Validare poprire. Sentința nr. 9939/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9939/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 9939/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9939/2015
Ședința publică din data de 27.10.2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de completare a Sentintei Civile Nr. 7912/01.09.2015, formulată de creditorul A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj N.- Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj în contradictoriu cu debitorul G. D.-R. si tertul poprit B. T. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, conform prevederilor art. 444 din codul de procedură civilă rap. la art. 790 si art. 651 din Codul de Procedura Civila.
In continuare, instanța pune in discutie cererea de completare a hotararii si, intrucat partile nu sunt prezente pentru a le fi acordat cuvantul cu privire la aceasta cerere, pe baza inscrisurilor existente la dosar, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra asupra cererii de fata, constată:
Prin cererea de completare a hotararii înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 21.09.2015, in cauza nr._, creditorul A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj N.- Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj a solicitat instantei sa se pronunte cu privire la cererea de constatare a nulitatii platilor efectuate cu incalcarea prev. art. 149 alin. 10 si alin. 12 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, dupa cum a aratat prin intampinarea inregistrata la dosar in data de 06.07.2015.
A sustinut, astfel, creditorul ca prev. art. 149 alin. 12 din Codul de Procedura Fiscala sunt incidente chiar si in situatia in care tertul poprit are, la randul sau, calitatea de creditor al acestuia debitor, fiind necesar a fi respectata ordinea de preferinta instituita in cuprinsul art. 170 din Codul de Procedura Fiscala, iar creantele fiscale au prioritate la distribuire.
In drept, creditorul s-a prevalat de normele legale la care a facut referire in motivarea intampinarii.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține urmatoarele:
In conformitate cu prev. art. 444 din Codul de Procedură Civilă: “Daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari …”.
Aplicand aceste dispozitii legale la speta dedusa judecatii, instanta constata ca nu este intemeiata cererea de completare a hotararii formulata de creditor. Legiuitorul a stabilit in mod clar posibilitatea de a se solicita completarea unei hotarari in ipoteza in care instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale si, in speta, instanta nu a fost investita cu solutionarea unei cereri de mentinere a popririi, reglementata prin disp. art. 150 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Este adevarat ca, in conformitate cu prev. art. 149 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală: „ ... (5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi. ... (10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit îi va anunța în scris despre aceasta pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferință prevăzute la art. 170. (11) Pentru stingerea creanțelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. ... (12) În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (11), sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei și în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea obligației ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înființare a popririi. Băncile au obligația să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile de la indisponibilizare. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data și ora primirii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, băncile nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor și nu acceptă alte plăți din conturile acestora până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale înscrise în adresa de înființare a popririi, cu excepția: a) sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor și contribuțiilor aferente acestora, reținute la sursă, dacă, potrivit declarației pe propria răspundere a debitorului sau reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deține alte disponibilități bănești; b) sumelor necesare plății accizelor de către antrepozitarii autorizați. În acest caz, debitorul va prezenta unității bancare odată cu dispoziția de plată și copia certificată, conform cu originalul, a autorizației de antrepozitar; c) sumelor necesare plății accizelor, în numele antrepozitarilor autorizați, de către cumpărătorii de produse energetice; d) sumelor necesare plății impozitelor, taxelor și contribuțiilor de care depinde menținerea valabilității înlesnirii. În acest caz, debitorul va prezenta unității bancare odată cu dispoziția de plată și copia certificată, conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată. ... (13) Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) și (15) atrage nulitatea oricărei plăți”. Insa, constatarea nulitatii platilor efectuate cu incalcarea prev. art. 149 alin. 10 si 12 din OG nr. 92/2003 se poate stabili doar pe calea unei actiuni in justitie formulata in conditiile art. 150 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, fiind vorba despre o neregularitate privind înființarea popririi, cu privire la care instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, poate pronunța menținerea sau desființarea popririi, urmand ca, pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare sa înceapa executarea silită a terțului poprit.
In dosarul nr._, instanta nu a fost investita cu o cerere formulata de organul de executare in conformitate cu prev. art. 150 din Codul de Procedura Fiscala, chiar si pe calea prezentei solicitari de completare a hotararii creditorul invederand ca a solicitat constatarea nulitatii platilor efectuate cu incalcarea prev. art. 149 alin. 10 si alin. 12 din OG nr. 92/2003 prin intampinarea inregistrata la dosarul cauzei in data de 06.07.2015. Ori, prin intampinare, se pot invoca doar aparari vizand cererea persoanei care sesizeaza instanta de judecata, in speta, debitorul G. D., nefiind permisa formularea unor pretentii proprii. De altfel, cat timp cererea debitorului G. D. a fost una de validare a popririi, intemeiata pe disp. art. 790 din Codul de Procedura Civila, fiind respinsa, ca inadmisibila, din moment ce, in materia executarii fiscale, poprirea nu este supusa validarii, organul de executare silita nu putea, in conditiile art. 209 din Codul de Procedura Civila, formula pretentii proprii în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, pentru ca instanta sa califice solicitarea de constatare a nulitatii platilor efectuate cu incalcarea prev. art. 149 alin. 10 si 12 din OG nr. 92/2003 ca fiind o cerere reconventionala.
Se impune, deci, ca organul de executare silita sa procedeze in conformitate cu disp. art. 150 din Codul de Procedura Fiscala si sa promoveze o cerere de chemare in judecata, in temeiul careia sa solicite mentinerea popririi si, fata de prev. art. 149 alin. 13 din Codul de Procedura Fiscala, constatarea nulitatii platilor efectuate de tertul poprit cu incalcarea prev. art. 149 alin. 9 si alin. 12 din Codul de Procedura Fiscala, dupa cum a si stabilit instanta de judecata prin Sentinta Civila Nr. 7912/01.09.2015, aratand ca actiunea civila avand ca obiect mentinerea sau incetarea popririi, in conformitate cu disp. art. 150 din Codul de Procedura Fiscala este o actiune in justitie totalmente distincta de cererea de chemare in judecata inregistrata in prezentul dosar.
Pentru considerentele expuse, fata de prev. imperative ale art. 444 din Codul de Procedura Fiscala, aratand ca instanta nu a fost investita cu o cerere conexa sau incidentala prin care sa se solicite constatarea nulitatii platilor efectuate cu incalcarea prev. art. 149 alin. 12 din OG nr. 92/2003 si a stabilit prin hotararea a carei completare se cere ca nu se putea formula un asemenea petit in dosarul avand ca obiect cererea de validare a popririi formulata de debitorul G. D. in conformitate cu disp. art. 790 alin. 1 si 6 din Codul de Procedura Civila, instanta urmeaza a respinge, ca fiind neintemeiata, cererea de completare a Sentintei Civile Nr. 7912/01.09.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca fiind neintemeiata, cererea de completare a Sentintei Civile Nr. 7912/2015, pronuntata de Judecatoria Cluj-N., in dosarul nr._, la data de 01.09.2015, astfel cum a fost formulata de creditorul A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj N.- Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj, cu sediul in localitatea Cluj-N., Piata A. I., nr. 19, jud. Cluj in contradictoriu cu debitorul G. D.-R., avand CNP_, cu domiciliul in localitatea Cluj-N., .. 10, jud. Cluj si domiciliul procesual ales la sediul profesional al SCA „B. si G.”, din localitatea Cluj-N., .. 14, .si tertul poprit B. T. SA, cu sediul in localitatea Cluj-N., .. 8, jud. Cluj- prin Sucursala Cluj, cu sediul in localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecatoria Cluj-N.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 27.10.2015.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
5 ex./27.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9937/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 9945/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








