Contestaţie la executare. Sentința nr. 4474/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4474/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 775/211/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4474/2015

Ședința publică din data de 05 mai 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul I. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 28.04.2015, fiind consemnate încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 05.05.2015.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 20.01.2015, sub nr. de mai sus, formulată de contestatorul I. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE s-a solicitat anularea titlului executoriu nr._/04.12.2014 și a înștiințării de poprire aferente.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că, presupusa faptă a fost comisă în iulie 2009, însă acesta nu a primit niciun proces verbal. Totodată, s-a mai invocat faptul că suma de 400 lei este prea mare pentru o presupusă parcare în loc interzis.

În drept, contestația nu a fost motivată.

În probațiune s-au depus copii după următoarele înscrisuri: titlu executoriu și înștiințare de poprire (f. 3).

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 2).

Intimatul a depus întâmpinare la data de 06.02.2015 prin care a solicitat respingerea contestației, deoarece, toate actele de executare silită au fost îndeplinite cu respectarea dispozițiilor legale, iar contestatorului i-a fost comunicat legal procesul verbal de contravenție ce stă la baza executării silite. Conform intimatului, procesul verbal de contravenție a fost comunicat în termenul de prescripție de o lună prin afișare la domiciliu la data de 31.07.2009, conform prevederilor în vigoare la data comunicării, respectiv art. 27 O.G. nr. 2/2001.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 46, art. 131 alin. 1, art. 133, art. 136 alin. 1, art. 145, C.pr.fis., art. 26, art. 26, art. 27, art. 39 O.G. nr. 2/2001,

În probațiune s-au anexat copii ale următoarelor înscrisuri: adresă de înființare a popririi, somație, procese verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate, anunț colectiv, proces verbal de contravenție, nota de constatare, proces verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție (f. 13-19).

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 19.03.2015, contestatorul a reiterat faptul că acestuia nu i s-a comunicat procesul verbal de contravenție.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, în dosarul execuțional nr._ s-a început executarea silită împotriva contestatorului pentru suma de 400 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție nr. 4029 încheiat la data de 07.07.2009, sens în care a fost emisă adresa de înființare a popririi nr._/04.12.2014.

Conform înscrisurilor comunicate de intimat, procesul verbal de contravenție nr. 4029 încheiat la data de 07.07.2009 întocmit de Direcția Poliția Comunitară a fost comunicat contestatorului doar prin afișare la domiciliu la data de 31.07.2009 (f. 19).

În drept, instanța reține că, potrivit art. 172 alin. 1 C.pr.fis. (O.G. nr. 92/2003), Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Totodată, potrivit art. 174 alin. 3 C.pr.fis., Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

Conform art. 14 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar în baza art. 27 din același act normativ, Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

În ceea ce privește modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție, instanța arată că, în conformitate cu Decizia R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 10/2013, Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, instanța observă că, intimatul a procedat la comunicarea procesului verbal de contravenție nr. 4029 încheiat la data de 07.07.2009 întocmit de Direcția Poliția Comunitară apelând doar la procedura afișării acestuia la domiciliul petentului, fără a comunica actul de sancționare prin poștă cu aviz de primire, deși potrivit Deciziei R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 10/2013, intimatul putea apela la comunicarea prin afișare doar după încercarea de comunicare a procesului verbal de contravenție prin poștă.

Astfel, raportat la caracterul subsidiar al comunicării prin afișare și în lipsa respectării primei modalități de comunicare prevăzute de art. 27 O.G. nr. 2/2001 coroborat cu Decizia R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 10/2013, instanța apreciază că, în cauză, intimatul nu a comunicat în mod legal procesul verbal de contravenție, neputând fi luată în considerare comunicarea prin afișare, ceea ce echivalează cu necomunicarea în termenul legal a procesului verbal de contravenție.

Instanța subliniază faptul că, art. 27 O.G. nr. 2/2001 era în vigoare în aceeași formă atât la data comunicării procesului verbal de contravenție, cât și la data formulării prezentei contestații, însă, prin prisma Deciziei R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 10/2013, ce explicitează, cu caracter obligatoriu, modalitatea de aplicare a acestui text, în contextul nerespectării primei modalități de comunicare, menită să asigure încunoștințarea efectivă a contravenientului, comunicarea direct prin afișare atrage lipsa comunicării, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale privind modalitate de comunicare a procesului verbal de contravenție.

Prin prisma acestora, instanța va admite contestația la executare, urmând să constate prescrisă executarea sancțiunii în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție nr. 4029/07.07.2009, și în consecință, să dispună anularea actelor de executare silită și executarea silită însăși din dosarul execuțional nr._ având ca obiect executarea silită a amenzii contravenționale în sumă de 400 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție nr. 4029/07.07.2009.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f O.U.G. nr. 80/2013 instanța va dispune restituirea a taxei judiciare de timbru către contestator în cuantum de 20 lei, achitată cu chitanța nr._/20.01.2015, la rămânerea definitivă a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatorul I. C. cu domiciliul în C.-N., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE cu sediul în C.-N., Piața Unirii, nr. 1, jud. C., și în consecință:

Constată prescrisă executarea sancțiunii în cuantum de 400 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție nr. 4029/07.07.2009.

Anulează actele de executare silită și executarea silită însăși din dosarul execuțional nr._ având ca obiect executarea silită a amenzii contravenționale în sumă de 400 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție nr. 4029/07.07.2009.

Dispune restituirea taxei judiciare de timbru către contestator în cuantum de 20 lei, achitată cu chitanța nr._/20.01.2015, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 mai 2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.

Red.Dact./S.B.T./C.O./4 ex./30.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4474/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA