Plângere contravenţională. Sentința nr. 4861/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4861/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 1837/211/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3185
Cluj-N., Calea Dorobanților nr. 2-4, cod poștal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Secția Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4861/2015
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. G. C.
Grefier: S.-C. P.
Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de către petentul S. L.&GI MARKET SRL în contradictoriu cu intimatul C. SA -C., privind procesul-verbal de verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.01.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial la judecarea cauzei, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 10 ind. 1 din OG 15/2002.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.P.C., instanța estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind două luni.
Instanța, în baza art. 258 Cod procedură civilă, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru justa soluționare a cauzei, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, pentru ambele părți.
Nemaifiind alte probe de administrat, în temeiul art. art. 244 C.pr.civ. declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petenta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. SA - C., în principal anularea procesului-verbal . nr._ din data de 13.01.2015, ca fiind netemeinic și nelegal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, petenta a arătat că a fost sancționată pentru că ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă pe A3 km 51+150 m G., jud. Cluj, în data de 04.10.2014. În temeiul art. 17 din OG nr. 2/2001, solicită anularea procesului-verbal contestat pentru lipsa semnăturii agentului constatator. Procesul-verbal, ca orice act administrativ, trebuie să îmbrace forma scrisă iar OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002 nu prevăd posibilitatea întocmirii sale în formă electronică. Susține că intimata are obligația de a dovedi cele reținute în procesul-verbal, că aceasta a recurs la comunicarea procesului-verbal prin afișare, fără a ține cont că această modalitate este subsidiară celei prin poștă cu aviz de primire. Cu privire la petitul subsidiar, învederează că pericolul social concret al faptei este unul redus, sancțiunea aplicată fiind excesivă.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 15/2002 și OG nr. 2/2001.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate, arătând că procesul-verbal contestat întrunește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/_ și de OG nr. 2/2001. Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 rezultă că procesul-verbal este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, acesta conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator. Mai arată intimata că procesul-verbal a fost comunicat prin afișare ulterior încercării de comunicare prin poștă cu aviz de primire.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 13.01.2015 de intimată, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 04.10.2014, ora 17:47, pe A3 km51+170m, G., jud. Cluj, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând cu prioritate legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține în primul rând că acesta a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 care impun, sub sancțiunea nulității absolute, ca procesul-verbal să conțină, printre altele, semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește natura juridică a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, se impune a fi precizat faptul că, potrivit art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2002 a contenciosului administrativ, este act administrativ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
De asemenea, art. 34 al. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel, acesta urmând a fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, dispoziție care atestă, o dată în plus, caracterul administrativ al procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, subsumând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă așadar un act oficial pentru că emană de la un agent constatator aflat în exercițiul funcțiunii, face parte din sfera actelor administrative de autoritate cu caracter individual, aflându-ne în prezența unei manifestări de voință a autorității publice, făcută în temeiul și în vederea executării legii pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ. Condițiile de valabilitate a unui act administrativ sunt ca acesta să fie emis cu respectarea competenței, respectarea a formei și a procedurii de emitere a actului, a conformității actului cu actele juridice cu forță superioară precum și cu scopul legii. Astfel, procesul-verbal, ca orice act administrativ trebuie să îmbrace forma scrisă. Nici O.G. nr. 2/2001 și nici O.G. nr. 15/2002 nu prevăd posibilitatea ca agentul constatator să întocmească procesul-verbal în formă electronică.
Pe de altă parte, pentru a deveni incidente dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, ar trebui ca procesul-verbal să poată fi emis în format electronic.
Conform prevederilor art. 3 și 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar.
Din întreaga economie a Legii nr. 455/2001 se desprinde concluzia că atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora, sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat și nu raporturilor de autoritate. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din același act normativ în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
Din cele expuse mai sus, instanța apreciază că actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina societății petente în format electronic un proces-verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat petentei în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în O.G. nr. 2/2001, lipsindu-i însă semnătura olografă a agentului constatator, prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din acest din urmă act normativ. Or, nici dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și nici cele ale O.G. nr. 15/2002 nu prevăd în mod expres o atare situație derogatorie precum posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a procesului-verbal, urmată de comunicarea înscrisului pe un suport material nesemnat olograf de către agentul constatator, fiind cunoscut faptul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Totodată, prin Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Sub aspectul conținutului hotărârii pronunțate în recurs în interesul legii și al efectelor ei, potrivit art. 517 Cod proc. civ., decizia nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, dar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, decizia sus menționată fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 199 din data de 25.03.2015, dată la care prezenta cauză se afla încă în curs de soluționare, impunându-se așadar respectarea interpretării conferite prin decizia evocată.
În temeiul acestor considerente, rezultă că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu au fost respectate, acestuia lipsindu-i semnătura olografă a agentului constatator, rațiune pentru care instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 13.01.2015 de către C. - C., ca fiind nelegal întocmit. Față de soluția adoptată, instanța constată că nu se mai impune analizarea altor motive și apărări privitoare la nelegalitatea sau netemeinicia procesului-verbal întocmit.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 Cod proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Față de soluția care urmează a fi adoptată, instanța va obliga intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru achitate pentru promovarea plângerii contravenționale.
În ceea ce privește onorariul de avocat solicitat prin concluziile scrise, la care s-au atașat factură fiscală și chitanță (f. 18-20), instanța constată că la dosarul cauzei nu a fost depusă, odată cu aceste înscrisuri, o împuternicire avocațială care să ateste calitatea de avocat, în condițiile în care plângerea contravențională a fost formulată prin administratorul societății petente și de-abia notele scrise - cu un conținut de altfel aproape identic cu cel al acțiunii introductive - se arată că ar fi formulate prin avocatul petentei. D. urmare, având în vedere că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului ales, care nici nu s-a prezentat în instanță la termenul de judecată, instanța nu va obliga intimata la plata sumei pretinse cu titlu de onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, CUI_, J_, cu sediul în Florești, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C., CUI_, J_, cu sediul în București, .. 401A, Sector 6.
Dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.01.2015.
Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică din data de 15.05.2015.
Președinte, Grefier,
C. G. C. S. C. P.
Red/Dact/CGC/SCp
19.06.2015, 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4387/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4877/2015. Judecătoria... → |
|---|








