Fond funciar. Sentința nr. 6556/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6556/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 6556/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6556/2015

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. C.

Grefier R.-I. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții S. S., S. I., S. G. și S. V., în contradictoriu cu pârâții C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ, C. L. DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 FELEACU, S. (N.. J. ) L., V. S., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul S. S., asistat de av. T. A. I., pârâta S. L., CNP_, pârâta V. S., CNP_, lipsă fiind ceilalți pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

La interpesarae instanței pârâtele prezente confirmă că întâmpinarea depusă la fila 21 în dosar le aparține și sunt de acord cu admiterea acțiunii.

Reprezentantul reclamanților solicită în probațiune încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul art. 255 si art. 258 C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei părților.

Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii, în sensul anulării parțiale a Hotărârii Comisiei Județene, cu privire la terenul de 5580 mp, având în vedere că s-a făcut o cerere de reconstituire și s-a atribuit și în baza deschiderii succesiunii, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține:

Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2015 sub nr._ reclamanții S. S., S. I., S. G. și S. V. au chemat în judecată pârâții C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR CLUJ, C. L. DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 FELEACU, S. (N.. J. ) L., V. S. și au solicitat instanței:

- anularea parțială a Hotărârii Comisiei Județene nr. 90/12.05.2003 cu privire la poziția 408 din anexa 34 în privința terenului de 5.580 m.p. în sensul eliminării pârâtelor S. L. și V. S..

- modificarea Hotărârii Comisiei Județene nr. 90/12.05.2003 cu privire la poziția 408 din anexa 34 în privința terenului de 5.580 m.p. în sensul menționării antecesoarei reclamanților, S. S., în locul pârâtelor S. L. și V. S..

În expunerea motivelor de fapt, reclamanții arată că în mod greșit au fost trecute pârâtele S. L. și V. S., ca moștenitoare a numitei S. S. în cuprinsul Hotărârii Comisiei Județene nr. 90/12.05.2003 cu privire la poziția 408 din anexa 34 în privința terenului de 5.580 m.p., deoarece sunt străine de moștenirea defunctei S. S..

Invocă, de asemenea, sentința civilă nr. 2602/2014 a Judecătoriei Cluj-N., potrivit căreia reclamanții au fost validați cu suprafața de teren din HCJ nr. 90/2003.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 8, art. 53, 55 din Legea nr. 18/1991, art. 6 lit. b și c din H.G. nr. 890/2005, art. 453 C.pr.civ.

În probațiune, reclamanții au depus înscrisurile apreciate ca fiind relevante (f. 6-19)

Cererea este scutită de taxe de timbru.

Pârâtele S. L. și V. S. au declarat, prin întâmpinarea formulată, că sunt de acord cu admiterea acțiunii (f.29).

Pârâta C. Locală de Fond Funciar Feleacu a formulat întâmpinare (f. 30-32) și a fost de acord cu admiterea cererii. A depus în probațiune copia dosarului de fond funciar al reclamanților (f. 33-37)

A achiesat la pretențiile reclamanților și pârâta C. Județeană de Fond Funciar Cluj, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 42, 43)

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Sub nr. 329/1991 a fost înregistrată cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate formulată de S. S. pentru suprafața de 2,5 ha . Cererea a fost validată, prin anexa 34 la poz 408 și anexa 39 poziția 162 însă, în cuprinsul anexelor au fost trecute pârâtele S. L. și V. S., iar nu titularul cererii, S. S.. Propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar Feleacu a fost validată prin HCJ nr. 90/2003.

Așa cum rezultă din Certificatul de Moștenitor nr. 1083/11.05.1977 al notariatului de Stat Cluj, moștenitori ai def. S. I. au fost declarați soția supraviețuitoare, S. S. și reclamanții, în calitate de copii. Au renunțat la moștenire pârâtele S. L. și V. S. (f. 8).

Potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 35/28.07.2011 al BNP Asociați S. C. L., A. D. C., moștenitori ai def. S. S., dec. la data de 09.11.2011, au fost declarați reclamanții (f. 9, 10).

Așa cum rezultă din copia Registrului Agricol din 1959 (f. 12) terenul ce a fost validat prin HCJ nr. 50/2003 se regăsește la poziția 2 și 7 din registrul agricol al def.S. I..

O situație similară celei din prezenta cauză s-a regăsit și în cauza civilă nr._/211/2011 a Judecătoriei Cluj-N., unde C. Locală de Fond Funciar Feleacu a comunicat instanței că nu cunoaște motivul pentru care, în anexele 34 și 39 au fost înscrise pârâtele S. L. și V. S., iar nu S. S., care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate (f. 14).

Potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr.18/1991 stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate, iar în privința suprafeței care face obiectul prezentei cauze doar antecesoarea reclamanților - S. S. - a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel că numai aceasta din urmă trebuia menționată pe respectiva anexă în locul pârâtelor S. L. și V. S..

În condițiile în care propunerea de validare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, apoi Hotărârea nr. 90/2003 are ca beneficiari pe pârâtele S. L. și V. S. iar nu pe S. S., titularul cererii, aflat în viață la data emiterii hotărârii, instața va admite cererea reclamanților și va dispune:

- anularea parțială a Hotărârii Comisiei Județene nr. 90/12.05.2003 cu privire la poziția 408 din anexa 34 în privința terenului de 5.580 m.p. în sensul eliminării pârâtelor S. L. și V. S..

- modificarea Hotărârii Comisiei Județene nr. 90/12.05.2003 cu privire la poziția 408 din anexa 34 în privința terenului de 5.580 m.p. în sensul menționării antecesoarei reclamanților, S. S., în locul pârâtelor S. L. și V. S.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Calea de atac și motivele se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții S. Ș., CNP_, dom. în com. Cornești, ., jud. Cluj, S. I., CNP_, dom. în Feleacu nr. 386, jud. Cluj, cu dom. procesual ales în Cluj-N., .. 4, ., S. G., CNP_, dom. în Feleacu nr. 386, jud. Cluj, S. V., CNP_, cu dom. în Feleacu nr. 471, jud. Cluj, cu dom. procesual ales în Cluj-N., .. 4, . în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENULUI FELEACU, cu sediul în Feleacu nr. 131, jud. Cluj, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR CLUJ, cu sediul în Cluj-N., . nr. 53, jud. Cluj, S. L., CNP_, cu dom. în Cluj-N., ., ., V. S., CNP_, dom. în ., ., ., jud. Cluj.

Dispune anularea parțială a Hotărârii Comisiei Județene nr. 90/12.05.2003 cu privire la poziția 408 din anexa 34 în privința terenului de 5.580 m.p. în sensul eliminării pârâtelor S. L. și V. S..

Dispune modificarea Hotărârii Comisiei Județene nr. 90/12.05.2003 cu privire la poziția 408 din anexa 34 în privința terenului de 5.580 m.p. în sensul menționării antecesoarei reclamanților, S. S., în locul pârâtelor S. L. și V. S..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2015.

JUDECĂTOR, GREFIER

C. M. C. R. I. P.

Red. C.M.C./C.M.C., 10 ex., 2015-07-14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 6556/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA