Obligaţie de a face. Sentința nr. 6343/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6343/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 6343/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6343/2015
Ședința publică din 22 Iunie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. D. I. și pe pârâții C. A. E., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI CLUJ, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR CLUJ, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 22.06.2015, răspunsul solicitat Instituției P. Județului Cluj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, prin care se arată că autoturismului marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, cu nr. de înmatriculare_ figurează în evidențe pe numitul S. D. I..
Instanța constatând că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ reclamantul S. D.-I., CNP_, domiciliat în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâții: C. A.-E., CNP._, domiciliată în .) Județul S., ., ., posesoare a CI . nr._ eliberată la data de 27.07.2010 de SPCLEP S. și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI CLUJ, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR CLUJ, cu sediul în Cluj-N., . NR. 58, jud. Cluj a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună radierea din evidențele Instituției P. Județului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj, de pe numele său, urmând ca ulterior să se înmatriculeze pe numele pârâtei, autoturismul marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, înmatriculat în circulație sub nr._, conform certificatului de înmatriculare eliberat pe numele său, autoturism înstrăinat în favoarea pârâtei C. A.-E., în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.12.2012, urmând ca ulterior să se înmatriculeze pe numele pârâtei. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata amenzii primite pentru rovinietă în cuantum de 125 lei conform procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/13.10.2014.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale de chemare în judecată reclamantul a arătat că, la data de 16.12.2012, pârâta C. A. - E. a cumpărat de la el autoturismul marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, înmatriculat în circulație sub nr._ . Or, arată reclamantul, cu toate că a devenit proprietară, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a face, constând în îndeplinirea formalităților necesare în vederea transcrierii autoturismului de pe numele său pe numele ei și implicit radierea acestuia din evidențele Instituției P. Județului Cluj -Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj. Arată că, a luat de nenumărate ori legătura cu pârâta pentru efectuarea formalităților de radiere a autoturismului de pe numele său, dar fără un rezultat favorabil.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 948, 1073, 1075, 1076 și 1294 din Codul Civil.
În probațiune, a anexat înscrisuri: Contractul de vânzare - cumpărare, copia cărții de identitate a autoturismului, certificatul de Înmatriculare, proba testimonială, precum și alte probe care vor rezulta din dezbateri, precum și efectuarea unei adrese către Instituția P. Județului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj, cu solicitarea de a comunica instanței situația referitoare la. autoturismul marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, înmatriculat în circulație sub nr._, numele persoanei pe care figurează înmatriculat.
Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosar, instanța reține că între reclamant și pârâtă a intervenit un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, înmatriculat în circulație sub nr._ . Acest element de fapt a fost probat prin mărturisirea pârâtului pentru că deși acesta a fost citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu pentru termenul de judecată din data de 22 iunie 2015, pârâtul a lipsit în mod nejustificat, iar raportat la această împrejurare, instanța va aplica dispozițiile articolului 358 din codul de procedură civilă privind mărturisirea, cu privire la susținerile reclamantului conform cărora între părți ar fi intervenit un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect autovehiculul marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, înmatriculat în circulație sub nr._, susțineri care se coroborează cu înscrisul de la fila 3. De asemenea, instanța reține că și în prezent autovehiculul din litigiu este înmatriculat pe numele reclamantului, nefiind efectuată radierea autoturismului de pe numele reclamantului și eventuala transcriere pe numele pârâtei, fapt rezultat din Adresa nr._ eliberată la data de 09.06.2015 de Instituția P. Județului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj: 35.
În drept, instanța reține că, potrivit articolului 1295 din Codul civil, vânzarea este perfectă între părți si proprietatea este de drept strămutată la cumpărător din privința vânzătorului îndată ce părțile s-au învoit asupra prețului si asupra lucrului, deși lucrul încă nu se va fi predat si prețul încă nu se va fi numărat. Așadar, contractul de vânzare-cumpărare se încheie în mod valabil prin simplul acord al părților asupra bunului vândut și asupra prețului, chiar înainte de efectuarea prestațiilor de predare a bunului și a banilor. În consecință, instanța reține că odată cu acordul de voințe intervenit între reclamant și pârât cu privire la vânzarea și respectiv cumpărarea bunului, s-a și încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul din litigiu și dreptul de proprietate asupra acestui autoturism a trecut din patrimoniul reclamantului în patrimoniul pârâtului chiar la data încheierii contractului.
În ceea ce privește formalitățile de radiere/transcriere, acestea nu au nici o relevanță în ceea ce privește valabila încheiere a contractului, constituind doar elemente de stabilire a raportului fiscal între contribuabil și unitatea administrativ-teritorială beneficiară a impozitului, respectiv elemente de identificare a deținătorului în evidențele organelor de poliție. Referitor la forma contractului, instanța mai reține că formularul tip reprezintă forma impusă de lege strict pentru radiere/transcriere, neavând valoare de condiție de validitate sau de legală probațiune pentru contractul de vânzare-cumpărare.
În conformitate cu dispozițiile articolului 24 aliniatul 2 litera d din Ordinul MAI nr.1501 din 13.11.2006 publicat în M.O.nr.941 din 21.11.2006 proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
Întrucât radierea autovehiculului de pe numele vânzătorului si înmatricularea lui pe numele cumpărătorului la organele de poliție si apoi la organele de impunere nu se poate face decât pe baza contractului tip de vânzare cumpărare, dacă după încheierea valabilă a contractului (în baza principiului consensualității), una dintre părți refuză să încheie contractul și în forma prescrisă de lege pentru realizarea formalităților de radiere și înmatriculare pe numele noului proprietar, cealaltă parte este îndreptățită sa intenteze o acțiune pentru constatarea existenței convenției de vânzare-cumpărare.
Potrivit articolului 35 din Codul de procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Instanța constată că interesul reclamantului în promovarea acestei cereri constă în aceea că figurează în continuare la organele de impunere si in evidențele poliției ca proprietar al autoturismului și este obligat să plătească anual impozitul aferent deoarece nu este înmatriculat pe numele noului proprietar. Mai mult, el s-a văzut obligat să achite și o amendă contravențională.
Acțiunea în constatare este admisibilă, în condițiile în care, pe de o parte, reclamantul nu are la dispoziție o acțiune în realizare, contractul de vânzare-cumpărare fiind deja încheiat ca efect al realizării acordului de voință al părților, iar, pe de altă parte, justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, radierea autoturismului de pe numele său și înmatricularea acestuia pe numele pârâtului cumpărător pentru a nu mai plăti în continuare impozitele si taxele aferente care revin proprietarului actual al autovehiculului.
Potrivit prevederilor articolului 11, aliniatul 4 din O.U.G. nr.195/2002, cumpărătorului unui autoturism îi revine obligația de a face toate demersurile pentru radierea acestuia de pe numele vânzătorului și înscrierea pe numele său. În cauza de față, pârâta nu și-a îndeplinit obligația indicată mai sus, aspect ce rezultă din mărturisirea dedusă din citarea pârâtului la interogatoriu conform dispozițiilor articolului 358 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța apreciază că cererea este întemeiată și în temeiul articolului 35 din Codul de procedură civilă o va admite, constatând intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la autoturismul în cauză între reclamant și pârâtă, iar în temeiul dispozițiilor articolului 19 din O.U.G. nr. 195/2002 și articolului 24 din Ordinul MAI nr. 1501 din 13.11.2006 și în consecință, va dispune radierea din evidențele Instituției P. Județului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj, de pe numele reclamantului, urmând ca ulterior să se înmatriculeze pe numele pârâtei, a autoturismuui marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, înmatriculat în circulație sub nr._, conform certificatului de înmatriculare eliberat pe numele reclamantului, autoturism înstrăinat în favoarea pârâtei C. A.-E., în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.12.2012.
Instanța reține de asemenea că, ulterior vânzării autoturismului către pârâtă, reclamantul a plătit amenda primită pentru rovinietă în cuantum de 125 lei conform procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/13.10.2014.
Or, instanța reținând că reclamantul a făcut o plată nedatorată, în temeiul dispoz. art. 1341 – 1344 N.C.C. va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 125 lei.
În temeiul dispoz. art. 453 N.C.P.C. reținând culpa pârâtei C. A.-E. în derularea prezentului litigiu va dispune obligarea acestuia la plata în favoarea reclamantului a sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamantul S. D.-I., CNP_, domiciliat în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâții: C. A.-E., CNP._, domiciliată în .) Județul S., ., ., posesoare a CI . nr._ eliberată la data de 27.07.2010 de SPCLEP S. și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI CLUJ, SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR CLUJ, cu sediul în Cluj-N., . NR. 58, jud. Cluj, și în consecință:
Dispune radierea din evidențele Instituției P. Județului Cluj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Cluj, de pe numele reclamantului, urmând ca ulterior să se înmatriculeze pe numele pârâtei, a autoturismului marca SKODA F., având nr. de identificare TMBNB46Y7Y3073784, înmatriculat în circulație sub nr._, conform certificatului de înmatriculare eliberat pe numele reclamantului, autoturism înstrăinat în favoarea pârâtei C. A.-E., în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.12.2012.
Obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 125 lei, cu titlu de pretenții.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. MoșRaluca L.,
Dact./Red.Am.M.
5 ex./31.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6056/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6357/2015. Judecătoria... → |
|---|








