Contestaţie la executare. Sentința nr. 9679/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9679/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 9679/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 9679/2015
Ședința Publică din 20 octombrie 2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către contestatorii C. N. si S. A. SI OSZOCZKI, în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC P. V. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima strigare, se constata lipsa partilor.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la a doua strigare, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că la prezenta cauză s-a acvirat dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj N..
Instanța constată că s-a repus cauza pe rol în vederea pronunțării asupra perimării cererii de chemare în judecată.
JUDECĂTORIA
Prin cererea formulată la data de 30.07.2013 pe rolul acestei instanțe, înregistrată sub dosar civil nr._, contestatorii C. N. si S. A. SI OSZOCZKI a solicitat în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC P. V. C. obligarea executorului judecătoresc să procedeze la continuarea executării silite în dosarul nr. 101/2012, prin efectuarea procedurii de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, obligarea intimatului la cheltuielile de judecată și restituirea taxei judiciare de timbru.
Motivele de fapt și de drept ale contestației la executare sunt expuse în cuprinsul filelor 2-4 din dosar.
Contestatorii au depus înscrisuri (fl. 7-31).
În data de 25.09.2013, intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei de interes și a conexității, precum și suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a cauzei nr._ a Judecătoriei Cluj N. și pe fondul cauzei respingerea contestației la executare
Motivele de fapt și de drept ale întâmpinării sunt expuse în cuprinsul filelor 54-56 din dosar.
La termenul din ședința publică din 4 octombrie 2013 instanța a respins excepția conexității și a suspendat cauza potrivit art. 244 alin. 1, pct. 1 C.pr.civ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj N., trimițând dosarul la arhivă, spre păstrare.
Constatând că în dosarul nr._/211/2013, Judecătoria Cluj N. a pronunțat Sentința civilă nr._/09.10.2013, care a rămas irevocabilă în 08.11.2013 (fl. 98-105 dos. acv.), dosarul cu nr._ a fost repus pe rol în vederea pronunțării asupra perimării cererii de chemare în judecată.
Asupra perimării, instanța reține următoarele:
Din analiza prevederilor art. 248 alin. 1 C.pr.civ. rezultă că perimarea este o sancțiune procedurala ce determina stingerea procesului în faza in care se găsește, datorita rămânerii lui in nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Pentru a opera aceasta sancțiune, este necesar a fi îndeplinite cumulativ trei condiții, anume: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac, aceasta pricina sa fi rămas in nelucrare timp de un an în materie civilă, ceea ce presupune și să nu fi intervenit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, iar lăsarea pricinii în nelucrare sa se datoreze culpei părții, care nu a stăruit in judecata.
În prezenta cauză, instanța retine ca a fost învestită cu o contestatie la executare, suspendata in temeiul prev. art. 244 alin.1 pct. 1 C.pr.civ. (fl. 440), iar pricina a rămas in nelucrare timp de peste 1 an, ulterior solutionarii irevocabile a dosarului nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj N.. Rămânerea pricinii în nelucrare se datorează culpei părților, care aveau obligatia de a urmari cursul procesului si de a solicita repunerea cauzei pe rol, dar si ca nu pot fi reținute cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.
Constatând ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 248 al.1 C.pr.civ., instanța, in temeiul art. 252 din același act normativ, va constata perimarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorii C. N. si S. A. SI OSZOCZKI în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC P. V. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatorii C. N. si S. A. SI OSZOCZKI, ambii cu domiciliul procesual ales in Mun. Cluj-N., ., . – la Cabinet de Avocat R. Neamtu, în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC P. V. C., cu sediul procesual ales in Mun. Cluj-N., Calea Dorobatilor, nr. 113, ., ., avand ca obiect contestatie la executare.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2015,
JUDECATOR,GREFIER,
I. M. R. O. C. E.
Red./Dact./I.M.R../27.10.2015/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9655/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9662/2015. Judecătoria... → |
|---|








