Anulare act. Sentința nr. 9423/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9423/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 9423/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SENTINTA CIVILA Nr. 9423/2015
Ședința publică din 14 Octombrie 2015
Instanta constituita din:
JUDECATOR: F. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind solutionarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta V. D. O. in contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S- a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care:
Se constata ca sustinerile partilor asupra fondului cauzei au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 23 Septembrie 2015, care alaturi de incheierea de sedinta din 7 octombrie 2015, fac parte integranta din prezenta hotarare.
I N S T A N T A
Deliberând, constata ca prin cererea de chemare in judecata înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta V. D. O. in contradictoriu cu paratele S.C. V. R. S.A. si Sucursala Suceava a acesteia a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, sa se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate in convenția de credit nr._/18.08.2008 încheiata de parți, la pct. 3 d, 5 a, 7 lit. b, 5 lit. e din Condițiile speciale ale convenției si la pct. 3.5, 3.9, 3.12, 7.1 lit. d, 7.1 lit. e, 8.1 lit. a ultima liniuța, lit. b-5, 8.3, 10.2 din Condițiile generale ale convenției, precum si cele de la pct. 3 lit. a, 5.1 lit. a din Actul adițional nr. 1/26.11.2010 si art. 2 lit. a din Actul adițional nr. 3/27.09.2012 si ultima clauza din Actul adițional nr. 3/27.09.2012, iar pe cale de consecința sa se dipuna anularea lor si obligarea paratelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc/comision de administrare credit in cuantum de 8847,83 CHF, in l;ei la cursul BNR din ziua plații, in suma de 250 euro încasata cu titlu de comision de administrare garanții, cu dobânda legala calculata asupra fiecărei sume de la data plații si pana la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecata.
În fapt, reclamanta arata, in esența, ca a incheiat cu parata convenția de credit mentionata, prin care a împrumutat suma de_ CHF, având destinația de refinantare a unui credit, in fapt un contract de adeziune, astfel ca suntem in prezenta prezumțiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000. Restituirea sumei împrumutate a fost garantata cu o ipoteca de rang 1 asupra a doua imobile, proprietatea garanților ipotecari. Ulterior, contractul de credit a fost modificat prin 4 acte adiționale. Clauzele convenției de credit au fost redactate unilateral de către parata, fara sa aibă posibilitatea de a negocia vreo clauza contractuala, acțiunea fiind promovata datorita clauzelor abuzive arătate. In acest sens, capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate de parata este admisibil raportata la dispozitiile art. 1 alin. 3, art. 2, 4, 14, din Legea nr. 193/2000, art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992 si art. 7 din Legea nr. 363/2007, in condițiile in care clauzele contractuale in discuție nu au fost negociate direct cu consumatorul, care nu a avut posibilitatea de a refuza stipularea lor, rezumata la a semna sau nu contractul, intre drepturile si obligațiile parților exista un dezechilibru semnificativ deoarece din ansamblul prevederilor contractuale se deduce ca ponderea obligațiilor împrumutatului este mult mai mare fata de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, dezechilibru care este rezultatul nesocotirii cerințelor bunei-credințe, prin inducerea in eroare a consumatorilor, practicarea unei dobânzi mascate, si comisioane fara acoperire in costul pe care acordarea creditului il presupune. In concret, cu privire la ajustarea dobânzii, deși figurează in contract ca fiind fixa, dobânda se poate transforma in dobânda variabila, in funcție de voința băncii in ipoteza apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara, care nu au fost definite in cuprinsul contractului. In ce privește comisionul de risc, reclamanta arata ca reprezintă o dobânda mascata, care ii lezează interesele economice întrucât este calculat la valoarea inițiala a contractului si nu la soldul creditului, nejustificat din perspectiva faptului ca suma împrumutata a fost garantata cu ipoteca si pe parcursul derulării contractului de credit a fost un bun platnic si perceput pentru aceeași prestație pentru care se plătește dobânda. Apoi, comisionul de risc a fost redenumit in comision de administrare credit, prin Actul adițional nr. 1/26.11.2010.Cu privire la comisionul de administrare garanții, reclamanta arata ca este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, cu incalcarea cerințelor bunei-credințe, fiind necesar sa fie apreciat si prin raportare la celelalte clauze contractuale ce instituie obligații de plata in sarcina sa deoarece impovareaza in mod nejustificat consumatorul, iar clauza nu este clar si inteligibil asumata deoarece obligațiile băncii in schimbul acestuia nu pot fi determinate si prin urmare nu se poate realiza un control real al modului de îndeplinire al acestora. La pct. 3.9 din Condițiile generale si art. 5.1 lit. f din Condițiile speciale se instituie in favoarea băncii posibilitatea de a percepe anual, in avans, un comision de monitorizare polițe de asigurare aferente bunurilor aduse in garanție in favoarea băncii, care sunt încheiate sau reînnoite de împrumutați sau garanții ipotecari, prevederi de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, cu incalcarea bunei-credințe, întrucât contribuie la dublarea sumei ce trebuie înapoiata, fara nici o contraprestație. Astfel, deși real ca acest comision nu operează decât in cazul reînnoirii poliței de asigurare la o societate de asigurări care nu are un parteneriat cu parat, insa polițele de asigurarea sunt încheiate la solicitarea băncii si sunt cesionate acesteia, astfel ca urmărirea, monitorizarea si gestionarea acestora este un serviciu in beneficiul băncii si nu in seama sa. De asemenea, comisionul de administrare garanții reprezintă tot o dobânda deghizata si contribuie la dublarea sumei ce trebuie sa o înapoieze, fiind aplicat pentru ca banca sa isi poată constitui propria rezerva minima obligatorie, transferând costurile acesteia pe seama sa, ceea ce este contrar bunei-credințe. Relativ la clauza stipulata la pct. 7.1 lit. e si d din Condițiile generale ale convenției si pct. 7 lit. b din Condițiile speciale ale convenției, teza privitoare la societatea cu care se va încheia polița de asigurare, reclamanta invedereaza ca incalca dispozitiile art. 18 din Legea nr. 190/1999, iar pe de alta parte, preturile practicate de societățile agreate de banca sunt cu mult mai mari decât cele practicate in mod obișnuit, in raporturile cu alți clienți si in raport cu prețul pieței. Apoi, clauzele stipulate la pct. 8.1 lit. a ultima liniuța si lit. b din Condițiile generale ale convenției permit declararea scadentei anticipate oricând, fara sa existe o neexecutare din partea împrumutatului a obligațiilor prevăzute in convenția de credit ci in funcție de neexecutarea obligațiilor din alte contracte, distinct de cel incheiat cu parata, consecințele acesteia fiind de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, contrar cerințelor bunei-credințe, prin faptul ca generează in sarcina sa obligația rambursării imediate a creditului, împreuna cu dobânda acumulata si toate celelalte costuri, deși împrumutatul continua sa isi execute obligațiile la scadenta, care nu este justificata de rațiunea mentionata de banca, de diminuarea a bonității si garanțiilor oferite si nu poate justifica o reziliere in fapt a contractului sinalagmatic, in absenta unei neexecutări culpabile a unei obligații contractuale. De asemenea, este abuziva in acelasi condiții si clauza care operează in ipoteza in care nu isi îndeplinește oricare alta obligație din contractul de credit, deci inclusiv obligații care nu țin de persoana sa, au caracter subsidiar, neesențial, independent de existenta sau inexistenta vreunui prejudiciu adus băncii si chiar daca riscul de neexecutare din partea împrumutatului este unul viitor, drept care nu este stipulat similar in favoarea sa. Relativ la clauza de la pct. 8.3 din Condițiile generale ale convenției, deși adevărat ca debitorul in culpa pentru neexecutarea unei obligații contractuale trebuie sa suporte riscul propriei neexecutări, aceasta regula nu se poate aplica in ipoteza in care declararea scadentei anticipate se realizează de către banca cu incalcarea prevederilor contractuale ori executarea silita incalca normele legale, astfel ca aceasta clauza are un caracter prea general si poate fi încadrata la art. 1 lit. h din anexa la Legea nr. 193/2000. Clauza de la pct. 10.2 din Condițiile generale ale convenției permite băncii instituirea unor costuri suplimentare, in urma aprecierii sale unilaterale cu privire la schimbările de interpretare ale unui act normativ, chiar nemodificat, banca arogându-si din nou dreptul de a interpreta exclusiv in favoarea sa prevederile contractuale, or întinderea in timp a obligațiilor împrumutatului nu justifica inserarea unei clauze cu un caracter atât de general, care ii conferă o foarte larga marja de apreciere in a uza de acest drept si afectează previzibilitatea obligațiilor de plata asumate de client, mai ales ca nimic nu împiedica partile sa renegocieze contractul ., fiind de observat ca banca transfer orice risc in sarcina consumatorului. Cu privire la clauza de la pct. 3 lit. a din Actul adițional nr. 1/26.11.2010, care instituie rata variabila a dobânzii curente si art. 2 lit. a din Actul adițional nr. 3/27.09.2012, care modifica rata variabila a dobânzii curente, solicita constatarea nulitatii lor având in vedere sancțiunea ce intervine in cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale, respectiv nulitatea absoluta, actele subsecvente contractului de credit, cum sunt cele doua acte adiționale, fiind lovite tot de nulitate absoluta, ca urmare a aplicării principiului resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis. De asemenea, actele adiționale prin care dobânda a fost modificata din dobânda fixa in dobânda variabila nu au fost negociate de parți, ci au fost impuse de parata. In ce privește ultima clauza din actul adițional nr. 3/27.09.2012, sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 4 alin. 1 din legea nr. 193/2000, data fiind sintagma „nerespectarea oricărei obligații” care are un caracter general si este lipsita de previzibilitate, putând include o gama larga de factori, ceea ce este de natura a rupe echilibrul contractual.
In drept au fost invocate art. 101, 113, 194, 451-453 C. proc. civ., art. 1-2, 4, 14 din Legea nr. 193/2000, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007, art. 95 din OUG nr. 50/2010, art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013, art. 288 paragraful 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, art. 1010 C. civ., Regulamentul BNR nr. 6/2002, art. 18 din Legea nr. 190/1999.
In probațiune au fost anexate înscrisuri.
Prin intampinare, parata solicita respingerea actiunii formulata de reclamanta ca nefondata, cu cheltuieli de judecata, învederând ca înțelege sa invoce: excepția prescripției dreptului la acțiune prin prisma Legii nr. 193/2000 potrivit căreia sancțiunea clauzelor contestate nu poate fi decât nulitatea relativa., condiții in care acțiunea este prescriptibila in termen de 3 ani de la încheierea actului, depasit in cauza de fata; excepția lipsei partiala a obiectului actiunii, in ce privește clauzele de la art. 3 d art. 5. a din Condițiile speciale si clauzele de la art. 8.1 lit. c si d din Condițiile generale, care au fost inlaturate prin art. 1 din Actul adițional nr. 1/26.11.2010 si respectiv art. 2 si 5 din Actul adițional nr. 3/27.09.2012, acceptate de reclamanta prin semnare, iar secțiunea 10 din Condițiile generale a fost modificata prin art. 5 din Actul adițional nr. 3/27.09.2012. In ce privește fondul cauzei, parata arata ca prevederile Legii nr. 193/2000 nu sunt incidente in cauza întrucât contractul a fost deschis negocierii cu clientul, care a stabilita parametrii creditului si elementele Condițiilor speciale, iar cu privire la condițiile generale nu a avut inițiativa negocierii, respectiv după ce a evaluat oferta Băncii, reclamanta a avut inițiativa negocierii, prezentându-se si solicitând un împrumut, in condițiile in care piața serviciilor de creditare se bucura de o oferta vasta, iar in contractul incheiat cu Banca a avut posibilitatea sa propună si sa ajusteze toate aspectele esențiale ale creditului, suma împrumutata, durata, tipul dobânzii, valuta etc. De asemenea, negocierea reiese din diminuarea costurilor contractuale la inițiativa sa, prin actele adiționale semnate si, in plus, când reclamanta a deschis discuțiile cu privire la comisionul de risc si clauzele art. 8.1 si secțiunii 10 din Condițiile generale, banca a fost receptiva si a agreat excluderea/modificarea lor. Mai arata parata ca contractul a fost incheiat de Banca cu buna-credința, urmărindu-se un scop licit si moral, acela de a înregistra profit, iar termenii si condițiile Convenției se încadrează in practicile comerciale ale băncilor din R., cuprinzând clauze utilizate de toate instituțiile de credit care au in oferta credite de consum. In acelasi timp, nu exista un dezechilibru contractual semnificativ, având in vedere valoarea considerabila a creditului acordat si durata îndelungata a împrumutului, context in care clauzele stipulate in favoarea Băncii sunt echilibrate cu câștigul substanțial realizat de client. In aceste condiții, clauzele privind comisionul de risc reprezintă componente ale prețului creditului, fiind incluse in D., or potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al contractului nu poate privi prețul contractual, pe care reclamanta l-a cunoscut si l-a acceptat. Apoi, comisionul de administrare regăsit in actele adiționale nr. 1 si nr. 2 a fost stipulat in concordanta cu prevederile art. 36 din OUG nr. 50/2010, a făcut obiectul negocierii efective, fiind diminuat la inițiativa reclamantei. Mai arata parata ca comisionul de risc reprezintă contravaloarea unui serviciu oferit efectiv de către Banca, acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează si gestionează riscul bancar in cadrul Băncii, având scopul de a acoperi marja de risc generata prin acordarea creditului, date fiind prevederile art. 24 alin. 1 si art. 126 din OUG nr. 99/2006, este real si transparent, astfel ca nu poate fi considerat abuziv. Referitor la faptul ca reclamanta argumentează ca riscul generat de acordarea creditului este acoperit de garanțiile constituite, parata arata ca aprecierea acestora nu poate fi primita cata vreme in situația declarării scadentei anticipate a creditului, garanțiile aduse pot acoperi doar soldul creditului si dobânda scadenta, iar nu si dobânda ce ar fi curs in viitor, situație in care banca nu va atinge profitul scontat si riscul este evident, iar in al doilea rând, pe fondul crizei financiare, este de notorietate ca valoarea de piața a imobilelor a scăzut cu 30-60%, astfel ca garanția avuta in vedere la acordarea creditului nu mai este in măsura sa acopere nici soldul creditului. De asemenea, riscurile contractuale nu sunt suportate exclusiv de reclamanta, cum este in situația scăderii valorii imobilelor aduse ca garanții, ori al prezentului litigiu. In acelasi timp, pretențiile privind dobânda legala de la data achitării comisioanelor sunt nefondate, dobânda legala putând fi acordata cel mult de la data pronuntarii hotararii judecatoresti, date fiind prevederile art. 1535 C. civ. Cu privire la rata variabila a dobânzii curente, parata arata ca nu poate avea caracter abuziv întrucât este stipulata in acord cu prevederile art. 37 din OG nr. 50/2010. Apoi, Obligația clientului de a asigura imobilul afectat garantării creditului la o societate de asigurare agreata de Banca nu poate avea caracter abuziv, prevederile art. 18 din Legea nr. 190/1999 nefiind incidente in speța întrucât acestea se aplica exclusiv creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare, ceea ce nu este cazul convenției parților, iar obligația clientului de a asigura imobilul afectat garantării creditului decurge din necesitatea de a conserva garanția pana la rambursarea integrala a împrumutului si având in vedere oferta de asigurare de bunuri foarte variata, cu diferențe semnificative intre riscurile asigurate de diverși operatori, banca trebuie sa aibă certitudinea ca asiguratorul la care se încheie polița de asigurare acoperă o plaja mare de riscuri, are o poziție consolidata pe piața si ca procedura de avizare a daunei si despăgubire este una facila si eficienta. In acelasi timp, parata releva ca clauzele convenției de credit sunt concepute de o maniera stricta dar nu abuziva, in acord cu activitatea de creditare ce implica multe riscuri si necunoscute.
In drept au fost invocate art. 205 si urm., 453 C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE, OUG nr. 99/2006.
In probațiune s-a solicitat dovada cu înscrisuri si interogatoriul reclamantei.
Reclamanta a formulat răspuns la intampinare, prin care solicita respingerea excepțiilor si apararilor formulate de parata, stăruind asupra motivelor dezvoltate prin acțiune.
La primul termen de judecata, reclamanta si-a completat acțiunea cu un capat de cerere, prin care solicita obligarea paratei sa convertească in RON creditul acordat ei, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, curs eventual majorat cu 10%, apreciind ca este inechitabila si abuziva si clauza prin care s-a prevăzut obligația sa de a rambursa împrumutul si de a plăti dobânda la cursul de schimb de la data rambursării fiecărei rate, in condițiile in care deși in contract s-a prevăzut ca suma s-a acordat in valuta, in realitate a beneficiat de echivalentul in lei, calculat la cursul de schimb de la data încheierii contractului, banca nu a informat-o asupra riscurilor devalorizării leului in raport cu francul elvețian si la încheierea contractului a apreciat ca va trebui sa ramburseze echivalentul in lei, la cursul de schimb de la data încheierii contractului a împrumutului si sa plateasca dobânda calculata la acelasi curs, fiind firesc sa gândească in acest mod fiindcă salariul sau este calculat in lei, motiv pentru care a evaluat posibilitatea de rambursare a împrumutului ținând cont de veniturile sale si valoarea creditului calculat in lei. Mai arata reclamanta ca clauza care stabilește denominarea plaților in moneda străina după un curs majorat fata de cel de la data acordării creditului nu face parte din preț si astfel poate fi analizata sub raportul caracterului abuziv.
In drept a fost invocat art. 204 C. proc. civ.
Prin intampinare, parata a invocat tardivitatea modificării cererii introductive si pe fond a solicitat respingerea ei ca nefondata, arătând ca moneda creditului definește insusi obiectul principal al contractului, stabilind in mod esențial genul bunurilor împrumutate si supuse obligației de restituire, așa incat moneda creditului trebuie exclusa de instanța de la controlul caracterului abuziv. De asemenea, contractul de credit dedus judecații este o specie a contractului de împrumut guvernat de principiul nominalismului monetar, reglementat prin art. 1578 C. civ., in vigoare la data încheierii contractului de credit, astfel ca aceasta clauza este exclusa de la controlul caracterului abuziv in baza art. 3 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Mai mult, tendințele legislative sunt de reglementare a posibilitatii de conversie a împrumuturilor bancare din moneda străina in moneda naționala, la paritatea din ziua conversiei.
In drept au fost invocate art. 205 si urm., art. 969 si 1578 C. civ., art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
In considerarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., prin încheierea pronunțata in ședința publica din data de 03.12.2014, instanța a admis excepția lipsei capacitații procesuale a paratei Sucursala Suceava a paratei, invocata din oficiu, a unit cu fondul excepțiile prescripției dreptului la acțiune si lipsei de obiect invocate de parata si a respins ca neîntemeiata excepția tardivității modificării cererii de chemare in judecata, pentru motivele acolo reținute.
In temeiul art. 250 si urm. C. proc. civ., instanța a încuviințat dovada cu înscrisuri si interogatoriul reclamantei.
Ulterior, prin note scrise, reclamanta a invocat excepția necompetentei materiale a judecatoriei relativ la capătul suplimentar de cerere introdus prin cererea de modificare a actiunii introductive, solicitând disjungerea lui si declinarea competentei de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Specializat Cluj, si a solicitat obligarea paratei la restituirea sumei de_,83 CHF, reprezentand comisionul de administrare aferent perioadei 15.10._15, calificate de instanța ca modificare de acțiune.
Data fiind opoziția paratei la modificarea actiunii, instanța a admis excepția decăderii reclamantei de a-si modifica acțiunea, invocata de parata si a respins ca neîntemeiata excepția necompetentei materiale a judecatoriei invocata de reclamanta, prin încheierea pronunțata in ședința publica din data de 17.06.2015, pentru considerentele acolo consemnate.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Intre reclamanta, in calitate de imprumutat, numitii Mrauti C. si Merauti E., in calitate de codebitori, numita Z. R. D. in calitate de garant, si parata, in calitate de Banca, s-a încheiat Convenția de credit nr._/18.08.2008 (f. 20-33 dos.), prin care reclamanta a primit de la parata un credit in valoare de_ CHF pentru acoperirea unor cheltuieli personale curente acolo mentionate, pe o durata de 300 de luni de la data incheierii conventiei, cu o dobanda curenta de 3,99% p.a.
Conform clauzei stipulata la pct. 3 lit. d – data ajustării dobânzii, din conditiile speciale ale convenției, “Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se aplică de la data comunicării.”
Potrivit pct. 5 lit. a) din conditiile speciale ale convenției de credit si pct. 3.5 din conditiile generale ale conventiei, împrumutatul datorează un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, iar conform pct. 5 lit. d) din conditiile speciale ale convenției, imprumutatul datoreaza un comision de administrare garantii in cuantum de 1425 Ron, echivalentul a 250 Eur x numarul de imobile afectate garantarii creditului, datorat si platit la data de 12.08.2008, respectiv echivalentul in Ron a 150 Eur x numarul de imobile afectate garantarii creditului, datorat si platit la data semnarii Conventiei.
In acelasi timp, conform pct. 5 lit. e din conditiile speciale ale conventiei si art. 3.12 din conditiile generale ale acesteia, imprumutatii datoreaza un comision de rezerva de 0% p.a. aplicat la soldul creditului, pana la data de 31.12.2008, platibil lunar odata cu dobanda, la scadenta anuitatilor prevazute la pct. 6 (rambursare), valoare care se va modifica in mod corespunzator in condiiile pct. 3.12 (comision de rezerva minima obligatorie) din conditiile generale, in cazul rambursarii in avans sau al modificarii scadentei finale, Banca rezervandu-si dreptul de a modifica in mod corespunzator valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, in cazul in care obligatiile sau conditiile impuse de Banca N. a Romaniei cresc/se diminueaza/se elimina, aducand acest lucru la cunostinta imprumutatului, comision datorat ca urmare a obligatiei Bancii de a constitui rezerva minima obligatorie la Banca N. a Romaniei, valoarea comisionului de rezerva fiind stabilita in functie de valoarea obligatiei bancii.
La pct. 7 lit. b teza a doua din conditiile speciale ale conventiei s-a stipulat ca pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garantiei, “Contractul de asigurare (polita) se va incheia cu o societate de asigurari V./agreata de Banca.”
In conditiile generale ale conventiei, la pct. 3.9 s-a mentionat ca imprumutatul datoreaza un comision de urmarire si monitorizare polite, datorat anual, in avans, pentru urmarirea, monitorizarea si gestionarea acelor polite de asigurare aferente bunurilor aduse in garantie in favoarea bancii, care sunt incheiate sau reinnoite de catre imprumutati si/sau garanti ipotecari cu societati de asigurare care nu au incheiate parteneriate cu Banca si care nu pun la dispozitia bancii semestrial, anual sau oricand, la cererea expresa, rapoarte privind politele scadente, restante, sau care trebuie reinnoite, precum si situatia daunelor constatate cu privire la bunurile asigurate si care fac obiectul contractelor de garantie incheiate cu banca, comision care potrivit pct. 5 lit. f din Conditiile speciale ale conventiei este 0 pe toata durata conventiei de credit.
Apoi, la pct. 7 lit. d din Conditiile generale ale conventiei s-a stipulat ca imprumutatul se obliga sa asigure bunurile mobile/imobile aduse in garantie conform conditiilor speciale, la o societate de asigurari agreata de banca si sa cesionezxe in favoarea Bancii contractele de asigurare, care vor fi depuse la Banca in original, iar la lit e de la acelasi pct., ultima teza, s-a stipulat ca Banca este abilitata sa aleaga noua societate de asigurare care reinnoieste polita.
In cuprinsul sectiunii 8) din Conditiile generale ale conventiei, care reglementeaza scadenta anticipata, la pct. 1 lit. a ultima liniuta si lit. b-d s-a prevazut ca Banca va avea dreptul sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate conform conventiei, pe baza unei notificari transmisa imprumnutatului si codebitorului/garantului, atunci cand imprumutatul nu isi indeplineste obligatia de plata a sumei principale, a dobanzilor sau a oricaror alte costuri datorata conform altor conventii de credit incheiate de imprumutat cu alte societati financiare/de credit, cand imprumutatul nu isi indeplineste orice alta obligatie asumata conform prezentei conventii, in cazul aparitiei unei situatii neprevazute care, in opinia Bancii, face sa devina improbabil ca imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate conform Conventiei si in cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator, iar la pct. 8.3 s-a mentionat ca in cazul declararii scadentei anticipate a creditului, Banca este exonerata de orice raspundere pentru consecintele pe care aceasta procedura, precum si cea subsecventa de executare silita, in scopul recuperarii sumelor datorate in baza Conventiei, le au asupra imprumutatului/codebitorului.
La pct. 10.2 din Conditiile generale ale conventiei s-a prevazut ca in oricare din cazurile mentionate la pct 10.1 (adica daca la data semnarii, sau ulterior, apar modificari de interpretare ale oricaror acte normative aplicabile, care supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau obligatiile sale de a acorda credite, sau care schimba baza de impozitare, pentru suma principala si dobanzi la creditele acordate, sau care se refera la orice alte sume datorate rezultand din Conventie, cu privire la creditele acordate sau la obligatia de a acorda credite, in conformitate cu prevederile legale in baza carora functioneaza si este organizata de banca, impun, modifica sau considera aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerinta similara, afecteaza activele bancii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Bancii sau care impun Bancii orice alta conditie care afecteaza creditele acordate sauu obligatia sa de a acorda credite, sau al caror rezultat este cresterea costurilor Bancii legate de acordarea sau punerea la dispozitie a unui credit, respectiv reducerea cuantumului oricarei sume primite sau a oricarei creante a Bancii, in baza Conventiei) in termen de 15 zile lucratoare bancare de la data la care a fost notificat in scris de catre Banca, imprumutatul va plati acesteia sumele suplimentare, astfel incat sa compenseze Banca pentru cresterile costurilor, sau altor rambursari.
La data de 26.11.2010, partile contractante au incheiat sub semnatura Actul aditional nr. 1 la Conventia de credit in discutie, prin care au modificat, pe langa alte clauze, pct. 3 lit a si pct. 5.1 lit. a din Conventie, in sensul ca rata variabila a dobanzii curente se compune din Libor la 3 luni + marja de 3.39 puncte procentuale pe an, daca moneda creditului este CHF, aratand in mod expres si sursele de informare avute la dispozitie de imprumutat, codebitori si garant, stabilind si data scadentei pentru dobanda curenta, perioada de calcul si data ajustarii acesteia, iar comisionul de risc a fost inlocuit cu comisionul de administrare credit de 0,22% pe luna, aplicat la soldul creditului, datorat si plătibil de catre imprumutat Bancii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadenta stabilita la pct. 6 din conditiile speciale ale conventiei, pentru administrarea de catre Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei principale la dispozitia imprumutatului, in termenii si conditiile prevazute in conventie. S-a mai stipulat ca acest comision vizeaza administrarea riscului de credit (implicat de situatii precum comportamentul contractual al imprumutatului/codebitorilor/garantilor pe toata durata conventiei, modul de indeplinirea de catre acestia, intocmai si la timp, pe toata durata conventiei, a tuturor obligatiilor asumate in baza acesteia, riscul de urmarire si degradare/uzura a bunurilor aduse in garantie, in orice moment, pe toata durata conventiei, riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin polita de asigurare, in caz de producere a unui eveniment asigurat si a riscului de piata (implicat de situatii precum: variatia conditiilor de piata privitoare la valoarea bunurilor aduse in garantie si la valorificarea acestora in orice moment, pe toata durata conventiei, daca va fi cazul, variatii ale conditiilor pietei valutare) si este calculat lunar, luand in calcul un numar de 30 zile raportat la un an de 360 zile, utilizand formula: (soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
In sfarsit, la data de 27.08.2012, partile contractante au incheiat personal Actul aditional nr. 3 la Conventia de credit nr._/18.08.2008, prin care au modificat in parte clauzele contractuale, printre care si cea privind rata variabila a dobanzii curente, care a devenit Libor CHF la 3 luni + 5,_ puncte procentuale pe an, stipuland in finalul acestui act ca in cazul nerespectarii oricarei obligatii, graficul de rambursare atasat acestuia isi pierde valabilitatea, iar banca va avea dreptul sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii conform conventiei.
In drept, conform art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Potrivit art. 2 alin. 1 din același act normativ, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Conform alin. 1 lit. a) si b) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, prevederi care nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul, precum si acele clauze contractuale care obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului.
Potrivit lit. i a alin. 1 din aceeasi anexa, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.
Conform art. 36 din OUG nr. 50/2010 in forma sa inițiala, in vigoare din data de 22.06.2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Conform art. 95 din acest din urma act normativ, in forma sa in vigoare pana la data de 03.01.2011, când a fost modificata de Legea nr. 288/2010, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acesteia, prin acte adiționale, iar cu privire la semnarea acestora, creditorul trebuie sa poată face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului asupra carora se impunea informarea consumatorului, iar nesemnarea de către consumator a actelor adiționale era considerată acceptare tacită.
Odată cu . Legii nr. 288/2010, prevederile legale anterior menționate au fost modificate in sensul ca prevederile acestei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71.
Avand in vedere starea de fapt reținuta in baza dovezilor menționate, coroborata cu răspunsurile date de reclamanta la interogator – f. 209-210, raportat la normele de drept incidente, sus amintite, in ceea ce privește negocierea directa a clauzelor contractuale speciale ale conventiei partilor, in forma sa initiala, cu excepția celor care privesc moneda creditului, cuantumul acestuia, durata contractului, tipul dobanzii si garantiile, instanța constata ca nu exista o cerere a reclamantei in baza careia clauzele speciale ale conventiei, intre care si cele pretins abuzive, sa fi fost stipulate.
De asemenea, chiar parata arata prin intampinare ca clientul, cum este si reclamanta, accepta oferta bancii si ca la latitudinea lui sunt lasate doar detaliile esentiale ale imprumutului, cum sunt cuantumul, durata, valuta, tipul dobanzii, garantiile si alte clauze nedeterminate.
Prin urmare, clauzele speciale ale conventiei in cauza, in afara celor lasate la alegerea reclamantei si care au fost deja enumerate si rezulta din raspunsurile date la interogator, au fost preformulate de banca.
Asa fiind, potrivit prevederilor art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, paratei îi revenea obligația de a dovedi faptul că aceste clauze au fost negociate ulterior preformularii lor de către parata, ceea ce in speta de fata nu se poate retine ca s-a intamplat, in conditiile in care negocierea clauzelor contractuale presupune oferirea posibilitatii reale consumatorului de a-și spune opinia cu privire la o anumită clauză contractuala, precum și a șanselor rezonabile de a determina modificarea clauzei, iar nu simpla încheiere a contractului prin semnarea lui pe fiecare pagina, sens in care parata nu a produs dovezi.
Mai mult, reclamanta arata in raspunsurile date la interogator ca a nu a inteles pe deplin toate clauzele contractuale si ca a solicitat explicatii cu privire la modul de stabilire a dobanzii variabile insa, pe de o parte răspunsul primit este strain de nelamurirea invocata, iar pe de alta parte reclamanta arata in cuprinsul aceleiasi dovezi ca nu s-a pus problema unei negocieri, ci doar a unei prezentari pentru semnare si ca in caz contrar nu ar putut obtine imprumutul solicitat.
Cat priveste conditiile generale ale conventiei, din perspectiva dispozitiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 cat si pozitiei procesuale exprimata de parata prin intampinare, potrivit careia aceasta propune conditii generale de afaceri prestabilite, este fara putinta de tagada ca acestea cuprind clauze contractuale care nu au fost negociate direct cu reclamanta.
Cu toate acestea, simplul fapt al stipularii unor clauze contractuale preformulate si care nu au fost negociate nu este suficient pentru a considera ca acestea sunt abuzive, ci constituie punctul de plecare in efectuarea de verificări suplimentare pentru a se stabili daca aceste clauze contractuale sunt contrare bunei credințe, sau daca prin ele insele, sau împreuna cu alte prevederi din contract, creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților.
Astfel, in ce priveste clauza contractuala de la pct. 3 lit. d din conditiile speciale ale conventiei partilor, instanța reține că aceasta nu privește obiectul principal al contractului la data încheierii lui ci doar vizează modul de determinare a unei componente esențiale a prețul acestuia pentru viitor, in speța dobânda, precum si faptul ca aceasta clauza contractuala nu răspunde cerințelor precizării unui motiv temeinic in contract de care sa depindă modificarea prețului convenției, exprimat . si inteligibil, si nu in ultimul rând verificabil, in funcție de care parata sa fie abilitata a modifica unilateral dobânda contractuala convenita de parți la momentul încheierii convenției corelativ cu posibilitatea reclamantei de a urmări respectarea contractului.
In acest sens, in lipsa definirii in vreun mod a "schimbărilor semnificative pe piața monetară", in funcție de care banca este indreptatita la modificarea dobânzii, in mod evident consumatorul nu are cum să cunoască criteriile după care banca poate revizui dobânda si, deopotrivă, exclude orice control al temeiniciei modificării dobânzii din partea reclamantei sau instanței, lăsând aceasta modificare exclusiv la dispoziția si interpretarea unilaterala a paratei.
In acelasi timp este lesne de observat ca aceasta clauza contractuala privitoare la posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii de către banca, in modalitatea in care a fost formulata, se înscrie in lista clauzelor considerate în mod expres abuzive de legiuitor, conform alin. 1 lit. a, e si g din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Prin urmare, caracterul abuziv al acestei clauze poate fi apreciat si trebuie reținut de către instanța de judecată întrucât aceasta clauza contractuala este de natură a crea, în detrimentul reclamantei și contrar bunei-credințe, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Cat privește insa declararea ca abuziva a clauzelor contractuale ce reglementează rata variabila a dobânzii curente din Actele adiționale nr. 2 si 3 la Convenția de credit încheiata de parți, instanța retine ca cererile reclamantei nu pot fi primite in condițiile in care, încheierea primului act adițional este consecința punerii in aplicare a prevederilor art. 37 si 95 din OUG nr. 50/2010, care obliga parata sa se conformeze dispozițiilor acestui act normativ, iar reclamanta a fost de acord la modificarea convenției parților in mod expres, prin semnarea Actului adițional nr. 1/26.11.2010, iar Actul adițional nr. 3/27.09.2012 a fost incheiat de parți in contextul in care reclamanta a solicitat paratei o perioada de gratie si reducerea de costuri, așa cum rezulta din conținutul sau si răspunsul dat de reclamanta la întrebarea 17 din interogator, astfel ca si de aceasta data reglementarea ratei variabile a dobânzii curente s-a realizat cu acordul expres al reclamantei, ceea ce exclude caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 3 lit. a din Actul adițional nr. 1/26.10.2010 si art. 2 lit. a din Actul adițional nr. 3/27.09.2012.
In ce privește clauza ce reglementeaza comisionul de risc, de la pct. 5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei si pct. 3.5 din Conditiile generale, contrar apararii paratei, instanța reține că nici aceasta clauza nu intra sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
In acest sens, atat față de redactarea normei legale de care se prevaleza parata dar si din perspectiva Hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene pronunțata in cauza C-143/13 la data de 26.02.2015, instanța reține că Curtea a statuat ca clauzele contractuale care se circumscriu notiunii de obiect al contractului, in sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, preluate in legislatia nationala de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale contractului si care, ca atare, il caracterizeaza, iar nu si cele care au un caracter accesoriu, cum se apreciaza ca este comisionul de risc in discutie.
Pentru a statua astfel, instanța retine ca obiectul principal al unui contract de credit îl constituie, pe de o parte, suma de bani acordată cu titlu de credit și, pe de altă parte, dobânda privita ca pret al creditului si prin urmare orice alte comisioane percepute pentru servicii conexe, care deși pot constitui obiecte ale contractului de credit, nu pot fi decât secundare in raport cu acesta, accesorii creditului acordat și având sens numai atâta vreme cât există creditul, văzut ca obiect principal.
Prin urmare, clauza privind comisionul de risc nu poate fi considerată ca intrând sub incidența textului art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, astfel că ea poate fi analizată chiar și în condițiile în care este exprimată în mod clar și inteligibil.
Asa fiind si retinand deja ca nici aceasta clauza nu a fost negociată direct cu reclamanta, urmeaza a analiza daca este de natură să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, in principal se observa ca din redactarea clauzei contractuale care il reglementeaza, acest comision de risc apare ca fiind calculat ca procent din soldul creditului, insa fara vreo contraprestatie, perspectiva din care dezechilibrul dintre drepturile si obligatiile parților se verifica pe deplin.
Mai mult, avand in vedere clauzele contractuale care reglementeaza garantiile rambursarii creditului de la pct. 7 din conditiile speciale ale conventiei, care se prezuma ca au fost evaluate si considerate suficiente minimalizarii si chiar inlaturarii riscului paratei de rambursare a creditului si corelativ de realizare a profitului preconizat, face ca perceperea comisionului de risc sa fie si contrara bunei credinte.
Asadar, atat pentru faptul ca reclamanta nu putea sa aiba o reprezentare clara a motivului pentru care a fost tinuts de plata comisionului de risc, cat si pentru ca perceperea lui se alatura unor garanții apreciate chiar de parata ca fiind suficiente pentru a o pune la adăpost de orice situație neprevazuta, prin instituirea unei garanții reale imobiliare, respectiv prin cesionarea poliței de asigurare încheiata asupra bunului in favoarea sa, conduc la o singura concluzie si anume ca si aceasta clauza este abuziva datorita faptului ca este menita sa creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Apoi, insasi parata arata prin intampinare ca dupa . OUG nr. 50/2010 a inteles sa inlature comisionul de risc si sa introduca in contract comisionul de administrare, permis de dispozitiile acestui act nomativ.
Cu toate acestea, vazand continutul pct. 5.1 lit. a din Actul aditional nr. 1/26.10.2010, instanta constata ca in fapt nu a avut loc o inlaturare a comisionului de risc, ci doar o inlocuire a denumirii lui, cata vreme din clauza contractuala analizata rezulta cu evidenta ca acest comision de administrare se vrea tot pentru acoperirea riscurilor creditului acordat reclamantei, cu singura deosebire ca acestea sunt enumerate, iar nu pentru administrarea creditului sau administrarea ontului curent, asa cum i-ar fi permis paratei dispozitiile art. 36 din OUG nr. 50/2010.
Prin urmare, instanța retine ca si clauzele contractule stipulate la pct. 5 lit. a din Convenția de credit, respectiv din condițiile speciale ale convenției, si la pct. 5.1 lit. a din Actul adițional nr. 1/26.11.2010 sunt abuzive, caracter care urmează a se constata.
Similar, in ce privește comisionul de administrare garanții, din clauza contractuala stipulata la pct. 5.1 lit. d se desprinde concluzia ca obligația de plata a acestui comision de către reclamanta nu isi găsește corespondentul . definita a paratei, situație care coroborata cu adăugarea lui la costurile suportate de reclamanta pentru creditul acordat este de natura a crea dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligațiile parților si deopotrivă contrara bunei credințe care trebuie sa caracterizeze orice raport contractual.
Mai mult, din clauza contractuala analizata se observa ca plata acestui comision, in limita sumei de 1425 lei, echivalentul a 250 Eur, a fost perceputa de parata chiar anterior încheierii Convenției de credit, la data de 12.08.2008, ceea ce face imposibil ca parata sa justifice in vreun mod activitatea de administrare a unor garanții care nu puteau fi constituite decât ulterior convenției de credit, prin contracte accesorii acesteia, drept care lipsa contraprestației paratei si caracterul abuziv al acestei clauze contractuale se verifica pe deplin.
Relativ la clauzele contractuale stipulate la pct. 5 lit. e din condițiile speciale ale convenției si respectiv art. 3.12 din condițiile generale ale acesteia, din perspectiva negocierii lor, situația este identica, in sensul ca parata nu a făcut dovada ca aceste clauze contractuale au fost negociate si astfel clauzele privind comisionul de rezerva se impune sa fie analizate din perspectiva celorlalte condiții ale prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Or, din insasi redactarea lor rezulta ca aceste clauze contractuale prevăd plata unui comision de către reclamanta in scopul preconstituirii de către banca a disponibilităților bănești necesare pentru îndeplinirea propriei sale obligații legale, de constituire a rezervei minime obligatorii, instituita prin Regulamentul BNR nr. 6/2002.
Așa fiind, urmează ca este fara putința de tăgada ca pretenția de achitare de către reclamanta a acestui comision si posibilitatea paratei de a-l institui si respectiv modifica unilateral pe parcursul derulării contractului de credit este si ar fi lipsita de orice contraprestație in favoarea reclamantei.
Mai mult, aceasta situatie verifica si reaua-credinta a paratei deoarece potrivit normelor legale ce reglementeaza rezerva minima obligatorie, aceasta este reprezentata de disponibilități bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Națională a României, iar nu de disponibilitățile bănești ale clienților acestora.
În consecinta, instanța va retine caracterul abuziv si al acestor clauze contractuale.
In ce priveste clauza contractuala stipulata la pct. 7 lit. b din Condițiile speciale ale convenției si pct. 7.1 lit. d din Condițiile generale ale convenției, potrivit căreia reclamanta este obligata sa încheie polița de asigurare a imobilelor aduse in garanție pentru creditul acordat la o societate de asigurări agreata de Banca sau partenera a acesteia, instanța retine ca critica reclamantei întemeiata pe dispozitiile art. 18 din Legea nr. 190/1999 nu poate fi primita de instanța întrucât așa cum arata parata acest act normativ reglementează creditul ipotecar pentru investițiile imobiliare, ceea ce nu este cazul in speța de fata, apoi in mod eronat arata reclamanta ca prin aceasta clauza se înțelege ca i s-ar impune un anumit asigurator, când de fapt din clauza respectiva rezulta ca ar avea alegerea intre mai multe societati de asigurare, iar pe de alta parte susținerile reclamantei potrivit carora preturile practicate de societățile agreate de banca sunt cu mult mai mari decât cele practicate in mod obisnuit, in raport cu alți clienți si in raport cu prețul pieței nu se verifica cu dovezi, drept care se impune a fi inlaturate si ca atare nu va fi reținut caracterul abuziv pretins de reclamanta in aceasta limita.
De asemenea, caracterul abuziv al clauzei contractuale care instituie si reglementează comisionul de monitorizare polițe nu poate fi reținut in speța de fata întrucât deși acesta este prevăzut in condițiile generale ale convenției la pct. 3.9, cuantumul lui in raportul contractual cu reclamanta este 0, așa cum s-a menționat la pct. 5.1 lit. f din Condițiile speciale ale convenției si nu s-a stipulat in favoarea băncii dreptul de a-l modifica unilateral pe durata derulării contractului, drept care ipoteza reglementata de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 nu se regăsește in privinta clauzei analizata.
Totodată, instanța apreciază ca nici ultima teza din clauza contractuala ce se regăsește la pct. 7.1 lit. e din Condițiile speciale ale convenției nu poate fi apreciata ca fiind abuziva in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 in condițiile in care din analiza clauzei contractuale acolo stipulata, in întregul sau, rezulta ca teza pretins abuziva, respectiv abilitarea Băncii sa aleagă noua societate de asigurare cu care reînnoiește polița se aplica numai in situația in care reclamanta nu isi îndeplinește obligația asumata de a reînnoi ea insasi polița de asigurare aferenta bunurilor cu care a garantat rambursarea creditului.
Prin urmare, instanța retine ca nu se poate nega paratei dreptul de a proceda la reînnoirea poliței de asigurare si alegerea asiguratorului pretinzând ab inițio ca aceasta ar alege un asigurator cu rea-credința, iar din raportul contractual astfel incheiat ar rezulta un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților, cu atât mai mult cu cat o atare situație ar fi generata de culpa reclamantei.
Relativ la clauzele contractuale stipulate la pct. 8.1 lit. a ultima liniuța si lit. b din Condițiile generale ale convenției, instanța constata ca acestea reglementează declararea scadentei anticipate a creditului de către parata in situația in care reclamanta nu si-ar îndeplini obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau altor costuri datorate conform altor convenții de credit încheiate de aceasta cu alte societati financiare/de credit, ori nu isi îndeplinește orice alta obligație asumata prin convenția încheiata cu parata.
Astfel, in prima ipoteza urmează ca reclamanta s-ar afla in situația declarării anticipate a scadentei întregului credit aflat in sold fara ca aceasta sa fie in culpa pentru neîndeplinirea obligațiilor din Convenția de credit încheiata cu parata, insa contrar opiniei reclamantei instanța apreciază ca executarea silita a bunurilor si veniturilor împrumutatului de către alta instituție de credit si respectiv diminuarea bonității si garanțiilor oferite de client poate justifica o reziliere a contractului de credit in condițiile in care bunurile asupra carora exista constituite garanții formează obiectul executarii silite, in cadrul căreia in mod obiectiv parata ar fi nevoita sa intervină pentru recuperarea propriului debit, ceea ce nu s-ar putea realiza fara declararea scadentei anticipate a acestuia.
In acelasi timp este real ca este posibil ca bunurile împrumutatului sa nu fie supuse toate executarii silite, sau sa nu fie supuse executarii silite bunurile cu care acesta a garantat rambursarea creditului in cauza, insa numai in aceasta ipoteza s-ar putea aprecia ca opțiunea paratei de declarare a scadentei anticipate a creditului si respectiv conduita acesteia este abuziva, pentru sancționarea căreia exista alte mijloace procedurale recunoscute de lege, iar nu declararea caracterului abuziv al clauzei contractuale analizata întrucât buna credința a paratei se prezuma iar reaua credința trebuie dovedita, ceea ce nu se poate spune ca s-a intamplat.
In ce priveste cea de a doua situație, care are in vedere culpa reclamantei in raportul sau contractual cu parata, iar nu iar nu orice alta obligație care nu tine de persoana împrumutatului, așa cum fara temei pretinde reclamanta, declararea scadentei anticipate a creditului se înscrie in ipoteza reglementata de art. 1020 C. civ., perspectiva din care nu se poate retine ca este abuziva.
In schimb, relativ la clauzele contractuale de la pct. 8.1 lit. c si d din Condițiile generale ale convenției parților, din insasi redactarea lor rezulta ca aceste clauze contractuale prevăd posibilitatea paratei de aprecia unilateral asupra unor situații nedeterminate in vreun mod, cu implicații de asemenea, echivoc arătate si, care pot conduce la declararea scadentei anticipate a creditului, pe baza unei simple notificări, context in care instanța apreciază ca existenta unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei-credințe, se verifica.
Astfel, din prevederile alin. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 rezulta ca profesionistul poate modifica unilateral clauzele contractului, dacă prezintă un motiv întemeiat, care să fi fost precizat în contract, or in pofida acestor prevederi, formularea mai mult decat generica din clauza analizata nu cuprinde motivul si efectele care ar indreptati banca la modificarea contractului in sensul incetarii lui inainte de termen prin declararea scadentei anticipate, excluzand asadar verificarea in vreun mod a temeiniciei lui, care trebuia sa poata fi apreciata ca atare inca de la data incheierii conventiei.
Prin urmare, este fara putinta de tagada ca aceste clauze confera paratei dreptul exclusiv și absolut discretionar de a declara scadenta anticipata a creditului, fara ca reclamantia si in final instanta de judecata sa poata verifica legalitatea si obiectivitatea unei astfel de masuri.
În concluzie, instanța va retine caracterul abuziv si al acestor clauze contractuale.
Asa fiind, urmeaza ca clauza contractuala de la pct. 8.3 din Conditiile generale ale conventiei isi va produce efectele exclusiv in situația in care imprumutatul este in culpa, ori aducere atingere bunei executari a contractului parților, pentru care este tinut sa suporte riscul propriei neexecutari sau conduite, ceea ce insa nu se identifica cu prejudiciile suferite de imprumutat in ipoteza in care declararea scadentei anticipate a creditului se realizeaza de către banca cu incalcarea prevederilor contractuale, ori executare silita incalca normele legale, asa cum pretinde reclamanta, sens in care nici clauza contractuala analizata nu prevede si nici normele legale de drept comun si respectiv cele procedurale ce reglementeaza executarea silita nu o permit, motiv pentru care instanța apreciaza ca motivele invocate de reclamanta sunt straine de ipoteza reglementata de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
De asemenea nu se poate retine ca prin aceasta din urma clauza contractuala analizata se ajunge in situatia prevazuta de alin. 1 lit. h din anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece nu reglementeaza exonerarea de raspundere a paratei in ipoteza neindeplinirii propriilor obligatii contractuale, ci in aceea a efectelor neindeplinirii obligatiilor asumate de reclamanta.
Pe cale de consecinta, instanța nu poate retine caraterul abuziv al clauzei contractuale de la pct. 8.3 din Conditiile generale ale conventiei.
Apoi, relativ la clauza stipulata la pct. 10.2 din Condițiile generale ale convenției, ce prevede obligația pentru reclamanți de a plăti sume suplimentare de bani ca efect al creșterii costurilor băncii legate de acordarea creditului, sau de reducere a oricărei sume primite de către aceasta, taxe sau impozite instituite prin modificări de interpretare a actelor normative, instanța constata ca in nici un caz nu intra sub incidența textului art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, astfel că ea poate fi analizată, cu atât mai mult cu cat nu se poate retine ca a fost negociata cu reclamantii, sens in care parata nu a administrat dovezi.
Așadar, in ce privește condiția existentei unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților, contrar bunei-credințe, instanța retine ca este îndeplinita întrucât aceasta clauza obliga reclamanta la plata integrala a unor costuri proprii ale paratei, nedeterminate valoric in funcție de vreun criteriu obiectiv ci in baza unor interpretări independente de voința sau conduita reclamantei, care ar putea aparține oricărei alte persoane, intre care si parata.
Cu alte cuvinte, aceasta clauza transfera in sarcina reclamantei orice costuri suplimentare ale creditului, independent de cuantumul lor si de faptul ca acestea puteau sau nu sa fie avute in vedere de către parata la incheierera contractului, a căror determinare ar putea fi posibila chiar si numai in funcție de aprecierea sa discreționara, așa incat nu se mai poate retine echilibrul care trebuie sa existe intre drepturile si obligațiile parților, cat si buna-credința a băncii in raportul sau cu reclamanta.
Așa fiind, chiar daca la pct. 10.1 sunt enumerate costurile care ar putea fi pretinse paraților, aceasta enumerare nu se circumscrie noțiunii de „motiv întemeiat” așa cum pretind dispozitiile legale incidente, cata vreme parata era ținuta sa arate temeinicia impunerii in sarcina reclamanților a acestor costuri suplimentare, cat si sa excludă interpretarea arbitrara care ar putea fi determinata chiar si din culpa sa.
In acest sens, chiar si in cazul in care consumatorul este ținut sa suporte plata unor sume de bani pentru neexecutarea propriilor obligații contractuale, acestea nu pot fi disproporționat de mari comparativ cu pagubele suferite de profesionist fara ca clauzele care le reglementează sa fie considerate abuzive, conform alin. 1 lit. i din Anexa la Legea nr. 193/2000, drept care in situația in care consumatorului nu i se poate reproșa nimic, cum este in ipoteza discutata, clauza privind obligarea lui la plata unor costuri suplimentare, stabilite arbitrar, nu poate fi decât abuziva.
In ce priveste insa ultima clauza contractuala din Actul adițional nr. 3/27.09.2012, instanța retine ca îndeplinirea cumulativa a condițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 nu se verifica întrucât obligațiile împrumutatului din convenția de credit nu sunt generale ci individualizate, astfel ca neexecutarea lor poate fi imputata reclamantei, care sa fie astfel ținuta de suportarea consecințelor propriei culpe, fara ca aceasta sa poată pretinde ruperea echilibrului contractual din vina paratei.
In ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la convertirea in Ron a creditului acordat, la cursul de schimb al CHF/RON de la data acordării creditului, curs eventual majorat cu 10%, in principal instanța retine ca alegerea monedei creditului s-a făcut de reclamanta si nu i-a fost impusa ci doar propusa, reclamanta recunoscând la interogator ca a optat pentru aceasta moneda întrucât nu se califica pentru obținerea creditului dorit in lei, sens in care a făcut demersuri si la o alta banca, precum si faptul ca determinant pentru încheierea convenției a fost suma împrumutata si apoi faptul ca putea plăti cu ușurința ratele lunare.
Așadar nu se poate retine ca stipularea monedei creditului in CHF nu a fost negociata.
Apoi, stipularea împrumutului într-o moneda străina, posibila potrivit art. 3 alin. 3 din Regulamentul 4/2005 al BNR pe baza acordului de voința al parților si efectuarea plăților în acea monedă nu creează un dezechilibru între drepturile si obligațiile părților, in condițiile in care reclamanta a optat pentru această variantă în mod liber, deși avea posibilitatea să contracteze împrumutul în monedă națională sau altă monedă, daca s-ar fi limitat la un împrumut mai mic.
De asemenea, din ansamblul răspunsurilor date de reclamanta la interogator rezulta ca la momentul încheierii contractului de credit, aceasta a fost mulțumita de condițiile în care acesta a fost încheiat, de clauzele contractului de credit în care este reflectata plata în moneda creditului, așa incat coroborat cu clauzele contractuale si graficul de rambursare care sunt clare si inteligibile si chiar urmate de executare timp de 6 ani se desprinde concluzia ca apărarea reclamantei conform căreia a inteles ca va face plata ratelor in lei, la cursul de schimb de la data încheierii contractului este atât neîntemeiata cat si invocata pro causa, drept care se impune a fi inlaturata.
Din aceeași perspectiva, instanța mai retine ca evaluarea naturii abuzive a clauzei contractuale care reglementează moneda creditului nu mai poate fi pretinsa de reclamanta date fiind dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000,
Nu in ultimul rând, riscurile devalorizării monedei naționale in raport cu francul elvețian, care a survenit parcursul derulării contractului este fara putința de tăgada rezultatul unui element imprevizibil si străin de voința paratei, așa cum cunoaște si reclamanta potrivit răspunsului la interogator, iar transpunerea in plan contractual a principiului nominalismului monetar, consacrat de Codul civil, nu se poate pretinde ca este abuziv.
Așadar, instanța considera ca efectuarea plaților in moneda creditului, la cursul de schimb din data plații, nu are caracter abuziv si astfel cererea reclamantei este neîntemeiata.
Așa fiind, urmează ca clauzele contractuale ce vor fi declarate abuzive nu vor mai produce efecte, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, drept care capătul de cerere având ca obiect anularea lor se dovedește a fi neîntemeiat deoarece lipsirea de efecte a clauzelor declarate abuzive se produce in temeiul legii, atât pentru trecut cat si pentru viitor, instanța apreciind ca declararea caracterului abuziv este similara declarării nulitatii absolute, așa incat intervenția instanței de judecata pentru anularea lor ar fi de prisos.
Apoi, fata de soluția asupra căreia instanța s-a oprit, urmează ca sumele de bani achitate de reclamanta paratei cu titlu de comision de risc, inclusiv cele încasate cu titlu de comision de administrare ca efect al modificării denumirii comisionului de risc, si comision de administrare garanții sunt nedatorate, ca efect al declarării ca abuzive a clauzelor ce le reglementează, si prin urmare se impune a fi restituite, obligație care va fi stabilita in sarcina paratei.
Corelativ, dat fiind regimul juridic al nulitatii absolute si efectele ei, care s-a apreciat a fi incidente, instanța va respinge excepției prescripției dreptului la acțiune invocata de parata.
In acelasi timp, dat fiind faptul ca clauzele contractuale care au reglementat comisionul de risc si de administrare contestat au produs efecte pana in momentul in care au fost eliminate prin Actele adiționale încheiate de parți, plata comisioanelor facandu-se tocmai in considerarea lor, cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv al acestora nu este lipsita de obiect întrucât modificarea adusa de parți nu retroactiveaza, considerente pentru care instanța va respinge si excepția lipsei de obiect invocata de parata.
In sfârșit, in lumina dispozițiilor art. 1088 C. civ. in vigoare la data încheierii convenției parților si prevederilor OG nr. 9/2000 si respectiv OG nr. 13/2011, reclamanta este indreptatita sa pretindă paratei si dobânda legala aferenta sumelor de bani ce urmează a fi restituite cu titlu de comision de risc.
Fiind in culpa procesuala, in temeiul art. 453 C. proc. civ., parata va fi obligata la plata către reclamanta a sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata parțiale constând in onorariul avocațial dovedit cu chitanța de la fila 198, proporțional cu pretențiile găsite întemeiate.
Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea de chemare in judecata formulata împotriva paratei Sucursala Suceava a S.C. V. R. S.A., ca fiind promovata împotriva unei persoane fara capacitate procesuala.
Respinge ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului la acțiune si lipsei parțiale a obiectului actiunii, invocate de parata.
Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta V. D. O., CNP_, domiciliata in Cluj-N., .. 5, . si domiciliul procesual ales in D., . nr. 11, jud. Cluj, la av. Bujita A., in contradictoriu cu intimata S.C. V. R. S.A., cu sediul in Bucuresti, Șoseaua P. nr. 42, sector 2, înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de inregistrare_ si in consecința:
Constata caracterul abuziv al clauzelor stipulate la pct. 3 lit. d, 5 lit. a, lit. d si lit. e din Convenția de credit nr._/18.08.2008 – condiții speciale ale convenției, forma inițiala a contractului, si la pct. 3.5, 3.12, 8.1 lit. c si d, 10.2 din Condițiile generale ale Convenției, precum si al celor stipulate la pct. 5.1 lit. a din Actul adițional nr. 1/26.11.2010.
Obliga pe parata la restituirea către reclamanta a sumei de 8847,83 CHF, in lei la cursul BNR din ziua plații, plătita de reclamanta cu titlu de comision de risc in perioada 15.09._12, împreuna cu dobânda legala aferenta, calculata de la data fiecărei plați si pana la restituire.
Obliga pe parata la restituirea către reclamanta a sumei de 1425 lei, plătita de reclamanta cu titlu de comision de administrare garanții.
Respinge ca neîntemeiate celelate pretenții.
Obliga pa parata la plata către reclamanta a sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica din data de 14 octombrie 2015.
JUDECATOR GREFIER
F. M. M. M.
Red. MF - 4 ex.
25.11.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 9433/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
