Plângere contravenţională. Sentința nr. 4051/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4051/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 21719/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4051/2015

Ședința Publică din 30.04.2015

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: I. - C. V. C.

GREFIER: D. S.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta S.C. I. R. pentru Cercetare, Educație și Transfer Tehnologic S.A. (numită în continuare IRCETT) în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA (GENERALĂ) REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., SIEF CLUJ.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.03.2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2014 petenta S.C. I. R. pentru Cercetare, Educație și Transfer Tehnologic S.A. (numită în continuare IRCETT) în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA (GENERALĂ) REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., SIEF CLUJ a solicitat anularea procesului-verbal nr._ întocmit de către intimată.

În motivare arată că procesul-verbal de constatare și sancționare întocmit este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa elementelor imperativ prevăzute în art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, respectiv: lipsa mențiunilor cu privire la ziua, luna, anul și ora la care a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, precum și lipsa identificării în mod concret a datei, orelor și locului unde a fost săvârșită fapta sancționată care este contravenția prevăzută la art. 13 alin. 1 lit. a din OG 26/2013, organul de control mulțumindu-se a reda prevederea cu caracter general din OG 26/2013 potrivit căreia „. a prezentat în termen de 20 zile de la . legii anuale a bugetului de stat, bugetul de venituri și cheltuieli ....,, Consideră că pentru identificarea corectă a faptei sancționate agenții constatatori trebuiau să indice data de început a săvârșirii contravenției, sau măcar să indice numărul legii anuale a bugetului de stat de la a cărei intrare în vigoare curge respectiva obligație.

Arată că actionariatul IRCETT este format din Consilii municipale și județene - "Unități administrativ teritoriale - a căror participație cumulată este în procent de 35,42%, Universități de stat din regiune - cu o participație totală la acționariat în procent de 41,8%, Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Vest - constituită conform Legii 315/2004, organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcționează în domenii dezvoltării regionale, cu o participație de 20,25% și Asociația ARIES Transilvania - asociație conform OG 26/2000 cu 2,53 %.

Totalizând participația organizațiilor care nu sunt unități administrativ-teritoriale sau instituții publice procentul acțiunilor deținut de către aceste organizații este de 64,58 %. Prin urmare, IRCETT SA nu se încadrează în nicio situație din cele prevăzute la art. 1 din OC 26/2013, astfel că nu are calitatea pasivă sau activă în procedurile de verificare ale ANAF întemeiate pe dispozițiile Ordonanței nr. 26 din 2013 si in consecința nici nu poate avea calitatea de contravenient.

In drept, s-au invocat prevederile OG 2/2001

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că procesul verbal este legal și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor impuse de O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incidentă nici una din cauzele de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din actul normativ precitat.

In ceea ce privește susținerea petentei relativă la lipsa datei săvârșirii contravenției, arată că în cauza pendinte ne regăsim în prezența unei contravenții continue, având in vedere că încălcarea obligației legale durează in timp. Așadar, oricât de mare ar fi intervalul de timp scurs de la data la care societatea avea obligația de a declara bugetul de venituri și cheltuieli, atât timp cat obligația declarativă nu a fost îndeplinită, există posibilitatea angajării răspunderii contravenționale. Astfel arată că data săvârșirii contravenției coincide cu data constatării ei, în speță data de 23.09.2014, care este identică cu data emiterii procesului verbal de contravenție.

Precizează că sintagma „data comiterii faptei" (din articolul precitat) nu se referă la data întocmirii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în speță. Data „săvârșirii faptei" în cauza pendinte este „23.09.2014 ora 10", mențiune inserată în cuprinsul procesului verbal contestat, respectiv data efectuării inspecției economico-financiare. I

Invocarea încălcării art. 16 alin. 1 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor este total neîntemeiată, atâta timp cât în cuprinsul procesului verbal contestat, a fost mai mult decât detaliată atât starea de fapt cât și împrejurările săvârșirii faptelor constatate ca fiind contravenții, după cum se poate observa cu ușurință.

De asemenea, învederează că în cazul omiterii cerinței art. 16 din O.G. nr. 21/2001, sancțiunea pentru actul administrativ se impune a fi nulitatea relativă și virtuală, revenind petentei sarcina probei, în sensul de a demonstra vreo vătămare ce i s-ar fi adus de natură să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal, Or, în speță petentei nu i s-a adus nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată ulterior, în cauza pendinte reclamanta ne invocând și ne probând existența vreunei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului verbal. Petenta nu a suferit nici-o vătămare, în condițiile în care limitele de sancționare sunt aceleași, iar prezumtivul prejudiciu suferit este inexistent, cea mai bună dovadă în acest sens fiind plângerea depusă de aceasta si că ea se află în stare de judecată. Mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină procesul-verbal de constatare a contravenției, conform prevederilor stipulate în art. 16 alin. l din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, se regăsesc completate de către agenții autorității fiscale.

Arată că procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, iar petenta nu a făcut proba contrară. Fapta contravențională a fost constatată și reținută legal în sarcina petentei și a fost descrisă în mod corect în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravențiilor, fiind arătate atât elementele de fapt care au determinat considerarea faptei ca fiind contravenție cât și a textului de lege încălcat.

Petenta nu poate invoca necunoașterea legii, iar alegațiile petentei în sensul că nu se încadrează în prevederile art. 1 din O.G. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, neavând capacitate procesuală pasivă sunt nefondate. . CERCETARE, EDUCAȚIE Șl TRANSFER TEHNOLOGIC SA funcționează în baza Legii 31/1990.

Având în vedere faptul că 77, 22% (41,8% universități de stat + 35,42% unități administrativ teritoriale) din capitalul . CERCETARE, EDUCAȚIE Șl TRANSFER TEHNOLOGIC SA este deținut de stat/unități administrativ teritoriale, rezultă fără putință de tăgadă că petentei îl sunt aplicabile prevederile OUG nr. 26/2013 și ale OMFP nr. 41/2014.

Aceste aspecte sunt certificate și prin adresa Direcției de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului nr._/12.05.2013, în care se a se argumentează ca cele 6 universități care dețin 41.8% din capitalul societății fac parte din Anexa nr. 3 la HG nr. 185/2013- lista Instituțiilor de învățământ superior care funcționează în coordonarea acestuia sunt înregistrate ca "Instituții publice".

Consideră că sancțiunea aplicată este legală și că nu se impune reindividualizarea acesteia, fiind aplicată cu respectarea principiului proporționalității.

Reclamantul nu a depus răspuns la întâmpinare.

În probațiune, la dosar au fost depuse: procesul verbal de contravenție atacat (f. 3, 32-33), Dispoziția Obligatorie nr._/29.09.2014 (f. 34-38); Raport de inspecție economico-financiară nr._/29.09.2014 (f. 39-48), Notă Explicativă (f. 52-53); adresa Direcției Generale de Legislație si Reglementari in Domeniul Activelor Statului nr._/12.05.2014 (f. 48-49), punct de vedere (f. 50-51).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat de intimată la o dată neprecizată petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 13 al. 1 lit. a din OG 26/2013. În sarcina acesteia s-a reținut faptul că „nu a prezentat in termen de 20 de zile de la . legii anuale a bugetului de stat bugetul de venituri și cheltuieli însoțit de anexele de fundamentare organelor administrației publice centrale în subordine cărora se află. Bugetul de venituri și cheltuieli al . adunarea generală a acționarilor prin hotărârea nr. 6/11.04.2014 nu respectă prevederile ordinului nr. 2031/2013 privind aprobarea formularului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli precum și a anexelor de fundamentare a acestuia”.

În procesul verbal de contravenție nu sunt menționate: data săvârșirii contravenției, data constatării faptei și nici data întocmirii procesului verbal de contravenție, fiind precizată doar data controlului—23.09.2014.

În drept, potrivit art. 13 al. 1 lit. a din OG 26/2013, Constituie contravenție următoarele fapte: nerespectarea termenelor prevăzute la art. 6 alin. (1) și (2).

În temeiul art. 6 din OG 26/2013, (1) Operatorii economici prezintă, în vederea aprobării, după consultarea prealabilă a organizațiilor sindicale, bugetul de venituri și cheltuieli însoțit de anexele de fundamentare, organelor administrației publice centrale ori locale, după caz, în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul cărora se află, în termen de 20 de zile de la . legii anuale a bugetului de stat, cu excepția societăților comerciale a căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată care vor prezenta bugetul de venituri și cheltuieli în termen de 45 de zile de la . legii anuale a bugetului de stat. (2) Operatorii economici cu statut de filiale prezintă organelor  administrației publice centrale sau locale, după caz, bugetul de venituri și cheltuieli în termen 10 zile de la . hotărârilor de aprobare a bugetelor de venituri și cheltuieli prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a). 

Potrivit art. 1 din OG 26/2013, Prevederile prezentei ordonanțe se aplică operatorilor economici care sunt organizați și funcționează în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: a) regiilor autonome înființate de stat, societăților/companiilor  naționale, precum și societăților comerciale la care statul este acționar unic sau deține o participație majoritară, după caz; b) regiilor autonome înființate de unitățile administrativ-teritoriale,  precum și societăților comerciale la care unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau dețin o participație majoritară, după caz; c) societăților comerciale și regiilor autonome la care persoanele  juridice menționate la lit. a) și b) sau instituțiile publice centrale ori locale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, după caz.

Conform art. 16 al. 1 din OG 2/2001, Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea,iar în temeiul art. 17 din OG 2/2001, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.

Potrivit art. 13 din OG 2/2001,(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. (2) În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1)  curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.

În speță, instanța reține că procesul-verbal contestat nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, mențiuni a căror existență o poate verifica din oficiu.

Astfel, în procesul verbal contestat este menționată doar data controlului—23.09.2014, nu și data săvârșirii faptei. Necesitatea menționării exprese a datei săvârșirii faptei este de altfel prevăzută chiar pe formularul utilizat de agenții constatatori pentru sancționarea petentei. Citind procesul verbal de contravenție, instanța constată că după secțiunea destinată controlului se menționează „la data, ora și locul de mai jos au fost săvârșite următoarele fapte:”. Or, în procesul verbal atacat nu sunt prevăzute vreo data, oră/loc înafară de cele privind controlul care sunt situate mai sus de mențiunea redată.

Nu pot fi reținute apărările intimatei cu privire la specificul săvârșirii contravențiilor continue, deoarece obligația de a preciza expres data comiterii presupusei contravenții există chiar și în cazul contravențiilor continue, OG 2/2001 nefăcând nici o distincție în acest sens.

Fiind un caz de nulitate expresă, nu este necesară dovedirea unei vătămări care să rezulte din dresarea procesului verbal în lipsa datei săvârșirii faptei, vătămarea fiind prezumată de legiuitor.

De altfel, instanța constată că procesul verbal de contravenție suferă și de o insuficientă descriere a faptei. Astfel, agenții constatatori au menționat doar că petenta nu a prezentat in termen de 20 de zile de la . legii anuale a bugetului de stat bugetul de venituri și cheltuieli însoțit de anexele de fundamentare organelor administrației publice centrale în subordine cărora se află, fără să precizeze dacă bugetul a fost prezentat cu întârziere sau nu a fost prezentat deloc și nici în ce perioadă nu a fost respectată legea (unul sau mai mulți ani). La fel, s-a reținut că „Bugetul de venituri și cheltuieli (...) nu respectă prevederile ordinului nr. 2031/2013”, fără a se preciza însă în concret în constă neconformitatea reținută.

O asemenea descriere a faptei face imposibil controlul instanței și aduce atingere dreptului la apărare al petentei care nu își poate construi o apărare efectivă în condițiile în care nu cunoaște concret fapta care i se impută.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul verbal de contravenție atacat, fără să mai analizeze restul criticilor formulate de către petentă, o atare analiză fiind inutilă.

În temeiul principiului disponibilității care guvernează întregul proces civil, instanța va judeca prezenta cerere fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. I. R. pentru Cercetare, Educație și Transfer Tehnologic S.A. (numită în continuare IRCETT) cu sediul în Rădaia, ., având CUI_, J_, prin V. C. reprezentant al administratorului Agenția de Dezvoltare Regională Nord- Vest, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA (GENERALĂ) REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., SIEF CLUJ, cu sediul în Cluj N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj, reprezentată legal de director general M. C., prin consilier juridic D. G..

Anulează procesul-verbal nr._ întocmit de către intimată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30.04.2015.

JUDECĂTOR, GREFIER,

V. C. I. C. D. S.

Red. ICCV/4ex./30.04.2015

Dosar nr._

HOT.

30.04.2015

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. I. R. pentru Cercetare, Educație și Transfer Tehnologic S.A. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA (GENERALĂ) REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., SIEF CLUJ.

Anulează procesul-verbal nr._ întocmit de către intimată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30.04.2015.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4051/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA