Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8692/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8692/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 8692/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8692/2015
Ședința Publică din 28 septembrie 2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. M. R.
GREFIER: O. C. E.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. P., T. C. R., B. A., P. I. L., L. L., H. P. L., D. L. C., S. S., M. S., A. S. A., M. D., M. A., R. S. A., F. F., P. C., I. G., H. F. I., S. P. H., M. D. V., C. V., H. D., B. R. C., B. S. F., B. P. A., S. S. L., S. V., C. G. A., T. M. C., Z. M. M., L. T. O. N., B. D. R., C. O. M., C. A. S., C. H. T. (F. L.), E. L. Z., T. I., L. E. L., A. E. G., T. I., V. A. I., G. R. (fosta M.), C. A. S., toți prin reprezentant comun P. F. T. și P. F. T., în contradictoriu cu pârâții S. P., B. F., C. P., T. V., O. L., D. I., C. M., C. M. și L. I. M., având ca obiect ordonanță președințială.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că prin Serviciul Registratură, reclamanții au depus concluzii scrise și că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 25 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28 septembrie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANTA
Asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:
P. cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 01.09.2015 sub dosar nr._/117/2015 reclamantii P. P., T. C. R., B. A., P. I. L., L. L., P. F. T., H. P. L., D. L. C., S. S., M. S., A. S. A., M. D., M. A., R. S. A., F. F., P. C., I. G., H. F. I., S. P. H., M. D. V., C. V., H. D., B. R. C., B. S. F., B. P. A., S. S. L., S. V., C. G. A., T. M. C., Z. M. M., L. T. O. N., B. D. R., C. O. M., C. A. S., C. H. T. (F. L.), E. L. Z., T. I., L. E. L., A. E. G., T. I., V. A. I., G. R. (fosta M.), C. A. S., în contradictoriu cu pârâții S. P., B. F., C. P., T. V., O. L., D. I., C. M., C. M. D. și L. I. M., au solicitat pronuntarea unei hotarari, prin care sa se dispuna obligarea paratilor, ca pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive in dosar nr._/211/2015 aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-N. sa acorde drept de acces auto si pentru utilitati publice – salvare, pompieri, politie, salubritate – pe . Cluj-N. la imobilul proprietatea reclamantilor (inscris in CF_ Cluj-N., nr. cad. 6661/1, 8378/2/1), cu consecinta obligarii acestora la inlaturarea stalpisorilor sau a oricaror alte obstacole, care obstructioneaza accesul auto in . contrar sa fie autorizati la inlaturarea stalpisorilor sau a altor obstacole care obstuctioneaza accesul, cu cheltuieli de judecata.
Motivele de fapt si de drept ale cererii de emitere a ordonantei presedintiale sunt expuse pe larg in curpinsul filelor 1-4 din dosar.
In probatiune, au depus inscrisuri.
In data de 10.09.2015 paratii C. M. D. si L. I. M. au inregistrat la dosar intampinare, prin care au mentionat ca sunt de acord cu emiterea cererii de ordonanta presedintiala, pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg in cuprinsul filelor 99-102 din dosar.
In probatiune, au depus inscrisuri.
Paratii S. P., C. M., B. F., C. P., T. V. si D. I. au formulat intampinare, prin care au invocat exceptia inadmisibilitatii cererii de emitere a ordonantei presedintiale, exceptia autoritatii de lucru judecat, iar pe fond au solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecata, pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg in cuprinsul filelor 170-174 din dosar.
In probatiune, au depus inscrisuri.
Paratul O. L., desi a fost legal citat, nu a formulat intampinare.
La termenul de judecata din data de 25.09.2015 instanta a calificat exceptia inadmisibilitatii cererii de emitere a ordonantei presedintiale ca fiind o aparare de fond si a unit cu fondul cauzei exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de paratii S. P., C. M., B. F., C. P., T. V. si D. I..
S-au acvirat dosarele nr._/211/2011 si nr._/211/2009 ambele ale Judecatoriei Cluj-N..
S-a incuviintat si administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizand cu prioritate excepția autoritatii de lucru judecat invocata de paratii S. P., C. M., B. F., C. P., T. V. si D. I. prin intampinare, raportat la prev. art. 248, alin. 1 C.pr.civ., instanta retine urmatoarele:
P. prezenta cerere de emitere a ordonantei presedintiale reclamanții tind la instituirea, prin intermediul hotărârii instanței, a unei servituți auto și pentru utilități publice (Salvare, Pompieri, Politie si Salubritate) în favoarea imobilelor G1, G2, G3, G4, proprietatea acestora, în sarcina terenului reprezentat de . in proprietatea paratilor de rand 8-9 si asupra caruia paratii de rand 1-7 detin un drept de servitute - temporar, respectiv pana la solutionarea dosarului nr._/211/2015 al Judecatoriei Cluj-N.. Modul de formulare al pretentilor reclamantilor, respectiv stabilirea unui „drept de acces auto si pentru utilitati publice pe . irelevant, in fapt, in lipsa accesului cu autoturismele de la calea publica la imobilele G1, G2, G3, G4, reclamantii pretind trecerea pe . exploatarea propriului fond cu autoturismul, deci stabilirea unei servituți de trecere, asa cum este definita de prev. art. 617 C.civ., insa provizoriu, pana la solutionarea dosarului nr._/211/2015.
Anterior, reclamantii, dupa cum arata in cererea privind emiterea ordonantei presedintiale, au solicitat Judecatoriei Cluj-N. prin cererea inregistrata sub dosar nr._/211/2011, stabilirea unei servituți de trecere pietonală, auto și pentru utilități publice pe o lățime de 5 m în favoarea imobilelor blocuri G1, G2, G3, G4 situate în Mun. Cluj-N. ., pe parcelele cu nr. cad. 6661/1, 8378/2/1 înscrise în CF Cluj-N._, ca fond dominant și respectiv în sarcina imobilului teren proprietatea pârâților C. M. D. si L. I. M., reprezentat de . fond aservit si înscrierea în CF a dreptului de servitute. Pe parcursul litigiului au formulat cerere de intervenție în interes propriu paratii de rand 1-7 din prezenta cauza, S. P., C. M., B. F., C. P., T. V., O. L., D. I..
P. sentinta civila nr. 9308/19.09.2014 (fl. 186-190) instanta a admis in parte cererea reclamantilor si a dispus instituirea unei servituți de trecere pietonală asupra imobilului proprietatea pârâților C. M. D. și L. I. M. cu nr. cad. 8378/1 înscris în CF_ Cluj-N., pe toată suprafața acestuia, în favoarea imobilului cu nr. cad. 6661/1, 8378/2/1 înscris în CF_ Cluj-N., pe care sunt edificate blocurile înscrise în CF_-C1,_-C2,_-C3,_-C4, conform variantei 1 din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză și care face parte integrantă din hotărâre; totodata, a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute de trecere pietonală, stabilit în condițiile mai sus menționate.
In cuprinsul considerentelor sentintei civile instanta a retinut ca, raportat la prev. art. 617, 618 C.Civ., cererea reclamantilor de instituire a unui drept de servitute de trecere auto si pentru utilitati publice asupra imobilului paratilor va fi respinsa, intrucat varianta nr.1 propusă de expert (de iesire la drumul public pe . interesele intervenienților în interes propriu (S. P., C. M., B. F., C. P., T. V., O. L., D. I.), creându-se o pagubă mai mare pentru cei care vor suporta servitutea de trecere și față de faptul că aceasta nu corespunde legislației locale în domeniul urbanismului, iar varianta a doua propusă de expert (de iesire la drumul public prin . al unor terte persoane) nu a fost solicitată de către reclamanți.
Instanta a mai retinut, cu privire la servitutea de trecere auto și pentru utilități publice, că . un drum de servitute stabilit în favoarea intervenienților și conform condițiilor urbanistice, această servitute deservește doar imobilele acestora nu și ansamblul rezidențial. Calea de acces are aproape 5 metri lățime și poate servi drept cale de acces auto pentru cele câteva case ale intervenienților, însă un drum de 5 metri lățime este impropriu accesului auto la un ansamblu rezidențial cum este cel construit de către pârâți. Fiecare . are prevăzute un număr de șase locuri de parcare, în total 24 de locuri plus încă 8 locuri de parcare la intrare, prin urmare, teoretic prin fața caselor reclamanților, pe un drum de 5 metri lățime circulă în permanență un număr de 32 de autoturisme plus cele ale reclamanților, plus cele ale vizitatorilor, în condițiile în care s-au prevăzut și spații comerciale în ansamblu.
Sentinta civila nr. 9308/19.09.2014 a ramas irevocabila prin decizia civila nr. 101/R/09.03.2015 pronuntata de Tribunalul Cluj – sectia civila (fl. 191-197), prin care s-a respins recursul formulat de reclamanti si s-a admis în parte recursul formulat de către intervenienții Ș. P., C. M., B. F., C. P., T. V., O. L. și D. I., respectiv s-a dispus obligarea reclamantilor să respecte prevederile Planului Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL 40/07.02.2006, precum și procedurile autorizațiilor de construire nr. 845 și 846 din 05.06.2006 eliberate de Primarul Municipiului Cluj-N., în ceea ce privește accesul auto la blocurile G1-G4 din Cluj-N., ..
Tribunalul a retinut ca, in speta de fata, s-a autorizat în virtutea autorizațiilor de construire nr. 845 și 846/05.06.2006 eliberate de către Primarul municipiului Cluj-N., având la bază Planul Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL nr. 40/07.02.2006, patru blocuri de locuințe, în final a câte 12 apartamente, accesul în incinta ansamblului urmând a se efectua doar pietonal din accesul existent-. accesul auto se va efectua odată cu trasarea străzii propuse la limita de pe latura de nord-est a terenului spre . presupune parcurgerea unui drum de pe malul pârâului și apoi a uneia dintre străzile nou trasate. Cu toate acestea, deși autorizațiile de construire le sunt opozabile proprietarilor apartamentelor, aceștia reclamă în virtutea disp. art. 616 cod civil un drept de servitute de trecere pietonal și auto pe . condițiile în care intervenienții dețin de o parte și de alta a acestui drum case de locuit și dreptul de servitute asupra acestui drum care a rămas în proprietatea pârâților. Rostul PUD-ului, al autorizațiilor de construire, este acela de a armoniza spațiul din perspectivă urbanistică, ori la momentul emiterii autorizației de construire s-a stabilit de către autoritățile locale doar un acces pietonal, raportat probabil la lățimea acestei străzi, la faptul că în imediata apropiere se află case de locuit, traficul permanent generat de deplasarea proprietarilor apartamentelor situate în spatele caselor de locuit menționate creând evident o . prejudicii: zgomot, praf, afectarea locuințelor, etc. Într-o asemenea situație, tribunalul a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți a reclama o trecere auto pe . atât mai mult cu cât la momentul achiziționării apartamentelor, cu minime diligențe puteau cunoaște situația exactă a accesului lor către apartamente. Faptul că ulterior au intervenit impedimente referitoare la realizarea căii de acces, surparea malului, opoziția proprietarilor din zonă, etc., nu exonerează pe reclamanți de obligația de a respecta regulile urbanistice consființite prin actele administrative arătate. De asemenea, cererea de intervenție formulată este întemeiată parțial în privința obligării reclamanților de a respecta PUD-ul și prevederile autorizațiilor de construire, aceste acte fiind opozabile chiar și reclamanților, consfințind o realitate socială, un fapt social care se impune a fi respectat și de către alte persoane decât cele vizate, în virtutea respectului datorat de către fiecare persoană, mai ales când o vizează și pe aceasta.
Ca atare, prin aceste hotarari judecatoresti, s-a conchis, in data de 09.03.2015 irevocabil, ca reclamantii nu sunt indreptatiti la instituirea unui drept de servitute de trecere, auto și pentru utilități publice (Salvare, Pompieri, Politie si Salubritate) în favoarea imobilelor G1, G2, G3, G4, proprietatea acestora, în sarcina terenului reprezentat de . in proprietatea paratilor de rand 8-9 si asupra caruia paratii de rand 1-7 detin un drept de servitute, dar si ca sunt obligati să respecte prevederile Planului Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL 40/07.02.2006, precum și procedurile autorizațiilor de construire nr. 845 și 846 din 05.06.2006 eliberate de Primarul Municipiului Cluj-N., în ceea ce privește accesul auto la blocurile G1-G4 din Cluj-N., ..
In prezenta cauza reclamantii au formulat aceleasi pretentii, insa numai pana la solutionarea dosarului nr._/211/2015 al Judecatoriei Cluj-N..
Ca atare, referitor la efectele sentintei civile nr. 9308/19.09.2014 si a deciziei civile nr. 101/R/09.03.2015 in prezenta cauza este incidenta prev. art. 1002, alin. 3 C.pr.civ. potrivit careia hotararea data asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecata asupra unei cereri ulterioare de ordonanata presedintiala.
Totodata, potrivit prev. art. 430, alin. 1 și 2 C.pr.civ. hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată (alin. 1); autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (alin. 2).
Potrivit prev. art. 431, alin. 1 C.pr.civ. nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeasi calitate, in temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect (alin. 1).
Conform prev. art. 435 C.pr.civ. hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora (alin. 1). Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară (alin. 2).
Astfel, prev. art. 431, alin. 1 C.pr.civ. da expresie functiei negative a lucrului judecat, potrivit careia o actiune nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data, fiind interzisa reluarea aceleasi judecati, in conditiile identitatii de parti, obiect si cauza, cerinte indeplinite in privinta cererilor inregistrate in dosarul nr._/211/2011 al Judecatoriei Cluj-N., respectiv in prezentul dosar, aceste cereri fiind formulate de aceiasi reclamanti (exceptandu-i pe reclamantii din prezenta cauza - P. I. L., S. P. H., C. V., B. S. F., M. A., B. D. R., T. I. si V. A. I.), in dosarul nr._/211/2011 in contradictoriu cu paratii C. M. D., L. I. M. si intervenientii in interes propriu S. P., C. M., B. F., C. P., T. V., O. L., D. I., acestia din urma in prezenta cauza avand toti calitatea de parati. Imprejurarea ca intervenientii in interes propriu din dosarul nr._/211/2011 au calitatea de parati in prezenta cauza este irelevanta, iar cerinta identitatii de parti este indeplinita, intrucat important este ca partile sa stea in ambele procese si sa se dezbata drepturi care intra in continutul aceluiasi raport juridic, cerinte indeplinite. Totodata, exista identitate intre obiectul si cauza ambelor cereri, respectiv solicitarea reclamantilor de a li se acorda drept de acces auto si pentru utilitati publice asupra . se concretiteaza in pretinderea recunosterii unui drept de servitute de trecere in baza prev. art. 617 C.Civ., fiind diferite numai normele de procedura aplicabile, . fiind formulata prin raportare la procedura de drept comun, iar in prezentul dosar pe calea ordonantei presedintiale, aspect irelevant sub aspectul retinerii autoritatii de lucru judecata, de altfel, dupa cum s-a retinut, conform prev. art. 1002, alin. 3 C.pr.civ. hotararea data asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecata asupra unei cereri ulterioare de ordonanata presedintiala.
P. urmare, instanta va da eficienta prezumtiei de lucru judecat reglementata in cuprinsul prev. art. 431 alin. 1 C.pr.civ. ce se impune reclamantilor (exceptandu-i pe reclamantii - P. I. L., S. P. H., C. V., B. S. F., M. A., B. D. R., T. I. si V. A. I.) si paratilor cu forța unei prezumții legale absolute, irefragabile, pe care partile nu o pot înlătura sau ignora.
În ceea ce îi privește pe reclamanții P. I. L., S. P. H., C. V., B. S. F., M. A., B. D. R., T. I. si V. A. I., terți față de litigiul din dosarul nr._/211/2011, aceleasi hotarari judecatoresti au valoarea unui mijloc de probă, respectiv o prezumție legală relativă, potrivit art. 435 alin. 2 C.pr.civ. (in lipsa depunerii actelor de dobadire a drepturilor de proprietate cu privire la imobilele din blocurile G1-G4 si aplicarea prev. art. 39, alin. 3 C.pr.civ.), impotriva careia nu s-a facut dovada contrara, dar nici macar nu a fost contestata prin cererea de emitere a ordonantei presedintiale, notele de sedinta inregistrate in data de 25.09.2015, concluziile scrise ori verbal pe parcursul procesului, ci chiar sunt recunoscute efectele acestor hotarari judecatoresti, astfel cum reiese din cuprinsul cererii de emitere a ordonantei presedintiale, prezumtie, care este sustinuta de Hotararea nr. 40/07.02.2006 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu privind cele patru imobile G1-G4 (fl. 64), cu respectarea avizului nr._/5829/20.10.2005, potrivit caruia accesul auto se asigura dinspre . din strazile nou trasate pentru ansamblul situat spre sud (. apoi pe drumul de pe malul paraului; accesul pietonal se asigura si din drumul de servitute evidentatiat in CF (fl. 63) (. cum recunosc si reclamantii in cuprinsul cererii de emitere a ordonantei presedintiale.
P. urmare, aspectul litigios transat in dosarul nr._/211/2011 al Judecatoriei Cluj-N., respectiv faptul ca reclamantii nu sunt indreptatiti la instituirea unui drept de servitute de trecere, auto și pentru utilități publice (Salvare, Pompieri, Politie si Salubritate) în favoarea imobilelor G1, G2, G3, G4, proprietatea acestora, în sarcina terenului reprezentat de . si ca sunt obligati să respecte prevederile Planului Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL 40/07.02.2006, precum și procedurile autorizațiilor de construire nr. 845 și 846 din 05.06.2006 eliberate de Primarul Municipiului Cluj-N., în ceea ce privește accesul auto la blocurile G1-G4 din Cluj-N., ., se impune cu autoritate de lucru judecat in prezenta cauza, nemaiputand fi dezbatut. F. de aceasta imprejurare este evident ca instanta nu mai poate face evaluari proprii nici asupra indreptatirii reclamantilor la mai putin, adica la instituirea unui drept de servitute de trecere, auto și pentru utilități publice, cu titlu provizoriu.
In considerarea caracterului irevocabil al hotararilor judecatoresti invocate in cauza, dar si avand in vedere ca o hotarare judecatoreasca este obligatorie conform prev. art. 435 C.pr.civ., nu pot fi luate in seama sustinerile reclamantilor privitoare la modul de solutionare al acestora, respectiv cu pretinsa incalcare a dreptului acestora de proprietate.
Totodata, paratii invoca in cauza autoritatea de lucru judecat relativ la pronuntarea deciziei civile nr. 111/A/23.02.2011 in dosarul nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N., prin care s-a admis apelul reclamantilor S. P., C. M., B. F., C. P., T. V., O. O. împotriva sentinței civile nr. 8117/15.06.2010 si au fost obligati pârâții C. D. si L. M. să respecte prevederile Autorizației de Construcție nr. 845, 846/2006 în ceea ce privește amenajarea accesului auto în ansamblul rezidențial edificat de către pârâți în Cluj-N. ., acesta urmând a se face exclusiv pe . de nord-est a ansamblului si sa să amenajeze calea de acces conform documentațiilor autorizate; totodata, au fost obligati pârâții să monteze de îndată stâlpișorii cu înălțimea de 90 cm la . de pe ., stâlpișori prevăzuți în documentația anexă PUD aprobat prin HCL 40/7.02.2006 în scopul restricționării accesului auto pe . sens contrar autorizează reclamanții să monteze stâlpișorii pe cheltuiala pârâților (fl. 68-72). P. decizia civila nr. 1484/R/29.04.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj s-a admis în parte recursul declarat de pârâții C. M. D. și L. I. M. împotriva deciziei civile nr. 111/A/ din 23 februarie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._/211/2009, care a fost modificata în parte în sensul că s-a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâților de a amenaja calea de acces conform documentațiilor autorizate, fiind mentinute restul dispozițiilor deciziei recurate (fl. 73-78).
Aspectele transate in dosarul nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N. se impun paratilor din prezenta cauza cu forța unei prezumții legale absolute, irefragabile, iar in ceea ce-i priveste pe reclamanti au valoarea unui mijloc de probă, respectiv o prezumție legală relativă, potrivit prev. art. 435 alin. 2 C.pr.civ., impotriva careia nu s-a facut dovada contrara, care, de altfel, se impune a fi coroborata cu schița aferentă Planului Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL 40/7.02.2006 cu ocazia autorizării construcțiilor pârâților, in care se mentioneaza montarea stalpisorilor cu înălțimea de 90 cm în vederea restricționării accesului auto la cele 4 blocuri de pe .. 20 dos. acv. nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N.).
F. de aceste considerente, se va admite exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de paratii de rand 1-7, relativ la sentinta civila nr. 9308/19.09.2014 si decizia civila nr. 101/R/09.03.2015 pronuntate in dosarul nr._/211/2011 al Judecatoriei Cluj-N. si o va respinge relativ la decizia civila nr. 111/A/23.02.2011 si decizia civila nr. 1484/R/29.04.2011 pronuntate in dosarul nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N., in acest din urma caz aspectele litigioase se impun in cauza cu putere de lucru judecat, in lipsa identitatii partilor.
P. urmare, va fi respinsa cererea reclamantilor privind acordarea dreptului de acces auto si pentru utilitati publice, ca fiind solutionata cu autoritate de lucru judecat, iar ca o consecinta se va respinge si petitul accesoriu privind obligarea la inlaturarea stalpisorilor sau a oricaror alte obstacole, care obstructioneaza accesul auto in . caz contrar sa fie autorizati la inlaturarea stalpisorilor sau a altor obstacole care obstructioneaza accesul, ca fiind lipsit de interes in atare situatie, dar avand in vedere si decizia civila nr. 101/R/09.03.2015 pronuntata de Tribunalul Cluj – sectia civila (fl. 191-197), prin care s-a dispus obligarea reclamantilor să respecte prevederile Planului Urbanistic de Detaliu aprobat prin HCL 40/07.02.2006, precum și procedurile autorizațiilor de construire nr. 845 și 846 din 05.06.2006 eliberate de Primarul Municipiului Cluj-N., în ceea ce privește accesul auto la blocurile G1-G4 din Cluj-N., ., documentatie, in care se mentioneaza montarea stalpisorilor cu înălțimea de 90 cm în vederea restricționării accesului auto la cele 4 blocuri.
Dincolo de acest aspect, instanta constata ca cererea reclamantilor nu indeplineste cerinta aparentei dreptului prevazuta de art. 997, alin. 1 C.pr.civ. prin raportare la modul de transare a aspectelor litigioase dintre parti prin hotararile judecatoresti pronuntate in dosarele nr._/211/2011 si nr._/211/2009 ale Judecatoriei Cluj-N., precum si din inscrisurile depuse in probatiune din cuprinsul carora reiese ca accesul auto este asigurat dinspre . din strazile nou trasate pentru ansamblul situat spre sus (actualul . apoi pe drumul de pe malul paraului, pe . va asigura numai accesul pietonal, aspecte recunoscute de reclamanti, dar si ca avizele nr._/43/43/17.09.2007 si nr._/433/20.02.2013 emise de Comisia Tehnica de amenajare a teritoriului si de urbanism (fl. 66, 116) sunt contrare aspectelor stabilite prin sentinta civila nr. 9308/19.09.2014 si decizia civila nr. 101/R/09.03.2015, sens in care cererea reclamantilor apare ca fiind si inadmisibila.
Față de disp. art. 452, art. 453, art. 455 C.pr.civ. și de împrejurarea că pretentiile reclamantilor vor fi respinse, instanta ii va obliga la plata, in solidar, in favoarea paratului S. P. a sumei de 1900 lei, reprezentand onorariu de avocat (fl. 244-245), avand in vedere ca sunt parti cazute in culpa procesuala si va respinge, ca neintemeiata, cererea acestora privind obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
Vazand ca paratii de rand 8-9 nu au solicitat plata cheltuielilor de judecata,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de paratii de rand 1-7, relativ la sentinta civila nr. 9308/19.09.2014 si decizia civila nr. 101/R/09.03.2015 pronuntate in dosarul nr._/211/2011 al Judecatoriei Cluj-N..
Respinge, ca neintemeiata, exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de paratii de rand 1-7, relativ la decizia civila nr. 111/A/23.02.2011 si decizia civila nr. 1484/R/29.04.2011 pronuntate in dosarul nr._/211/2009 al Judecatoriei Cluj-N..
Respinge cererea formulată de reclamantii P. P., T. C. R., B. A., P. I. L., L. L., PANGATIU F. T., H. P. L., D. L. C., S. S., M. S., A. S. A., M. D., M. A., R. S. A., F. F., P. C., I. G., H. F. I., S. P. H., M. D. V., C. V., H. D., B. R. C., B. S. F., B. P. A., S. S. L., S. V., C. G. A., T. M. C., Z. M. M., L. T. O. N., B. D. R., C. O. M., C. A. S., C. H. T. (F. L.), E. L. Z., T. I., L. E. L., A. E. G., T. I., V. A. I., G. R. (fosta M.), C. A. S., prin reprezentant comun P. F. T., toti avand domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat Herteg C. – situat in Mun. Cluj-N., .. 50, ., în contradictoriu cu pârâții S. P., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, B. F., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., .. 6, jud. Cluj, C. P., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., .. 5, jud. Cluj, T. V., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., .. 3, jud. Cluj, D. I., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., .. 8, jud. Cluj C. M., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, O. L., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., .. 2, jud. Cluj, C. M. D., cu domiciliul in Mun. Cluj-N., ., . și L. I. M., cu domiciliul in ., jud. Cluj.
Obliga reclamantii, in solidar, la plata in favoarea paratului S. P. a sumei de 1900 lei, reprezentand onorariu de avocat.
Respinge, ca neintemeiata, cererea reclamantilor privind obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica din 28 septembrie 2015,
JUDECATOR GREFIER
I. M. R. O. C. E.
Red. Dact. I.M.R.
30.09.2015 / 12 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9662/2015. Judecătoria... | Somaţie de plată. Hotărâre din 28-09-2015, Judecătoria... → |
|---|








