Drept de retenţie. Sentința nr. 630/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 630/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 26537/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINTA CIVILA NR. 630/2015
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: S. C.
GREFIER: T. P.
Pe rol fiind solutionarea cererii privind pe reclamantii N. V. si N. A. în contradictoriu cu paratii B. C. M., B. L., B. P., B. M., avand ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reprezentantul reclamantilor, dl. av. C. B. iar pentru parati se prezinta dl. av. C. L., lipsa fiind reclamantii si paratii.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Instanta invoca din oficiu exceptia materiala a Judecatoriei Cluj-N..
Reprezentantul reclamantilor invedereaza ca dintr-o eroare a apreciat ca instanta este competenta iar in privinta instantei competenta material arata ca in dosarul nr._ - in care paratii au fost parte, in calea de atac s-a pus in discutie in cadrul unui conflict negativ de competenta competenta instantei, respectiv: Tribunalul Cluj sau Tribunalul Comercial Cluj iar Curtea de Apel Cluj a stabilit competenta in favoarea Tribunalului Cluj – Sectia Civila solicitand ca la Tribunalului Cluj – Sectia Civila sa fie declinata competenta.
Reprezentantul paratei solicita admiterea exceptiei.
Instanta retine cauza in pronuntare asupra exceptiei invocate din oficiu.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 10.12.2014 sub dosar nr. de mai sus, reclamantii N. V. si N. A. au solicitat instanței sa dispună, în contradictoriu cu paratii B. C. M., B. L., B. P., B. M., rezolutiunea antecontractului de vanzare-cumparare incheiat in data de 21.03.2008, modificat prin actul adițional din data de 23.06.2008,cu consecința restituirii sumei de 78.000 Euro,achitata cu titlu de pret, sa oblige paratii la plata sumei de_ lei reprezentand contravaloarea lucrarilor de reparatii și îmbunătățiri aduse imobilului și instituirea unui drept de retentie asupra imobielor casa si teren inscrise in CF nr._ Floresti,cu cheltuieli de judecata.
In drept a invocat dispozițiile art.194 și urm. din Codul de procedura civila,art.1021 raportat la art.1321,art.1516 și 1564 din Codul civil,art.2495 si urm. din Codul civil, art.969.
Pârâții au formulat întampinare (f.54) prin care au invocat excepția netimbrarii cererii de chemare in judecata, excepția necompetenței materiale a instanței si excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând excepția necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat la data de 21.03.2008, antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect dreptul de uzufruct asupra imobilului situat in loc.Floresti . nr.39 . CF_ Floresti top.1718/3/2 și CF nr._ top.1718/3/4 ,pretul stabilit de comun acord de parti fiind de 115.000 Euro.
Conform dispozițiilor art.94 lit. j din Codul de procedură civilă, judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile in bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv,indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății, conform dispozițiilor art.101 din Codul de procedură civilă.
In speta,instanța arata ca reclamantii au solicitat instanței sa constate rezoluțiunea contractului de vanzare –cumparare cu consecința restituirii sumei de 78.000 Euro.
Astfel, fata de dispozițiile legale enunțate anterior, raportat la valoare obiectului cererii, instanța arata ca ,din punct de vedere material,fata de primul capat de cerere,competența apartine Tribunalului Cluj - Secția civilă.
Referitor la celelalte capete de cerere, instanța arata ca sunt incidente dispozițiile art. 99 alin.2 din Codul de procedura civila.
Pentru toate considerentele reținute mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale, cu consecința declinării cauzei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Cluj-N..
Declina competenta de solutionare a actiunii formulata de reclamantii N. V. si N. A., ambii cu domiciliul în loc. Floresti . nr. 9 . in contradictoriu cu paratii B. C. M.,B. L.,B. P. si B. M., toti cu domiciliul în mun.Cluj-N. . ., in favoarea Tribunalului Cluj- sectia civila.
F. cale de atac.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 22.01.2015.
JUDECATOR, GREFIER,
S. C. T. P.
Red./Tehnored. S.C.- jud./24.02.2015/4 ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 738/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 140/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








