Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 2640/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 2640/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 2640/2015

Operator de date cu caracter personal - 3185

ROMÂNIA

JUDECǍTORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

Încheierea civilă nr.2640

Ședința camerei de consiliu din 11.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. G. R.

GREFIER: F. C.

Pe rol se află soluționarea cererii de reexaminare formulată de către petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ, împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._ 14 al Judecătoriei Cluj-N..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa petentului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța reține cauza spre soluționare pe baza înscrisurilor existente la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 13.02.2015 petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ a solicitat reexaminarea încheierii civile nr._/CC/02.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ 14 al Judecătoriei Cluj-N..

În motivare, petentul a arătat, în esență, că în urma verificărilor efectuate în D.E.P.A.B.D. s-a constatat că intimatul este domiciliat la același domiciliu indicat în cererea de chemare în judecată. Având în vedere că acesta figurează ca fiind persoană adăpost, a fost în imposibilitate efectivă de a indica un alt domiciliu unde acesta să poată fi citat. Obligația pusă în sarcina sa este una de mijloace, altfel nu și-ar mai avea rostul reglementarea prevăzută de art.167 alin.2 N.C.P.C. privind citarea prin publicitate.

În drept, au fost invocate disp. art.200 alin.4 N.C.P.C.

Analizând cererea de reexaminare dedusă judecății prin prisma înscrisurilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin încheierea civilă nr._/CC/02.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ 14 al Judecătoriei Cluj-N. s-a dispus, în temeiul art.200 alin.3 N.C.P.C., anularea cererii de chemare în judecată formulată de către petent în contradictoriu cu intimatul L. G., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că deși petentului i s-a solicitat în scris ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării să facă demersuri pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea, având în vedere că la adresa indicată prin cererea de chemare în judecată imobilul este nelocuibil, petentul nu s-a conformat.

Potrivit art.200 alin.1-3 C.pr.civ completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art.194-197. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art.202 alin.3.

În speță, din examinarea înscrisurilor existente în dosarul nr._ 14 rezultă că au fost respectate întrutotul dispozițiile legale mai sus menționate, în condițiile în care petentului i s-a comunicat la data de 05.11.2014 (conform dovezii de înmânare existentă la fila 18 din dosarul în discuție) obligația privind complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată stabilită prin rezoluția de regularizare a cererii introductive întocmită de către instanță (fila 16), iar petentul nu a dat curs acestei solicitări în termenul de 10 zile de la primirea comunicării, instituit de disp. art.200 alin.2 N.C.P.C.

Împrejurarea că petentul a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul mai sus menționat citarea intimatului și prin publicitate conform art.167 alin.2 N.C.P.C. nu prezintă relevanță în analizarea temeiniciei prezentei cereri de reexaminare, câtă vreme procedura citării prin publicitate a pârâtului este una cu caracter subsidiar, fiind condiționată de dovedirea de către reclamant a demersurilor efectuate în vederea aflării domiciliului pârâtului, potrivit disp. art.167 alin.1 N.C.P.C. Or, în speță, petentul nu a depus nicio dovadă în acest sens după data comunicării rezoluției de regularizare a cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca fiind neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de către petent, urmând să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de reexaminare formulată de către petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. R. F. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 2640/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA