Plângere contravenţională. Sentința nr. 2321/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2321/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 21467/211/2014
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - N.
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2321/2015
Ședința Publica din 03.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul S. E. in contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL CLUJ-N. și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Intimatul Municipiul Cluj-N. a depus la dosar la data de 29.10.2014 întâmpinare.
Petentul a depus la dosar la data de 13.11.2014 răspuns la întâmpinarea depusă la dosar de Municipiul Cluj-N. și precizare de acțiune sub aspectul cadrului procesual pasiv.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a depus la dosar la data de 22.12.2014 întâmpinare.
Petentul a depus la dosar la data de 23.01.2015 răspuns la întâmpinarea depusă la dpsar de Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.
Verificând din oficiu competența Judecătoriei Cluj-N. conform dispozițiilor art. 131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de Municipiul Cluj-N. – Direcția Poliția Locală, instanța admite excepția, raportat la prevederile art. 33 din O.G. nr. 2/2001, reținând calitatea pasivă pentru organul din care face parte agentul constatator, în speță Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Raportat la prevederile art. 394 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 07.10.2014 pe rolul acestei instanțe și precizata ulterior, petentul S. E. a contestat, în contradictoriu cu MUNICIPIUL CLUJ N. – DIRECTIA P. LOCALA și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI CLUJ procesul-verbal . nr._/01.09.2014 solicitând anularea actului ca netemeinic și nelegal întocmit.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că fapta retinuta in procesul –verbal de contravenție contestat nu a fost săvârsita de acesta, ci de o persoana necunoscuta care a intrat in posesia actului său de identitate, ce i-a fost furat la data de 28.08.2014. Mai mult, la data 01.09.2014 petentul se afla la serviciu, fiind angajat ca si bucatar la restaurant, aspect care este dovedit prin pontajul din luna septembrie 2014.
În drept, au fost invocate disp. art. 16 si art. 17 din OG nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrata cu taxa de timbru în cuantum de 20 de lei, cf. art. 19 din OUG nr. 80/2013. (f. 8)
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului MUNICIPIUL CLUJ N. – DIRECTIA P. LOCALA.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI CLUJ a depus întâmpinare la dosar, arătând că nu se opune admiterii plangerii contravenționale, având in vedere că petentul a făcut dovada faptul că i s-a sustras actul de identitate, la data de 02.09.2014 fiindu-i eliberat un nou act de identitate, astfel încât, nu putea săvârsi fapta din data de 01.09.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205- 206, art. 223 alin 43 și art. 454 NCPC.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului MUNICIPIUL CLUJ N. – DIRECTIA P. LOCALA, invocata prin întâmpinare de către acesta.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/01.09.2014 petentul S. E. a fost sancționat contravențional pentru săvârsirea contravenției prevăzute de art. 1 lit b din Legea nr. 12/1991 privind comercializarea de produse (fructe), fara autorizație de la Primăria M. Cluj N., în data de 01.09.2014, ora 16.30, în Mun. Cluj N..
Astfel cum rezulta din extrasul SEIP listat din oficiu la dosar (f. 46) petentului i s-a eliberat la data de 02.09.2014, cartea de identitate cu . nr._/02.09.2014, ca urmare a declarării dispariției acesteia, din verificările efectuate de intimatul IPJ Cluj si retinute in întâmpinare, rezultând că cererea de eliberare a actului nou de identitate fiind formulata la data de 29.08.2014, ca urmare a sesizării dispariției portofelului cu actul de identitate. De asemenea, conform pontajului aferent lunii septembrie 2014, petentul s-a aflat la data de 01.09.2014, ora 16.30 la locul de munca, desfășurând activitățile specifice meseriei sale (f. 10-11). Coroborând toate aceste aspecte, rezulta că întocmirea procesului-verbal de contravenție contestat s-a realizat ca urmare a depistării unei persoane care și-a declinat identitatea folosind actul de identitate al petentului, în privința căruia acesta din urmă sesizase dispariția la data de 29.08.2014, petentul formulând ulterior plângere penală pentru identificarea autorului furtului, însușirea bunului găsit si falsul privind identitatea.
În acest context, instanța apreciază că exista o eroare de fapt asupra identității autorului faptei contravenționale, procesul –verbal fiind nelegal si netemeinic întocmit în ceea ce îl priveste pe petentul S. E., motiv pentru care instanța va admite plangerea și va anula procesul –verbal de contravenție . nr._/01.09.2014 ca netemeinic.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul S. E., cu domiciliul ales in Cluj N., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDETULUI CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/01.09.2014, ca netemeinic.
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj - Sectia de C. Administrativ și Fiscal.
Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. C. I.
Red./tehn. PA/17.04.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 3193/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








