Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 10068/2015
Operator de date cu caracter personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECǍTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din 28.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. R.
GREFIER: F. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul F. O., în contradictoriu cu intimatul M. T. - SERVICIUL PUBLIC POLIȚIA LOCALĂ, având ca obiect - plângere contravetională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificând actele dosarului și constatând că prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., în temeiul disp. art.132 alin.1 N.C.P.C., reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /30.06.2015 petentul F. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M. T. - SERVICIUL PUBLIC POLIȚIA LOCALĂ, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/18.06.2015.
Motivele în fapt au fost expuse de către petent în cuprinsul plângerii contravenționale (fila 1).
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23.08.2013, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei T..
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., prin prisma înscrisurilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Din copia procesului-verbal în litigiu (fila 25) rezultă că acesta a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Municipiului T. - Serviciul Public Poliția Locală, iar fapta pentru care a fost sancționat contravențional petentul a fost săvârșită pe raza mun. T..
În aceste condiții, având în vedere că potrivit disp. art.32 alin.1 din O.G nr.2/2001, competența teritorială de a soluționa o plângere împotriva unui proces-verbal de constatare a contravențiilor la regimul circulației rutiere aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta, ținând cont și de caracterul exclusiv, de ordine publică al competenței teritoriale în materia plângerilor contravenționale, instanța consideră că plângerea dedusă judecății în prezenta cauză este de competența Judecătoriei T., ca instanță în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta.
Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, instanța va face aplicarea în speță a disp. art.129 alin.2 pct.3 coroborat cu art.132 alin.3 N.C.P.C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de către intimat prin întâmpinare și, pe cale de consecință:
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul F. O., cu domiciliul în com. Florești, ., ., în contradictoriu cu intimatul M. T. - SERVICIUL PUBLIC POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în T., P-ța. Romană nr.39, jud. Cluj, în favoarea Judecătoriei T..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2015.... | Încetare executare silită. Încheierea nr. 2015/2015.... → |
|---|








