Plângere contravenţională. Sentința nr. 5142/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5142/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5142/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5142/2015
Ședința publică din data de 22 mai 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. L.
Grefier: A. - M. F.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe petentul M. D. C. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDEȚEAN CLUJ având ca obiect plângere contravențională.
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile puse de părți au fost consemnate în cuprinsul încheierii ședinței publice din data de 15.05.2015, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de azi, 22.05.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 28 ianuarie 2015 sub nr._, petentul M. D.-C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.01.2015, exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 390 lei și înlăturarea sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului și restituirea sumei de 195 lei reprezentând jumătate din sancțiunea amenzii aplicate și achitate în termen de 48 de ore de la data primirii actului constatator precum și obligarea intimatului la plata în favoarea sa a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial.
În motivare, petentul a arătat în esență că, procesul-verbal contestat a fost nelegal și netemeinic întocmit deoarece starea de fapt consemnată de agentul constatator nu corespunde adevărului, respectiv mențiunea referitoare la neacordarea priorității de trecere mașinii de poliție în sensul giratoriu este nereală întrucât aceasta nu se afla în sensul giratoriu.
În continuare, a precizat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului beneficiază de prezumția de nevinovăție în timp ce procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumțiile relative de autenticitate și veridicitate până la proba contrară, dacă fapta contravențională a fost constatată direct de agentul constatator care aplică sancțiuni contravenționale.
A susținut că a fost sancționat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o iar sancțiunea aplicată îi produce prejudicii materiale având în vedere că desfășoară activități de taximetrie și în lipsa permisului de conducere se află în imposibilitate de a realiza această activitate.
A menționat faptul că a achitat în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal suma de 195 lei reprezentând jumătate din minimul prevăzut de lege astfel că în situația admiterii plângerii se impune și restituirea acestei sume.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile. În motivare, a arătat că desfășoară activități de taximetrie iar suspendarea dreptului de a conduce îi aduce prejudicii materiale deoarece reprezintă singura sursă de venit.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002, art. 411, art. 451, art. 453 C. pr.civ.
În probațiune, a solicitat încuviințarea și administrarea probelor testimoniale ale martorilor A. C.-S. și R. L. S. și a probei cu înscrisuri.
A anexat la cerere înscrisuri (f. 6-12).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei astfel cum prevede art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 și cum rezultă din chitanța de plată de la fila 5.
La data de 20 februarie 2015, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 22-23) prin care, pe fondul cauzei, a solicitat instanței respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind temeinic și legal încheiat.
În motivare, a subliniat faptul că plângerea contravențională nu este întemeiată din următoarele motive:
Sub aspectul legalității, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 al. 3 din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările in care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Totodată, intimatul a arătat că se opune unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prev. de art. 315 alin. (1) C.pr.civ., care, potrivit dispozițiilor invocate, nu pot fi audiate ca martori, precum și administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acesta nu respectă principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.
Fapta petentului a fost constatată cu propriile simțuri de agentul constatator, astfel încât actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face întotdeauna dovada până la proba contrară, sarcina probei revine petiționarului și nu intimatului.
Ca urmare, întrucât dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop și asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, autoritățile statului urmărind ca acțiunile antisociale să nu rămână nesancționate, dreptul de apărare al persoanei sancționate nefiind limitat prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit (cauza A. contra României – 04.10.2007), a solicitat instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin deciziile 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a.), iar petiționarul, prin susținerile sale, nu face dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției, măsura aplicată de agentul constatator este întemeiată și pe cale de consecință, procesul verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
În probațiune, a depus istoricul contravențional al petentului (f. 22 verso -23).
În drept, a invocat dispozițiile art. 205-206, art. 223 alin. (3), art. 249 și art. 315 alin. (1) din C. pr. civ., O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 195/2002.
La data de 18 martie 2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare (f. 28) prin care a reiterat motivele de netemeinicie expuse pe larg în cererea introductivă de instanță.
La termenul de judecată din data de 03 aprilie 2015, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți, respectiv procesul-verbal . nr._ din data de 19.01.2015 (f. 7), dovada . nr._ eliberată la data de 19.01.2015 de către I.P.J. Cluj (f. 8), carte de identitate (f. 8), autorizație taxi nr. 0122/31.12.2009 eliberată de Municipiul Cluj-N. (f. 9) autorizație de transport nr. 122/31.12.2009 eliberată de Municipiul Cluj-N. (f. 10), certificat profesional . nr._ eliberat de A.R.R. (f. 11), chitanța . nr._ din data de 21.01.2015 eliberată de Municipiul Cluj-N. – Direcția Economică (f. 12) precum și probele testimoniale ale martorilor A. C.-S. și R. L. S., declarațiile acestora fiind consemnate în procesele verbale de la filele 41, respectiv 42.
Pentru termenul de judecată din data de 15.05.2015, intimatul a comunicat instanței (f. 49) faptul că fapta contravențională nu a fost înregistrată video, fiind constatată prin propriile simțuri de agentul de poliție. Totodată, a precizat că numărul corect al autospecialei de poliție este MAI_ astfel cum a fost consemnat în procesul verbal de contravenție.
Pentru același termen de judecată, S.C. MOL ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS S.R.L. a comunicat instanței prin adresă (f. 53-55) faptul că stochează înregistrările sistemului de supraveghere video cu circuit închis pentru o perioadă de maximum 30 de zile prin urmare se găsește în imposibilitatea de a le furniza pe cele din data de 19.01.2015 solicitate de către instanță. De asemenea, a precizat că sistemul de supraveghere video instalat în stația MOL Cluj 6 nu captează imagini din sensul giratoriu situat în intersecția B-dului 1 Decembrie 1918 cu .> Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.01.2015, ora 19.54 (f. 5), petentului M. D.-C. i-au fost aplicate sancțiunile amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei, echivalentul valoric a 4 puncte amendă și cea a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile precum și măsura reținerii permisului de conducere pentru aceea că în data de 19.01.2015, ora 19.50, în Cluj-N., pe ., ar fi condus autoturismul marca VOLKSWAGEN cu nr. de înmatriculare_, dinspre direcția cartierului Mănăștur iar în sensul giratoriu lângă benzinăria Mol, nu ar fi acordat prioritate echipajului de poliție MAI_ care circula în interiorul sensului giratoriu, continuându-și deplasarea pe ., faptă prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. c) și art. 57 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.
Procesul verbal contestat a fost semnat de către petent cu următoarele obiecțiuni: Nu sunt de acord cu decizia d-voastră.
La data de 21.01.2015, petentul a achitat suma de 195 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege astfel cum rezultă din chitanța . nr._ din data de 21.01.2015 eliberată de Municipiul Cluj-N. – Direcția Economică (f. 12).
Martorul A. C.-S. a declarat instanței (f. 41) faptul că în data de 19.01.2015, în timp ce se deplasa cu o mașină aflată în spatele celei conduse de către petent, ambele autovehicule circulând pe prima bandă a sensului de mers, petentul a intrat în sensul giratoriu de la capătul cartierului G. după care, din partea stângă, a pătruns o mașină de poliție.
Martorul R. L. S. a relatat instanței (f. 42) faptul că undeva în luna decembrie 2015, se afla într-o mașină aflată în spatele celei conduse de petent, pe .. Când a ajuns în capătul cartierului G., la sensul giratoriu a străzii Fântânele cu . dreptul benzinăriei Mol, șoferul autoturismului în care se afla a oprit pentru a da prioritate mașinii de poliție care abia intrase în sensul giratoriu.
În drept, potrivit art. 100 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: lit. c)neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.
Conform art. 55 din O.U.G. nr. 195/2002 Intersecțiile sunt: a) cu circulație nedirijată; b) cu circulație dirijată. În aceasta categorie sunt incluse și intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu.
Astfel cum prevede art. 56 din același act normativ La apropierea de o intersecție, conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept.
Nu mai puțin, conform art. 57 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.
Instanța procedează, cu precădere, la analiza legalității procesului-verbal de contravenție contestat, observând respectarea cerințelor legale a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea absolută ce poate fi invocată și din oficiu.
Astfel, instanța reține că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată și din oficiu mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea/numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.
Observând procesul-verbal de contravenție, instanța constată că agentul constatator a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai sus arătat, astfel că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Mențiunile prevăzute de textul art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, altele decât cele la care face referire art. 17 din O.G. nr. 2/2001, trebuie să fie cuprinse în mod obligatoriu în cuprinsul înscrisului contravenției însă sancțiunea care intervine în caz de neconformare este nulitatea relativă și implicit, condiționată de o vătămare a cărei existență trebuie dovedită de către petent.
În același sens a statuat și Î.C.C.J. – Secții Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007, de admitere a recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din 05.12.2007.
Instanța constată faptul că petentul nu a invocat vicii de nulitate relativă care să afecteze valabilitatea actului constatator.
Instanța observă, totodată, că fapta contravențională astfel cum a fost conturată și reținută de agentul de poliție a fost în mod corespunzător încadrată în dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei) acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează unor categorii generale de participanți la trafic); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ/cumulativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul cu respectarea prevederilor art. 249 C. pr. civ., trebuie să ceară instanței în conformitate cu prevederile art. 254 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În cauza dedusă judecății, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că petentul a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Astfel, instanța observă că petentul a recunoscut faptul că în data de 19 ianuarie 2015 a circulat cu autoturismul marca VOLKSWAGEN având numărul de înmatriculare_ pe . din Cluj-N., venind dinspre localitatea Florești spre centul orașului. A susținut că la apropierea de sensul giratoriu din dreptul benzinăriei Mol a redus viteza mașinii, s-a asigurat și, pentru că în interiorul acestei intersecții nu circula niciun alt autoturism, și-a continuat deplasarea. D. după ce a părăsit sensul giratoriu, a observat în oglinda retrovizoare mașina poliției.
Relatările petentului sunt susținute de declarațiile celor doi martori audiați în mod nemijlocit de instanță, ambii aflați într-o mașină care circula în spatele celei conduse de petent, la o distanță de 50-100 m. Astfel, atât martorul A. C.-S. cât și martorul R. L. S. au văzut cum petentul a intrat cu autovehiculul în sensul giratoriu și cum, raportat la acest moment, mașina poliției nu circula în interiorul intersecției. Au relatat că mașina poliției a pătruns în sensul giratoriu ulterior, din partea stângă, astfel că șoferul autovehiculului în care se aflau a oprit pentru a-i acorda prioritate.
Prin urmare, prin prisma probelor testimoniale administrate în cauză, se naște un dubiu rezonabil cu privire la aspectul dacă mașina poliției circula în interiorul sensului giratoriu în momentul în care petentul a pătruns în intersecție, îndoială care profită acestuia, potrivit principiului incident în materie contravențională in dubio pro reo.
Dând eficiență principiului anterior menționat, instanța constată că fapta reținută în sarcina petentului nu întrunește sub aspect obiectiv elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că actul constatator contestat nu este temeinic astfel încât urmează să admită plângerea formulată, să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimat la data de 19.01.2015 și, pe cale de consecință, să îl exonereze pe petent de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 390 lei.
Față de caracterul accesoriu al sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile față de sancțiunea principală a amenzii contravenționale și având în vedere soluția ce va fi dată în privința celei din urmă, urmează că nici sancțiunea complementară nu se va mai executa.
Întrucât a achitat în termen de 48 de ore suma de 195 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii aplicate conform chitanței de plată chitanța . nr._ din data de 21.01.2015 eliberată de Municipiul Cluj-N. – Direcția Economică (f. 12), instanța va dispune restituirea acestei sume de bani către petent.
În temeiul art. 453 C. pr.civ., instanța reține culpa procesuală exclusivă a intimatului în ocazionarea prezentului litigiu. În consecință, la solicitarea expresă a petentului, îl va obliga pe intimat să îi plătească suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată pentru a promova prezenta cerere potrivit chitanței de plată de la fila 5 și suma de 300 lei – onorariul avocațial achitat conform chitanței de plată de la fila 40, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. D.-C., C.N.P._, cu domiciliul în Mun. Cluj-N., .. 57, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.01.2015.
Exonerează petentul de la plata sancțiunii amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 390 lei.
Dispune restituirea către petent a sumei de 195 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, sumă achitată conform chitanței de plată . nr._ din data de 21.01.2015 eliberată de Municipiul Cluj-N. – Direcția Economică.
Obligă intimatul la plata în favoarea petentului a sumei de 320 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 22 Mai 2015.
Președinte, Grefier,
A. LITEANADRIANA M. F.
Red. L.A./Dact. L.A.
4 ex./05.06.2015
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 5158/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5253/2015. Judecătoria... → |
|---|








