Pretenţii. Sentința nr. 8264/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8264/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 8264/2015
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
Operator Date cu Caracter Personal 3185
SENTINTA CIVILA NR. 8264/2015
Ședința publică din data de 16 septembrie 2015
Instanta constituita din:
JUDECATOR: R. V. T.
GREFIER: S. E.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. H. V. și pe pârâtii O. B. ROMANIA SA -AGENTIA C. s.a., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,
Instanța constată că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 08.09.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru termenul de față.
I N S T A N T A
Deliberand cu privire la cauza civila de fata, constata:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 14.07.2014, sub nr. de mai sus, reclamantul M. H. V. a solicitat instantei in contradictoriu cu parata O. B. ROMANIA SA, Agentia C.:
- Constatarea nulitatii absolute a clauzei contractuale cuprinsa in art. 6.1 lit. c privind comisionul de administrare din Contrsactul de credit pentru nevoi personale nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008,
- Denominarea creditului-convertirea monedei creditului (CHF) in RON,
- Stabilirea valorii creditului la cursul acordarii acestuia (02.10.2008),
- Recalcularea ratelor restante prin scaderea sumelor achitate in plus, ca urmare a achitarii clauzelor abuzive,
- Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In esenta, in motivarea cererii, reclamantul a invederat instantei ca a incheiat cu parata, Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008, avand ca obiect acordarea unui credit de_ CHF pe o durata de 360 luni, cu dobanda de 3,99 % pe an si comision de administrare de 0,29 %. Nu i s-a explicat ca acest comision de administrare este practic egal cu dobanda, constituind astfel o dobanda mascata, fiind semnificativ mai ridicat decat rata perceputa.
A sustinut ca, comisionul de administrare are o valoare absolut disproportionata si se situeaza inafara legii, portivit OUG 50/2010, perceperea lui fiind un abuz din parte bancii. O asemenea dispozitie este ilegala, nulitatea fiind absoluta, potrivit jurisprudentei CJUE.
A mai aratat ca, un contract ramane legea partilor numai in masura in care niciuna dintre acestea nu ignora sau incalca cu buna stiinta indatoririle care ii revin potrvit asumarii si executarii cu buna credinta a prestatiilor, instanta de judecata fiind competenta sa constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale conf. Legii nr. 193/2000.
In privinta denominarii a aratat ca la data incheierii contractului valoarea francului elvetian era de 2.3659 conform cursului BNR, iar la data de 20.06.2014 valoarea sa este de 3,6124 lei. Fluctuatiile enorme ale acestei valute pe piata financiara sunt suportate de reclamant, banca fiind pusa la adapost de o eventuala scadere a valorii franctului, prin clauza contractuala care ii permite modificarea unilaterala a dobanzii, in conditiile in care francul a fost prezentat de angajatii bancii ca o moneda sigura.
A sustinut ca una din obligatiile esentiale ale profesionistului care impune co-contractantilor contracte pre-formulate este aceea de informare, care nu este indeplinita prin prezentarea spre semnare a unui contract redactat de Banca. A invocat jurisprudenta CJUE in Cauza Cofidis SA vs. Jean-Louis Fredout, in cauzelel reunite C 240/98 pana la C-244/98, Cauza Kasler, decizia ICCJ nr. 950/2013 Sectia a II a Civila si Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European si a Consiliului.
In probatiune a depus inscrisuri.
La data de 25.11.2015, prin serviciul registratura al instantei, parata O. B. ROMANIA SA a depus intampinare la dosarul cauzei.
Pe cale de exceptie, s-a invocat necompetenta teritoriala a Judecatoriei Cluj-N., in temeiul art. 107 NCPC, intrucat partile nu au stabilit o competenta alternativa in favoarea unei alte instante si s-a solicitat declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, precum si exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata cu privire la capatul de cerere privind restituirea sumelor de bani achitate in plus.
S-a invocat exceptia prescriptiei extinctive pentru perioada 2008-2011, avand in vedere ca plata s-a efectuat lunar incepand cu anul 2008, astfel ca dreptul la actiune s-a nascut la data platii, caci acela este momentul considerat de reclamant ca vatamator.
De asemenea, pe cale de exceptie, parata a invocat inadmisibilitatea actiunii, atat timp cat legiuitorul a exceptat de la controlul judiciar clauzele contractuale referitoare la pret, iar dobanda si comisioanele unui contract de credit formeaza pretul acestuia, astfel ca instantei nu ii este permis de lege sa-l analizeze sub aspectul clauzelor abuzive. Mai mult, a apreciat parata ca este inadmisibila actiunea, deoarece actul juridic nu poate fi modificat decat prin consimatamtul partilor contractante.
Pe fondul cauzei, s-a sustinut ca nu este intemeiata cererea de chemare in judecata.
In privinta comisionului de administrare a aratat ca aceasta clauza este redactata in termeni clari, si nu necesita cunostinte de specialitate, iar reclamantul a avut la dispozitie aproximativ o luna pentru analiza clauzelor contractuale, insa nu a inteles sa faca nicio propunere de modificare a acestor clauze. Comisionul de administare este expers permis de lege potivit art. 36 din OUG 50/2010.
A sustinut ca, comisionul lunar de administrare reprezinta contravaloarea serviciilor si operatiunilor pe care banca le realizeaza pe durata creditului. In speta niciuna din conditiile prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a se retine ca, clauza referitoare la comisionul de administrare este abuziva.
Referitor la stabilirea cursului de schimb CHF – leu la momentul semnarii contractului de credit a aratat ca creditul din speta a fost acordat efectiv in CHF, astfel ca situatia este diferita de cea din cauza Kasler. In virtutea principiului nominalismului monetar sunt intrutot valabile caluzele contractuale incriminate care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce si cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat. In speta nu sunt intrunite conditiile prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru calificarea drept abuzive a clauzelor incriminate, avand in vedere ca s-a negociat cluza, banca a fost de buna credinta si clauza privind moneda creditului nu creaza in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
A solicitat respingerea cererii de obligare la modificarea contractului de credit conform propunerilor unilaterale ale reclamantului deoarece s-ar infrange forta obligatorie a contractului, ca aceasta cerere este lipsita de temei juridic si ca modificarea contractului ar lipsi de cauza contractul si ar conduce la ruperea echilibrului contractual.
In sfarsit, parata a sustinut ca platile efectuate de catre reclamant in contul creditului au fost plati datorate, in temeiul unui contract valabil incheiat si nu pot fi restituite, deoarece anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva nu produce efecte retroactive.
In drept, au fost invocate prev. art. 205-208 NCPC, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, OUG nr. 174/2008, art. 969 din Codul Civil, art. 3 alin. 1 lit. k din Legea nr. 289/2004, art. 9 ind. 3 lit. e, g. H din OUG 174/2008 si OUG 50/2010.
La data de 12.12.2014 reclamantul a depus note prin care a solicitat respingerea exceptiilor invocate, iar in privinta exceptiei inadmisibilitatii a aratat ca vizeza chestiuni pe fondul cauzei.
La data de 19.01.2015 reclamantul a depus modificarea cererii de chemare in judecata prin care si-a extins actiunea fata de O. B. ROMANIA SA.
La data de 20.01.2015 s-a depus cerere de interventie in interes propriu de catre G. D. (f.93-103), care a fost respinsa ca inadmisibila in sedinta din data de 02.06.2015.
Prin Incheierea de sedinta din data de 02.06.2015 instanta a exceptiile necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cluj-N., exceptia nelegalei timbrari a cererii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocate de parata prin intampinare si a calificat exceptia inadmisibilitatii ca fiind aparare de fond. De asemenea a respins exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Cluj-N. invocata de instanta din oficiu la termenul din data de 07.04.2015.
Pentru solutionarea cererii, instanta a incuviintat si administrat probatoriul cu inscrisurile depuse la dosar si interogatoriul paratei O. B. ROMANIA SA.
Analizând actele si lucrarile dosarului, retine următoarele:
In fapt, din coroborarea inscrisurilor existente la dosar, rezulta ca, intre O. B. ROMANIA SA, prin Agentia C., in calitate de imprumutator, denumita in contract „Banca” si reclamantul M. H. V. in calitate de imprumutat, denumita in contract „Clientul” a intervenit Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008 (filele 13-25).
In conformitate cu prev. art. 1 - art. 3 din contract, Banca a acordat clientilor un credit pentru achizitie imobil in valoare de 64.500 CHF, pe o durata de 360 luni.
Imprumutul ce face obiectul contractului de credit este unul cu dobanda, plata dobanzii asupra soldului creditului incumband imprumutatului si reprezinta o componenta esentiala a contraprestatiei asumata de acesta, pe langa obligatia de restituire a sumei imprumutate.
In acest contract la art. 6.1 lit. c este mentionat ca pentru creditul acordat banca percepe comision de administrare de 0,29 % perceput ca procent lunar aplicabil la soldul creditului. Comisionul de administrare se aplica lunar impreuna cu rata de principal si dobanda.
În drept, raportandu-se la imprejurarea ca, intre parti, a intervenit o conventie de imprumut, instanta va decide cu privire la temeinicia pretentiilor deduse judecatii pe baza disp. art. 969 din Codul Civil de la 1864, conform carora: „Conventiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante. Ele se pot revoca prin consimtământul mutual sau din cauze autorizate de lege”. Este, astfel, consacrat principiul fortei obligatorii a actului juridic, ce se impune ca atare, atat partilor contractante, cat si instantei de judecata.
Insa, pentru a putea da eficienta principiul fortei obligatorii a contractului, instanta trebuie sa constate existenta unui act juridic valabil incheiat intre partile litigante, disp. art. 969 din Codul Civil fiind neechivoce in acest sens.
F. de disp. art. 953 din Codul Civil, consimtământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol, dupa cum obligatia fără cauza sau fondată pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect, fata de disp. art. 966 din Codul Civil.
Potrivit art.78 din Legea nr.296/2004 „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”.
Potrivit art.79 din aceeași lege „ O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
Potrivit art.80 din același act normativ „ O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Avand in vedere calitatea de profesionist a institutiei bancare parate, instanta trebuie sa remarce incidenta, in cauza, si a disp. Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionisti si consumatori, ce au fost invocate de catre reclamant in sustinerea cererii.
Posibilitatea instantei de judecata de a analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale deriva din intepretarea disp. art. 7 din Legea nr. 193/2000 si a fost stabilita, fara urma de echivoc, in jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, jurisprudenta care instituie obligatia judecatorului national de a invoca, din oficiu, caracterul abuziv al clauzei. Este de mentionat punctul 38 din Hotărârea pronuntata in Cauza C-168/05- E. María Mostaza Claro împotriva Centro Móvil Milenium SL, in cuprinsul careia Curtea a stabilit că natura si importanta interesului public pe care se întemeiază protectia garantată de Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 consumatorilor justifică obligatia instantei nationale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale si, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent între consumator si vânzător sau furnizor. Aceeasi jurisprudenta a fost reiterata si in cuprinsul pct. 35 din Hotararea pronuntata in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.”, aratandu-se ca instanta natională are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare în acest sens.
F. de prev. art. 4 din Legea nr. 193/2000: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidentiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj usor inteligibil.”
In conformitate cu disp. art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îsi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivatie întemeiată, în conditiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părti contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Aceste dispozitii legale sunt in deplina concordanta cu cele ale art. 3 alin. 1 si 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, ce arata ca: „(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradictie cu cerinta de bună credintă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. ... În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.” F. de prev. pct. 1 lit. j din Anexa Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, este abuziva o clauza care autorizeaza vânzătorul sau furnizorul să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Pe de altă parte, înlăturarea prezumției de clauze abuzive trebuia făcută de banca pârâtă prin dovada scrisă a caracterului lor negociat, sau prin recunoașterea facută de reclamant la interogatoriu. Or, conform actelor depuse la dosar se constată că reclamantul a încheiat o convenție de credit standard, preformulată, plecând de la anumite condiții generale integrate contractului individual, condiții ce reprezintă indubitabil o formă de adeziune, întrucât ele nu au fost negociate, ci în mod necesar acceptate, ca o cerință pentru a încheia efectiv contractul de împrumut cu banca, chiar și suma împrumutată fiind plafonată de condiția unui venit minim lunar și a unor garanții impuse tot de către bancă.
In conformitate cu prev. art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil. per a contrario, in masura in care nu este exprimata in mod clar si inteligibil, chiar si o clauza contractuala care priveste obiectul contractului poate fi considerata abuziva, dupa cum a aratat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cuprinsul Hotararii pronuntate in cauza C‑26/13, în procedura „Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva O. Jelzálogbank Zrt”, reiterandu-si jurisprudenta in cauza C‑143/13, „B. M. si I. O. M. împotriva .”, astfel ca apararile paratei din aceasta perspectiva se impun a fi inlaturate.
Totodata, instanta mai arata ca, in conformitate cu prev. art. 6 din Legea nr. 193/2000: „Clauzele abuzive cuprinse în contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă, după eliminarea acestora, mai poate continua.”
Rezulta, astfel, ca Legea nr. 193/2000 abilitează instantele de judecată să cenzureze contractul, din moment ce o clauza contractuala abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator, dupa cum s-a retinut de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cuprinsul Hotararii pronuntate in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.” (par. 28). De altfel, aceleasi considerente au fost expuse de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene si in motivarea Hotararii „Oceano Grupo Editorial si Salvat Editores”.
Potrivit considerentelor de la pct. 44 din cuprinsul hotărârii Curtii de Justitie a Uniunii Europene, pronuntata in cauza C- 484/08 – „Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad”: „dispozitiile art. 4 alin. 2 si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de o parte, fată de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar si inteligibil”.
Asadar, contrar sustinerilor paratei, instanta considera ca, în materia protectiei consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislatia natională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european si cel national au urmărit atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instantei de judecată posibilitatea de a analiza acele clauze, în măsura în care se apreciază că sunt abuzive. O asemenea interventie nu încalcă principiul fortei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discretionară de a contracta.
Raportandu-se la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului redata in cele ce preced, jurisprudenta ce este obligatorie pentru instantele nationale si la prev. art. 4 alin. 2 teza finala din Directiva 93/13/CEE a Consiliului (dreptul Uniunii Europene impunandu-se a fi aplicat cu prioritate fata de prev. art. 20 alin. 2 din Constitutie), instanta va considera ca are posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al clauzelor contractuale convenite de parti si va inlatura, ca fiind nefondate, alegatiile paratei cu privire la inadmisibilitatea actiunii sau imposibilitatea modificarii contractului de credit.
a) Analizand clauza contractuala privind comisionul de administrare, astfel cum a fost stabilita la momentul incheierii conventiei de credit si inserata in cuprinsul art. 6 subpct. 6.1 lit. c din Contractul de Credit pentru nevoi personale garantat cu ioteca Nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008 incheiat intre reclamant si parata instanta constata ca institutia de credit, in calitatea sa de profesionist, a inserat in contractul standard, modelul pretipizat, ce a fost remis imprumutatilor strict pentru a fi semnat, fara a fi negociat, o clauza contractuala în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, clauza de natura a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor.
. nu a facut dovada negocierii vreunei clauze contractuale cu imprumutatul, dupa cum impune art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului si art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, fiind evident ca este vorba despre un contract de adeziune, un model standard, cuprinzand clauze ce au fost impuse consumatorului. Data fiind reglementarea europeana aplicabila spetei, dupa cum s-a aratat in cele ce preced, necesitatea dovedirii negocierii clauzelor contractuale sau a neexercitarii de catre consumator a dreptului de negociere- care trebuia sa-i fie adus la cunostinta, ca urmare a indeplinirii corespunzatoare a obligatiei de informare ce incumba profesionistului-, era in sarcina paratei.
Cu atat mai putin plauzibila este posibilitatea de negociere a contractului prin exprimarea dreptului de optiune cu privire la tipul produsului de credit solicitat, pe baza portofoliului ce le-a fost prezentat reclamantului, din moment ce posibilitatea consumatorului de a negocia clauza pretins abuziva trebuie sa fie una reala si sa priveasca, in mod efectiv, clauza contractuala. Ori, variantele de creditare existente in portofoliul bancii aveau clauze prestabilite, parata nefiind in masura sa dovedeasca dreptul oferit clientului pentru a modifica, ca urmare a negocierii contractului, comisionul de administrare cu privire la produsul de creditare oferit.
Este de observat că acest comision de administrare reprezintă o dobândă ascunsă, semnificația fiind aceea de dublă plată, de două costuri în condițiile inexistenței unei veritabile contraprestații, fapt de natură să cauzeze un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților.
Clauzele sunt abuzive deoarece nu au fost negociate, înțelesul comisionului de administrare nu a fost definit prin convenție în ce constă în mod concret și nici măcar lămurit obiectiv în cursul procesului. Astfel s-a ajuns ca pârâta să perceapă lunar sume importante de bani, la nivelul ratei dobanzii, dupa cum rezulta din scadentarul depus de reclamant.
Instanta nu poate retine sustinerile bancii in justificarea acestui comision de administrare deoarece din moment ce monitorizarea creditului, mentinerea bazei de date, raportarile si arhivarile necesare etc. fac parte din activitatea profesionala a institutiei bancare si este rasplatita prin produsul ce a fost vandut reclamantului consumator. Costul creditului, anume: dobanda perceputa pentru rambursarea sumei de bani imprumutate in rate lunare este de natura a asigura plata prestatiilor paratei, acest tip de servicii fiind prestate de catre institutia bancara in desfasurarea curenta a activitatii sale si nu pot fi imputate consumatorului de doua ori, atat prin suportarea costurilor imprumutului, a dobanzii pe care acesta o datoreaza pentru suma imprumutata, cat si prin plata comisionului de administrare. Este evident faptul că o atare clauză este de natură să servească exclusiv intereselor băncii, lipsind consumatorul și instanța de posibilitatea de a verifica obiectiv dacă pârâta bancă este îndrituită la perceperea unui astfel de comision, necesar și proporțional în vederea realizării unui scop legitim și moral.
Banca a privit inclusiv acest comision drept o sursă de profit, un câștig de realizat pe seama reclamantului, obligat să achite acest comision pe lângă dobânda curentă, deci să suporte un cost dublu pentru punerea creditului la dispoziție, comision care nu este supus restituirii și în schimbul plății căruia nu se oferă nimic, fiind perceput fără prestarea unui serviciu concret.
Evident, dezechilibrul produs în aceste condiții este unul semnificativ, deoarece împrumutatul a fost și este ținut fără voia sa să plătească în continuare o astfel de sumă în contul unui comision neacceptat, în zilele de scadență, calculat procentual din soldul creditului, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, în detrimentului lui și în favoarea pârâtei, care i-a impus clauzele comisionului de administrare, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului și profitând de constrângerea economică a consumatorului, care avea nevoie de acordarea creditului, ceea ce contravine cerințelor bunei-credințe.
Este evident ca a fost incheiat actul juridic in conditiile existentei unei cauze false, care a determinat si inexistenta consimtamantului, astfel ca este lovita de nulitate absoluta clauza referitoare la comisionul de administrare stabilita, in mod unilateral, de catre Banca si impusa imprumutatilor. Falsitatea cauzei a fost determinata de catre profesionistul care si-a incalcat obligatia de informare corespunzatoare a consumatorului, cerinta privind transparenta clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 neputand fi redusă, asadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical, dupa cum a statuat Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cuprinsul Hotararii pronuntate in cauza C‑26/13, în procedura „Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva O. -Jelzálogbank Zrt” (par. 70-71).
In consecinta, prin raportare la disp. art. 966 din Codul Civil si art. 4, art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta va constata nulitatea absoluta a clauzei cuprinsa in art. 6.1 lit. c din Contractul de Credit pentru nevoi personale nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008.
In privinta solicitarii de denominare a creditului si stabilire a valorii creditului la cursul de acordare a acestuia, instanta retine urmatoarele:
Moneda creditului, convenita de catre parti a fi in CHF, este un element esential al contractului, constituind insusi obiectul actului juridic, conditie in lipsa careia nu poate exista contractul de imprumut.
Obiectul actului juridic civil a fost definit, in doctrina, ca fiind conduita partilor stabilita prin acel act juridic, actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite ori de care sunt tinute partile. In ceea ce priveste contractul de imprumut, aceste actiuni la care sunt obligate si, in acelasi timp, indreptatite partile, sunt reglementate in cuprinsul art. 1576 din Codul Civil, dispozitii legale in baza carora: „Împrumutul este un contract prin care una din părți da celeilalte oarecare catime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”.
Dupa cum, a ilustrat parata prin raspunsul la interogatoriu depus la dosar, la momentul contractarii imprumutului, reclamantul a putut opta intre un imprumut acordat in alta moneda cu o dobanda mai mare sau un imprumut in CHF cu o dobanda mai mica. Din moment ce a ales sa solicite acordarea unui imprumut in CHF, avand avantaje in ceea ce priveste obligatiile financiare ale creditului, respectiv dobanda imputata de catre Banca, imprumutatul este tinut sa suporte si riscul valutar, ce a fost asumat in mod expres, avand in vedere ca au primit de la banca suma de bani in valuta CHF . Conform normelor legale ce reglementeaza contractul de imprumut, imprumutatul trebuie, deci, sa restituie aceeasi suma de bani, precum cea care le-a fost acordata, aceeasi specie de bunuri, anume suma de bani acordata in CHF.
Creditul acordat de catre banca, imprumutul in moneda Franci Elvetieni este un produs ale carui beneficii au fost acordate de catre imprumutator in considerarea monedei convenite, deoarece, dupa cum rezulta din cuprinsul intampinarii formulate in cauza de catre banca imprumutatoare, conditiile acordarii imprumutului in moneda nationala- Lei, erau cu mult diferite, la momentul incheierii conventiei de credit, iar conditiile economice din acea perioada au determinat reclamantul sa opteze pentru un credit in valuta forte, franci elvetieni.
Prin chiar conventia de credit, reclamantul si-au asumat riscul valutar si, fata de maniera imperativa de exprimare a disp. art. 969 din Codul Civil, ce reglementeaza principiul fortei obligatorii a contractului, care se impune atat partilor contractante, cat si organului judiciar chemat sa aplice legea, imprumutatul este tinut sa-si respecte obligatia asumata, de rambursare a creditului in valuta ce le-a fost imprumutata, atat timp cat nu poate fi identificata in cauza niciuna dintre cauzele de nulitate prevazute de lege. Nu se justifica aplicarea sanctiunii de drept civil a nulitatii absolute, din moment ce au fost respectate dispozitiile legale referitoare la conditiile de validitate ale actului juridic.
Referitor la inexistenta vreunei cauze de nulitate, care sa lipseasca de efecte juridice clauzele contractuale contestate in speta, instanta mai arata si imprejurarea ca nu a existat un dezechilibru contractual inca din momentul incheierii contractului, dezechilibru de natura a justifica lipsa cauzei, in sensul disp. art. 966 din Codul Civil. La momentul incheierii conventiei, prestatiile partilor au fost convenite de catre parti, ca fiind specifice unui contract de imprumut, echilibrate si expres asumate de catre reclamantul imprumutat, care a acceptat sa ramburseze imprumutul primit in moneda creditului, adica CHF.
Dezechilibrul contractual a survenit pe parcursul derularii contractului, fiind rezultatul unui element imprevizibil si strain de vointa partilor: paritatea valutara. In acest sens, instanta constata ca, imprejurarea ca diferenta de curs valutar dintre F. si L. in ultimii 6-7 ani se datoreaza colapsului monedei nationale, datorata instabilitatii mediului social-politic din Romania, politicilor economice incoerente si nu in ultimul rand crizei financiare din perioada 2009-2011, insa, in perioada 2007-2008, cand criza financiara ce avea sa afecteze intreaga lume nu putea fi anticipata, majoritatea bancilor din spatiul UE unde nu era implementata moneda EURO acordau dobanzi avantajoase pentru imprumuturi in Franci Elvetieni sau EURO, in raport cu diversele monede nationale.
Dezechilibrul prestatiilor partilor ar fi specific „teoriei impreviziunii”, insa atat timp cat partile nu au convenit o clauza de impreviziune de care sa se poata prevala reclamantul, in exercitarea unui drept de modificare a contractului, data fiind data incheierii contractului, ce situeaza actul juridic sub imperiul Codului civil de la 1864, instanta nu poate interveni in conventia partilor si nu poate modifica clauzele contractuale, in maniera invederata prin actiunea introductiva.
Mai mult, instanta considera ca exista o cauza licita si morala a clauzei privind suportarea riscului valutar, ce se considera de catre reclamant a fi lovita de nulitate absoluta, din moment ce buna-credinta a bancii se prezuma si nu a fost facuta dovada contrara, reclamantul neproband sustinerea ca angajatii paratei au actionat in mod dolosiv cand i-au prezentat moneda CHF ca fiind sigura.
Asadar, instanta considera ca efectuarea platilor in moneda creditului nu are caracter abuziv si reprezinta doar transpunerea in plan contractual a principiului nominalismului monetar, impus in cuprinsul art. 1578 din Codul Civil. Aceste prevederi legale stipuleaza, fara urma de echivoc, imprejurarea ca obligația ce rezulta dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași suma numerică arătată în contract. Arata legiuitorul ca: “Intamplandu-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie sa restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui aceasta suma decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.”
F. de cuprinsul Contractului de Credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca Nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008, instanta considera ca, la data contractarii imprumutului, reclamantul a fost informat, in mod clar si inteligibil, cu privire la acordarea imprumutului in moneda straina si obligatia de rambursare in aceeasi moneda, moneda creditului definind insusi obiectul principal al creditului, astfel ca a fost stabilit, in mod neechivoc si cu caracter esential, obligatoriu, genul bunurilor imprumutate si care vor trebui restituite.
In consecinta, instanta considera ca nu sunt intemeiate sustinerile reclamantului cu privire la nulitatea absoluta a clauzelor referitoare la riscul valutar, cat timp conventia partilor este valabila, fata de principiul fortei obligatorii a actului juridic civil, reclamantul este tinut sa-si indeplineasca intocmai obligatia de restituire a imprumutului in moneda creditului, adica in CHF.
Raportandu-se la considerentele exprimate de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cuprinsul Hotararii pronuntate in Cauza C-243/08- „Pannon GSM ZRT impotriva Ersebet Sustikne G.” (par. 35), instanta arata ca, in ipoteza in care constata ca o clauză este abuzivă, este obligata sa nu o aplice.
Asadar, dand eficienta jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene stabilita in materia protectiei consumatorului, in conformitate cu prev. art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta va constata nulitatea absoluta a clauzei abusive cuprinsa in art. 6.1 lit. c din Contractul de Credit pentru nevoi personale nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008.
Exista, totusi, posibilitatea ca, la solicitarea consumatorului, contractul sa se deruleze în continuare, după eliminarea clauzelor abuzive. In speta, reclamantul consumator si-au exprimat acest acord in cuprinsul actiunii introductive si a solicitat derularea in continuare a contractului de credit, prin modificarea corespunzatoare a clauzelor contractuale, ce au fost stipulate in mod abuziv, in vederea restabilirii echilibrului contractual.
F. de solutia de constatare a nulitatii absolute a clauzei abuzive referitoare la comisionul de administrare, in mod unilateral, de catre Banca imprumutatoare sanctiunea nulitatii absolute producand efecte retroactive, inca de la data la care clauzele contractuale au fost convenite, instanta va da eficienta principiului restituirii prestatiilor executate in temeiul clauzelor nule si va obliga parata sa recalculeze ratele restante prin scaderea sumelor achitate in plus, in temeiul clauzei constatate nule.
Instanta arata ca sanctiunea nulitatii produce efecte retroactive, incepand cu data incheierii actului juridic, in speta- a stabilirii clauzei contractuale lovita de nulitate absoluta, independent de imprejurarea ca este vorba despre un contract cu executare dintr-o data sau un contract cu executare succesiva si nu trebuie facuta confuzie intre sanctiunea nulitatii si cea a rezilierii contractului, dupa cum reiese din cuprinsul intampinarii formulata de catre parata, cu privire la imposibilitatea restituirii sumelor de bani achitate in plus.
În ceea ce priveste capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, instanta are in vedere prev. art. 453 alin. 2 NCPC avand in vedere ca actiunea reclamantului urmeaza a fi admisa numai in parte. Avand in vedere cuantumul cheltuielilor de judecata achitate de reclamantul cu titlu de onorariu avocat, respectiv 500 lei (f.159) raportat la capetele de cerere care urmeaza sa fie admise instanta considera ca se justifica acordarea cheltuielilor de judecata solicitate de reclamant. In consecinta instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite in parte acțiunea formulata de reclamantul M. H. V., avand CNP_, cu domiciliul in Cluj-N., ., . in contradictoriu cu paratele O. B. ROMANIA SA, avand J40/_/1995 si CUI_, cu sediul in Bucuresti, Calea Buzesti, nr. 66-68, sector 1, si O. B. ROMANIA SA, Agentia C., cu sediul in Cluj-N., P-ta C., nr. 9, jud Cluj și în consecință:
Constata nulitatea absoluta a clauzei abuzive cuprinsa in art. 6.1 lit. c din Contractul de Credit pentru nevoi personale nr. C2204/1000/_ din data de 02.10.2008.
Obliga parata sa recalculeze ratele restante prin scaderea sumelor achitate in plus, in temeiul clauzei constatate nule.
Respinge in rest actiunea ca neintemeiata.
Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.
P., Grefier,
T. R.-V. S. E.
Red. /Dact. TRV/SE
5 ex./16.11.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8251/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8274/2015.... → |
|---|
