Plângere contravenţională. Sentința nr. 8473/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8473/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 8473/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 8473/2015

Ședința publica din data de 22 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:T. R. V.

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul G. V. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN C., având ca obiect anulare proces verbal de contraventie.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentului av. A. S. și martorul C. C. A., lipsa fiind părțile.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a facut referatul cauzei, dupa care

Instanța, sub prestare de jurământ religios procedează la audierea martorului C. C. A., declarația acestuia fiind atașată la dosar f.28.

Reprezentantul petentului arată că nu mai solicită administrarea probei testimoniale cu martora F. G. având in vedere inscrisurile depuse la dosar și declarația martorului C. C..

Instanța ia act că petentul a renunțat la proba testimonială cu martora F. G..

La solicitarea instanței, reprezentantul petentului arată că nu mai are alte probe de propus.

Instanța declară inchisa faza cercetarii judecatoresti și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentului solicită instanței admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție ca netemeinic și nelegal. Solicită instanței să aibă in vedere că autoturismul indeplinea condițiile legale pentru a putea circula pe drumurile publice astfel cum rezultă din actele depuse la dosar și din declarația martorului C. C.. In ce privește nelegalitatea procesului verbal de contravenție, solicită instanței să aibă in vedere că din declarația agentului constatator rezultă clar că personal nu a constatat fapta pentru care a intocmit procesul verbal de contravenție. Fără cheltuieli de judecată.

Instanta retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, având ca obiect plângere contravențională, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., la data de 19.03.2015, sub nr. de mai sus, formulată de petentul G. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., s-a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat la data de 06.03.2015 de către organul constatator I.P.J. C..

În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost sanctionat prin procesul verbal mentionat deoarece avea montate faruri XENON la sistemul de iluminare. I-a comunicat agentului ca nu el este proprietarul masinii, dar stie ca in luna noiembrie 2014, cand s-a efectuat verificarea tehnica la Registrul Auto R., vehiculul avea montate aceste faruri si nu a fost respins la verificare. In drept fapta retinuta a fost incadrata in prev. art. 101 alin. 1 pct. 15 din OUG 195/2002 care nu are nicio legatura cu fapta constatata.

În drept a invocat prev. OG 2/2001.

In probatiune a depus inscrisuri si a solicitat proba cu martorii F. G. si C. C..

Plângerea a fost legal introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind legal timbrată.

Intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., a depus la data de 28.04.2015, întâmpinare, care a fost comunicata petentului si prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal, arătând în motivare că plângerea contravențională este neîntemeiată, procesul verbal conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit și circumstanțele personale ale contravenientului.

In privinta gresitei incadrari a faptei contraventionale, a aratat ca fapta constatat este prev. de art. 101 alin. 1 pct. 10 din OUG 195/2002 si nu la art. 101 alin.1 pct. 15 asa cum s-a indicat in procesul verbal, insa aceasta reprezinta o eroare materiala care nu a produs nicio vatamare in sarcina petentului, care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea actului, deoarece in cazul ambelor fapte este prevazuta aceasi sanctiune

A mai aratat ca fapta contraventionala a fost constatata de agentul constatator impreuna cu lucratori din cadrul Registrului Auto R..

A susținut că fapta petentului a fost constatată cu propriile simțuri de agentul constatator, astfel încât actul de sancționare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, și face întotdeauna dovada până la proba contrară, aceasta revenind petentului, conf. art. 249 NCPC.

Intimatul a mai arătat că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate, făcând dovada până la proba contrară, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 197/2003 și nr. 259/2007.

În drept a invocat prev. art. 205-206, art. 223 alin. 3, art. 249 și art. 315 alin. 1 NCPC, OG 2/2001, OUG 195/2002.

In probatiune a depus istoricul contraventional al petentului si raportul agentului constatator.

Petentul a depus raspuns la intampinare la data de 13.05.2015 prin care a aratat ca, din raportul agentului constatator reiese ca nu a constatat personal fapta pentru care a intocmit procesul verbal, incalcand astfel legislatia in vigoare. A sustinut ca istoricull sau contraventional nu are relevanta in cauza si ca a fost personal cu autovehiculul la verificarea tehnica in luna Noiembrie 2014 si nu i s-a spus ca nu corespunde tehnic din punct de vedere al sistemului de iluminat.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri depuse de către părți si cu declaratia martorului C. C. A. (f.28).

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ incheiat la data de 06.03.2015 de către organul constatator I.P.J. C., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 585 lei si retinerea certificatului de inmatriculare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 15 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 06.03.2015, a condus autoturismul marca VW cu nr. de inmatriculare_, pe DN 1 E 60-loc. Floresti, km. 488+500 m, avand montate la faruri XENOANE, conform constatarii efectuata de catre lucratori din cadrul Registrului Auto R..

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat la data de 06.03.2015 de către intimat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, instanța arată că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ determinate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De aceea, în celelalte cazuri, în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia R.I.L. nr. XXII/19.03.2007.

Instanta retine ca potrivit art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 in cuprinsul procesului verbal trebuie indicat actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția. In speta actul normativ a fost indicat in mod corect-OUG 195/2002, iar faptul ca agentul a mentionat ca fapta descrisa se incadreaza la art. 101 alin. 1 pct. 15 in loc de pct. 10 este o vadita eroare materiala care nu a produs petentului nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Potrivit, art. 101 alin. 1 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002: ” Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: montarea la autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate.”

Instanta retine ca potrivit art. 179 alin. 4 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002: ”În cazul depistării în trafic a unui vehicul care prezintă defecțiuni tehnice la mecanismul de direcție, la sistemul de frânare, care emite noxe poluante ori zgomote peste limitele legal admise sau care circulă având lumină farurilor nereglată corespunzător, reprezentanții autorităților abilitate menționează despre acestea într-o notă tehnică de constatare ce se anexează procesului-verbal de constatare a contravenției încheiat de către polițistul rutier.”

Astfel, contrar celor sustinute de petent, in cazul de fata politistul rutier doar aplica sanctiunea, constatarea fiind facuta de lucratori din cadrul Registrului Auto R., care au competenta in acest sens.

Sustinerea petentului, confirmata si de martorul C. C. A. (f.28) ca, cu ocazia efectuarii verificarii tehnice a masinii, in noiembrie 2014 nu li s-a comunicat de cei de la Registrul Auto R. ca nu au voie sa circule cu faruri XENOANE nu are relevanta in cauza. Avand in vedere ca petentul foloseste masina din speta, chiar daca nu este proprietatea sa, este dator sa respecte prevederile legale si sa nu aiba montate faruri tip Xenoane. Prevederile legale trebuie cunoscute de toti cetatenii, mai ales cele ale OUG 195/2002 trebuie cunoscute de conducatorii auto, astfel incat, chiar daca am retine cele declarate de martor, nu era nevoie ca petentului sa i se spuna ca nu are voie sa aiba motate faruri de tip Xenoane.

Astfel, instanta retine ca petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de temeinicie a procesului verbal desi la randul sau s-a bucurat de prezumtia de nevinovatie.

In privinta individualizării sancțiunii, instanta retine ca art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, prevede ca sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar art. 21 alin. 3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea propusă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este gravitate redusă, iar conform art. 7 alin. 3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Instanta retine ca fapta petentului are un grad de pericol social ridicat, prin faptul ca deranjeaza ceilalti participanti la trafic, motiv pentru care nu se justifică aplicarea sancțiunii avertismentului.

Față de situația de fapt și de drept expusă, constatand ca sancțiunea aplicată petentului a fost corect individualizată și că petentului i s-a aplicat minimul de amenda prevazut de lege, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neintemeiata plângerea contravențională formulată de petentul G. V. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN C. si în consecinta, va mentine ca legal si temeinic procesul verbal . nr._ incheiat la data de 06.03.2015 de intimat.

In temeiul art. 453 C.p.c. instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata plângerea contraventională formulată de petentul G. V., avand CNP_, cu domiciliul in C.-N., ., .. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN C. cu sediul in mun. C.-N., ., jud. C. si în consecinta:

Mentine ca legal si temeinic procesul verbal . nr._ incheiat la data de 06.03.2015 de intimat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

T. R.-V. S. E.

Red. /Dact. TRV/SE

4 ex./22.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8473/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA