Plângere contravenţională. Sentința nr. 8587/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8587/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 8587/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8587/2015

Ședința publică din 24.09.2015

Completul constituit din:

JUDECĂTOR: I. - C. V. C.

GREFIER: D. S.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul P. SRL S. ÎN F. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SIERRA QUADRANT SPRL, în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECTIA GENERALA POLITIA LOCALA.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 alin. 1 C. proc.civilă, raportat la art.32 al.2 din OG nr.2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În temeiul art. 258 alin.1 C.proc. civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, probe considerate pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 C.proc. civilă închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INTIMATUL M. C. N.—DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ C. N., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ din 02.02.2015, încheiat de intimat.

În motivarea plângerii s-a arătat că petentul a fost sancționat pentru că a ocupat abuziv un loc de parcare, însă susține că la momentul la care a fost constatată fapta vânduse autoturismul și nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

În drept, s-au invocat prev. OG 2/2001.

La plângerea contravențională au fost atașate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 4-5, 17), adresa evidența fiscală (f. 6), inventar (f. 7-9), factura fiscală (f. 3), dovada calității de reprezentant (f. 15-16).

Intimatul M. C.-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de ..

În motivare, a arătat că și în prezent autoturismul este înmatriculat pe ., dreptul de proprietate se transmite prin transcriere iar contractele încheiate de către reclamantă cu terții nu sunt opozabile intimatei. În plus, nu s-a primit nici un răspuns la solicitarea de a se comunica numele persoanei care utilizează autoturismul, motiv pentru care a fost sancționat petentul. Fapta a fost constatată de către agentul constatator prin propriile simțuri, iar procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumția care în speță nu a fost răsturnată. Sancțiunea a fost individualizată corect, fiind aplicată amenda orientată spre minim.

În probațiune, intimatul a depus la dosar: corespondența cu petenta (f. 32-37), proces verbal (f. 31), planșe foto (f. 38-40), nota de constatare (f. 30).

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din 02.02.2015 petentul . a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. a din HCL nr. 10/2010. În sarcina petentului s-a reținut faptul că, la data de 22.09.2014, orele 11.45, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ utilizat de petentul ., era parcat în parcarea publică de pe . fără a avea afișat la loc vizibil tichet sau abonament de parcare.

Conform facturii depuse la fila 3 din dosar, la data de 31.07.2011 petentul a vândut autoturismul cu nr. de înmatriculare_ către numita B. F..

În drept, potrivit art. 10 lit. A din HCL nr. 26/ 2010 constituie contravenție staționarea fără tichet sau abonament de parcare valabil.

Din economia dispozițiilor OG nr. 2/2001, care constituie cadrul general de reglementare al contravențiilor, se desprinde principiul personalității răspunderii contravenționale, potrivit căruia nu poate fi sancționată decât persoana care se face vinovată de săvârșirea contravenției.

În speță, petentul nu mai era, la data săvârșirii contravenției, proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ și nici nu s-a probat că ar fi utilizat acest autoturism, prin urmare, nu se face vinovat de săvârșirea contravenției.

Apărările intimatei nu pot fi primite:

Faptul că petentul nu a oferit nici un răspuns la solicitarea de a se comunica numele persoanei care utilizează autoturismul nu poate fi imputat petentului, câtă vreme acesta nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului—prin urmare nu avea cunoștință de datele care i-au fost solicitate. Chiar dacă s-ar reține o culpă în sarcina petentului, cu siguranță necomunicarea datelor nu echivalează cu parcarea ilegală, or petentul nu a fost sancționat pentru omisiunea comunicării datelor, ci pentru că nu a respectat reglementările privind parcarea.

Contrar opiniei intimatei, normele legislative indicate în cuprinsul întâmpinării nu prevăd faptul că dreptul de proprietate cu privire la autoturisme se transmite prin transcriere.

Faptul că intimatei nu îi sunt opozabile contractele încheiate de către reclamantă cu terții nu o scutește pe intimată de obligația de a identifica în concret persoana care se face vinovată de săvârșirea contravenției și de a o sancționa. Or, în speță, intimata nu a reușit să identifice care este persoana care a parcat fără a achita costul parcării, consemnând (greșit) că petentul este cel care se facea vinovat de parcarea nelegală. Din nou, chiar dacă petentul ar avea vreo culpă în legătură cu faptul că intimata nu a reușit să identifice persoana contravenientului, în mod cert nu se poate reține că petentul este cel care a parcat nelegal.

Agentul constatator nu a constatat prin propriile simțuri care este persoana care a parcat nelegal (petentul a fost sancționat în urma verificării bazelor de date), prin urmare prezumția de legalitate și temeinicie a procesul verbal de contravenție nu este suficientă pentru a justifica sancționarea petentului. În speță, s-a stabilit că nu petentul este cel care a parcat nelegal, prin urmare prezumția invocată a fost răsturnată.

Pentru aceste motive instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul-verbal.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul ., cu sediul în mun Bacău, .. 10, jud. Bacău, prin Lichidator Judiciar Sierra Quadrant S.P.R.L., cu sediul în Bacău, ., nr. 11A, jud.Bacău.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 02.02.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria C. N..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24.09.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. C. I. C. D. S.

Red, dact CICV/4 ex./19.10.2015

Dosar nr._

HOT.

24.09.2015

Admite plângerea contravențională formulată de petentul . în contradictoriu cu intimatul M. C. N..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimat la data de 02.02.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria C. N..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24.09.2015.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8587/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA