Validare poprire. Sentința nr. 9858/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9858/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 9858/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9858/2015
Ședința Publică din 23.10.2015
INSTANȚA constituită din:
PREȘEDINTE: I. G. D.
GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de creditoarea E. R. SERVICIES IFN SA în contradictoriu cu debitorul S. C. I. și terțul poprit . SRL, în litigiul având ca obiect validare de poprire.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 14.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.08.2015 sub nr._, creditoarea E. R. SERVICES IFN SA, în contradictoriu cu terțul poprit . SRL și cu debitorul S. C. I., a solicitat instanței validarea popririi până la concurența sumei de 4322,62 lei.
În fapt, creditoarea a arătat că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, astfel cum i s-a pus în vedere prin adresa din data de 27.04.2015.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe art. 460 C.proc.civ.
În probațiune, creditoarea a depus o . înscrisuri (f. 3-13).
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei în conformitate cu prevederile art. (chitanțele de la f. 14).
Debitorul și terțul poprit, deși legal citați nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
În probațiune, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/14.07.2007, a fost declanșată executarea silită împotriva debitorului S. C. I. la cererea creditoarei E. R. SERICES IFN SA în dosarul execuțional nr. 1/EX/2012 al B. T. Anelin D., fiind dispusă înființarea popririi în conformitate cu dispozițiile art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă și comunicarea adresei din data de 27.04.2015 privind înființarea popririi ( fila 4) terțului poprit . SRL astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare din data de 30.04.2015 ( fila 3).
Deși potrivit prevederilor art. 456 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă, prin adresa de înființare a popririi i s-a pus în vedere terțului poprit că are obligația să consemneze în termen de 15 zile de la comunicarea popririi sumele de bani datorate debitorului, acesta nu s-a conformat.
Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 452 alin. 1 Cod procedură civilă, poprirea este acea formă de executare prin care creditorul urmărește sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente și constă în indisponibilizarea bunurilor urmărite, în mâinile terțului, debitor al datornicului urmărit, urmată după caz, de plata directă a creanței poprite creditorului sau de plata prin intermediul organului de executare.
Specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale care presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor, debitoarea poprit și terțul poprit, între acestea stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice. Dintre aceste raporturi juridice două preced înființarea popririi și anume: raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitoarea urmărit precum și raportul de creanță dintre debitoarea poprit și terțul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin aceea că terțul este dator față de debitoarea urmărit. Ca urmare a înființării popririi se naște al treilea raport de creanță, de această dată între creditorul urmăritor și terțul poprit, în baza căruia terțul poprit devine direct debitoarea creditorului popritor.
Potrivit art. 460 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța este datoare să verifice dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, iar în caz afirmativ dispune validarea popririi și obligă terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitoareaui.
În prezenta cauză, instanța reține că însă că societatea creditoarea nu a făcut dovada existenței unor raporturi între debitor și terțul poprit în baza cărora acesta din urmă să datoreze sume de bani debitorului.
Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi astfel formulată.
Totodată, față de prevederile art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil instanța va lua act de faptul că debitorul și terțul poprit nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea E. R. SERVICES IFN SA, J_, CUI_, cu sediul în București, ., nr. 6A, sector 2 în contradictoriu cu terțul poprit . SRL, J_, C._, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj și debitorul S. C. I., CNP:_, cu domiciliul în ., jud. D.
Ia act că terțul poprit și debitorul nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. G. D. A. P.
4 ex/13.12.2015
Red.I.G.D.
Tehnored.I.G.D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9857/2015.... | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 2015/2015.... → |
|---|








