Plângere contravenţională. Sentința nr. 4387/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4387/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 23678/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4387/2015
Ședința publică din data de 04.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. A. F.
Grefier: A. M. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul R. V. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru data de 04 mai 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 27.10.2014, sub nr._, petentul R. V. I. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.10.2014, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea principală a avertismentului, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată..
În motivare, petentul a arătat că este angajat al grupului de firme de transport „A.”, în calitate de șofer. La data de 10.10.2014, conducând autobuzul marca „Irisbus” cu număr de înmatriculare_, a oprit în Piața M. Viteazul nr.9A, lângă stația CTP, pentru a permite călătorilor să coboare, moment la care a fost sancționat contravențional. S-a precizat că petentul i-a adus la cunoștință agentului constatator motivul opririi, precum și faptul că deține licență de transport prin care se atestă că societatea este transportator autorizat și avizat de Ministerul Transporturilor, ceea ce îi conferă posibilitatea de a opri într-o stație publică. S-a considerat că fapta nu există, întrucât societatea angajatoare are licență de traseu de aproximativ 15 ani pe ruta T. – Feleacu – Cluj-N., iar locația în care a fost oprit autovehiculul era o stație publică pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor. Raportat la dispozițiile art.63 din O.U.G. nr.195/2002, s-a învederat că oprirea nu a durat mai mult de 5 minute și nu a perturbat circulația pe drumul public, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate. Mai mult, societatea angajatoare a încheiat un contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate pe o durată de 3 ani cu Consiliul Județean Cluj. În susținerea petitului subsidiar, s-a arătat că restricția de a staționa în stații nu se referă la autobuze/troleibuze aparținând Companiei de Transport în Comun RATUC, nici celorlalte firme de transport de persoane, dacă oprirea are o durată mai mică de 5 minute. S-a menționat că doar autovehiculele acestei societăți sunt sancționate, deși staționarea se face lângă stația RATUC, astfel încât să nu se deranjeze bunul mers al autobuzelor. Pentru stabilirea sancțiunii trebuie avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 di O.G. nr.2/2001, avându-se în vedere gradul de pericol social redus și faptul că multe firme cu același obiect de activitate staționează de mult timp în acel loc, fără să fie sancționate, neexistând nici vreo sesizare din partea RATUC prin care să se reclame deranjarea bunului mers al transportului public de persoane. Sancțiunea avertismentului ar fi proporțională, fiind mai potrivită și suficientă realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale. S-a precizat și că în ursul aceleiași zile, ori în ziua următoare, au mai fost sancționați și alți colegi de-ai săi, pentru același motiv, considerându-se că prin sancționarea doar a șoferilor societății „A.” s-a săvârșit un abuz.
În drept, au fost invocate prevederile art.5 alin.5, art.7 și art.31 din O.G. nr.2/2001.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art.19 din O.U.G. nr.80/2013 (fila 9).
Prin întâmpinarea depusă la data de 23.12.2014, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat. S-a arătat că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea fiind aplicată cu respectarea criteriilor stabilite prin art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001. În ceea ce privește situația de fapt, s-a arătat ca în data de 10.10.2014, s-a constatat că microbuzul marca Irisbus, cu număr de înmatriculare_, la volanul căruia se afla petentul, a oprit voluntar și neregulamentar în stația CTP situată în Piața M. V., în dreptul imobilului nr.9A, nerespectând semnificația indicatorului „Oprirea interzisă”. S-a susținut că fapta a fost percepută de către agentul constatator prin propriile simțuri, astfel încât actul de constatare și sancționare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, revenind petentului sarcina de a face proba contrară, acest aspect fiind recunoscut inclusiv în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. S-a arătat că prevederile O.U.G. nr.195/2002 sunt menite să asigure desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zone drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
În drept, au fost invocate prevederile art.205-206, art.223 alin.3, art.249 și art.315 alin. 1 din C.proc.civ., O.G. nr.2/2001 și O.U.G. nr.195/2002.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (proces-verbal de constatare a contravenției . nr._ – fila 5, fila 42; procese-verbale de constatare a contravenției – file 6-10).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.10.2014 (fila 42), emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, s-a reținut că petentul a încălcat dispozițiile art.142 alin.1 lit. a din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, prin aceea că în data de 10.10.2014, în calitate de conducător al microbuzului marca „Irisbus”, cu număr de înmatriculare_, a oprit voluntar neregulamentar în stația CTP situată în Piața M. V., în dreptul imobilului cu nr.9A, nerespectând semnificația indicatorului „Oprirea interzisă”, fiind sancționat în temeiul art.108 alin.1 lit. a pct. 8 și art.99 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 cu amendă în valoare de 270 lei.
Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Conform art.17 din O.G. nr.2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Art. 21 alin.3 din același act normativ stabilește că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal
Prin art.142 alin.1 lit. a din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă". C. art.108 alin.1 lit. a pct. 8 din O.U.G. nr.195/2002, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, respectiv 2 puncte penalizare pentru fapta de oprire neregulamentară. Potrivit art.99 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni și conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).
Analizând legalitatea procesului-verbal contestat, având în vedere dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2001, instanța retine că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor formale prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Analizând temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că deoarece acesta prezintă natura de act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional, se bucură de prezumția de legalitate și temeinice, prezumție care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că, în ciuda naturii bănești a sancțiunii efectiv aplicate, suma sa mică și natura civilă a legii de pedepsire a contravenției respective, procedura în cauzele de natură contravențională poate fi asimilată unei proceduri penale, în măsura în care dispoziția a cărei încălcare a fost atribuită reclamantului are un caracter general și nu se adresează unui anumit grup de persoane ci tuturor cetățenilor; ea le impune un anumit comportament și însoțește această cerință cu o sancțiune care încerca în același timp să descurajeze și să pedepsească (cauza A. împotriva României, Hotărârea din 4 octombrie 2007, parag.51; cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotărârea din 21 februarie 1984, parag.53). Astfel, vor fi analizate trei criterii: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislația națională, caracterul propriu-zis al măsurii, precum și caracterul și gravitatea „sancțiunii”, criterii ce sunt alternative, nu cumulative, astfel încât pentru aplicarea art. 6 cu privire la termenii „acuzații în materie penală”, este suficient ca, prin natura sa, contravenția în cauză să fie „penală” din punct de vedere al Convenției, sau să fi expus persoana respectivă la o sancțiune care, în virtutea caracterului și gravității ei, să se încadreze în general în „materie penală” (cauza I. P. împotriva României, Decizia cu privire la admisibilitatea cererii nr._/04, parag.22). Având în vedere aceste criterii, instanța constată că în cauza de față devin aplicabile reglementările Curții privind noțiunea de „acuzație în materie penală”, în înțelesul art.6 din Convenție, urmând a avea aplicabilitate toate garanțiile ce însoțesc o astfel de procedură, printre care și prezumția de nevinovăție.
De asemenea, prin jurisprudența sa, Curtea a constatat că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, iar Convenția nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, art. 6 alin. 2 cerând statelor să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând drepturile la apărare (cauza A. împotriva României, parag.60). S-a mai precizat, însă, că în măsura în care instanțele interne au audiat declarațiile reclamantului și i-au permis să prezinte dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, faptul că reclamantul nu a cerut instanței să examineze dovezi și că, în consecință, instanță a hotărât, în baza unei hotărâri motivate, să se încreadă în dovezile prezentate de intimat, nu pare a fi inechitabil sau arbitrar (cauza I. P. împotriva României, parag.33).
Instanța consideră că o astfel de limită rezonabilă la care face referire Curtea este dată de constatarea personală, în mod nemijlocit, a faptei de către agent, astfel încât îi revine petentului sarcina de a proba lipsa de temeinicie a celor înscrise în cuprinsul procesului-verbal.
În cauza de față, se reține că petentul a avut posibilitatea de a prezenta dovezi, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil, neexistând o poziție dezavantajată în raport cu cea a intimatului. Faptul că s-a invocat exista unui contract prin care societatea angajatoare a petentului ar fi dobândit dreptul de a staționa în locurile prevăzute pentru îmbarcarea și debarcare pasagerilor din mijloacele de transport în comun nu este de natură să influențeze întrunirea elementelor constitutive ale contravenției, în măsura în care aceste susțineri nu au fost dovedite, nefiind stabilit nici raportul de muncă între petent și grupul de firme de transport „A.”.
Instanța mai observă că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este rezultatul unor constatări personale ale agentului constatator, organ aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea statului de drept, acesta fiind în măsură să aprecieze asupra tuturor circumstanțelor de fapt, precum aspectul referitor la perturbarea circulației ca urmare a staționării neregulamentare. Având în vedere aceste aspecte, instanța consideră că nu se poate înlătura cu totul posibilitatea agenților statului de a aplica prevederile actelor normative în vigoare referitoare la răspunderea contravențională, iar veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității, acestea trebuind să rezulte din probe prezentate în fața instanței, nefiind suficiente simplele afirmații în acest sens ale petentului.
Analizând probele existente la dosarul cauzei, astfel cum acestea au fost prezentate în paragrafele anterioare, se constată că petentul nu a dovedit existența unei alte stări de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, instanța constată că au fost respectate criteriile de stabilire a sancțiunii prevăzute de art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001. De asemenea, se vor avea în vedere prevederile art. 98 din O.U.G. nr.195/2002, ce dispun că amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amenda aplicate, un punct-amenda reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, numărul de puncte-amendă fiind stabilit în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Calculând în funcție de prevederile H.G. nr.871/2013 privind salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată 2014, instanța constată că amenda aplicată petentului se încadrează în limitele prevăzute de O.U.G. nr.195/2002. Se apreciază că fapta prezintă un pericol social suficient pentru a justifica aplicarea sancțiunii constând în amenda contravențională, deoarece prin aceasta se urmărește asigurarea fluenței circulației. Mai mult, în cazul de față a fost vorba și de o zonă în care respectarea regulilor de circulație prezintă o importanță deosebită, respectiv o stație pentru transportul în comun, unde prezența atât a autovehiculelor, cât și a pietonilor impune existența unei atenții suplimentare. Faptul că nu au existat în trecut sancțiuni aplicate petentului în situații similare nu poate constitui un motiv pentru înlocuirea sancțiunii, aceasta raportându-se la fapta efectiv comisă. Toate aceste elemente contribuie la formarea convingerii instanței că sancțiunea aplicată este adecvată, urmând a respinge capătul de cerere subsidiar.
Potrivit art.47 din O.G. nr.2/2001, prevederile acesteia se completează cu cele ale Codului de procedură civilă. Conform art.453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere soluția ce se va pronunța în cauză, instanța va respinge solicitarea petentului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.34 și următoarele din O.G. nr.2/2001, instanța va respinge în totalitate plângerea formulată de către petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul R. V. I., CNP_, cu domiciliul în T., ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, C.U.I._, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2015.
Președinte, Grefier,
G. A. FodorAdriana M. F.
Red./Dact./G.A.F./4 ex./19.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5139/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4861/2015.... → |
|---|
