Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 11560/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 08.12.2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: L.-M. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de contestatorul AVOCAT METES D. în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că prin încheierea de ședință din data de 05.04.2011 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct 1 C., până la soluționarea irevocabila a dosarului nr._ pe rolul Tribunalului Cluj – Sectia de C. Administrativ si Fiscal.
Se constată că, în urma verificărilor efectuate, sentința pronunțata în dosarul nr._ a rămas irevocabilă la data de 09.01.2012, prin respingerea recursului contestatorului.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2010, sub nr._ , contestatorul AVOCAT METES D. a contestat, în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ, executarea silita efectuat in dos.ex. nr._/_ /7049 privind plata sumei de 83 de lei, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 05.04.2011 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct 1 C., până la soluționarea irevocabila a dosarului nr._ pe rolul Tribunalului Cluj – Sectia de C. Administrativ si Fiscal.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că sentința pronunțata în dosarul nr._ a rămas irevocabilă la data de 09.01.2012, prin respingerea recursului contestatorului.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod pr. civ., „orice cerere de chemare în judecata, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.
Având în vedere că de la rămânerii irevocabile a sentinței civile a trecut mai mult de un an și nu s-a mai efectuat vreun act de procedură în sensul repunerii pe rol a cauzei, raportat la dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că în privința cererii formulate de contestator a intervenit perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă formulată de contestatorul AVOCAT METES D., cu sediul ales în Cluj N., Calea Dorobantilor, nr. 14 – 16, ., ., în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ, cu sediul în P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. L.-M. M.
Red/tehn.PA/4ex./09.12.2015.
DOSAR NR._
HOT. /08.12.2015
Constată perimată acțiunea civilă formulată de contestatorul AVOCAT METES D., cu sediul ales în Cluj N., Calea Dorobantilor, nr. 14 – 16, ., ., în contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ, cu sediul în P-ța A. I., nr. 19, jud. Cluj.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
JUDECĂTOR,
A. P.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 09-12-2015,... → |
|---|








