Somaţie de plată. Hotărâre din 10-04-2015, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 2018/211/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
ORDONANTA CIVILĂ NR. 3610/2015
Ședința publica din data de 10.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea . SRL, prin Administrator Special- . SRL în contradictoriu cu debitoarea . SRL, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care:
Instanta arata ca s-a depus la dosarul cauzei o precizare de actiune, formulata de catre creditoare in cuprinsul notelor scrise inregistrate in data de 09.04.2015, insa, atat timp cat nu s-a modificat cererea de emitere a ordonantei de plata, ci doar catimea obiectului actiunii, instanta nu considera necesara aplicarea prev. art. 204 alin. 1 NCPC, in sensul comunicarii acestei precizari de actiune catre debitoare, cu atat mai mult cu cat este vorba despre o judecata in procedura simplificata a ordonantei de plata.
In continuare, fata de prev. art. 237 alin. 2 pct. 1 NCPC, instanta pune in discutie exceptia inadmisibilitatii actiunii cu privire la debitul acumulat ulterior comunicarii somatiei de plata, ce a fost invocata prin intampinarea formulata de catre debitoare si, intrucat partile nu sunt prezente pentru a pune concluzii cu privire la aceasta exceptie, in conformitate cu disp. art. 248 alin. 4 NCPC, dispune unirea exceptiei inadmisibilitatii cu fondul cauzei, deoarece mijloacele de proba necesare solutionarii exceptiei sunt comune cu cele necesare solutionarii fondului litigiului.
În probațiune, conform prevederilor art. 1021 raportat la art. 250, 255 și art. 265 din Codul de procedură civilă, instanta încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acest mijloc de probă este admisibil potrivit legii și de natură a conduce la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, intrucat partile nu sunt prezente pentru a le fi acordat cuvantul in dezbateri, retine cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, constată:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 06.02.2015, sub nr._, reclamanta creditoare . SRL, prin Administrator Special- . SRL, avand mandatar avocat, cu imputernicire la fila 2 din dosar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta debitoare . SRL, emiterea unei ordonanțe care să conțină obligarea debitoarei:
- la plata debitului restant in cuantum de 67.407,81 lei, reprezentand contravaloarea facturilor scadente si neachitate, aferente chiriilor din perioada aprilie-decembrie 2014, taxelor pentru servicii si utilitati din perioada martie-decembrie 2014, utilitatilor din perioada februarie-noiembrie 2014 si contributiilor pentru marketing din perioada martie-decembrie 2014;
- la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere aferente chiriilor din perioada aprilie-decembrie 2014, taxelor pentru servicii si utilitati din perioada martie-decembrie 2014, utilitatilor din perioada februarie-noiembrie 2014 si contributiilor pentru marketing din perioada martie-decembrie 2014, calculate pana la data platii efectiva a debitelor restante;
- la plata cheltuielilor de judecata.
În esenta, in motivarea cererii, creditoarea a arătat că, intre . SRL si . SRL, au fost derulate relatii contractuale, constand in inchirierea spatiului comercial identificat cu denumirea „Unitatea S41”, avand o suprafata de 71 m2, amplasat in cadrul parcului comercial „European Retail Park Focsani”, situat in Focsani, ., in baza contractului de inchiriere nr. 001/10.06.2008, modificat prin acte aditionale subsecvente.
A precizat creditoarea ca, in baza prevederilor contractuale, debitoarea si-a asumat obligatia de plata a pretului inchirierii in forma unor obligatii financiare, a caror contravaloare si termen de plata a facut obiectul unor modificari ulterioare, pe baza actelor aditionale convenite de parti.
A invederat creditoarea instantei ca debitoarea a manifestat dificultati in ceea ce priveste onorarea termenelor de plata prevazute in facturi inca din anul 2010, iar, incepand cu luna martie 2014, nu a mai inteles sa-si indeplineasca obligatiile contractuale si, in consecinta, la data de 17.11.2014, i-a trimis o notificare privind achitarea debitului restant, insa aceasta nu s-a conformat solicitarii sale. Ori, s-a invederat instantei ca, potrivit art. 6 din Actul Aditional Nr. 1/10.09.2009, parata datoreaza penalitati de intarziere in cuantum de 0,1 % pe zi de intarziere asupra sumei restante.
Apreciind ca detine o creanta certa, lichida si exigibila, creditoarea a solicitat admiterea cererii, fiind indeplinite conditiile prev. de art. 1013 Cod Procedura Civila.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1013 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
În probațiune, s-a depus un set de înscrisuri la dosarul cauzei (filele 7-106).
Cererea este scutita de plata taxelor judiciare de timbru.
Legal citata, sub sancțiunea prev. de art. 1018 alin. 3 din Codul de Procedură Civila, pârâta debitoare a inregistrat la dosarul cauzei, in data de 16.03.2015, întâmpinare, aratand ca nu datoreaza creditoarei debitul in suma de 67.407,81 lei.
In esenta, in cuprinsul intampinarii, s-a mentionat ca, prin somatia de plata din data de 13.11.2014, creditoarea i-a pus in vedere sa achite suma de 65.833,82 lei, conform facturilor emise in perioada 09.01._14 si, din suma de 65.833,82 lei, debitoarea a achitat suma de 52.357,01 lei.
A mai invederat debitoarea ca, in ceea ce priveste debitul in suma de 14.074,02 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise in perioada 03.11._14, ulterior somatiei de plata, cererea de emitere a ordonantei de plata este inadmisibila, conform art. 1014 coroborat cu art. 1016 NCPC.
Referitor la cheltuielile de judecata, debitoarea a solicitat instantei sa faca aplicarea prev. art. 453 alin. 2 NCPC.
In drept, au fost invocate prev. art. 453 si art. 1013- art. 1024 NCPC.
Intampinarii i-au fost anexate inscrisuri in probatiune.
La solicitarea instantei, creditoarea si-a precizat actiunea, prin raportare la chitantele atasate intampinarii, depunand la dosarul cauzei, in data de 09.04.2015, note scrise cuprinzand imputatia platii pentru sumele de bani achitate de catre debitoare.
A aratat creditoarea ca, prin platile efectuate, debitoarea a achitat facturi emise in perioada august 2013-februarie 2014, ce nu fac obiectul cererii de emitere a ordonantei de plata, fiind achitata doar suma de 19.971,61 lei din contravaloarea debitului pretins, reprezentand contravaloare facturi emise in perioada martie-mai 2014, astfel ca datoreaza in continuare suma de 49.917,32 lei aferenta perioadei iunie-decembrie 2014.
Totodata, creditoarea a invederat instantei de judecata ca intelege sa solicite obligarea debitoarei si la plata facturilor emise in perioada ianuarie-martie 2015, in cuantum de 21.412,89 lei, debitul actualizat fiind in cuantum de 71.330,21 lei, la care se adauga penalitatile de intarziere in cuantum de 20.409,87 lei, calculate conform tabelului integrat notelor scrise, urmand ca penalitatile sa fie calculate si in continuare, pana la data platii efective. Mai mult, precizarea de actiune formulata de catre creditoare vizeaza si plata contravalorii lipsei de folosinta asupra spatiului, datorata in conformitate cu art. 25.6 din Contract, in suma de 2.683,6 Euro (suma ce va fi achitata in lei, la cursul afisat de BNR in data efectuarii platii), atat timp cat, la data de 22.01.2015, creditoarea a reziliat contractul de inchiriere pentru spatii comerciale din European Retail Park- Focsani nr. 001/10.06.2008 incheiat cu debitoarea, insa debitoarea refuza sa elibereze spatiul inchiriat.
Atasat notelor scrise, creditoarea a depus la dosarul cauzei inscrisuri in probatiune.
In cadrul sedintei publice din data de 10.04.2015, instanta a dispus unirea cu fondul cauzei a exceptiei inadmisibilitatii actiunii, astfel cum a fost invocata prin intampinare si urmeaza a o solutiona prin prezenta hotarare.
Pentru solutionarea actiunii, instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, excepția inadmisibilității acțiunii in ceea ce priveste debitul acumulat ulterior comunicarii somatiei de plata, astfel cum a fost invocată de către debitoare prin întâmpinare, reține:
În fapt, prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata cu privire la catimea obiectului cererii, in baza notelor scrise inregistrate la dosarul cauzei in data de 09.04.2015, creditoarea a învestit instanța cu pronunțarea unei hotărâri, pe calea ordonanței de plată, prin care debitoarea să fie obligata:
- la plata debitului restant in cuantum de 71.330,21 lei, reprezentand contravaloarea facturilor scadente si neachitate, aferente chiriilor din perioada iunie 2014 - martie 2015; taxelor pentru servicii si utilitati din perioada iunie 2014 - martie 2015, utilitatilor din perioada mai 2014 - martie 2015 si contributiilor pentru marketing din perioada iunie 2014 - martie 2015;
- la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere aferente chiriilor, taxelor pentru servicii si utilitati si contributiilor pentru marketing din perioada martie 2014 - martie 2015, calculate de la data scadentei si pana la data platii efectiva a debitelor restante, la data de 08.04.2015, aceste penalitati fiind in suma de 20.409,87 lei;
- la plata contravalorii dublului chiriei la valoarea pentru anul 2014, pentru fiecare zi de ocupare fara titlu a spatiului inchiriat, incepand cu data de 12.02.2015 si pana la data eliberarii efective a spatiului, calculate, conform art. 25.6 din contract, ca fiind in suma de 2.683,6 Euro, la data de 08.04.2015;
- la plata cheltuielilor de judecata.
Anterior promovarii actiunii, in cursul lunii noiembrie 2014, in vederea recuperarii restantei de la acea data, in suma de 65.833,82 lei, reprezentand contravaloarea a 37 facturi, emise in perioada 09.01._14, creditoarea a procedat la comunicarea, prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire a somației, prin care i s-a solicitat debitoarei efectuarea platii, conform dispozițiilor art. 1014 din Codul de Procedură Civilă.
In urma comunicarii somatiei de plata, nu s-a reusit, insa, recuperarea integrala a debitului restant si, ca atare, s-a promovat prezenta actiune in justitie. Ulterior introducerii actiunii, debitoarea a realizat plati partiale si cererea de emitere a ordonantei de plata a fost precizata, la solicitarea instantei, pe baza notelor scrise inregistrate la dosarul cauzei in data de 09.04.2015. Aratand ca debitoarea a achitat doar ulterior introducerii actiunii in justitie suma de 19.971,61 lei, din contravaloarea facturilor emise in perioada 05.03._14, creditoarea a solicitat, prin precizarea de actiune, obligarea debitoarei la plata sumelor restante si a penalitatilor de intarziere aferente perioadei iunie 2014-martie 2015.
Trebuie retinut, insa, ca debitoarea alega inadmisibilitatea actiunii in ceea ce priveste pretentiile creditoarei referitor la sumele de bani imputate ulterior comunicarii somatiei de plata, la data de 20.11.2014, anume facturile emise incepand cu data de 03.11.2014, atat timp cat nu a fost parcursa procedura prealabila prevazuta de art. 1014 din Codul de Procedura Civila in ceea ce priveste plata acestor sume de bani.
În drept, instanța va aprecia asupra exceptiei inadmisibilitatii cererii de emitere a ordonantei de plata cu privire la debitul acumulat ulterior comunicarii somatiei de plata catre debitoare, in conformitate cu dispozițiile art. 1016 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, ce arata ca formularea unei actiuni in justitie privind emiterea ordonantei de plata trebuie, in mod obligatoriu, să fie precedată de parcurgerea unei proceduri prealabile, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă în cazul în care nu au fost respectate exigențele legale. Este vorba despre prev. art. 1014 alin. 1 din Codul de Procedura Civila, pe baza carora: “Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia”.
Făcând aplicarea textului de lege amintit la speța dedusă judecății, prin raportare la mentiunile somatiei de plata emisa la data de 13.11.2014 si comunicata debitoarei, prin scrisoare recomandata cu conținut declarat și confirmare de primire, la data de 20.11.2014 (filele 56-61), instanța reține că nu s-a parcurs această procedură prealabilă in ceea ce priveste sumele de bani imputate debitoarei pe baza facturilor emise incepand cu data de 03.11.2014.
. de plata ce a fost comunicata debitoarei la data de 20.11.2014, creditoarea a solicitat plata unei sume de bani ce reprezinta contravaloarea facturilor emise doar pana la data de 14.10.2014, insa, pe calea prezentei cereri de emitere a ordonantei de plata, astfel cum a fost precizata la data de 09.04.2015, creditoarea formuleaza pretentii cu privire la facturile emise inclusiv in cursul lunii martie 2015, cu toate ca nu a inteles sa emita o somatie de plata catre debitoare pentru facturile emise incepand cu data de 03.11.2014 si pana in luna martie 2015, inclusiv.
Totodata, instanta are in vedere ca nu a fost parcursa procedura prealabila de emitere a somatiei de plata conform art. 1014 alin. 1 din codul de procedură civilă nici in ceea ce priveste pretentiile formulate de catre creditoare cu privire la plata contravalorii dublului chiriei la valoarea pentru anul 2014, pentru fiecare zi de ocupare fara titlu a spatiului inchiriat, incepand cu data de 12.02.2015 si pana la data eliberarii efective a spatiului, calculate, conform art. 25.6 din contract, ca fiind in suma de 2.683,6 Euro, la data de 08.04.2015 si, ca atare, inadmisibilitatea actiunii vizeaza si acest petit, astfel cum a fost dedus judecatii prin notele scrise inregistrate la dosar in data de 09.04.2015.
Pentru considerentele expuse, apreciind că nu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art. 1014 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, pentru pretentiile formulate de catre creditoare ulterior datei de 03.11.2014, în temeiul art. 193 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 1016 alin. 2 din Codul de Procedura Civilă, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității acțiunii astfel cum a fost invocată, prin întâmpinare și, în consecință: a respinge, ca fiind inadmisibilă, cererea privind emiterea ordonanței de plată cu privire la sumele de bani imputate debitoarei ulterior comunicarii somatiei de plata, anume: incepand cu data de 03.11.2014.
Pe fondul cauzei, analizând actele si lucrarile dosarului, cu privire la temeinicia pretentiilor deduse judecatii prin raportare la facturile emise in perioada 05.03._14, doar aceste pretentii fiind admisibile, atat timp cat somatia de plata comunicata debitoarei anterior introducerii actiunii priveste plata debitului acumulat pana la data emiterii facturii nr._/14.10.2014, reține următoarele:
În fapt, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că, intre reclamanta creditoare . SRL (in prezent, in procedura insolventei, avand administrator special entitatea . SRL), in calitate de Locator si parata debitoare . SRL, in calitate de Locatar, s-au desfasurat relatii civile de natura comerciala, pe baza contractului de inchiriere pentru spatii comerciale din European Retail Park- Focsani nr. 001/10.06.2008 (filele 7-38).
Clauzele contractului de inchiriere cu privire la obligatiile financiare ale locatarului sau termenul de plata au facut obiectul unor modificari succesive, fiind renegociate, dupa cum rezulta din actele aditionale atasate la filele 39-54 (acte aditionale avand nr. de la 1 la 8).
Actele juridice intervenite intre . SRL, in calitate de Locator si . SRL, in calitate de Locatar au fost asumate de catre partile contractante, pe baza de semnatura reprezentant si stampila, fiind garantata, astfel, executarea obligatiilor asumate.
Conform clauzelor contractuale, art. 1.5 din contractul de inchiriere, creditoarea locator a cedat paratei debitoare, in calitate de locatar, folosinta unui spatiu comercial identificat, in cuprinsul Actului Aditional Nr. 8/01.03.2012, ca fiind, incepand cu data de 15.03.2012, Unitatea nr. S02. Durata contractului a fost stabilita, in cuprinsul art. 3.1 din contract, pentru o perioada initiala de 5 ani si a fost prelungita, conform Actului Aditional Nr. 8/01.03.2012, pana la data de 14.03.2017.
In temeiul prevederilor contractuale, vanzarea folosintei bunului imobil s-a facut in schimbul mai multor obligatii financiare stipulate in sarcina debitoarei locatar. Cuantumul chiriei a fost stabilit, prin Actul Aditional Nr. 8/01.03.2012, incepand cu data de 15.03.2012, la nivelul sumei de 9,07 Euro/luna+TVA. Pe langa plata chiriei, debitoarea locatar si-a asumat si obligatia de plata a taxei de utilitati si servicii, in cuantum de 4,5 Euro/m2/luna+TVA, conform art. 6.1 din contract, obligatia de plata a contributiei pentru marketing, in cuantum de 1 Euro/m2/luna+TVA, conform art. 3 din Actul Aditional Nr. 1/10.09.2009, precum si obligatia de plata a costurilor pentru utilitati, conform art. 8.1 din contract.
Toate aceste obligatii financiare trebuiau executate ce catre locatar in primele 9 zile bancare lucratoare ale fiecarei luni, cu obligatia locatorului de a trimite locatarului facturile pentru sumele datorate conform contractului, lunar, in primele 5 zile ale lunii, pentru luna in curs, dupa cum rezulta din cuprinsul prev. art. 1- art. 2 ale Actului Aditional Nr. 3/24.02.2010.
In caz de nerespectare a termenului de scadenta a obligatiilor financiare asumate de catre locator, partile au stipulat plata unor penalitati de intarziere de 0,1% pe zi de intarziere, in conformitate cu prev. art. 6 din Actul Aditional Nr. 1/10.09.2009.
Incepand cu luna martie 2014, obligatiile financiare asumate de catre locatar nu au mai fost respectate intocmai si, ca atare, creditoarea a promovat prezenta cerere de emitere a ordonantei de plata, pentru recuperarea debitului restant pe care locatarul il inregistreaza in evidentele societatii. Insa, ulterior introducerii actiunii in justitie, debitoarea a efectuat o . plati, justificate pe baza chitantelor atasate intampinatii, plati cu privire la care, conform dispozitiilor instantei de judecata, creditoarea a realizat un tabel continand imputatia platii, ilustrat prin notele de sedinta inregistrate la dosarul cauzei in data de 09.04.2015. Rezulta, astfel, fara urma de echivoc, ca debitoarea a achitat doar suma de 19.971,61 lei, din contravaloarea facturilor emise in perioada 05.03._14.
Nu pot fi primite apararile debitoarei cu privire la plata sumei de 52.357,01 lei, atat timp cat chitantele de care se prevaleaza debitoarea, ce au fost atasate intampinarii sunt, partial, emise anterior datei la care a fost introdusa actiunea in justitie, fiind evident ca suma de 32.385,4 lei a fost menita sa stinga obligatii mai vechi ale debitoarei, facturi scadente anterior datei de 05.03.2014.
Asadar, nu s-a facut dovada platii facturilor emise incepand cu luna iunie 2014, motiv pentru care, prin notele scrise din data de 09.04.2015, creditoarea a solicitat emiterea ordonantei de plata pentru debitul restant, in suma de 49.917,32 lei. Raportandu-se la solutia oferita exceptiei inadmisibilitatii actiunii cu privire la sumele de bani imputate debitoarei ulterior comunicarii somatiei de plata, instanta considera ca trebuie scazuta din aceasta suma contravaloarea facturilor emise incepand cu data de 03.11.2014.
Sunt, astfel, admisibile pretentiile creditoarei doar cu privire la debitul restant in suma de 36.100,56 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise in perioada iunie-octombrie 2014, ce au fost anexate la filele 74-93. Pentru a decide cu privire la temeinicia acestor pretentii, instanța va avea în vedere existența unei convenții având ca obiect cedarea folosintei bunurilor imobile, în temeiul căreia creditoarea și-a asumat obligația de a inchiria un spatiu comercial, iar debitoarea obligația de a achita contravaloarea folosintei, stipulata contractual sub forma mai multor obligatii financiare. Însă, pentru a putea pronunța o soluție favorabilă cererii creditoarei de emitere a ordonanței de plată, contractul părților trebuie să îndeplinească anumite exigențe impuse de legiuitor. Astfel,
În drept, art. 1013 din Codul de Procedură Civilă, reglementând domeniul de aplicare al procedurii ordonanței de plată, arată că această procedură se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Pentru emiterea unei ordonanțe de plată, trebuie îndeplinite, așadar, cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de o creanță ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani, obligația să rezulte dintr-un contract civil și să fie asumată de către debitor printr-un înscris, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.
Cu privire la existența unei obligații de plată a unor sume de bani ce incumbă debitoarei, instanța are în vedere că, între părți, a intervenit un contract civil, o convenție sinalagmatica, bilaterala, cu titlu oneros și comutativ, constatata prin contractul de inchiriere pentru spatii comerciale din European Retail Park- Focsani nr. 001/10.06.2008- astfel cum a fost modificat ulterior, pe baza celor 8 acte aditionale-, depus la dosar, în temeiul căruia debitoarea și-a asumat obligația de a-i plăti creditoarei contravaloarea folosintei bunului imobil inchiriat.
Având în vedere că, între părți, a fost încheiat un contract de inchiriere, instanta va aprecia cu privire la pretentiile deduse judecatii pe baza disp. art. 969 din Codul Civil de la 1864- act normativ aplicabil spetei avand in vedere data incheierii contractului-, conform cărora “convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, fiind, astfel, consacrat principiul fortei obligatorii a contractului, ce se impune atat partilor cat si instantei de judecata.
Din moment ce creditoarea și-a respectat obligația asumată, de a asigura debitoarei folosinta bunului imobil- spatiu comercial- ce a facut obiectul contractului de inchiriere si a fost utilizat de catre locatar cu destinatia de spatiu de desfacere, trebuia ca și debitoarea să-și îndeplinească ca atare prestația la care s-a obligat, de a achita contravaloarea chiriei convenita de parti, conform obligatiilor financiare ce rezulta din contractul si actele aditionale existente la dosar.
Pe baza prev. art. 1441 din Codul Civil de la 1864, ce arata ca: „Locațiunea lucrurilor este un contract prin care una din părțile contractante se îndatorește a asigura celeilalte folosința unui lucru pentru un timp determinat, drept un preț determinat”, instanta constata caracterul sinalagmatic, cu titlu oneros si comutativ al contractului de inchiriere, din moment ce părțile se obliga reciproc una către alta si oneros, fiecare parte voind a-și procura un avantaj, iar obligația unei părți este echivalentul obligației celeilalte.
Data fiind natura bilaterala, cu titlu oneros si comutativ a conventiei de inchiriere de bunuri, prestatia fiecarei parti isi are izvorul in contraprestatia celeilalte parti si, ca atare, creditoarea este indreptatita la incasarea creantei pe care o invoca in speta ca urmare a asigurarii folosintei spatiului de desfacere, in favoarea debitoarei, in cursul anului 2014. In acest sens sunt prev. imperative ale art. 1073 din Codul Civil de la 1864, conform carora: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației...”
., sunt indeplinite conditiile raspunderii civile contractuale ce incumba debitoarei pentru executarea obligatiilor de plata asumate prin contractul de inchiriere.
Cu privire la existenta unei fapte ilicite care consta in nerespectarea unei obligatii contractuale (neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau cu intarziere), instanta arata ca aceasta conditie este indeplinita in speta, avand in vedere ca exista o neexecutare a obligatiei de plata reprezentand contravaloarea folosintei imobilului ce a fost asigurata paratei in cursul anului 2014, obligatie de plata ce a fost asumata de catre parata, in calitatea sa de locatar, conform prevederilor contractului de inchiriere.
Prejudiciul patrimonial cauzat reclamantei creditoare prin diminuarea patrimoniului sau cu o valoare economica pe care ar fi avut dreptul sa o dobandeasca in temeiul contractului de inchiriere, ca urmare a vinderii folosintei imobilul pe care-l avea in proprietate, in favoarea debitoarei, este evident si s-a concretizat in soldul restant in suma de 36.100,56 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise in perioada iunie-octombrie 2014.
Mai mult, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat creditoarei nu poate fi contestat si rezida in aceea ca prejudiciul invocat in speta de reclamanta este consecinta directa si necesara a neexecutarii integrale si la termen a obligatiilor de plata asumate contractual de catre debitoare.
In sfarsit, vinovatia, conditie ce presupune ca neexecutarea obligatiei sa fie imputabila debitorului, este prezumata in materie contractuala, prin simplul fapt al neexecutarii si parata nu a reusit sa rastoarne aceasta prezumtie, dovedind vreuna din clauzele de exonerare prevazute de lege.
Mai arata instanta ca punerea in intarziere a debitorului obligatiei de plata a intervenit de drept, de la data scadentei fiecarei chirii- data platii fiind stipulata in cuprinsul art. 1 din Actul Aditional Nr. 3/24.02.2010 si inserata pe fiecare din facturile depuse la dosar-, în temeiul art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, aplicabil spetei conform art. 114 din Legea nr. 71/2011, debitoarea fiind de drept în întârziere pentru executarea obligației de plată a sumei de bani asumate în exercițiul activității întreprinderii
Totodata, instanta constata ca nu exista stipulata in conventia partilor nicio clauza de neresponsabilitate, nu rezulta vreo asemenea clauza din cuprinsul contractului convenit de parti.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către creditoare, prin prisma disp. art. 662 din Codul de Procedura Civila, instanța are în vedere că este vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Raportat la debitul în cuantum de 36.100,56 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise in perioada iunie-octombrie 2014, reclamanta creditoare și-a dovedit pretențiile conform prevederilor art. 249 din Codul de Procedură Civilă, prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor relevante, mijloace de probă de natură a proba pretențiile deduse judecății raportat la prevederile art. 265 și art. 272 din același act normativ.
S-a făcut dovada certitudinii, lichidității și exigibilității creanței pretinse, creanță constatată prin facturile emise in temeiul contractului intervenit între părți și asumat de către debitoare pe bază de semnătură si stampila. Aceste facturi sunt, în fapt, inscrisuri sub semnătură privată raportat la valoarea probatorie conferită de art. 273 coroborat cu art. 277 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, fiind recunoscute de către debitoare, prin asumarea contractului de inchiriere pe baza de semnatura si stampila. Mai mult, fata de pozitia adoptata de catre debitoare prin intampinare, instanța considera ca locatarul a recunoscut existenta facturilor emise pentru incasarea contravalorii folosintei spatiului inchiriat.
Dand eficienta prezumtiei de responsabilitate de guverneaza materia raspunderii contractuale, instanta va avea in vedere ca, în conformitate cu dispozițiile art. 249 din Codul de Procedură Civilă, reclamanta creditoare a făcut dovada existenței creanței în patrimoniul său, după cum s-a reținut deja, motiv pentru care se impunea ca pârâta debitoare să facă dovada faptului efectuării plății, insă, nu s-a făcut această dovadă in ceea ce priveste suma de 36.100,56 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise in perioada iunie-octombrie 2014.
Pentru considerentele expuse in cele ce preced, în temeiul art. 1021 din Codul de Procedură Civilă coroborat cu art. 969 si art. 1073 din Codul Civil, instanța urmează a emite ordonanța de plată pentru suma de 36.100,56 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise in perioada iunie-octombrie 2014.
Reținând ca obligația de plată a sumei reprezentând contravaloarea facturilor depuse la dosar este exigibila de la data scadentei obligatiei de plata- data scadentei fiecarei facturi fiind convenita in temeiul art. 1 din Actul Aditional Nr. 3/24.02.2010 si mentionata in cuprinsul fiecarui document de plata-, instanța apreciază că se justifică și pretențiile reclamantei cu privire la plata penalitatilor de intarziere, în temeiul art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul Civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, aplicabil spetei conform art. 114 din Legea nr. 71/2011, debitoarea fiind de drept în întârziere pentru executarea obligației de plată a sumei de bani asumate în exercițiul activității întreprinderii.
Cu privire la cuantumul penalitatilor de intarziere datorate de catre debitoare, instanta va avea in vedere prevederile contractuale ce stabilesc aceste penalitati la un nivel procentual de 0,1 % pe zi pentru fiecare zi de intarziere, iar clauza inserata in cuprinsul art. 6 din Actul Aditional Nr. 1/10.09.2009 este pe deplin valabila fata de disp. OG nr. 13/2011 și o obligă pe debitoare în condițiile art. 1088 raportat la art. 969 din Codul Civil de la 1864, prevederi legale ce reglementeaza daunele moratorii in cazul obligatiilor banesti.
În consecință, instanța urmează a o obliga pe debitoare la plata penalităților de întârziere incepand cu data scadentei fiecarei facturi- primele 9 zile bancare lucratoare ale fiecarei luni, scadenta fiind mentionata in cuprinsul documentelor de plata- si pana la achitarea integrala a debitului.
Cu privire la termenul de plată, în temeiul art. 1021 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă si, in virtutea principiului executarii cu buna-credinta si la termen a obligatiilor, instanța va fixa un termen de 20 zile de la comunicare pentru executarea obligațiilor cuprinse în dispozitivul prezentei ordonanțe.
Referitor la solicitarea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecata, instanta considera ca nu este intemeiata cererea de chemare in judecata din aceasta perspectiva, atat timp cat nu a fost dovedita avansarea niciunei sume de bani cu acest titlu.
În sfârșit, conform art. 1021 alin. 5 din Codul de Procedură Civilă, prezenta ordonanță se va comunica fiecărei părți, de îndată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de catre reclamanta creditoare . SRL, in insolventa, prin Administrator Special RESOLUTE L. ROMANIA SRL, cu sediul social în Bucuresti, .. 39-41, .. 1, sector 2 si sediul procesual ales la SCA I. si S., din localitatea Bucuresti, ., parter, sector 3în contradictoriu cu parata debitoare . SRL, CUI_, J_, cu sediul social in localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj. In consecinta:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii astfel cum a fost invocată, prin întâmpinare și, în consecință: respinge, ca fiind inadmisibilă, cererea privind emiterea ordonanței de plată cu privire la sumele de bani imputate debitoarei ulterior comunicarii somatiei de plata, anume: incepand cu data de 03.11.2014.
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei debitul restant în sumă de 36.100,56 lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise in perioada iunie-octombrie 2014, precum și penalitatile de intarziere stipulate contractual, in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere, incepand cu data scadentei fiecarei facturi si pana la data achitării integrale si efective a debitului restant.
Fixează termen de plată de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.
Respinge, ca fiind neintemeiata, cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecata.
Prezenta ordonanță se va comunica fiecărei părți, de îndată.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea in anulare se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2015.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
4 ex./14.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4086/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4102/2015.... → |
|---|








