Plângere contravenţională. Sentința nr. 8728/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii | 
  | 
Sentința nr. 8728/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 8728/2015
ROMANIA
JUDECATORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document contine date cu caracter personal aflate sub incidenta Legii nr. 677/2001
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8728/2015
Ședința publica din 29.09.2015
Instanța constituita din :
JUDECATOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul R. RÂZVAN în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ - DIRECȚIA ORDINE PUBLICĂ ȘI TRAFIC RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
Mersul dezbaterilor și cuvântul părților pe fond au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțare pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 mai 2015, sub nr. de mai sus, petentul R. R. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ - DIRECȚIA ORDINE PUBLICĂ ȘI TRAFIC RUTIER, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.05.2015, încheiat de intimat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii petentul a arătat că i-a fost comunicat la data de 15.05.2015 procesul-verbal atacat. În continuare a arătat că la data de 18.03.2010 a înstrăinat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ către numitul G. A. E.. A mai arătat că s-a adresat intimatului în momentul în care a primit procesul-verbal, informându-l cu privire la noul proprietar.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe prevederile OG nr. 2/2001.
Pentru dovedirea plângerii contravenționale s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 5), contract de vânzare-cumpărare (f.7), copie certificat de înmatriculare (f.8), copie CI (f.9-10), fisă înmatriculare auto (f. 41).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată (f.4).
La data de 02.07.2015 intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În apărare a arătat că la data de 20.02.2015, ora 10:30, s-a constatat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, era parcat în parcarea publică cu plata orară din Piața Unirii, nr.12, fără a avea achitată taxa de parcare. În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia nu mai era proprietarul autovehiculului, a arătat intimatul că prin adresa nr._/486/06.04.2015 s-a solicitat petentului, care figura ca proprietar al autovehiculului în baza de date, comunicare datelor de identificare ale utilizatorului la momentul săvârșirii faptei. Adresa a fost comunicată prin poștă cu aviz de primire, la data de 08.04.2015, dar petentul nu a înțeles să dea curs invitației de a-și ridica corespondența. Întrucât nu s-au comunicat datele solicitate procesul-verbal a fost întocmit pe numele său, cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 13 din OG nr.2/2001.
A mai arătat intimatul că nu îi este opozabil contractul de vânzare-cumpărare, acesta producând efecte numai între părțile contractante.
La termenul din 22.09.2015 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 05.05.2015 (f. 4) petentul R. R. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 de lei pentru săvârșirea contravenției reglementate de art. 10 lit. a) din HCL nr. 26/2010. În sarcina sa s-a reținut faptul că la data de 20.02.2015, ora 10:30, s-a constatat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, era parcat în parcarea publică cu plata orară din Piața Unirii, nr.12, fără a avea achitată taxa de parcare. Astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar (f. 5), petentul a înstrăinat autoturismul în discuție numitului G. A. E. la data de 18.03.2010. Această împrejurare este confirmată de înscrisurile doveditoare de la Direcția de Impozite și Taxe Locale, din care reiese că petentul a fost trecut în evidența fiscală a mijloacelor de transport pe numele cumpărătorului întrucât a înstrăinat autoturismul, primind dată certă la data de 18.03.2010 (f. 41).
În drept, din economia dispozițiilor OG nr. 2/2001, care constituie cadrul general de reglementare al contravențiilor, se desprinde principiul personalității răspunderii contravenționale, potrivit căruia nu poate fi sancționată decât persoana care se face vinovată de săvârșirea contravenției.
În speță, petentul nu mai era proprietarul autovehiculului la data săvârșirii contravenției și, prin urmare, există mai mult decât un dubiu rezonabil că acesta ar fi cel care a săvârșit fapta.
Raportat la susținerile intimatului, potrivit cărora contractul depus de petent că nu îi este opozabil, instanța reține că necesitatea ca un înscris să beneficieze de dată certă și opozabilitatea acestuia sunt chestiuni de drept civil, care nu pot fi transpuse ca atare în dreptul contravențional. Astfel, trebuie acceptat că materia contravențională constituie materie penală în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că vinovăția unei persoane trebuie dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil. Or, în speță, contractul de vânzare-cumpărare depus de petent la dosar și care atestă înstrăinarea vehiculului, împreună cu fișa de înmatriculare auto (f.41), care îi conferă dată certă contractului de vânzare-cumpărare cu începere din data de 18.03.2010, constituie dubii rezonabile, care trebuie să îi profite acestuia. De aceea, deși este adevărat că ar fi teoretic posibil ca o persoană să încheie un asemenea contract pro causa, instanța reține în primul rând că în speță nu există niciun indiciu în acest sens și, în al doilea rând, că ceea ce trebuie dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil nu este nevinovăția contravenientului, ci vinovăția sa.
Pe de altă parte, deși petentul a susținut că în momentul în care a primit procesul-verbal a luat legătura cu intimatul și i-a comunicat datele persoanei căreia i-a vândut autovehiculul, nu a făcut dovada acestor afirmații. Mai mult, intimatul a făcut dovada că a solicitat petentului informații cu privire la datele de identificare ale utilizatorului din momentul săvârșirii faptei, obligație pe care petentul nu a făcut dovada că și-a îndeplinit-o, faptă care, potrivit art. 2 alin.2 din HCL nr. 61/2014, constituie contravenție și se sancționează, potrivit art. 3 lit. c cu amendă de la 300 la 500 lei. Așadar, intimatul avea posibilitatea să aplice petentului amendă contravențională pentru această faptă personală a sa, dar nu pentru fapta reținută în procesul-verbal atacat.
Pentru aceste motive instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul-verbal.
Având în vedere că a căzut în pretenții, intimatul va fi obligat la plata către petenta a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. R., cu domiciliul în com. Florești, ., .. 2, jud. C., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIE COMUNITARĂ, cu sediul în C.-N., .-7, jud. C..
Anulează procesul-verbal . nr._ din 05.05.2015, încheiat de intimat.
Obligă intimatul să plătească petentului suma de 20 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C.-N., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.09.2015.
JUDECĂTOR,GREFIER,
I. G. M. M.
Red.Dact/I.G./2 ex/29.09.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8726/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 8739/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → | 
|---|








