUG 80/2013 în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. Potrivit art. 31 alin. (1) OUG 80/2013 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată; art. 33 alin. 1 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege; iar art. 34 din același act normativ prevede că atunci când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel, iar alin. (2) stabilește că dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acțiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.

Potrivit art. 148 alin. 6 C.p.c. cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 197 C.p.c. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Având în vedere cele menționate, faptul că prin rezoluția din data de 10.11.2014 (f.7) s-a stabilit taxă judiciară de timbru în sarcina contestatorului în cuantum de 386,5775 lei, comunicată la data de 13.01.2014 (f.9), contestatorul fiind citat cu aceeași mențiune potrivit rezoluției din data de 05.02.2015 comunicată la data de 10.02.2015 (f.59,60,62), însă acesta nu a achitat această taxă judiciară de timbru, instanța va admite excepția nelegalei timbrări, invocată de instanță din oficiu și va anula acțiunea formulată de contestatorul B. A. în contradictoriu cu intimatul V. R. SA, ca fiind nelegal timbrată.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nelegalei timbrări, invocată de instanță din oficiu.

Anulează acțiunea formulată de contestatorul B. A. domiciliat în Z., ., nr. 136, jud. S., în contradictoriu cu intimatul V. R. SA cu sediul procesual ales la C.. Av. F. Ovanesian situat în Constanta, .-84, jud. Constanta, ca fiind nelegal timbrată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la la Tribunalul Cluj –secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3230/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA