Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8710/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8710/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 8710/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8710/2015

Ședința Camerei de Consiliu din data de 28 septembrie 2015

Instanța compusa din:

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: C. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. E. C. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. E. având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Procedura de este legal îndeplinită, soluționarea cererii făcându-se în Camera de Consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

În temeiul disp. art.131 alin.1/NCPC, verificandu-si din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere cu valoare redusă.

Instanța, nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 260/NCPC încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar. Declară închisă faza probatorie.

Instanța, în temeiul disp. art. 394 alin.1/NCPC, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.

I N S T A N T A

Constata ca:

Prin cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. E. C. S.R.L., prin mandatar S.C. Transilvania Recuperări Creanțe SRL, a chemat în judecată pe pârâtul B. E., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul să-i plătească suma de 843 lei reprezentând contravaloare marfa livrata și respectiv suma de 178,05 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate de la data scadenței și până la data de 13.07.2015, precum și în continuare penalități de întârziere de 0,1 % din suma restantă, până la achitarea integrală a debitului. Totodată, s-a solicitat și obligarea pârâtului la plata sumei de 150 lei, cu titlu de daune-interese, conform contractului dintre părți, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

In fapt, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 27.10.2014 a livrat pârâtului mărfuri în valoare totală de 740 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.*C._/27.10.04.2014 și facturii fiscale nr._/27.10.2014. Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita ratele stabilite contractual.

La data de 05.11.2014 părțile au încheiat un al doilea contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, cu nr._, în temeiul caruia s-a emis factura nr._/05.11.2014 în valoare de 103 lei.

Pârâtul nu a achitat nimic din contravaloarea celor două facturi, înregistrând în prezent debitul de 843 lei in litigiu, la care se adaugă penalități contractuale de 0,1 % pe zi de întârziere, al căror cuantum până la data de 13.07.2015 se ridica la suma de 178,05 lei și respectiv daune-interese contractuale de 150 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 NCC, art. 1719 NCC, art. 1721 NCC, art. 1535 NCC, art. 1025 NCC și art. 1025-1032 NCPC.

În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 6 - 15).

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 50 lei. (f. 16)

Pârâtul, deși i s-a comunicat acțiunea introductivă, nu a depus întâmpinare în termenul de 30 de zile instituit de art. 1029 alin. 4 NCPC.

In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri.

Deliberand, instanta retine urmatoarele:

In fapt, din inscrisurile depuse la f. 6 si urm. instanta retine ca la data de 27.10.2014, partile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.*C._/27.10.2014 prin care reclamanta a livrat pârâtului piese auto în valoare de 740 lei. Pentru produsele livrate, reclamanta a emis factura fiscala nr._/27.10.2014, care a fost acceptata la plata de către pârât, prin semnătură.

Potrivit clauzelor contractuale, pârâtul urma să achite contravaloarea produselor achiziționate prin contractul sus-mentionat în 6 transe lunare, ultima dintre acestea fiind scadentă la data de 10.04.2015, iar în caz de nerespectare a termenelor de plata, pârâtul s-a obligat să suporte penalități de 0,1 % pe zi de întârziere din suma neplatită, considerandu-se ca este de drept pus în întârziere dacă nu a achitat ratele scadente la data stabilită în contract (art. 3, 4 din contract).

La data de 05.11.2014, părțile au perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr._/05.11.2014. În baza acestui contract, reclamanta a livrat pârâtului piese auto în valoare de 103 lei. Pentru produsele livrate, reclamanta a emis factura nr._/05.11.2014 care a fost acceptată la plată de către pârât prin semnătură. Pârâtul urma să achite contravaloarea produselor în 6 rate, ultima rată devenind scadentă la data de 10.05.2014.

Totodata, părtile au convenit ca în cazul în care nu se achită rata scadentă în termen de 30 de zile de la scadență, vânzătorul va trece întreaga suma la restanta, urmând a se calcula penalități de 0,1 % pe zi de întârziere pentru toată suma rămasă de achitat, până la stingerea datoriei, iar cumpărătorul va achita și suma fixa de 150 lei cu titlu de daune interese, precum si toate cheltuielile pentru recupararea sumei restante (taxe judiciare de timbru, timbre judiciare, onorar avocat/societate de recuperări creanțe, cheltuieli de executare silită).

Prin cererea introductiva de instanta reclamanta a aratat ca pârâtul nu a efectuat nicio plata in contul celor doua facturi mai-sus menționate, acumuland debitul restant in litigiu, motiv pentru care datoreaza si accesoriile acestui debit, iar paratul nu a contestat aceste sustineri si nici nu a facut dovada platii sumelor in litigiu.

In drept, instanta reține că, potrivit disp. art. 1270 alin. 1 NCC, convențiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante, iar potrivit disp. art. 1516 alin. 1 NCC, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exacta și la timp a obligatiei.

Sub aspect procedural, art. 1025 alin. 1 NCPC dispune ca procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depașește suma de 10.000 lei la data sesizării instantei, iar art. 1026 alin. 1 din acelasi act normativ dispune ca reclamantul are alegerea intre procedura speciala reglementata de prezentul titlu si procedura de drept comun.

In speta, prin raportare la cuantumul creantei in litigiu, instanta apreciaza ca sunt îndeplinite cerintele prevazute de lege pentru solutionarea cererii in procedura prevazuta de art. 1025 si urm./NCPC.

Referitor la temeinicia pretențiilor în litigiu, instanta retine că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a dovedit, atât existența unui raport contractual cu paratul, cat si faptul ca si-a îndeplinit obligațiile asumate contractual față de acesta, astfel ca revenea pârâtului sarcina dovedirii îndeplinirii obligațiilor proprii, ceea ce în speță nu s-a intamplat.

Asa fiind, instanța retine ca debitul principal in cuantum de 843 lei constituie creanță certa, lichida si exigibila, in sensul art. 662/NCPC, deoarece atât existenta, cat si cuantumul si exigibilitatea sa rezulta din contractele încheiate între parti si respectiv din facturile fiscale emisa de reclamanta in temeiul acestor contracte.

In ceea ce priveste penalitatile de intarziere si daunele-interese suplimentare in litigiu, acestea constituie, de asemenea, creante certe, lichide si exigibile, deoarece dreptul reclamantei de a percepe aceste penalități si daune in caz de neplata la scadenta a fost recunoscut prin clauza penala inserata in contractul încheiat intre parti.

Cat priveste cuantumul daunelor-interese si al penalitatilor, acesta este determinat pentru daunele-interese in cuantum de 150 lei si respectiv determinabil in ceea ce priveste penalitatile de intarziere, prin aplicarea la debitul principal in litigiu a procentului de penalizare de 0,1 % convenit contractual, iar penalitatile pretinse pana la data de 13.07.2015 au fost corect calculate ca fiind in cuantum de 178,05 lei.

Față de considerentele de fapt si de drept mai-sus expuse, instanta apreciază ca cererea formulata de reclamanta este intemeiata si in consecinta va dispune admiterea acesteia, conform dispozitivului prezentei hotarari, iar în temeiul disp. art. 1031 alin. 1/NCPC, instanta va obliga paratul sa achite reclamantei cheltuielile de judecata ocazionate de promovarea prezentului demers judiciar, in masura in care au fost solicitate, respectiv suma de 50 lei reprezentand taxa judiciara de timbru (f. 16).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulata de reclamanta . cu sediul procesual ales la . SRL, situat in Cluj-N., .. 1, ., în contradictoriu cu paratul B. E., CNP_, cu domiciliul în ., nr. 517, jud. Cluj.

Obliga pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 843 lei reprezentând contravaloare marfa livrata conform contractelor nr.*C._/27.10.2014 si nr.*C77198/05.11.2014 încheiate între parti și facturilor fiscale nr._/27.10.2014 si nr._/05.11.2014 emise de reclamanta in temeiul acestor contracte.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 178,05 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului sus-mentionat, calculate de la data scadenței și până la data de 13.07.2015, precum si în continuare penalități contractuale de 0,1 % pe zi de intarziere, până la achitarea integrală a debitului.

Obliga paratul sa achite reclamantei suma de 150 lei, cu titlu de daune-interese convenite contractual.

Obliga paratul sa achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Executorie de drept.

Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj, in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunandu-se la Judecatoria Cluj-N., sub sanctiunea nulitatii.

Pronuntata in sedinta publica din data de 28.09.2015.

JUDECATORGREFIER

M. LAZARCARMEN S.

Red. LM/Tehnored. LM/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8710/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA