Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8250/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 8250/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 8250/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8250/2015

Ședința publică din data de 15 septembrie 2015

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

Ministerul Public reprezentat de procuror L. M.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.-N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. C.-N. - DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE în contradictoriu cu intimatul C. E., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 94 C.pr.civ. și art. 9 alin. 3, art. 39^1 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, constată competența generală, materială și teritorială a prezentei instanțe să soluționeze cererea obiect al dosarului cu nr. de mai sus.

În baza art. 238 C.pr.civ. instanța apreciază că prezentul dosar, în situația părțile nu mai au alte cereri în probațiune se poate soluționa la termenul de azi.

La interpelarea instanței, reprezentanta Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, solicitând instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în probațiune la dosar și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Instanța în temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și, în lipsa altor cereri, considerându-se lămurită, în temeiul art. 394 și art. 395 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.02.2015 sub nr. de mai sus, M. C.-N. - DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE în contradictoriu cu intimatul C. E., a solicitat instanței sa dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1290 lei, aplicată prin procesele verbale de contravenție depuse la dosar, întocmit de petent, cu sancțiunea muncii în folosul comunității.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3, art. 39^1 alin. 1 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În probațiune s-au depus copie a proceselor verbale de contravenție și dovada insolvabilității intimatului.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesele verbale de contravenție nr._/06.09.2012,_/24.08.2012,_/01.08.2012,_/01.08.2012,_/18.07.2012,_/18.07.2012,_/16.07.2012,_/18.06.2014,_/24.04.2012,_/24.04.2012 i s-a aplicat intimatului o sancțiune cu amenda contravențională în cuantum total de 1.290 lei.

Procesele-verbale au devenit titlu executoriu prin neexercitarea căilor legale de atac, iar intimatul nu a achitat amenda contravențională în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 2/2001.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în susținerea cererii rezultă că intimatul nu realizează venituri și nu are bunuri urmăribile (f. 5, 8-33).

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea, art. 9 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001 arată că prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, iar sancțiunea prevăzută la alin. 1 se stabilește alternativ cu amenda.

Totodată, potrivit art. 39^1 alin. 2 din același act normativ în cazul În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Din aceste dispoziții rezultă că pentru a fi admisibilă cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- sancțiunea amenzii să fie prevăzută alternativ cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității;

- sancțiunea amenzii aplicate să fi rămas definitivă;

- sancțiunea să nu fi fost achitată în termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive;

- să nu existe posibilitatea executării silite.

Totodată, din coroborarea acestor dispoziții, cuantumul orelor de muncă dispuse a fi prestate nu va depăși limita specială de 50 de ore în cazul unei sancțiuni cu amendă și nici limita generală de 300 de ore în cazul cumulului de sancțiuni cu amendă.

Condiția prevăzută de art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la existența acordului expres al contravenientului pentru prestarea activității în folosul comunității, a fost eliminată prin decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008 a Curții Constituționale a României, prin care s-au declarat neconstituționale sintagmele „numai dacă există consimțământul contravenientului”, „cu consimțământul contravenientului” și „după luarea consimțământului contravenientului” din dispozițiile art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și art. 13 din O.G. nr. 55/2002.

Instanța apreciază că este respectat principiul previzibilității normelor sancționatoare, întrucât conform art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Instanța constată că dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale și-au încetat efectele juridice, fiind depășit termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României nr. 887 din 29.12.2008.

Sancțiunea respectă dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind prevăzută expres de lege (cerința accesibilității și previzibilității) și fiind necesară într-o societate democratică, ca situație de excepție, în cazul în care nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii pecuniare. Aflându-ne în prezența unei sancțiuni legale, instanța reține că nu sunt nesocotite dispozițiile Convenției nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie, ratificată de către Membrii Organizației Internaționale a Muncii, și nici ale art. 4 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

În cazul de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile cumulative enumerate anterior pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, și ținând seama de Decizia R.I.L. nr. 7/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (potrivit deciziei amintite, nu este necesar ca sancțiunea în discuție sa fie prevăzută de lege alternativ cu cea a amenzii) și prin raportare la cuantumul amenzii și la valoarea salariului minim pe economie în anul 2015, va admite cererea și va transforma amenda de 1.290 lei în 120 ore de muncă în folosul comunității, având în vedere că intimatul nu a depus la dosar dovada achitării amenzii.

Conform art. 17 alin. 2 din O.G. nr. 55/2002, în executarea mandatului, primarului localității de domiciliu a intimatului îi va reveni răspunderea stabilirii conținutului activității ce urmează să fie prestată de contravenient, condițiile în care acesta executa sancțiunea, precum și programul de lucru, încunoștințând despre măsurile luate unitatea la care se va presta activitatea.

În temeiul art. 48 alin. 2 O.U.G. nr. 80/2013 instanța va stabili onorariul definitiv al curatorului – d-nul avocat Hutanu B. în cuantum de 50 lei, achitat de petent conform dovezii de la fila 88 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul M. C.-N. - DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE prin primar cu sediul în C.-N., Piața Unirii, nr. 1 jud. C. în contradictoriu cu intimatul C. E. CNP_ cu domiciliul în C.-N., ., ., citat prin publicitate prin curator d-nul avocat Hutanu B. în C.-N., ., jud. C., și în consecință:

Înlocuiește amenda totală de 1.290 lei aplicată prin procesele verbale de contravenție nr._/06.09.2012,_/24.08.2012,_/01.08.2012,_/01.08.2012,_/18.07.2012,_/18.07.2012,_/16.07.2012,_/18.06.2014,_/24.04.2012,_/24.04.2012 în 120 ore de muncă în folosul comunității, în domeniile și condițiile stabilite de primăria de la locul de domiciliu.

Stabilește onorariul definitiv al curatorului – d-nul avocat Hutanu B. în cuantum de 50 lei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria C.-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 septembrie 2015.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. TRIFANCARMEN O.

Red.Dact/S.B.T./C.O./5 ex./14.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8250/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA