Plângere contravenţională. Sentința nr. 5673/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5673/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 5673/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185
JUDECĂTORIA C.-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5673/2015
Ședința publică din data de 05 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L.
Grefier C. M.
Pe rol se află judecarea cererii formulate de către petenta S.C. R. G. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. C. - N. – DIRECȚIA GENERALĂ POLIȚIA LOCALĂ – SERVICIUL CONTROL PROTECȚIA MEDIULUI, având ca obiect plângere contravențională.
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 05 iunie 2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 16 februarie 2015 sub nr._, petenta S.C. R. G. S.A. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.01.2015, exonerarea de la plata amenzii aplicate în cuantum de 2.400 lei, sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului. Totodată, petenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.
În motivare, petenta a arătat, în esență, faptul că nu poate fi sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.1 pct.1 din HCL nr.191/2009 în condițiile în care, potrivit caietului de sarcini ce face parte integrantă din contractul de concesiune de servicii de salubritate stradală perfectat cu intimatul, . prevăzută în sectorul său de activitate. Nu exista în sarcina petentei obligația de a asigura întreținerea/curățenia pe .-N., astfel încât nu putea fi sancționată contravențional pentru neîndeplinirea lor.
În continuare, a susținut că, chiar și în situația în care ar fi avut obligația de a asigura curățenia pe această stradă, în data de 19 ianuarie 2015 salubrizarea străzii respective nu putea fi realizată din două motive: în primul rând, potrivit caietului de sarcini, măturatul manual se realizează în perioada 1 martie-15 noiembrie a anului calendaristic, iar, în al doilea rând, în acea dată a plouat, iar obligația de măturare manuală sau mecanică există numai în măsura în care condițiile meteorologice o permit.
În ceea ce privește cererea formulată în subsidiar, a menționat că fapta reținută în sarcina societății are un grad de pericol social redus, astfel încât se impune aplicarea sancțiunii avertismentului.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a celei testimoniale.
La cerere, a anexat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/23.01.2015 (f. 6), planșă fotografică (f. 8), extras din caietul de sarcini (f. 9-11), Anexa nr. 1.1 la caietul de sarcini (f. 12-20), predicții meteorologice privind vremea din C.-N. în data de 19.01.2015 (f. 21).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru astfel cum reclamă art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 și cum rezultă din chitanța de plată de la fila 5.
La data de 13 martie 2015, intimatul a depus întâmpinare (f. 29-33) prin care a solicitat respingerea plângerii formulate și menținerea în totalitate a procesului-verbal de contravenție.
În motivare, a arătat că motivele invocate de petentă nu sunt în măsură să ducă la înlăturarea răspunderii contravenționale. Starea de fapt reținută este conformă cu situația reală, iar petenta nu a propus probe din care să reiasă că fapta reținută în sarcina sa nu i-ar fi imputabilă. Petenta susține că, potrivit caietului de sarcini atașat, . inclusă în sectorul pe care îl deservește, însă aceste afirmații nu se verifică prin dovezi. Potrivit extrasului din raportul de salubritate, petenta avea obligația ca, în data de 19 ianuarie 2015, pe . procedeze la activitatea de întreținere manuală pe o suprafață de 1250 mp și la activitatea de măturat mecanic pe o suprafață de 1000 mp. Referitor la această obligație de întreținere stradală, în data de 21 ianuarie 2015 a fost încheiat un proces-verbal de planificare și recepție, fiind indicate lucrările nerecepționate. Controlul la fața locului a avut loc în data de 20 ianuarie 2015, agentul constatator verificând dacă petenta s-a conformat sau nu programului aprobat în prealabil. Depunerile și mizeria acumulate în timp pe carosabil justifică sancționarea contravențională a societății care trebuia să se conformeze programului de salubritate stradală și nu să invoce condițiile meteorologice defavorabile ori anotimpul nepotrivit dat fiind că activitatea de măturat mecanic se poate realiza și pe timp rece. Petenta a acționat în mod neglijent, astfel încât gravitatea faptei este suficient dovedită și se impune menținerea în totalitate a procesului-verbal de contravenție și a sancțiunilor aplicate.
La întâmpinare, a anexat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/23.01.2015 (f. 34), program de salubritate stradală din perioada 5 ianuarie 2015 – 5 ianuarie 2015, schimbul 2 (f. 35), planșe fotografice (f. 36-41), procesul verbal de recepție încheiat în data de 21.01.2015 (f. 42), borderoul de predare nr._ din data de 26.01.2015 (f. 43).
La termenul de judecată din data de 15 mai 2015, petenta a depus adresa A.N.M. (f. 58) și extrasul de cont din data de 02.02.2015 (f. 59).
La același termen de judecată, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei.
Pentru termenul de judecată din data de 29 mai 2015, intimatul a depus note de ședință (f. 62-63) prin care a arătat că anexa ce face parte integrantă din contract datează din anul 2004 la acel moment figurând aproximativ 250 de străzi. În prezent, pe lângă adresele indicate în anexă, sunt evidențiate și alte străzi explicit menționate în programul de salubritate stradală (cum este și cazul Aleei Billa), program de lucrări adus la cunoștința petentei prin semnătură de primire, la data de 12.01.2015.
A susținut că în trecut, petenta a executat lucrări de curățenie și întreținere pe . a încasat contravaloarea serviciilor astfel prestate.
A anexat programul de salubritate stradală luna ianuarie 2015 (f. 64-65), contractul nr._/443/14.10.2005 (f. 66-75) și anexa nr. 1.1 (f. 76-81).
La termenul de judecată din data de 29 mai 2015, petenta a depus caietul de sarcini pentru delegarea serviciului public de salubrizare a municipiului C.-N. (prin concesiune) (f. 82-92) și contractul nr._/443/14.10.2005 (f. 93-108).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 23.01.2015 de către intimatul M. C. – N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, petentei S.C. R. S.A. i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2.400 lei și i-a fost impusă măsura respectării cu strictețe a programului de salubritate stradală aprobat, pentru aceea că la data de 20.01.2015, ora 11.51, pe trotuarul/carosabilul din C.-N., . salubritate S.C. R. S.A. care deservește zona, nu ar fi respectat programul de curățenie stradală aprobat în prealabil atât sub aspect cantitativ cât și calitativ. Totodată, agentul constatator a menționat faptul că operațiunile programate pentru ziua anterioară inspecției (măturat mecanic/întreținere manuală) nefiind efectuate, depunerile și mizeria adunate în timp pe trotuar, carosabil și la bordură nu au fost îndepărtate, faptă prevăzută și sancționată de art. 1 pct. 1 din HCL nr. 191/2009.
Constituie un fapt recunoscut de ambele părți împrejurarea că în temeiul unui contract de concesiune, petentei S.C. R. G. S.A. i-a fost delegată gestiunea serviciilor publice de salubrizare a municipiului C.-N..
Planșele fotografice de la filele 36-41 ilustrează împrejurarea că pe . data realizării acestor instantanee, deșeuri necolectate.
Din caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului C.-N., anexa nr. 3 la hotărârea nr. 483/2005, instanța reține faptul că domeniul public ce urmează a fi menținut în stare salubră cuprinde toată suprafața carosabilului, a aliniamentelor stradale și a trotuarelor, a stațiilor de transport în comun, a parcărilor, pasajelor pietonale, specificate în anexa 1.1.
Cu referire la activitățile de măturat manual și mecanizat, părțile au convenit că se desfășoară atât ziua cât și noaptea, dar când nu plouă. Durata sezonului de lucru este de la topirea zăpezii și până la căderea primei ninsori dar nu mai devreme de 1 martie și nu mai târziu de 15 noiembrie, perioadă care se poate modifica în funcție de condițiile meteorologice, pe bază de comandă fermă din partea beneficiarului.
În ce privește activitatea de întreținere a curățeniei constând în colectarea prin procedee manuale a depunerilor grosiere normale sau accidentale, au stipulat că se va realiza de pe întreaga suprafață a domeniului public specificat în anexa 1.1.
Instanța observă și că programul prestației urma să fie stabilit de către prestator, de comun acord cu beneficiarul, înainte de începerea lucrărilor astfel programate și avea în vedere ca suprafețele domeniului public cuprinse în program să fie zilnic în stare de curățenie, prin executarea tuturor lucrărilor necesare, în funcție de sezon.
Prin contractul nr._/443/14.10.2005 ( art. 8 - f. 68), părțile au stabilit și că orice modificare privind obiectul contractului (străzi noi ce se includ în program, suprafețe, etc.) modificări de tarife vor face obiectul unor acte adiționale însușite de părți.
Analizând lista străzilor cuprinse în domeniul de activitate al petentei, enumerate în anexa 1.1 (f. 76-81), instanța constată că nu include .> . în programul de salubritate stradală aferent perioadei 5 ianuarie 2015 – 5 ianuarie 2015, schimbul 2. Potrivit acestui program petenta ar fi trebuit să presteze activitățile de întreținere manuală pe o suprafață de 1.250 mp, respectiv măturat mecanic a 1000 mp. Programul nu poartă semnătura reprezentaților societății petente.
Din procesul verbal de recepție încheiat la data de 21.01.2015 pentru lucrările de salubrizare stradală executate de către S.C. R. G. S.A. pentru data de 20.01. schimbul II, semnat de către un reprezentant al prestatorului doar pe prima pagină (f. 42) reiese că . la secțiunea lucrări nerecepționate (întreținere străzi de o suprafață de 1.250 mp).
Adresa A.N.M. din data de 14.05.2015 (f. 58) menționează faptul că la stația meteorologică C.-N., în data de 19.01.2015 s-au înregistrat următoarele fenomene meteo: ploaie în intervalul orar 13.15 – 14.40; 17.00 – 20.09 iar în data de 20.01.2015 în intervalul orar 00.00 – 1.18.
La data de 02.02.2015, petenta a achitat Primăriei Municipiului C.-N. suma de 1.000 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege astfel cum rezultă din extrasul de cont de la fila 59.
În drept, potrivit art. 1 din HCL nr. 191/2009 a Consiliului local al Municipiului C.-N. (1) faptele săvârșite de operatorii de salubritate, cu încălcarea normelor privind curățenia stradală și a spațiilor verzi și colectarea deșeurilor constituie contravenții și se sancționează cu amendă după cum urmează: 1. nerespectarea programului de curățenie stradală sau a spațiilor verzi, sub aspect cantitativ sau calitativ, cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.
Instanța procedează, cu precădere, la analiza legalității procesului-verbal de contravenție contestat, observând respectarea cerințelor legale a căror nesocotire se sancționează cu nulitatea absolută ce poate fi invocată și din oficiu.
Astfel, instanța reține că înscrisul întocmit trebuie să se conformeze, în ceea ce privește condițiile de fond și formă ale încheierii sale riguroase prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, exigențe care reprezintă tot atâtea garanții menite să asigure legalitatea și temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.
În conformitate cu dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție trebuie cuprindă, în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute care poate fi invocată și din oficiu mențiuni referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea/numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia. Totodată, procesul-verbal va trebui să poarte și semnătura agentului constatator.
Observând procesul-verbal de contravenție, instanța constată că agentul constatator a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai sus arătat, astfel că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Mențiunile prevăzute de textul art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, altele decât cele la care face referire art. 17 din O.G. nr. 2/2001, trebuie să fie cuprinse în mod obligatoriu în cuprinsul înscrisului contravenției însă sancțiunea care intervine în caz de neconformare este nulitatea relativă și implicit, condiționată de o vătămare a cărei existență trebuie dovedită de către petent.
În același sens a statuat și Î.C.C.J. – Secții Unite prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007 de admitere a recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din 05.12.2007.
Instanța reține faptul că petenta nu a invocat motive de nulitate relativă a procesului-verbal contestat.
Instanța observă, totodată, că fapta contravențională astfel cum au fost conturată și reținută de agentul constatator a fost în mod corespunzător încadrată în dispozițiile art. 1 alin. (1) din HCL nr. 191/2009.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei) acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (HCL nr. 191/2009 este un act administrativ normativ); sancțiunea contravențională aplicabilă (amenda) urmărește un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul cu respectarea prevederilor art. 249 C. pr. civ., trebuie să ceară instanței în conformitate cu prevederile art. 254 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Prin urmare, rezultă că, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
Din economia dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 care constituie cadrul general de reglementare al contravențiilor, se desprinde principiul personalității răspunderii contravenționale, potrivit căruia nu poate fi sancționată decât persoana care se face vinovată de săvârșirea contravenției.
În speță, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că petenta a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Astfel, în baza raporturilor contractuale existente între părți, societatea de salubritate are obligația de a asigura curățenia domeniului public în zonele strict determinate în anexa 1.1 cuprinzând 354 de străzi din M. C.-N..
. menționată în anexa 1.1.
Astfel cum a relevat anterior, orice modificare a obiectului contractului de concesiune, inclusiv sub aspectul includerii unor străzi noi în domeniul de activitate concesionat de petentă necesită perfectarea unui act adițional.
În condițiile în care intimatul nu a furnizat dovada încheierii unui act adițional cu privire la . acte unilaterale în care este menționată această stradă, neînsușite de către petentă, instanța constată că celei din urmă nu îi incumba obligația de a presta serviciile de salubrizare și în consecință, nici de a respecta un program de salubrizare stradală pe care nu l-a acceptat. Dimpotrivă, din chiar cuprinsul acestuia, rezultă aspectul că lucrările pe . fost recepționate.
Susținerile intimatului referitoare la efectuarea de către petentă a acestor servicii pe . anterioare pentru care ar fi încasat contravaloarea lor sunt afirmații nedovedite prin nici un mijloc de probă.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat nu este temeinic astfel încât va admite plângerea și, în consecință, va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 23.01.2015. Va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 2.400 lei.
Va dispune restituirea către petentă a sumei de 1.000 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege achitate Primăriei Municipiului C.-N. la data de 02.02.2015 astfel cum rezultă din extrasul de cont de la fila 59.
În temeiul art. 453 C. pr.civ., instanța reține culpa procesuală exclusivă a intimatului în ocazionarea prezentului litigiu astfel încât, la cererea expresă a petentei, îl va obliga la plata în favoarea acesteia a sumei de 20 reprezentând taxa judiciară de timbru (f. 5) cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. R. G. S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, C.U.I._ prin SUCURSALA C.-N. cu sediul în C.-N., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. -DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C..
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 23.01.2015.
Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 2.400 lei.
Dispune restituirea către petentă a sumei de 1.000 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, achitate Primăriei Municipiului C.-N. la data de 02.02.2015.
Obligă intimatul la plata în favoarea petentei a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 05 Iunie 2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. LITEANCAMELIA M.
Red. L.A./Dact. L.A.
4 ex. – 18.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5626/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5680/2015.... → |
|---|








