Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 20758/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 10.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. H K. ROMANIA S.R.L. cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat P. M. in C., ., .-17, jud C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. G. INTERNATIONAL S.R.L, cu sediul in O., ., Lot1/2, cam 2, jud C., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av P. M. și se constată lipsa pârâtei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Având cuvântul pe probe, apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În baza art. 258 alin 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosar, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei.
Având cuvântul pe fond, apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.08.2013, sub număr de dosar_, reclamanta A. H K. ROMANIA S.R.L. a chemat in judecată pârâta S.C. E. G. INTERNATIONAL S.R.L., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de_,06 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă, ca urmare a comenzilor lansate.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 27.01.2011 reprezentantul legal al pârâtei S.C. E. G. INTERNATIONAL S.R.L (S.C. G. INTERNATIONAL S.R.L. la acel moment), i-a transmis electronic o cerere de ofertă în vederea prestării unor servicii de inspecție calitativă și cantitativă a mărfurilor exportate, respectiv fier vechi, transportul și încărcarea acestuia pe navă precum și operațiuni legate de export.
Reclamanta a susținut că a transmis pârâtei răspuns că se ocupă doar de inspecția cantitativă și calitativă a mărfurilor iar pârâta a acceptat oferta și tariful reclamantei.
S-a mai arătat de către reclamantă că din luna august 2012 a început prestarea serviciilor către pârâtă, însă aceasta nu a achitat contravaloarea acestora.
În acest sens, reclamanta a învederat instanței că a emis facturile nr. 282/05.09.2012, nr. 288/10.09.2012, nr. 291/17.09.2012, nr. 303/20.09.2012, nr. 308/28.09.2012 și nr. 324/05.10.2012 în valoare totală de_,06 lei.
În drept reclamanta a invocat prevederile art. 1516, 1521 și 1535 Cod civil.
În probațiune s-a încuviințat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtei.
Pârâta legală citat nu a depus întâmpinare și nu a răspuns la interogatoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Instanța reține că între cele două părți au existat raporturi contractuale comerciale, contractul luând ființă în urma cererii transmise de pârâtă (fila 15), a ofertei propuse de reclamantă (fila 16) și a acceptării ofertei de către pârâtă.
Raporturile contractuale constau în prestarea de către reclamantă a serviciilor de inspecție calitativă și cantitativă a mărfurilor pârâtei, la tariful de 200 Euro/container.
Pentru serviciile prestate conform convenției din 27.01.2011, reclamanta a emis facturile nr. 282/05.09.2012, nr. 288/10.09.2012, nr. 291/17.09.2012, nr. 303/20.09.2012, nr. 308/28.09.2012 și nr. 324/05.10.2012 în valoare totală de_,06 lei.
Instanța mai reține faptul că reclamanta a făcut dovada serviciilor prestate prin înscrisurile depuse la dosar, e-mail-urile transmise între cele două societăți, în care pârâta recunoștea debitul coroborat cu faptul că pârâta nu a răspuns la interogatoriul transmis, considerat de instanță ca un început de dovadă scrisă.
Analizând întrunirea condițiilor răspunderii contractuale a pârâtei, instanța reține că în drept, potrivit art. 969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar, conform art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar fiind îndreptățit la dezdăunare.
Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței convenției încheiate între părți conform dispozițiilor art. 1169 C.civ. și art. 46 C.. baza art. 1082 C.civ., se naște prezumția de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către pârâtă, fiind în sarcina acesteia probarea executării obligației, și anume plata contravalorii facturilor nr. 282/05.09.2012, nr. 288/10.09.2012, nr. 291/17.09.2012, nr. 303/20.09.2012, nr. 308/28.09.2012 și nr. 324/05.10.2012 în valoare totală de_,06 lei, sau a lipsei culpei pentru neîndeplinirea acestei obligații. În caz contrar, este antrenată răspunderea contractuală a pârâtei care și-a nesocotit obligațiile.
Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a acestor facturi, sau a unui caz de înlăturare a culpei, aceasta a încălcat prevederile contractuale fiind atrasă răspunderea acesteia, ce constă în plata prețului serviciilor prestate.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de_,06 lei reprezentând contravaloare servicii prestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta A. H K. ROMANIA S.R.L. cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat P. M. in C., ., .-17, jud C. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. G. INTERNATIONAL S.R.L. cu sediul in O., ., Lot1/2, cam 2, jud C..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_,06 lei reprezentând contravaloare servicii prestate.
Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N. /06.03.2014
Tehnored.gref. A.S./2com/07.03.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 7726/2013. Judecătoria CONSTANŢA | Anulare act. Sentința nr. 9526/2013. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|