Plângere contravenţională. Sentința nr. 1277/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1277/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 15163/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR.1277/2015
Ședința publică de la 05.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile formulată de petentul H. M. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.06.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentului, avocat din cadrul SCA M. B. și R., cu împuternicire avocațială la fila 7 din dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că intimatul a depus la dosar informații furnizate de Secția Drumuri Naționale Cluj din care rezultă că pe DN1 localitatea Florești, jud. Cluj, viteza de circulație maximă admisă este de 50 km/h și că există indicatoare rutiere conform mențiunilor tabelului anexat.
Reprezentantul petentei arată că s-a depus răspuns la adresa instanței, dar intimatul nu a depus și verificarea metrologică, motiv pentru care solicită instanței să se revină cu adresă în acest sens.
Reprezentantul petentei mai arată că în întâmpinarea intimatului se face referire la o altă dată decât cea a încheierii procesului verbal de contravenție, precum și la un alt număr de înmatriculare a autoturismului decât cel deținut de către petentă.
Instanța arată că odată cu întâmpinarea intimatul a transmis și un CD și dispune vizionarea acestuia.
Reprezentantul petentei solicită vizionarea CD-ului pentru a vedea dacă există buletinul de verificare metrologică.
Instanța, vizionând CD-ul depus de către intimat constată că solicitările reprezentantului petentei se regăsesc pe acest CD, respectiv Buletinul de verificare metrologică nr._ din 13.03.2014 și dispune listarea acestuia, în 2 exemplare, unul pentru comunicare reprezentantului petentei.
Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii contravenționale, pentru motivele expuse pe larg în plângere, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
După deliberare,
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 9 iunie 2014 sub nr. de mai sus, petentul H. M. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună să admită acțiunea și să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.06.2014 ca fiind netemeinic, în ce privește sancțiunea contravențională de depășire a vitezei, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial și taxă judiciară de timbru.
În motivarea cererii, s-a precizat că, conducător auto al autoturismului marca AUDI A6, cu nr._ a condus acest autovehicul în data de 24.06.2014 dinspre Cluj-N. spre Florești.
În fapt, la data de 24,06.2014, în jurul orelor 01.48, pe raza localității FLOREȘTI a fost oprită de un echipaj de poliție, care i-a comunicat că aș fi circulat cu viteza de 91 km/h. I-a explicat polițistului că nu a circulat cu o viteză atât de mare întrucât nu se simțea prea bine, dar acesta nu a luat în seamă cele declarate și i-a întocmit un proces verbal prin care o sancționa pentru depășirea vitezei.
Cu privire la contravenția de depășire a vitezei solicită anularea avertismentului si implicit a punctelor de penalizare aplicate.
A. Motive de nelegalitate:
1. PV a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor legale ce impun identificarea în Procesul-verbal a aparatului de înregistrare despre care se pretinde că a înregistrat fapta sancționată.
În situația în care, faptele contravenționale sunt constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate, art.181 alin.(i) din Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, impune în sarcina agentului constatator obligația de a încheia PV de constatare a contravenției în conformitate cu modelul prevăzut in Anexa nr.1D din actul normativ evocat.
Anexa nr.1D cuprinde o rubrică specială destinată înserării unor elemente de identificare a aparatului cu care s-a făcut înregistrarea ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal.
Aceste mențiuni care trebuie să fie cuprinse în mod obligatoriu în PV, sunt enumerate în art.3.2.3 din Norma de Metrologie Legală NML nr.021-05 din 23,11.2005 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (în continuare „Norme de Metrologie Legală"):- tipul, . anul de fabricație a aparatului;- denumirea (sau marca comercială) firmei producătoare; tipul și . fabricație, în cazul în care acestea nu sunt interschimbabile;- marca metrologică de model (în conformitate cu specificațiile din certificatul de aprobare de model).
În PV atacat nu este cuprinsă niciuna din mențiunile prevăzute de art.3.2.3 din Norma de Metrologie Legală, astfel încât în lipsa unei identificări a aparatului în cauză, atât petentul, dar chiar și instanța de judecată, sunt puși în imposibilitatea obiectivă de a verifica dacă mijlocul tehnic despre care se pretinde că ar fi înregistrat viteza precizată în PV era omologat și verificat metrologic la momentul înregistrării pretinsei fapte.
Lipsa elementelor de identificare ale aparatului radar, despre care se pretinde că a făcut înregistrarea ce a stat la baza întocmirii PV atacat, conduce la încălcarea dreptului la apărare, întrucât subsemnatul mă aflu în imposibilitatea de a putea verifica certificarea metrologică, și deci legalitatea acestui aparat radar neindividualizat.
Mai mult, imposibilitatea verificării legalității aparatului radar rezultă și din faptul că în PV atacat nu este precizat autoturismul pe care ar fi fost montat aparatul radar în cauză, în condițiile în care art.5 din Normele de Metrologie Legală prevede că legalitatea unui astfel de aparat radar este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice și care este prevăzut în buletinul de verificare metrologică.
2. Un alt motiv de nelegalitate este nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin 1 din O.G. 2/2001.
Discordanța dintre starea de fapt reală și cele consemnate în procesul verbal, trebuie raportată la lipsurile procesului verbal atacat și implicit la reglementarea legală a pretinsei contravenții.
Astfel, conform prevederilor art. 16 din O.G.2/2001 agentul constatator avea obligația de a identifica locul săvârșirii contravenției, fapt nerealizat de către acesta, atâta timp cât nu s-a indicat în mod clar locul exact unde s-a săvârșit pretinsa fapta.
De ce era importantă identificarea locului săvârșirii pretinsei fapte? Întrucât, doar astfel instanța de judecată poate verifica în concret, dacă pe segmentul respectiv de drum erau sau nu limitări de viteză, la ce valoare erau acestea, ș.a.m.d. O astfel de cerință era realizată dacă agentul constatator ar fi menționat la rubrica „ locul săvârșirii": DN - la km— sau în dreptul imobilului cu nr.—de pe . de identificare a locului pretinsei fapte nu s-a realizat.
Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alina din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter și identificarea concretă a locului săvârșirii pretinsei fapte. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate.
Nu răspunde acestei exigențe procesul verbal în care se consemnează doar „ DN 1, FLOREȘTI".
Prezentarea generală, lipsită de conținut, a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului-verbal conform art.17 din O.G. nr.2/2001. (opere citate - pag. 107.- dec. Civ. nr.2460/20,10.2005-Trib. București, Dec. Civ. 2406/13.10.2005 Trib. București, dec. civ. 2463/20.10.2005 Trib București).
Motive de netemeinicie
În realitate, petenta nu a săvârșit contravenția pusă în sarcina sa, viteza de deplasare a autoturismului în cauză fiind inferioară celei reținute în PV atacat, astfel încât starea de fapt descrisă în actul atacat nu corespunde realității.
În aceste condiții, reținerea în PV atacat a unei viteze ce nu corespunde realității este nelegală, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost înregistrată de un aparat neidentificat prin . număr, ceea ce conduce la imposibilitatea obiectivă de a proba certificarea, omologarea și verificarea tehnică a acestuia la data pretinsei înregistrări și implicit la încălcarea dreptului Ia apărare al subsemnatei.
Pentru toate aceste considerente solicită anularea PV atacat și, în consecință, anularea avertismentului și implicit a punctelor de penalizare.
Menționează că pe sectorul respectiv de drum nu a circulat cu o viteză superioară celei legale încât să poată fi surprinsă cu o asemenea viteză.
Pe de altă parte, Norma de metrologie legală, prevede abaterile în care se încadrează atât aparatul radar cât și autoturismul surprins cu viteză peste limita legala.
În atare condiții, consideră că starea de fapt reținută în procesul verbal atacat este nereală și pe cale de consecință urmează ca acesta să fie anulat în totalitate.
Nulitatea este absolută și față de desfășurarea efectivă a evenimentelor privește greșita întocmire a procesului verbal raportat la starea de fapt efectivă:Nu a depășit viteza legală admisă; Nu este identificat locul săvârșirii pretinsei fapte.
Toate aceste lipsuri de fond ale constatării contravenției și redactării procesului verbal se constituie într-un tot unitar ce reprezintă un ansamblu de nulități absolute prevăzute expres de lege. Astfel, starea de fapt reținută în sarcina mea, în descrierea faptei este neconformă cu realitatea.
F. de cele menționate mai sus solicită admiterea plângerii cu consecința anulării procesului verbal atacat, cu cheltuieli de judecată .
Solicită judecarea și în eventuala lipsă de la dezbateri. în probațiune:
Solicită ca intimata să facă dovada următoarelor, în temeiul art. 293 alin.(i) Cod. proc. civ.:a) dovada legalității aparatului radar despre care se pretinde că ar fi înregistrat fapta sancționată.
Presupusa faptă a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic (numit și cinemometru) care, în conformitate cu dispozițiile art.109 alin,(2) din OUG nr.195/2002 este necesar a fi omologat și verificat metrologic. în acest sens prevederile art. 109 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 dispun: "Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției".
Mijlocul de probă pe baza căruia petentul a fost sancționat contravențional îl constituie cinemometrul folosit de agentul constatator în acest sens.
Pentru folosirea corespunzătoare a acestor aparate trebuie respectate prevederile impuse de Norma de Metrologie legală, care prevăd pentru atestarea legalității:- obligativitatea aplicării de sigilii de către Biroul Român de Metrologie Legală, prin reprezentantul său autorizat;- obligativitatea aplicării de marcaje metrologice; - eliberarea, după verificarea inițială și cea periodică, a buletinului de verificare metrologică ce menționează marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului pe care este amplasat cinemometrul.
De asemenea, având în vedere că legalitatea unui aparat radar este valabilă numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice și care este prevăzut în buletinul de verificare metrologică, solicită dovada existenței unei identități între autovehiculul pe care era amplasat aparatul radar Ia momentul constatării presupusei contravenții și cel care este menționat în buletinul de verificare metrologică.b) dovada faptului că agentul constatator care a încheiat PV este
autorizat ca operator radar si face parte din rândul polițiștilor rutieri.
Conform art. 15 alin.(1) din OG nr.2/2001, „Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori".
Astfel, agentul constatator este persoana abilitată de lege care constată și sancționează săvârșirea unei contravenții. Sub sancțiunea nulității absolute, agentul care constată săvârșirea unei contravenții trebuie să fie cel care și aplică sancțiunea corespunzătoare.
Solicită astfel, să se facă dovada faptului că, agentul care a constatat presupusa contravenție și care trebuie să aibă autorizație de a opera cu aparate radar, este cel care a încheiat PV prin care am fost sancționat pentru depășirea vitezei legale.c) dovada existenței și punerii în funcțiune a funcției de autotestare a
aparatului radar în cauză, funcție cu care fiecare aparat radar trebuie să fie
prevăzut.
Conform art.3.2.6 din Norma de Metrologie Legala „Cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care sa poată pune în evidență orice defect sau dereglare funcțională, ce pot avea influență asupra exactității de măsurare. Această funcție trebuie sa fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar. în cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocată".
Având în vedere că legea impune nu numai existența funcției de autotestare ci și activarea automată a acesteia la fiecare punere în funcțiune a aparatului radar, solicităm dovada faptului ca aceste condiții de natură tehnică au fost respectate la momentul constatării presupusei contravenții puse în sarcina subsemnatului.
d) dovada înregistrării în baza căruia agentul constatator a încheiat PV.
În măsura în care, condițiile pentru utilizarea corespunzătoare a unui astfel de mijloc de probă au fost îndeplinite, solicităm verificarea înregistrărilor efectuate care trebuie să cuprindă următoarele mențiuni prevăzute de art.3.5.1 din Norma de Metrologie Legală: "data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia".
Totodată, înregistrarea trebuie să fie astfel realizată încât să se poate determina și stabili în mod corect viteza de deplasare a petentului, în caz de încrucișare sau depășire între vehicule.
f) depunerea de către intimat a originalului procesului verbal.
Crede că originalul este necesar a fi depus, pentru ca instanța de judecată să poată ( dacă este posibil) să descifreze cele înserate în conținutul acestuia.
În drept: O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, OUG nr.195/2002, Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/200, art.3.2.3, art-3.2.6, art.3.5.1, art.5 din Norma de Metrologie Legală NML nr.021-05 din 23.11.2005 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, art.194 si urm., 293, 249 si urm., 411 pct.2, 454 si urm. Cod. proc. civ.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea plângerii contravențională formulată de petiționar împotriva procesului verbal . nr._/24.06.2014 încheiat de IPJ Cluj și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.
Apreciază că plângerea petiționarului este neîntemeiată din următoarele motive:
Sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Arătă că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute de art. 315 alin (1) din Legea nr. 134 privind C. Pr. Civ., care, potrivit dispozițiilor legale invocate, nu pot fi audiate ca martori.
Totodată, se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respecta principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.
În fapt, la data de 27.06.2014, petenta a fost înregistrata cu aparatul radar montat pe autoturismul cu numărul MAI_,.conducând auto marca BMW cu număr de circulație_ cu viteza de 85 km/h in localitate, pe DN1E60, în localitatea Florești.
Ca urmare, având în vedere faptul că dispozițiile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, autoritățile statului urmărind ca acțiunile antisociale să nu rămână nesancționate, totodată dreptul la apărare al persoanei sancționate contravențional nefiind limitat prin impunerea unor condiții imposibil1 de îndeplinit (cauza Angliei contra României -04.10.2007), procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin - Decizia 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a.), iar petiționarul, prin susținerile sale, nu face dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
Agenții de poliție nu își desfășoară" activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu ci în temeiul art.26 alin. l pct.10 și 18, art.28 alin. l din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și în temeiul art. 2 alin. l din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului conform cărora:
Cu privire la atestatul agentului constatator, cu respect, prin ORDINUL nr. 187 din 14 iulie 2009 de modificare si completare a Normei de Metrologie Legala 021-05 privind "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobat prin Ordinul Biroului R. de Metrologie Legala nr. 301/2005. a fost abrogat pct. 4.2 din Ordinul Biroului R. de Metrologie Legala nr. 301/2005 care prevedea că „măsurările si înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați....".
În ceea ce privește dovada funcției de autotestare a aparatului Autovision, comunică mai jos Anexa 1 la Certificatul aprobării de model nr. 012/13.03.2009. Aceasta funcție este activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activata manual de către operator, ori de câte ori se considera necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocata."
Exista mai multe motive pentru care rezultatul autotestului nu este necesar a fi trecut pe procesul verbal:
1 După cum se vede mai sus la 3.5.1 liniuța a 4-a: "- faptul ca a fost efectuata autotestarea (conform. 3.2.6), daca aparatul poate sa treacă in regim de măsurare fără sa efectueze autotestarea".
Astfel, după cum rezulta din manualul cinemometrului, paginile 7-8 din manualul de utilizare a cinemometrului, aparatul efectuează autotestarea la pornire si, in plus, o repeta in timpul funcționarii la fiecare minut. La semnalarea unei erori se oprește.
Rezulta ca in conformitate cu prevederile NML, rezultatul autotestului nu trebuie evidențiat in înregistrare.
2. Se confunda o înregistrare a blocului înregistrator cu fotografia. Daca asimilam "fotografia" cu "imaginea autovehiculului", atunci singura cerința este ca aceasta sa poată pune in evidenta numărul autovehiculului, conform ultimei liniuțe a punctului 3.5.1 din NML, respectiv "imaginea autovehiculului, din care sa poată fi pus în evidenta numărul de înmatriculare al acestuia."
In NML 021-05 la paragraful ;3,6 - "Cerințe tehnice funcționale specifice blocului de prelucrare si afișare" - nu se cere ca rezultatul autotestului sa fie afișat in nici un fel.
4. Cerința menționării rezultatului autotestului in procesul verbal nu apare printre elementele obligatorii nici in art.180 din HG nr. 1391/2006 - Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, nici in modelul prezentat la anexa 1D a Regulamentului.
5. Conform art. 17 din OG2/2001, lipsa mențiunilor privind autotestarea nu poate atrage nulitatea absoluta a procesului verbal.
În concluzie, trebuie menționat, că daca exista o singura eroare depistata in procesul de autotestare. cinemometrul se oprește și nu va mai putea intra in regim normal de lucru atâta timp cat autotestarea nu este trecuta cu succes. Acest aspect reiese si din Manualul de utilizare al cinemometrului, cap.4.
În drept, întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-206, art. 223 alin. (3), art. 249 și art. 315 alin. (1) din Legea nr. 134 privind C. Pr. Civ., OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/24.06.2014 încheiat de IPJ Cluj, petentul a fost sancționat după ce, a fost înregistrata cu aparatul radar montat pe autoturismul cu numărul MAI_,.conducând auto marca BMW cu număr de circulație_ cu viteza de 85 km/h in localitate, pe DN1E60, în localitatea Florești.
Procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art.17 din OG nr.2/2001.
Agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin plângerea formulată, petentul nu a dovedit inexactitatea acesteia sau o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, având în vedere că nu există niciun dubiu privind temeinicia sau exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator ce se coroborează cu filmul video și cu adresa CNADNR.
Petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului-verbal, nu s-a prezentat în instanță și nu a propus probe, petentul nu a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului.
Deși, potrivit art.1169 C.civ, sarcina probei revine petentului, acesta nu a adus nici o dovadă solidă și veridică în sprijinul contestării stării de fapt reținute în procesul verbal. Procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie, conform unei practici constante.
Poziția exprimatã în acest sens de cãtre Curtea Constituționalã în Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 a fost confirmatã constant prin: Decizia nr. 317 din 9 septembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 553 din 31 iulie 2003), Decizia nr. 407 din 4 noiembrie 2003 (publicatã în M.Of. nr. 839 din 25 noiembrie 2003), Decizia nr. 270 din 22 iunie 2004 (publicatã în M.Of. nr. 722 din 10 august 2004), Decizia nr. 43 din 24 ianuarie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 175 din 23 februarie 2006), Decizia nr. 650 din 5 octombrie 2006 (publicatã în M.Of. nr. 888 din 31 octombrie 2006), Decizia nr. 26 din 11 ianuarie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 79 din 1 februarie 2007), Decizia nr. 259 din 20 martie 2007 (publicatã în M.Of. nr. 279 din 26 aprilie 2007),
Curtea a statuat, prin Decizia nr. 380 din 14 octombrie 2003 (publicatã în Monitorul Oficial nr. 787 din 7 noiembrie 2003), cã “nici art. 33 alin. (1) și nici art. 34 alin. (1) din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecatã, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța investită prin plângere sã exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nici o dispoziție care sã evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Mai recent, această poziție a fost exprimată și prin deciziile nr.216/2008,490/2008 și 727/2008, Curtea statuând din nou că Hotărârea A. contra României nu are relevanță în spețe similare, OG nr.2/2001 respectând cu strictețe cerințele art, 6 din CEDO și garanțiile procesuale impuse de acesta.
La data de 3 aprilie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat o hotărâre în cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05), similară cauzei A. împotriva României, prin care Curtea a constatat că statul român a respectat exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, dar aplicabilă și în domeniul contravențional, în anumite condiții.
În cererea sa adresată Curții Europene la data de 8 iunie 2005, reclamanta a invocat, în esență, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenție, întrucât a fost obligată de instanțele de judecată să facă proba contrară prezumției de legalitate și validitate de care beneficia un proces-verbal de contravenție, prin care îi fusese aplicată sancțiunea amenzii contravenționale.
Curtea a analizat aplicabilitatea art. 6 din Convenție în cadrul procedurii litigioase. Astfel, văzând dispozițiile din legislația națională, care nu oferă explicit caracter penal procedurii în discuție și care nu au decât o valoare relativă, fără rol decisiv, Curtea a reținut că regula de drept încălcată în cauză de reclamantă viza menținerea liniștii între vecini, adresându-se nu unei categorii speciale de persoane, ci tuturor cetățenilor. În plus, amenda aplicată reclamantei nu avea drept scop acoperirea unui prejudiciu material, ci împiedicarea comiterii unor fapte similare, ceea ce îi conferea un caracter punitiv, care caracterizează de obicei sancțiunile penale.
Curtea a considerat că imposibilitatea aplicării unei sancțiuni privative de libertate nu era în sine un element determinant cu privire la stabilirea aplicării art. 6 – latura penală, întrucât modicitatea unei sancțiuni nu ar putea să înlăture caracterul penal intrinsec al unei infracțiuni. Curtea a apreciat că, alături de caracterul general al dispoziției legale încălcate în cauză de reclamantă, scopul disuasiv și cel punitiv al sancțiunii aplicate erau suficiente pentru a demonstra că fapta în cauză avea un caracter penal în sensul art. 6 din Convenție, care era aplicabil.
Asemenea Guvernului, Curtea a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării. Curtea a analizat în continuare dacă statul român a depășit aceste limite în defavoarea reclamantei, utilizând cele două criterii de referință indicate anterior.
Astfel, cu privire la miza speței, Curtea a reținut că reclamantei i-a fost aplicată o amendă, care nu ar fi putut fi transformată, în caz de neexecutare, într-o sancțiune privativă de libertate (per a contrario, a se vedea cauza A., citată anterior, par. 61). Referitor la drepturile apărării, Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri de unde rezulta de manieră generală că existau tensiuni în imobil între aceasta și vecinii săi. Curtea a observat că reclamanta nu a solicitat în niciun moment citarea, în vederea audierii, a persoanelor care ar fi fost martori la evenimentele din 1 mai 2004, sau a lucrătorului de poliție care ar fi întocmit procesul-verbal contestat. Or, această posibilitate îi era oferită de lege, astfel cum rezultă din cele două hotărâri pronunțate de instanțele naționale, în fața cărora reclamanta a declarat că nu avea probe de administrat. În plus, deși tribunalul i-a încuviințat reclamantei cererea de a depune la dosar declarații extrajudiciare ale unor martori, rezultă că abia după pronunțarea hotărârii reclamanta ar fi depus la dosar astfel de înscrisuri.
S-a arătat că nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea că acesta ar împiedica o persoană să renunțe, din proprie voință, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă un caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important. Arătând în ședință publică că nu dorea să fie administrate alte probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucura de o prezumție de temeinicie care putea fi răsturnată.
Curtea a mai constatat că instanțele care au analizat contestația reclamantei erau instanțe de plină jurisdicție, care erau competente să anuleze actul contestat, în măsura în care ar fi reținut nulitatea sau netemeinicia acestuia. De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții, instanțele naționale sunt cele care au competența de a interpreta legislația internă. Curtea a reținut că nu are drept sarcină să stabilească erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță națională sau de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au condus instanța națională la adoptarea unei decizii. În caz contrar, Curtea ar încălca limitele atribuțiilor sale (a se vedea cauza Kemmache c. Franței ( nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, par. 44).
În speță, Curtea nu a putut reține niciun indiciu de comportament arbitrar sau de lipsă de echitate a procedurii. Faptul că instanțele naționale, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de reclamantă și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de reclamantă, nu este suficient pentru a pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acesteia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că art. 6 din Convenție a fost respectat.
În primul rând, este de reținut că, în prezenta cauză, Curtea europeană a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a face aplicarea noului criteriu de admisibilitate prevăzut de art. 35 par. 3 lit. b) din Convenție, deși, la prima vedere, problema ridicată de reclamantă nu sugera că aceasta ar fi suferit un prejudiciu important. Cu toate acestea, având în vedere importanța cauzei din perspectiva mai amplă a sferei de aplicare a garanțiilor instituite de art. 6 din Convenție - componenta sa penală, în domeniul contravențiilor, Curtea a folosit această ocazie pentru a pronunța o hotărâre de principiu, care să ofere magistraților naționali liniile orientative necesare pentru a stabili întinderea acestor garanții.
De altfel, Curtea continuă demersul său în această direcție inițiat prin pronunțarea hotărârii de condamnare a României în cauza A. c. României, citată anterior. În același sens, nu trebuie omise argumentele Curții redate în hotărârea din cauza A. c. României și în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României.
De asemenea, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o . reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală-decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României. În aceste cauze reunite, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
Revenind la analiza hotărârii din cauza N. G., aceasta nu aduce noutăți în ceea ce privește criteriile utilizate de Curte pentru a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție în domeniul contravențiilor.
Plecând de la raționamentul Curții europene, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.
Față de cele ce preced,în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea dedusă judecății, cu consecința menținerii în totalitate a procesului-verbal contestat.
Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta va lua act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul H. M. domiciliată în Florești corn. Florești, .,., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal contestat- . nr._/24.06.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică din 05.02.2015.
JUDECATOR GREFIER
S. M. E. M.
red / dact SM/ 18.02.2015
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 1767/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Validare poprire. Sentința nr. 1260/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
