Contestaţie la executare. Sentința nr. 4756/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4756/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 4119/211/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185

JUDECĂTORIA C.-N.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4756/2015

Ședința publică din data de 12.05.2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: D. O.-M.

GREFIER: Z. R.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de catre contestatorul B. V. împotriva intimatului M. C.-N., Directia de Impozite si Taxe Locale, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezinta contestatorul personal, lipsa intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:

Verificându-și competența, în temeiul articolului 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanta constată că este competentă general, material si teritorial să judece prezenta cauză, conform prevederilor articolului 94 pct. 4 din codul de procedură civilă raportat la articolul 172 alin. 4 din OG nr. 92/2003 si art. 651 alin. 1 din Codul de Procedura Civila.

Instanta constata ca s-a facut dovada achitarii taxei judiciare de timbru in completare, in cuantum de 12 lei si, ca atare, actiunea a fost legal timbrată.

La intepelarea instantei, contestatorul arata ca solicita administrarea probei cu inscrisuri.

În probațiune, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este admisibil raportat la prevederile art. 250, 255 și 265 din Codul de Procedura Civila și de natură a conduce la solutionarea procesului.

Având în vedere mijloacele de probă incuviintate pentru solutionarea cererii, instanța apreciază că nu mai este necesară estimarea duratei cercetării procesului conform art. 238 din Codul de Procedură Civilă, din moment ce actiunea poate fi solutionata chiar la acest termen de judecată, pe baza înscrisurilor depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acorda cuvantul in dezbateri.

Contestatorul isi sustine actiunea asa cum a fost formulata. Solicita anularea executarii silite, deoarece nu a primit niciun proces-verbal de contraventie, nu a primit nici adresa prin care i se solicitau datele utilizatorului, iar confirmarea de primire atasata intampinarii nu putea fi semnata de fiica sa. Invedereaza instantei ca avea abonament de parcare si solicita anularea procesului-verbal de contraventie, cu atat mai mult cu cat nu a fost prezentata nicio nota de constatare.

Instanta declara inchise dezbaterile si reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.03.2015, sub nr._, contestatorul B. V. a formulat, in contradictoriu cu intimatul M. C.-N., Directia de Impozite si Taxe Locale, contestație la executare împotriva Titlului Executoriu nr._/20.07.2014.

În esenta, in motivarea cererii sale, contestatorul a învederat instantei ca nu i s-a adus la cunostinta vreun inscris prin care sa i se comunice faptul ca a fost sanctionat contraventional de catre Politia Locala.

Cererea nu a fost motivata in drept.

A fost achitata taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei, completata conform solicitarii instantei, cu suma de 12 lei.

Contestatiei i-au fost anexate inscrisuri in probatiune.

Prin serviciul registratură al acestei instanțe, la data de 19.03.2015, intimatul M. C.-N., Directia de Impozite si Taxe Locale a depus intampinare la dosarul cauzei, solicitand respingerea contestatiei, ca neintemeiata.

In esenta, in cuprinsul intampinarii, intimatul a invederat instantei ca executarea silita a fost demarata conform art. 136 alin. 1 din Codul de Procedura Fiscala, in baza procesului-verbal de contraventie nr._/20.07.2014, emis de catre Directia Politia Comunitara, prin care contestatorul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 400 lei si procesul-verbal de contraventie a fost comunicat cu respectarea prev. art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, la adresa de domiciliu, corespondenta fiind primita de catre fiica contestatorului, astfel ca, in temeiul art. 37 din OG nr. 2/2001, reprezinta titlu executoriu.

A apreciat intimatul ca actele de executare sunt legal intocmite si procedura executarii silite se justifica, intrucat amenda nu a fost achitata, iar procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost comunicat cu respectarea prev. art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, in termen de cel mult o luna de la data incheierii lui, procedura de executare silita fiind demarata in termenul de prescriptie prevazut de art. 14 si art. 39 alin. 3 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 131 alin. 1 din Codul de Procedura Fiscala.

Intampinarii i-a fost anexata copia dosarului executional.

Prin serviciul registratură al acestei instanțe, la data de 03.04.2015, contestatorul a inregistrat la dosarul cauzei raspuns la intampinare, invederand ca isi mentine pozitia procesuala exprimata in cuprinsul actiunii introductive. A aratat contestatorul ca intelege sa conteste confirmarea de primire a procesului-verbal deoarece fiica sa, minora fiind, nici nu a primit si nici nu a semnat acest inscris. Totodata, s-a sustinut ca nu i-au fost solicitate contestatorului datele utilizatorului autoturismului si, mai mult, el detine abonament de parcare pentru parcarea din apropierea imobilului in care locuieste.

Pentru solutionarea cererii, instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contraventiei . nr._ din data de 20.07.2014, contestatorul a fost sancționat contravențional conform prevederilor HCL nr. 61/2014, prin aplicarea amenzii in cuantum de 400 lei. Procesul-verbal de contraventie a fost incheiat in lipsa si comunicat contravenientului, la adresa de domiciliu, in data de 22.07.2014. Confirmarea de primire a fost, insa, semnata de catre o alta persoana decat contravenientul, ce s-a indicat a fi, de catre agentul agentul postal, fiica acestuia.

Obligatia de plata a amenzii contraventionale in cuantum de 400 lei nu a fost indeplinita de catre contravenient si, in consecinta, a fost trimisa spre executare catre M. C.-N., Directia de Impozite si Taxe Locale- Serviciul Executare Silita Creante Buget Local, fiind intocmit dosarul executional nr._, in cadrul caruia a fost emisa, ca act de executare efectiva, Somatia nr._/25.11.2014. Somatiei i-a fost anexat, conform prev. art. 145 alin. 1 din Codul de Procedura Fiscala, Titlul Executoriu . nr._ din data de 20.07.2014. Somatia de Executare a fost trimisa debitorului contestator, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, insa corespondenta nu a fost revendicata si s-a aprobat inapoierea, astfel ca s-a procedat la comunicarea prin publicitate, conform anuntului colectiv nr._/20.02.2015.

Procedura de executare silita este vehement contestata de catre debitorul contravenient care alega, pe calea prezentei contestatii la executare, inexistenta unui titlu de creanta, intrucat procesul-verbal de contraventie in baza caruia a fost demarata executarea silita nu i-a fost comunicat niciodata.

În drept, instanța va decide cu privire la pretentiile deduse judecatii pe baza disp. art. 136- art. 145 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, ce reglementează faza incipientă a procedurii de executare silită pentru creanțe fiscale. Efectuând analiza textelor legale indicate, instanța apreciază că dosarul execuțional întocmit cu privire la debitorul B. V. nu a respectat cadrul legal.

In temeiul art. 136 alin. 1 din acest act normativ, în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită.

Conform art. 110 alin. 2 din OG nr. 92/2003, colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz. Pe baza dispozițiilor alin. 3 din acelasi text de lege, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. In temeiul art. 110 alin. 3 lit. f din OG nr. 92/2003 coroborat cu art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contraventie neatacat în termen legal constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Reglementand titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite, art. 141 din Codul de Procedura Fiscala, arata ca:

„(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(11) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

...

(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.”

Termenul de plata este reglementat in cuprinsul art. 111 din Codul de Procedura Fiscala, conform caruia: “(1) Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.”

Raportandu-se la aceste prevederi legale, instanta considera ca este intemeiata contestatia la executare formulata de catre debitorul B. V., atat timp cat, fata de prev. art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, doar procesul-verbal neatacat, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

Ca atare, caracterul de titlu executoriu al procesului-verbal de contraventie este dat de imprejurarea ca nu a fost atacat, ca nu s-a formulat plangere contraventionala impotriva sa, ipoteza ce nu este indeplinita in speta. Instanta apreciaza ca nu a existat posibilitatea pentru contravenient de a ataca, in termen legal, procesul-verbal de contraventie, din moment ce nu au fost respectate dispozitiile legale privind procedura de comunicare a actului care nu a fost înmânat contravenientului. Este vorba despre disp. art. 25 alin. 2 din OG nr. 2/2001 (in forma in vigoare la data intocmirii procesului-verbal de contraventie), in baza carora: „Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o luna de la data aplicării acesteia”. Nerespectarea acestui termen de comunicare atrage alte consecinte juridice, dupa cum rezulta din prev. art. 14 ale OG nr. 2/2001, in temeiul carora: “Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.

In speta, nu s-a realizat procedura de comunicare a procesului-verbal de contraventie in termenul legal de o luna, prev. de art. 25 alin. 2 rap. la art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, deoarece confirmarea de primire de care se prevaleaza organul de executare nu este asumata de catre contravenient, pe baza de semnatura, agentul postal atestand predarea actului unei alte persoane, indicata a fi fiica destinatarului. Ori, ratiunea efectuarii procedurii de comunicare a procesului-verbal de contraventie prin poștă, cu aviz de primire, dupa cum s-a stabilit, in mod imperativ, de catre legiuitor, in cuprinsul art. 27 din OG nr. 2/2001, rezida tocmai in aceea de a se inmana actul, sub semnatura, contravenientului.

Cat timp intimatul nu a fost in masura sa faca dovada indeplinirii legale a procedurii de comunicare, prin inmanarea corespondentei continand procesul-verbal de contraventie, sub semnatura, contravenientului, instanta apreciaza ca nu s-a realizat procedura de comunicare a procesului-verbal de contraventie in termenul legal prev. de art. 25 alin. 2 rap. la art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 si, ca atare, executarea sanctiunii contraventionale s-a prescris, astfel ca se impune inlaturarea ei.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 174 alin. 3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala raportat la art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, apreciind ca executarea silita desfasurata in dosarul executional nr._ intocmit de catre intimatul M. C.-N., Directia de Impozite si Taxe Locale- Serviciul Executare Silita Creante Buget Local, in baza Somatiei de Executare Nr._/25.11.2014, nu este legala, din moment ce s-a prescris executarea sanctiunii contraventionale, instanta urmeaza a anula executarea silita insasi si, in consecinta: toate actele de executare silita efectuate in dosarul executional ce face obiectul contestatiei la executare.

Nu poate fi, insa, admis petitul privind anularea Titlului Executoriu . nr._/20.07.2014, din moment ce disp. imperative ale art. 172 din OG nr. 92/2003 sunt in sensul ca: „ (1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. … (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege….”

In aceeasi maniera de reglementare, in cuprinsul art. 713 alin. 2 din Codul de Procedura Civila (act normativ ce, fata de prev. art. 2 alin. 3 din OG nr. 92/2003, completeaza dispozitiile din materia procedurii fiscale): “În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”

In speta, insa, calea procesuala specifica pentru desfiintarea procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._/20.07.2014 este reglementata in cuprinsul art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, fiind vorba despre introducerea unei plangeri contraventionale la instanta competenta, in termen de 15 zile de la primirea actului. D. pe calea plangerii contraventionale ar putea fi analizata legalitatea si temeinicia procesului-verbal de constatare a contraventiei, analiza in urma careia s-ar putea pronunta o solutie de anulare a actului. Simpla constatare a prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale nu poate justifica anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, ci determina doar imposibilitatea organului de executare de a mai putea obtine indeplinirea obligatiei de plata prin constrangere. Asadar, cat timp debitorul contestator nu a urmat procedura speciala de contestare a tilului de creanta, respectiv formularea unei plangeri contraventionale, petitul privind anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, pe calea prezentei contestatii la executare, este inadmisibil.

Dand eficienta principiului disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte contestația la executare formulată de către contestatorul B. V., CNP_, cu domiciliul in localitatea C.-N., ., . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., Directia de Impozite si Taxe Locale, cu sediul în localitatea C.-N., Piata Unirii, nr. 1, jud. C. si, in consecinta:

Anuleaza executarea silita insasi si, in consecinta: toate actele de executare silita efectuate in dosarul executional nr._, intocmit de catre intimatul M. C.-N., Directia de Impozite si Taxe Locale- Serviciul Executare Silita Creante Buget Local, in baza Somatiei de Executare Nr._/25.11.2014.

Respinge, ca inadmisibil, petitul privind anularea Titlului Executoriu constand in Procesul-Verbal de Constatare a Contraventiei nr._/20.07.2014.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2015.

Președinte, Grefier,

D. O.-M. Z. R.

Red. D./Dact. D.

4 ex./15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4756/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA