Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3277/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3277/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 27632/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._ /2013
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3277/2015
Ședința publică din 03.04.2015
Instanța constituită din :
JUDECATOR: P. VICTORIȚA P.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind solutionarea plangerii impotriva incheierii de CF de reexaminare nr._/10.12.2014pronuntata de O.C.P.I. CLUJ – Biroul de cadastru su Publicitate Imobiliara Cluj N.,formulata de petentii C. I., C. C. M., in contradictoriu cu intimatii M. C., S. O..
La apelul nominal făcut în cauză se prezinta reprezentanta intimatului M. C., lipsa fiind restul partilor.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se constata ca la dosar s-a depus la data de 19.03.2015, din partea petentilor cerere de renuntare la judecata; la data de 27.03.2015 actele de catre OCPI Cluj, la data de 03.04.2015 cerere de strigare a cauzei la orele 10.30 si note de sedinta, din partea intimatului M. G..
Reprezentanta intimatului arata ca nu se opune cererii formulata de petenti.
Instanta nefiind exceptii de invocat si alte cereri in probatiune de formulat in temeiul art. 260/ NCPC incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosar. Declara inchisa faza probatorie.
Reprezentanta intimatului solicita a se lua act de cererea de renuntare la judecata a petentilor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.
Instanta in temeiul art. 394/alin.1/NCPC, declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare, pe baza actelor de la dosar.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea împotriva Încheierii de CF de rexaminare nr._ pronunțată în dos. BCPI –OCPI Cluj-N. petenții au solicitat notarea în cartea Funciară a imobilului înscris în CF nr._/C1/_ Cluj-N., nr. cadastral_-C1-U 37 a acțiunii civile obiect al dosarului nr._/211/2014 din data de 23.10.2014 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N..
În motivarea cererii, petenții au arătat că la data de 27.10.2014 a formulat cerere de notare în CF a acțiunii civile ce făcea obiect al dosarului nr._/_, aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-N., care a fost respinsă prin încheierea de respingere nr._. împotriva acestei încheieri, petenții au formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin Încheierea de reexaminare nr._ reținându-se că nu sunt întrunite condițiile legii pentru a se putea dispune notarea, deoarece actele juridice pentru care au solicitat prin acțiune constatarea nulității absolute nu sunt înscrise asupra imobilului din CF_-C1-U 37 Cluj-N..
Petenții au apreciat că în mod nelegal li s-a respins cererea de notare, pentru motivele arătate pe larg în cerere, f. 2-4.
În probațiune au depus înscrisuri, f. 9-21, 22-24.
La data de 19.03.2015 petenții au depus la dosar cerere de renunțare la judecată, solicitând ca instanța să ia act de aceasta, fără obligarea petenților la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu s-au aflat în culpă procesuală, deoarece prin sentința instanței de fond acțiunea a fost admisă, astfel că erau îndreptățiți să efectueze demersuri pentru prezervarea patrimoniului pârâtului S. O.. În acest sens au depus la dosar hotărârile pronunțate în dos. civ. nr._/211/2013.
Analizând înscrisurile depuse de către OCPI –BCPI, instanța constată că s-a solicitat notarea acțiunii civile nr._/211/2014. Din verificările efectuate în sistemul ECRIS rezultă că în acest dosar în care petenții aveau calitatea de reclamanți, instanța a luat act de renunțarea la judecată formulată de către reclamanți.
Analizândcererea de renunțare la judecată cu privire la prezenta plângere, formulată de către reclamanți, instanța reținedispozițiile art. 406 NCPC potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, în ședință, fie prin cerere scrisă, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială, iar potrivit alin 3, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare in judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Având în vedere manifestarea de voință exprimată de reclamanți, prin cererea depusa la data de 19.03.2015 și poziția exprimata de reprezentanta pârâtului M. C. instanța va lua act de aceasta, urmând a pronunța o hotărâre în acest sens.
Astfel în ceea ce privește cererea de renunțare la judecată, instanța constată că aceasta este semnată personal de petenți, care au dreptul de a dispune de cererile pe care le introduc pe rolul instanțelor, inclusiv prin renunțarea la judecată.
În ceea ce privește obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța are în vedere dispoz. alin. 3 al art. 406 NCPC, unde nu se face nicio referire la culpa părții care renunță la judecată. Sunt prevăzute două condiții: una care privește momentul la care s-a formulat cererea de renunțare – după comunicarea cererii de chemare în judecată; iar a doua se referă la conduita pârâtului – de a solicita și respectiv de a dovedi cheltuielile pe care le-a făcut.
În ceea ce privește dovada cheltuielilor efectuate de către pârâtul M. C., instanța apreciază că din înscrisurile depuse de către reprezentanta acestuia, av. G. A. B. nu rezultă faptul că onorariul achitat prin chitanța nr._/03.04.2015 este aferent acestui dosar, având în vedere neconcordanțele cu privire la contractul de asistență juridică – în cuprinsul împuternicirii avocațiale este menționat nr._ din anul 2014, iar în cuprinsul chitanței se precizează că acesta ar fi fost încheiat la data de 02.04.2015. De asemenea, din cuprinsul împuternicirii avocațiale nu rezultă că este vorba despre reprezentare doar în acest dosar, fiind enumerate activități juridice cu caracter general. Prin urmare, câtă vreme instanța nu poate reține cu certitudine că suma de 1240 lei a fost achitată cu titlu de onorariu aferent prezentei cauze, instanța apreciază că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul M. C. este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act de renunțarea la judecarea plângerii împotriva Încheierii de reexaminare nr._ pronunțată de OCPI Cluj - BCPI Cluj-N. în dos._/18.11.2014 formulată de petenții C. I. C., CNP_ și C. C. M., CNP_, ambii cu dom. în ., . A, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții M. C., CNP_, dom. în loc. Valea Largă, nr. 173, jud. M. și S. O., CNP_, dom.în Cluj-N., .. 1 .. 33, jud. Cluj.
Respinge cererea formulată de pârâtul M. C. cu privire la obligarea petenților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea și motivele se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședința publică din data de 03.04.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
P. Victorița P. A. M.
Red. Dact. PVP/ 07.07.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 4225/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3754/2015.... → |
|---|








