Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 134/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 134/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 18289/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINTA CIVILA NR. 134/2015
Ședința camerei de consiliu din 12 ianuarie 2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: S. E.
S-a luat spre examinare cauza civilă formulată de reclamanta G. A. SA în contradictoriu cu pârâta S. C. DE asigurare REASIGURARE ASTRA SA privind și pe intervenienta P. A. M., în litigiul având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă raportat la prevederile art. 1027 C.civ. coroborate cu prevederile art. 94 și 107 C.proc. civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Raportat la prevederile art. 237 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, față de prevederile art. 238 C.pr.civ. estimează că cercetarea procesului se va definitiva la acest termen de judecată.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 raportat la art. 255 și 265 și urm. C. proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate legale, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 19.08.2014, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta S. Comercială de Asigurare Reasigurare Astra SA și intervenienta P. A. M. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5352,13 lei reprezentând contravaloare prejudiciu, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de la data de 01.07.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că în urma evenimentului rutier din data de 14.03.2014 în care au fost implicate autovehiculele cu nr._, respectiv nr._ a deschis și instrumentat dosarul de daună nr. K_, achitând despăgubiri în cuantum de 5352,13 lei.
Cu toate că a încercat soluționarea diferendului pe cale amiabilă, pârâta a refuzat plata sume arătate în calitate de asigurător.
În drept, reclamanta a invocat prevederile C.civ., ale Ordinului CSA nr. 14/2011.
În dovedirea afirmațiilor formulate, reclamanta a depus o . înscrisuri (f.7-34).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei potrivit chitanței atașată la fila 2 din dosar.
La data de 02.09.2014, respectiv 25.11.2014 i s-a comunicat pârâtei, respectiv intervenientei formularul de cerere completat de către reclamantă și înscrisurile anexate acesteia, respectiv formularul de răspuns, punându-i-se în vedere că în termen de 30 de zile de la primirea acestora, să completeze formularul de răspuns sau să formuleze apărări, prin orice alt mijloc adecvat și să depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înțelege să se folosească, însă pârâtele nu au înțeles să formuleze apărări în termenul prevăzut de art. 1029 alin 4 Cod de procedură civilă.
Prin precizarea depusă în data de 30.10.2014 reclamanta arătat că pârâta a achitat în data de 22.10.2014 debitul principal, astfel că își micșorează pretențiile la suma de 604,79 lei reprezentând penalități de întâriere, solicitând totodată plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 229 lei din care suma de 200 lei reprezentând taî judiciară de timbru, iar suma de 29 lei reprezentând taxă pentru comunicarea relațiilor solicitate de instanță.
În cauză instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În urma evenimentului rutier din data de 14.03.2014 în care au fost implicate autovehiculele cu nr._, asigurat RCA la societatea pârâtă cu polița de asigurare nr._, respectiv nr._, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu contractul de asigurare nr._, reclamanta a deschis și instrumentat dosarul de daună nr. K_, achitând despăgubiri asiguratului propriu în cuantum de 5352,13 lei.
Întrucât vinovat de producerea accidentului a fost conducătorul autoturismului cu nr._, reclamanta a solicitat pârâtei plata sumei achitate cu titlu de despăgubiri prin notificarea nr. 62/01.07.2014, aceasta ignorând inițial plata debitului imputat.
Ulterior demarării prezentei acțiuni civile, pârâta a procedat la achitarea sumei 5352,13 lei data de 22.10.2014.
În aceste condiții instanța urmează a analiza dacă sunt îndeplinite în cauză condițiile privind acordarea de penalități pentru plata cu întârziere a despăgubirilor achitate de către reclamantă.
În drept, instanța reține că potrivit art. 2208 alin. 1 coroborat cu art. 2210 C..civ., pe de o parte, că, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizația de asigurare, în condițiile prevăzute în contract, iar, pe de altă parte, că, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Totodată potrivit art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011, acestea se aplica dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute, respectiv obligația de a achita în termen de cel mult 15 zile de la data avizării scrise, despăgubirile solicitate de asigurătorul CASCO, dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, respectiv, de a comunica în același termen obiecțiile asigurătorului CASCO, urmând ca în termen de cel mult 30 de zile de la soluționarea obiecțiilor să efectueze plata.
Or, în cauza de față, instanța constată că asigurătorul RCA, în speță pârâta Scoetatea Comercială de Asigurare Reasigurare Astra SA, deși nu a formulat obiecțiuni la sumele solicitate de către reclamantă prin notificarea din data de 01.07.2014, nu a procedat la plata acestor sume în termen de 15 zile, achitând însă debitul imputat la data de 22.10.2014.
În aceste condiții, instanța apreciază că cererea de acordare a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data convocării la conciliere este neîntemeiată, față de prevederile legale mai sus menționate și având în vedere că pârâta a primit notifcare în data de 04.07.2014, astfel cum rezultă din confirmarea de primire depusă la fila 8 fin dosar, astfel că numai de la această dată urmează a fi calculat termenul de 15 zile.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte petitul accesoriu privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, numai pentru suma de 503,10 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 19.07._14, urmând a respinge ca neîntemeiate pretențiile pentru diferența de 101,68 lei.
Raportat la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și 29 lei reprezentând taxe furnizare informații, instanța reține că potrivit art. 453 alin. 1 coroborat cu art. 1031 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, constatând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, instanța urmează a admite această cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și 29 lei reprezentând taxe furnizare informații potrivit chitantelor aflate la filele 2, respectiv 49 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul procesual ales în Cluj N., Calea Baciului, nr. 2-4, Clădirea Amera Tower, jud. Cluj, având număr de înregistrare în Registrul Comerțului J_, CUI_ în contradictoriu cu pârâta S. COMERCIALĂ DE ASIGURARE-REASIGURARE ASTRA SA, cu sediul în București, Nerva T., nr. 3, sector 3, ., având număr de înregistrare în Registrul Comerțului J_, și intervenienta P. A. M., cu domiciliul în Florești, .. 95, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 503,10 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului în sumă de 5352,13 lei, calculate în perioada 19.07._14.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 101,68 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01.07._14.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 229 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar suma de 29 lei reprezentând taxe furnizare informații.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi 09.01.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
I. G. D. S. E.
Red./Dact. I.G.D. /4 exemplare/12.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria... | Somaţie de plată. Încheierea nr. 98/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








