Plângere contravenţională. Sentința nr. 8732/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8732/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 8732/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 8732/2015

Ședința Publică din 29 septembrie 2015

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: I. M. R.

GREFIER: O. C. E.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. A. E. S.R.L., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect plângere contravențională.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că mersul dezbaterilor a avut loc la data de 8 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru 22 septembrie 2015 și apoi pentru astăzi, 29 septembrie 2015, când a hotărât următoarele:

JUDECĂTORIA

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata ca prin plângerea contraventionala înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. in data de 26.03.2015 sub dosar nr._ petenta S.C. A. E. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, sa se dispuna anularea procesului verbal . nr._/09.03.2015, iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu sanctiunea avertismentului sau reducerea cuantumului acesteia.

In motivare petenta a aratat ca in mod neintemeiat a fost sanctionata cu amenda.

In drept, a invocat prev. art. 31 si urm. din OG nr. 2/2001.

In probatiune, a depus inscrisuri.

Intimata a inregistrat intampinare in data de 12.03.2015, prin care a solicitat respingerea plangerii, ca nefondata, pentru motivele de fapt si de drept expuse pe larg in cuprinsul filelor 17-21 din dosar.

In probatiune, intimata a depus inscrisuri.

S-a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravențiilor . nr._ intocmit in data de 09.03.2015 petenta S.C. A. E. S.R.L. a fost sancționata cu amenda in cuantum de 4000 lei pentru fapta contraventionala prevazuta si sanctionata de art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, retinandu-se nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finatelor Publice cu privire la intocmirea si utilizarea documentelor justificative si contabile pentru toate operatiunile efectuate, respectiv in urma controlului operativ si inopinat efectuat in perioada 26.02.2015 – 09.03.2015 echipa de control a constatat ca societatea verificata nu a condus evidenta de gestiune a marfurilor pentru perioada decembrie 2014 – 09.03.2015 de functionare (fl. 2).

Examinând procesul-verbal de contravenție . nr._ din 09.03.2015 sub aspectul legalității, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, se constată că petenta nu a invocat producerea vreunei vătămări prin încălcarea altor dispoziții legale privind întocmirea valabilă a procesului-verbal de contravenție.

Astfel, intrucât, în speță, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativa a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție . nr._/09.03.2015 instanța constata ca petenta a fost sanctionata in temeiul prev. art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991 potrivit careia constituie contraventie nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice, respectiv de institutiile cu atributii de reglementare in domeniul contabilitatii prevazute la art. 4 alin. (3), cu privire la intocmirea si utilizarea documentelor justificative si contabile pentru toate operatiunile efectuate, inregistrarea in contabilitate a acestora in perioada la care se refera, pastrarea si arhivarea acestora, precum si reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.

Petenta a aratat ca au fost respectate toate prevederile legale si ca a condus toate evidentele contabile in conformitate cu reglementarile emise de Ministerul Finatelor Publice (fl. 8).

Insa, potrivit raportului de gestiune aferent perioadei 01.12.2014 – 28.02.2015 (fl. 28-33) petenta figura in gestiune cu un minus_ lei.

Cu privire la aceasta imprejurare, potrivit notei explicative de la fila 34 din dosar, reprezentantul petentei a aratat ca nu s-au operat avizele de insotire a marfii deoarece nu exista personal specializat si suficient (raspuns intrebare nr. 1).

Prin urmare, cum din probele administrate in cauza (inscrisuri) nu rezulta alte aspecte de fapt decat cele retinute de inspectorul antifrauda, instanta retine ca procesul verbal de contraventie . nr._ încheiat în data de 09.03.2015 este legal si temeinic intocmit, neputandu-se impune anularea acestuia.

Cât privește individualizarea sancțiunii amenzii ce a fost aplicata petentei, instanța reține că potrivit prev. art. 21, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

In speta, sanctiunea amenzii de 4.000 lei a fost aplicata în cuantumul stabilit de legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 41, pct. 2, lit. c din Legea nr. 82/1991, fiind proporționala faptei săvârșite și gradului de pericol social, chiar daca a fost stabilita la nivelul limitei superioare, avand in vedere perioada de timp indelungata in care societatea petenta a desfasurat cu stiinta activitate cu nerespectarea cadrului legal in vigoare pe motiv ca nu avea personal specializat si suficient, iar petenta nu a indicat vreun motiv care sa justifice reindividualizarea sanctiunii aplicate. In atare caz, raportat la modalitatea de savasire a faptei contraventionale, atitudinea petentei de nerecunoastere a acesteia, aplicarea sanctiunii avertismentului sau reducerea amenzii nu ar fi proportionala cu gradul de pericol social al faptei concret savarsite, nefiind in masura sa disciplineze conduita petentei si sa previna savarsirea de noi contraventii.

F. de cele aratate, apreciind ca sanctiunea aplicata este just individualizata, în baza prev. art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. E. S.R.L.

Față de dispozițiile art. 453, alin. 1 C.pr.civ., avand in vedere ca petenta este in culpa procesuala și raportat la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, nu va acorda cheltuieli de judecata, nefiind întemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neintemeiata, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. E. S.R.L., CUI_, J_, cu sediul Mun. Cluj-N., ., ., in contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul în Bucuresti, ., sector 5.

Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ incheiat in data de 09.03.2015.

F. cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 septembrie 2015,

JUDECATOR,GREFIER,

I.-M. R. O. C. E.

Red. Dact. I.M.R. – 02.11.2015 / 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8732/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA