Contestaţie la executare. Sentința nr. 5860/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5860/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 5860/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR. 5860/2015
Ședința publică din data de 10 iunie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: N. F. B.
GREFIER: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii R. S.A. si L. I. M. in contradictoriu cu intimata RE AL G. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se constata ca s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratura, la data de 04.06.2015, de către intimata, iar la data de 9.06.2015, de către contestatori, concluzii scrise.
Se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, pentru a da posibilitate parților sa depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 10.06.2015.
INSTANȚA
Deliberand, retine ca prin contestatia la executare formulata de catre contestatoarele R. SA si L. I. M. si inregistrata la data de 10.02.2015 se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti in contradictoriu cu intimata RE AL G. SRL si SOCIETATEA CIVILA PROFESIONALA DE EXECUTORI JUDECATORESTI A. D., OSZOCZKI A. prin care sa se anuleze titlul reprezentat de BO ._ emis la data de 09.12.2014 scadent la data de 23.12.2014 precum si sa se anuleze toate formele de executare silita realizate in dosarul executional nr. 37/2015 al SCPEJ A. D. si Oszoczki A. cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea contestatiei, contestatoarele arata ca la data de 02.02.2015 le-a fost comunicata somatia cambiala privind initierea demersurilor de executare silita a BO ._ emis la data de 09.12.2014 scadent la data de 23.12.2014 de catre intimata pentru suma de 68.340,53 lei. Totodata, le-a fost comunicata si incheierea se stabilire a cheltuielilor de executare in suma de 7507,77 lei. Considera ca se impune anularea titlului intrucat la data de 08.04.2014 a predat intimatei BO in alb neavand alta mentiune decat aceea ca reprezinta garantie precum si numele si semnatura avalistei. Din cuprinsul actelor incheiate intre parti nu rezulta sub nici o forma obligatia asumata de catre contestatoare pe care urma sa o garanteze. De altfel, in vederea garantarii platilor pe care contestatoarea urma sa le efectueze in favoarea intimatei au fost emise mai multe BO pentru stingerea debitului existent la finele anului 2014, debit in suma de 62.448,77 lei. D. urmare, cu ocazia incasarii, in procedura de executare silita a BO emise deja, a sumei restante la plata s-au stins pretentiile banesti ale acesteia. In consecinta, intelege sa i8nvoce lipsa caracterului cert, lichid si exigibil al creantei urmarite de catre intimata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 62 si urm. din Legea nr. 58/1934, art. 662 si urm. C.pr.civ., Legea nr. 58/1934 si Norma cadru BNR nr. 6/1994.
La data de 17.02.2015 contestatoarea a formulat cerere de suspendare a executarii silite (f.42-45) cerere pe care ulterior nu a mai sustinut-o.
La data de 10.05.2015 intimata a inregistrat intampinare (f.103-109) prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SCPEJ A. D. si Oszoczki A., inadmisibiliatea contestatiei, respective netemeinicia acesteia, cu obligarea contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea pozitiei sale procesuale, intimata invoca dispozitiile art. 63 alin.1 si art. 19 din Legea nr. 58/1934 si ca urmare a faptului ca se invoca faptul ca suma inscrisa in BO nu este datorata, contestatia este inadmisibila. BO intruneste toate conditiile prev. de art. 104 din Legea nr. 58/1934, fiind deja verificate de catre instanta la investirea cu formula executorie. Arata ca suma mentionata in BO in discutie reprezinta penalitati de intarziere contractuale intrucat chiar daca BO anterior executate au stins debitul principal, contestatoarea nu a respectat termenele de plata din contract.
Ca si raspuns la apararile intimatei din intampinare, contestatoarele au invocat faptul ca aceste penalitati de intarziere la plata nu erau prevazute in contract in sarcina sa, ea datorand penalitati doar in situatia in care nu ar fi emis instrumente de plata pentru garantarea creantei.
In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri.
La primul termen de judecata a fost pusa in discutia partilor si admisa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a SCPEJ A. D. si Oszoczki A.,pentru considerentele aratate in Incheiere.
Analizand contestatia formulata, instanta o apreciaza atat admisibila cat si intemeiata din urmatoarele considerente:
In fapt,La data de 25.10.2013 a fost incheiat intre parti contractul de prestari servicii nr. 102/_, contestatoarea R. SA in calitate de antreprenor si intimata RE AL G. SRL in calitate de subantreprenor (f.17-33).
In garantarea executarii obligatiilor au fost emise BO de catre contestatoare. Astfel cum au aratat ambele parti, BO emise au fost puse in executare debitul existent fiind stins. Ulterior, intimata a completat BO atacat in prezenta contestatie, care potrivit sustinerilor acesteia reprezinta cuantumul penalitatilor de intarziere pe care le-a calculate ca urmare a incasarii cu intarziere a debitului.
În drept, instanța reține că potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19. Excepțiunile personale vor trebui sa fie grabnica solutiune și întotdeauna întemeiate pe o proba scrisă. Excepțiunile cambiale trebuiesc propuse la primul termen de înfățișare. Prin primul termen de înfățișare se înțelege primul termen la prima instanta, când procedura fiind îndeplinită, părțile pot pune concluzii în fond chiar dacă paratul sau oponentul nu se prezintă.
Conform art. 19 din Legea nr. 58/1934, persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambiala nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu tragatorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știința în paguba debitorului.
Posibilitatea invocării unei astfel de excepții este limitată la situația dovedirii de către contestatoarea a împrejurării că intimata, în calitate de posesor al biletului la ordin, a acționat cu rea credință în paguba contestatoarei, în calitate de debitor al obligației.
Din coroborarea întregului material probator, instanța apreciază că s-a făcut dovada celor două condiții cerute cumulativ.
Astfel, pentru ca intimata să fi acționat cu rea credință în paguba contestatoarei, ar fi trebuit ca la momentul completării biletului la ordin și a punerii acestuia în executare să fi știut că suma pentru care a fost completat instrumentul de plată nu este datorată de către contestatoarea-debitoare.
Din analiza cuprinsului intregului contract incheiat intre parti nu rezulta existenta unei clauze in baza careia intimata sa fie indreptatita sa solicite penalitati de intarziere la plata facturilor. Articolul 3 care reglementeaza “plata”, articolul 4 care reglementeaza “facturarea si platile spre decontare” si articolul 12 care reglementeaza explicit “penalitatile de intarziere” nu cuprind vreo dispozitie prin care antreprenorul sa datoreze penalitati de intarziere in caz de neplata la termen ci doar la art. 12.4 se prevede ca” in cazul in care antreprenorul nu emite instrumentele de plata stabilite prin contract, acesta va datora penalitati de 0,15% zi din valoarea facturii emise”. Or, antreprenorul (contestatoarea) a emis instrumentele de plata, sens in care nu se pot solicita penalitati de intarziere pe acest motiv.
Nu se poate retine ca intemeiata sustinerea acesteia ca aceste penalitati de intarziere la plata ar fi fost prevazute in actul aditional nr. 1 intrucat nu exista nici o mentiune legata de cuantumul penalitatilor pe care contestatoarea le-ar datora, art.3 “Partile declara ca nu vor avea nici un fel de pretentii legate de eventualele penalitati contractuale, pentru intarzierea lucrarilor respectiv a platilor” neputandu-se interpreta decat tot prin prisma dispozitiilor contractuale, unde astfel cum s-a aratat nu exista prevazute penalitati pentru antreprenor in caz de neplata la termen a facturilor, ci doar pentru neemiterea instrumentelor de plata.
De asemenea, nu poate fi luata in considerare nici apararea intimatei potrivit careia clauzele contractuale sunt stabilite prin similitudine pentru ambele parti, intrucat pe de o parte si contestatoarea datoreaza penalitati, dar potrivit contractului, pentru alta situatie decat pentru cea invocata de intimata iar pe de alta parte clauzele contractuale sunt clare si ele au fost acceptate si semnate de catre parti, acestia fiind profesionisti. Asadar, daca acest aspect a reprezentat o “scapare” a intimatei la incheierea contractului, nu o indreptateste sa incerce interpretarea contractului astfel cum ii convine sau sa adauge clauze inexistente.
In consecinta,este nelegala completarea BO atacat de catre intimata cu suma de 68.340,53 lei reprezentand penalitati de intarziere la plata facturilor, neexistand un temei pentru acest aspect, astfel incat este evident ca intimata “a lucrat cu stiinta in paguba contestatoarei”.
Avand in vedere aceste aspecte precum si art. 713 alin.2 NCPC “(2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”, instanta, in temeiul art. 720 NCPC va admite contestatia la executare si va anula titlul reprezentat de BO ._ emis la data de 09.12.2014 scadent la data de 23.12.2014 precum si toate formele de executare silita efectuate in dosar executional nr. 37/2015 al SCPEJ A. D. si Oszoczki A..
In temeiul art. 453 NCPC, fiind parte care a pierdut procesul, va obliga intimata la plata sumei de 3629,82 lei ( taxa timbru f.323 + taxa copia dosarului executional) reprezentand cheltuieli de judecata in favoarea contestatorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite contestația la executare formulata de contestatoarele R. SA, J_, CUI_ cu sediul in P-ta 1 Mai nr. 4-5 si L. I. M., domiciliata in Cluj-N., . . sediul procesual ales in Cluj-N., .. 1 .. Cluj împotriva intimatei RE AL G. SRL, J 12/ 4748/1994, CUI RO_ cu sediul in Cluj-N., .. 15 si in consecința:
- anulează titlul reprezentat de BO ._ emis la data de 09.12.2014 scadent la data de 23.12.2014 precum si toate formele de executare silita efectuate in dosar execuțional nr. 37/2015 al SCPEJ A. D. si Oszoczki A..
- obliga intimata la plata sumei de 3629,82 lei reprezentând cheltuieli de judecata in favoarea contestatorilor.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțata in ședința publica din 10.06.2015.
JUDECATOR: GREFIER:
N.-F. B. A. S.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5823/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5861/2015. Judecătoria... → |
|---|








