Obligaţie de a face. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 98/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 98/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT CLUJ
DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal_
SENTINȚA CIVILĂ NR. 98/2015
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: V. L. G.
GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind examinarea acțiunii formulate de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele R. A. L. și ., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, se prezintă reprezentanta reclamantei, doamna av. B. C. S., lipsind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către pârâte, la data de 6 ianuarie 2015, răspuns la precizarea de acțiune/note de ședință, precum și împuternicirea de reprezentare juridică a consilierului juridic al ., domnul M. M. B..
Se comunică un exemplar din răspunsul la precizarea de acțiune/notele de ședință formulate de către pârâte reprezentantei reclamantei.
Reprezentanta reclamantei arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Instanța, din oficiu, față de prevederile art. 131 Cod procedură civilă și în baza art. 130 alin. 2 coroborat cu art. 129, al. 2, pct. 2, 95, pct. 1 și 94, pct. 1, litera j Cod procedură civilă, față de valoarea obiectului cererii, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, punând în discuție dacă instanța competentă să soluționeze prezenta pricină nu este Judecătoria Cluj-N..
Reprezentanta reclamantei lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate din oficiu.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj de a soluționa prezenta cauză invocată din oficiu.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 03.06.2014, sub numărul de dosar de mai sus, reclamanta V. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâtele R. A. L. și R. S.R.L., solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună în principal obligarea pârâtelor la modificarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 2013, conform prevederilor art. 1210 Cod civil, precum și argumentelor mai jos invocate, obligarea pârâtelor la modificarea prețului contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 2013, în sensul reducerii acestuia cu valoarea de 43.030,00 Euro (echivalentul a 192.800,00 RON, având în vedere cursul valutar valabil pentru data de 19 Decembrie 2013, respectiv 4,4806 RON), conform prevederilor art. 1743 Cod civ., precum și argumentelor mai jos invocate, în caz contrar, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în sensul celor mai sus indicate și care să țină loc de consimțământ al pârâtelor, obligarea pârâtelor la plata de daune în favoarea reclamantei, conform dispozițiilor art. 1350 Cod civil, raportat la prejudiciul cauzat prin încălcarea dispozițiilor legale menționate în cuprinsul prezentei; în subsidiar, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 10.000 Euro (echivalentul a 44.756,00 RON, conform curs valutar valabil la data de 23 Decembrie 2013, respectiv 4,4756 RON), sumă achitată cu titlul de avans din preț, în virtutea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 Decembrie 2013, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la plata integrală a debitului, conform dispozițiilor art. 1254 și 1554 Cod civil, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că la începutul lunii Iunie 2013, părțile contractante, prin intermediul reprezentanților desemnați de către acestea, au decis încheierea unui contract cu privire la vânzarea unor terenuri agricole, situate în loc. Bonțida, respectiv în loc. Palatca. Conform discuțiilor purtate, părțile au decis ca prețul total al contractului să fie stabilit de forma „preț / hectar", acesta variind în funcție de faptul că terenul era identificat corect topo, de către un expert topograf, sau nu era identificat. Ulterior acestui moment și ulterior începerii activității dnei. expert P., a trecut o perioadă de timp de 7 luni, în care reclamanta, prin reprezentant legal, a fost informată asupra faptului că trebuie să aștepte rezultatele muncii dnei. expert, deoarece o atare activitate este destul de îndelungată în timp. Apoi, în decursul zilei de 18 decembrie 2013, părțile contractante s-au întâlnit și au decis, având în vedere faptul că măsurătorile expertului presupunea o munca interminabilă, semnarea contractului de vânzare-cumparare în decursul zilei următoare. În acest sens, s-a stabilit faptul că prețul Contractului să fie stabilit în mod diferit, pe două grupe de terenuri, respectiv un anume preț pentru terenurile agricole identificate topo de către dna. expert până la acel moment, și un alt preț pentru terenurile ce încă nu au putut fi identificate topo, dar a căror identificare era în curs.
In decursul zilei de 19 decembrie 2013, părțile semnatare s-au reunit în jurul orelor 14.00, însă nici la acel moment în actul juridic modificat nu era incorporată nici o informație cu privire la „Obiect". Fiindcă pârâta A. L. R. avea bilet de avion pentru ora 16.00 în vederea întoarcerii în Italia, în intervalul orar ulterior momentului întâlnirii, au fost introduse informațiile cu privire la „Obiect", respectiv cele 120 loturi ce urmau a fi înstrăinate. Având în vedere că detaliile cu privire la „Obiect" erau foarte extinse (fiind cuprinse pe un număr de peste 20 pagini), precum și faptul că dna. A. L. R. avea un avion de prins, reprezentantul reclamantei, mergând pe totală buna credință a vânzătoarele, a decis ca paragrafele cu privire la „Obiect" să nu mai fie citite și traduse în limba spaniolă, de către traducătoarea autorizată care a fost prezentă pe parcursul discuțiilor cu privire la semnarea actului juridic. In acest sens, se încheie și semnează Contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 Decembrie 2013, denumit în continuare „Contractul".
Referitor la dispozițiile contractuale, reclamanta a arătat că se specifică faptul că pârâta R. S.R.L. deține o suprafață totala de 51,46 ha în loc. Palatca, aspect care nu corespunde realității, având în vedere faptul că suprafața reală este de 48,85 ha, că din totalul acestor loturi ale pârâtei R. S.R.L. sunt identificate un număr de 33,27 ha, aspect care nu corespune realității, având în vedere faptul că suprafața reală identificată este de 31,55 ha, că pârâta R. S.R.L. deține o suprafață totală de 10,31 ha în loc. Bonțida, aspect care nu corespunde realității, având în vedere faptul că suprafața reala este de 11,16 ha. De asemenea, se specifică în contract faptul că pârâta A. L. R. deține o suprafață totală de 55,27 ha în loc. Bontida, aspect care nu corespunde realității, având în vedere faptul că suprafața reală este de 52,86 ha, că din totalul acestor loturi ale pârâtei A. L. R. sunt identificate un număr de 29,48 ha, aspect care nu corespunde realității, având în vedere faptul că suprafața reală identificată este de 41,31 ha.
În consecință, rezultă în mod indubitabil faptul că prețul global menționat în cuprinsul Contractului nu este corect stabilit, astfel încât se impune modificarea acestuia în baza dispozițiilor art. 1743 Cod civil. Reclamanta, pe parcursul tuturor discuțiilor și negocierilor ce au avut loc ulterior semnării contractului, și-a manifestat expres dorința de a achiziționa aceste terenuri, însă, în mod paralel, se impunea îndepărtarea erorilor sesizate în cuprinsul contractului.
Totodată, menționează faptul că în cuprinsul contractului a fost inserată o clauză conform căreia „părțile convin ca pentru parcelele neidentificate în teren la data semnării prezentului Contract să se realizeze până la data de 14 Mai 2014, în vederea asigurării posibilității depunerii documentației la APIA, pentru a putea beneficia cumpărătoarea de subvenții. În cazul în care pentru o parte din imobile nu este posibilă finalizarea acestui proces din cauze imputabile vânzătorilor, iar cumpărătoarea îndeplinește celelalte condiții necesare primirii subvențiilor, vânzătorii se obligă să achite cumpărătoarei contravaloarea respectivelor facilități, dar nu mai mult de 150 Euro / ha / an, până la identificarea loturilor, dar nu mai mult de 6 ani”.
Raportat la această prevedere contractuală, se poate cu ușurință observa faptul că termenul aferent anului 2014 pentru depunerea documentației necesare nu a putut fi respectat de către reclamantă, fiind deja depășit, motiv pentru care aceasta este grav vătămată și prejudiciată.Astfel, până la data de 14 Mai 2014 reclamanta putea depune documentele necesare în vederea obținerii subvențiilor de la APIA fără a fi pasibili de vreo penalitate, iar ulterior acestui termen — și până la data de 10 Iunie 2014 mai are posibilitatea de a depune documentele necesare, însă este obligată a achita și penalități de întârziere aferente acestei perioade, în cuantum de 1% / zi de întârziere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pârâtele vânzătoare au cunoscut de la bun început faptul că subscrisa, în mod esențial, doresc a achiziționa aceste terenuri în vedere fructificării subvențiilor ce vor fi oferite de către APIA.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 194 Cod de procedură civila, art. 1170, art. 1179, art. 1210, art. 1255, art. 1270, art. 1743, art. 1744 Cod civil, precum și orice alt text de lege menționat în cuprinsul prezentei acțiuni civile.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtele R. S.R.L. și R. A. L. au solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, lipsită de interes (în ceea ce privește restituirea sumei de 10.000 euro), constatând și lipsa calității procesuale active a reclamantei V. S.R.L. în ceea ce privește restituirea sumei de 10.000 Euro, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 439/25.09.2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SOCIETATEA V. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele R. A. L. și R. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Specializat Cluj, fiind înregistrat pe rolul acestui tribunal la 16.10.2014.
La 03.11.2014, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune, prin care a arătat că referitor la petitul 2 pretențiile sale față de pârâta R. S.R.L. sunt în valoare de 26.508,75 euro, echivalentul a 118.775,11 lei, iar pentru pârâta R. A. L. sunt de 16.521,25 euro, echivalentul a 74.025,11 lei. Reclamanta și-a precizat petitul 4 la suma de 7701 euro, echivalentul a 33.859,76 lei, din care 3178,50 euro, echivalentul a 13.975,23 lei în ce privește pe pârâta R. S.R.L., iar 4522,50 euro, echivalentul a 19.884,53 lei în ce privește pe pârâta R. A. L.. Totodată, reclamanta a precizat partea a II-a a petitului 5 în ce privește dobânda legală ca fiind în sumă de 3444,48 lei.
La 06.01.2015, pârâtele au depus la dosar note de ședință față de precizarea de acțiune formulată de reclamante.
Analizând cu prioritate, în baza art. 131 alin. 1 și art. 132 alin. 1 din Noul Cod proc.civ., excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Noul Cod proc.civ., „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu”.
Prin cererea ce face obiectul dosarului de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor R. A. L. și R. S.R.L. la modificarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 2013, conform prevederilor art. 1210 Cod civil, obligarea pârâtelor la modificarea prețului contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 2013, în sensul reducerii acestuia cu valoarea de 43.030,00 Euro (echivalentul a 192.800,00 RON, având în vedere cursul valutar valabil pentru data de 19 Decembrie 2013, respectiv 4,4806 RON), conform prevederilor art. 1743 Cod civ., iar, în caz contrar, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în sensul celor mai sus indicate și care să țină loc de consimțământ al pârâtelor, obligarea pârâtelor la plata de daune în favoarea reclamantei, conform dispozițiilor art. 1350 Cod civil, raportat la prejudiciul cauzat prin încălcarea dispozițiilor legale menționate în cuprinsul prezentei. În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 10.000 Euro (echivalentul a 44.756,00 RON, conform curs valutar valabil la data de 23 Decembrie 2013, respectiv 4,4756 RON), sumă achitată cu titlul de avans din preț, în virtutea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 decembrie 2013, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la plata integrală a debitului, conform dispozițiilor art. 1254 și 1554 Cod civil, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c Cod proc.civ., reclamanților le revine obligația de a preciza atât obiectul, cât și valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, după prețuirea lor, atunci când aceasta este cu putință. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul a solicitat reclamantei, prin rezoluția din 21.10.2014, să precizeze obiectul cererii prin indicarea pretențiilor față de fiecare pârâtă în parte, a sumei solicitate cu titlu de daune de la pârâte, cu precizarea modului în care să fie obligate împreună, sau de la fiecare pârâtă în parte, să precizeze data de la care solicită acordarea dobânzii legale, iar dacă acea dată este anterioară datei înregistrării acțiunii să precizeze valoarea dobânzii de până la data introducerii acțiunii, depunând tabel de calcul în acest sens.
În consecință, la 03.11.2014, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune, prin care a arătat că referitor la petitul 2 pretențiile sale față de pârâta R. S.R.L. sunt în valoare de 26.508,75 euro, echivalentul a 118.775,11 lei, iar pentru pârâta R. A. L. sunt de 16.521,25 euro, echivalentul a 74.025,11 lei. Reclamanta și-a precizat petitul 4 la suma de 7701 euro, echivalentul a 33.859,76 lei, din care 3178,50 euro, echivalentul a 13.975,23 lei în ce privește pe pârâta R. S.R.L., iar 4522,50 euro, echivalentul a 19.884,53 lei în ce privește pe pârâta R. A. L.. Totodată, reclamanta a precizat partea a II-a a petitului 5 în ce privește dobânda legală ca fiind în sumă de 3444,48 lei.
Dispozițiile art. 98 alin. 1 și 2 Cod proc.civ. stabilesc că pentru determinarea competenței trebuie să fie avută în vedere valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, fără a putea fi avute în vedere dobânzile, penalitățile, furctele sau altele asemenea.
Cererea de chemare în judecată având mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun, trebuie să fie avută în vedere acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, în acest sens fiind prevederile art. 99 alin. 2 Cod proc.civ.
În speță, tribunalul reține că raportat la sumele inițial indicate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, cea mai mare fiind de 192.800 lei, cât și la detalierea de către reclamantă, față de împrejurarea că a chemat în judecată două pârâte, a pretențiilor pe care le formulează față de fiecare pârâtă în parte, raportat la capătul principal de cerere care are valoarea cea mai mare, ce trebuie să fie avut în vedere față de art. 99 alin. 2 Cod proc.civ., valoarea obiectului cererii, este inferioară sumei de 200.000 lei.
Pentru aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2, art. 130 alin. 1, art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j, art. 131 alin. 1 și art. 132 alin. 1 și 3 Cod proc.civ., respectiv din Legea nr. 137/2010, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată din oficiu, și va declina competența de judecare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta V. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele R. A. L. și R. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Specializat Cluj, invocată din oficiu.
Declină competența de judecare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta V. S.R.L., J_, CUI_, cu sediul procesual ales la C. de avocat B. C. S., în mun. Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 14-16, .. Cluj, în contradictoriu cu pârâtele R. A. L., CNP_, cu domiciliul procesual ales în mun. Cluj-N., .. 4-5, ., și R. S.R.L., J_, CUI_, cu sediul procesual ales în mun. Cluj-N., .. 4-5, ., în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
V. L. G. A. Z.
Red./Dact./G.V.L./5ex./05.03.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4798/2015. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 7290/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








