Anulare act. Sentința nr. 6880/2013. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6880/2013 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 2815/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

Sentința civilă nr. 6880

Ședința publică din data de 16.05.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG

GREFIER: L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act anulare clauza abuziva, formulată de reclamanții V. D. și V. Z., domiciliați în Localitatea C., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta

., cu sediul în Localitatea București, . 3-8, 10, Sector 2 și în Localitatea C., . nr.99, județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâtă av.R. A. cf.delegației depuse la dosar, lipsă reclamanții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.87 și următoarele cod procedură civilă și se constată depus la dosar la data de 1.04.2013 prin serviciul registratură din partea reclamanților răspuns la întâmpinare referitor la excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, fiind anexată jurisprudență.

Apărătorul societății pârâtei arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri și excepții prealabile cercetării judecătorești, cu raportare la art.134 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Apărătorul societății pârâte solicită proba cu înscrisuri și interogatoriu și arată că prin întâmpinare au fost invocate trei excepții respectiv: excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la lipsa concilierii prealabile efectuate cf.art.720 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității restituirii prestațiilor achitate în baza clauzei referitoare la comisionul de risc/administrare, raportat la dispozițiile art.6 din Legea nr.193/2000 și excepția prescripției pentru sumele achitate cu titlu de comision de risc cu mai mult de 3 ani anteriori introducerii acțiunii. Arată că primează soluționarea excepției inadmisibilității, celelalte excepții putând fi unite cu fondul cauzei.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității cererii invocată de societatea pârâtă.

Apărătorul societății pârâte pune concluzii de admitere a excepției invocând dispozițiile art.109 al.2 Cod procedură civilă. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne n pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata sub nr._ reclamantii V. D. și V. D. Z., in contradictoriu cu pârâtei S .C. V. ROMÂNIA S.A a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispuna obligarea pârâtei la: anularea clauzei abuzive constând în comisionul de risc redenumit comision de administrare, în cuantum de 0,15%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, pe toata perioada de derulare a convenției de credit, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale

Convenției de credit nr._/08.10.2007, încheiate de reclamanti, în calitate de împrumutați, cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A.; restituirea sumei de 8175,05 franci elvețieni, reprezentând contravaloarea comisionului de risc, respectiv comision de risc redenumit comision de administrare, achitat de reclamanti până la data introducerii prezentei, și în continuare până la restituirea efectivă, actualizată cu rata dobânzii legale și rata inflației, de la data introducerii prezentei și până la data restituirii efective; emiterea în acest sens a unui nou grafic de rambursare cu anularea comisionului de risc, redenumit comision de administrare, și cu imputarea sumei achitate pârâtei cu titlu de comision de risc, respectiv, comision de administrare, asupra sumei de 100.000 de CHF reprezentând credit contractat; plata cheltuielilor de judecată.

Se motiveaza ca, la data de 08.10.2007, a încheiat cu pârâta convenția de credit nr._/08.10.2007 având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 100.000 de CHF pentru o perioadă de 168 de luni. Creditul a fost garantat cu ipotecă asupra imobilului proprietatea lor, situat în C., ., Jud. C., potrivit contractului de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 2236/08.10.2007, imobil a cărui valoare de impunere se ridică la 1.136.225,00 lei. De asemenea, imobilul este asigurat pentru acoperirea tuturor riscurilor la o societate de asigurări agreata de banca, poliță ce este cesionata tot în favoarea Băncii, suma asigurată fiind de 263.287,00 CHF. Se arata împrumutații au achitat la zi toate ratele de credit.

La data de 22.10.2012 au primit un nou grafic de rambursare, conținând aceleași sume, singura diferenta fata de primul scadentar fiind aceea a redenumirii comisionului de risc drept comision de administrare, arătându-se totodată că denumirea anterioară până la data implementării OUG 50/2010 este comision de risc. In ceea ce privește anularea clauzei abuzive constând în comisionul de risc, redenumit comision de administrare, în cuantum de 0,15%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/08.10.2007, acesta a fost instituit și perceput în mod vădit abuziv, având în vedere faptul ca este vorba de un contract de credit cu garanție imobiliara (ipoteca de gradul I), imobil ce este asigurat pentru acoperirea tuturor riscurilor la o societate de asigurări agreată de bancă, poliță ce este cesionata tot în favoarea băncii, astfel că, în aceste condiții, toate riscurile contractului le suporta până la urmă împrumutații și nicidecum banca, în același sens, riscul valutar al contractului este suportat tot de împrumutați, contractul fiind în franci elvețieni, iar valoarea în lei a ratelor aproape s-a dublat.

De asemenea, odată cu . OUG 50/2010 a fost eliminată expres posibilitatea încasării de către bănci a acestui comision.

Pentru perioada anterioară acestei ordonanțe sunt aplicabile disp. art. l- 4 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți, băncii nu îi revine nicio contraprestație pentru comisionul perceput, împrumutul fiind garantat imobiliar. Astfel, orice risc al băncii privind nerambursarea împrumutului acoperit prin ipoteca instituită asupra proprietății reclamantilor, imobilul situat în C., ., Jud, C..

In acest sens, se arata ca trebuie reținut faptul că valoarea imobilul asupra căruia s-a instituit ipoteca este mult superioară valorii creditului acordat, sens în care banca a întocmit un raport de evaluare care nu a fost comunicat. Mai mult, există o vădită disproporție de valoare între imobilul ipotecat și valoarea creditului, astfel cum se poate constata atât din certificatul de stare materială emis de SPIT VBL C., cât și din valoarea sumei la care este asigurat imobilul ipotecat.

Această clauză produce un dezechilibru între prestațiile părților contractante, având în vedere că s-a instituit ipotecă asupra imobilului, iar rolul comisionului de risc, în schimbul căruia banca nu oferă nici o contraprestație, nu poate fi decât acela de a acoperi un eventual prejudiciu produs prin neachitarea ratelor de credit. Or, rolul garanției imobiliare este tocmai același, de a acoperi riscul neexecutării de către reclamanti a obligației de rambursare a creditului, iar acestia si-au achitat în termen toate ratele.

La data de 22.10.2012, au primit un nou grafic de rambursare, conținând aceleași sume, singura diferența față de primul scadențar fiind aceea a redenumirii comisionului de risc drept comision de administrare, arătându-se totodată că denumirea anterioară până la data implementării OUG 50/2010 este comision de risc. Or, această redenumire este făcută mult după . OUG 50/2010 și nu este decât de ordin formal, în condițiile în care comisionul de administrare se calculează întocmai ca și comisionul de risc, îndeplinește același rol, nu reprezintă contraprestația unui serviciu suplimentar, a fost introdus pe parcursul derulării convenției de credit și nu a fost negociat direct cu reclamantii .

Se învedereaza faptul că, după eliminarea acestei clauze, contractul mai poate continua urmând să fie menținute celelalte dispoziții ale convenției de credit menționate, cu emiterea în acest sens a unui nou grafic de rambursare, cu eliminarea comisionului de risc, redenumit comision de administrare, și cu imputarea sumei achitate pârâtei cu titlu de comision de risc, respectiv, comision de administrare, asupra sumei de 100.000 de CHF reprezentând credit contractat.

In ceea ce privește restituirea sumei de 8175,05 franci elvețieni, reprezentând contravaloarea comisionului de risc, respectiv comision de risc redenumit comision de administrare, achitat de reclamanti până la data introducerii prezentei cereri, și în continuare până la restituirea efectivă, actualizată cu rata dobânzii legale și rata inflației, de la data introducerii prezentei și până la data restituirii efective, se arata ca temeiul restituirii prestațiilor îl constituie plata nedatorată, consecință a anulării cu efect retroactiv a clauzei abuzive privind comisionul de risc, respectiv comision de risc redenumit comision de administrare.

In drept, isi intemeiaza actiunea pe prevedeile din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OUG 50/2010, Directiva 93/13/CEE.

De asemenea, înțelege să invoce și Hotărârea CJUE în cauza C-618/10, Banco Espanol de Credito SA/Joaquin Calderon Camino, potrivit căreia, atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanța națională nu poate modifica conținutul acesteia, ci trebuie să dispună că aceasta nu se aplică, precum și jurispudența CJUE privind posibilitatea anulării unei clauze abuzive atunci când contractul poate continua fără clauza anulată.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. j din legea 146/1996 si art. l alin.2 din OG. nr. 32/1995.

In dovedirea cererii, solicita încuviințarea probei cu înscrisuri, si se depune în acest sens copia contractului de împrumut, grafic de rambursare, copia contractului de ipotecă, certificat de stare materială, dovada asigurării imobilului ipotecat.

Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca prescrisa si nefondata, cu cheltuieli de judecata.

Se arata suma finanțata de banca a fost destinata acoperiri unor cheltuieli personale si s-a încheiat convenția de credit nr_/08.10.2007 pentru suma de 100000CHF, pe o perioada de 168 luni, cu datorarea unei dobanzii fixe de 4,25 % p.a si a unui comision de risc de 0,15 % pe luna, aplicat la creditului, dobânda si comision care impreuna alcătuiesc D. inscris in contract si in graficul de rambursare cu totalul de 6,35%, garanția acordata: imobil teren si construcție proprietatea celor doi client si a celor doi garanți.De la data încheierii contractului si pana la apritia OUG 50/2010 dobânda si comisionul de risc nu au suferit nicio modificare in modalitatea si cuantumul de percepere, iar după aparitia OUG 50/2010 banca a trimis adresa nr 03.09.2010 prin care a arătat ca propune Actul aditional in vederea implementării OUG 50/2010,prin modificările propuse fiind si redenumirea comisionului de risc in comision de administrare. Conform OUG 50/2010 actul adițional necontestat urma sa fie considerat aprobat tacit .

Se arata ca după implementarea OUG 50/2010 costurile creditului nu s-au modificat fata de conditiile inițiale ale contractului.

Reclamantii in calitate de clienți au avut cunoștința dinainte de existenta clauzelor preformulate si de conținutul acestora, respectiv de clauzele referitoare la comisionul de risc / administrare, de nivelul acestor comisioane, de modalitatea de calcul, acceptandu-le, neavand importanta pentru ei din ce se compunea rata lunara de plata atâta timp cat finanțarea acordata corespundea nevoilor lor iar rata de plata o putea achita.

Se precizeaza ca sumele achitate de clienți cu titlu de comision de risc / administrare fac parte din prețul contractului, prețul pentru care banca a fost de acord sa acorde finanțarea si ca previziunea incasarii acestor sume au făcut parte din mecanismul care a format voința partilor la încheierea contractului, iar comisionul de risc nu este o garanție pentru restituirea creditului ci este chiar parte a prețului pe care clientul plătește pentru serviciul de finanțare si este destinat acoperiri anumitor riscuri pe care le- ar putea suporta prin acordarea si derularea finanțării.

Considera parata ca, pentru convenția de credit in cauza nu a existat nicio limitare legislativa care sa atragă nulitatea absoluta pentru stabilirea in contract a unui comision de risc si redenumitrea acestuia in comision de administrare.

Mai mult, pentru convenția de credit in cauza a existat o intelegere a partilor in vederea stabilirii in contract a unui comision de risc. Deasemenea, a existat o intelegere (tacita, prezumata de lege) pentru redenumirea acestuia ca si comision de administrare.

Se invoca excepția inadmisibilitatii acțiunii prin raportare la lipsa concilierii prealabile efectuate conform art 720 cprciv deoarece reclamantii nu au parcurs aceasta procedura, situație inadmisibila raportata la calitatea acestora de profesionist, ce desfăsoara activități de servicii financiare . Reclamanții nu au incercat prin nicio modalitate soluționarea situației litigioase pe cale amiabila .

Astfel, art 109 alin 2 cprciv stabilește ca sesizarea instanței se poate face numai după indeplinirea unei procedure prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta, iar in cazul unei pretenții impotriva unui profesionist legea prevede expres aceasta procedura prealabila, astfel ca cererea este inadmisibila.

Ințelege sa invoce excepția inadmisibilitatii restituirii prestațiilor achitate in baza caluzei referitoare la comisionul de risc/administrare, raportat la dispozițiile art 6 din Ig 193/2000 .

Desi reclamantul solicita anularea clauzei referitoare la comisionul de risc/redenumire comision de administrare, argumentatele sale de fapt se intemeiaza pe dispozițiile Ig 193/2000.

Insa consecințele constatării carcaterului abuziv sunt reglementate de art 6 din lg nr. 193/2000 care precizează: clauzele abuzive .... nu vor produce efecte iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca după eliminarea acestora mai poate continua.

Se instituite astfel o sancțiune specifica pentru clauzele abuzive, respectiv ineficacitatea acestora. Insa aceasta ineficacitate urmează sa aibă loc numai după constatarea carcaterului abuziv si numai daca clientul dorește continuarea contractului. Cum prin prezenta acțiune reclamantul nu a arătat ca fără aceasta clauza contractuala nu ar deveni contractual inutil pentru el si ca nu ar mai putea continua, rezulta ca si-a manifestat implicit voința de a continua contractual, de altfel a si susținut acest aspect. In schimb, din textul de lege rezulta ca declararea ineficacității clauzei produce efecte doar pentru viitor, astfel incat este inadmisibila solicitarea de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc pana la data declarării ineficacității clauzei. Extinderera instituției nulității (parțiale, doar asupra acestei clauze) actului civil la acele clauze cu caracter abuziv este nejustificata, deoarece legea nu prevede faptul ca aceste clauze se declara nule, ci ca nu isi produc efectele fata de consumator, urmând sa fie modificate sau inlaturate din contract fie prin înțelegerea partilor fie din dispoziția instanței, deci numai pentru viitor.

De asemenea, având in vedere ca in fapt comisionul de risc a fost eliminat din relația contractuala prin actul additional intervenit in urma OUG 50/2010, rezulta ca declararea ineficacitatii (pentru viitor) clauzei referitoare la comisionul de risc este total inutila in aceasta situatie de fapt .

Ințelege sa invoce excepția prescripției pentru sumele achitate cu titlu de comision de risc cu mai mult de 3 ani anteriori introducerii acțiunii (daca se trece peste excepția mai sus invocata referitoare la toate prestațiile)

Reclamantul solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comison de risc ca o consecinta a constatării ca acestea au fost încasate de banca in baza unor clauze abuzive, deci ca plata nedatorata.

Cum, acțiunea a fost 31.01.2013, apreciaza, ca pentru sumele plătite pana la 31.01.2010 inclusiv, a intervenit prescripția dreptului material la acțiunea de a mai solicita restituirea acestora . Chiar daca s-ar constata nulitatea/ineficacitatea clauzei referitoare la acest comision si s-ar aprecia ca aceste sume reprezintă o plata nedatorata, solicitarea de restituire a lor trebuia totuși exercitata de către reclamant in termen de 3 ani de la efectuarea plătii fiecărei rate lunare ce conținea respectivul comision.

In conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescripția începe să curgă de la data cand se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în obligațiile ce urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept", act normativ sub imperiul căruia s-a născut si s-a împlinit prescripția in cauza, urmând a i se aplica raportului juridic dintre părți.

Se arata ca, dreptul reclamantului de a solicita restituirea sumelor s-a născut la data efectuarii fiecari plații a lor "nedatorate", adică la data achitării fiecărei rate lunare, pentru fiecare rata lunara calculandu-se un termen de prescripție de cate 3 ani distinct in funcție de achitarea efectiva a fiecăreia.

Pentru primele rate din perioada octombrie 2007 - ianuarie 2010 (ratele 1-28 ) dreptul de cere restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc sunt prescrise (3.942,13 CHF) prin trecerea termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art 3 din decretul 167/1958.

Se susține in mod greșit ca acest comision de risc nu are un echivalent . paratei si deci se creaza un dezechilibru in detrimentul consumatorului .

In materia clauzelor abuzive ceea ce se urmărește este înlăturarea dezechilibrului contractual din perspectiva statica, surprins in momentul

încheierii contractului si a împrejurărilor care ii preced.

Pe de alta parte, o clauza poate fi declarata abuziva in caz de disproporție considerabila si nejustificata intre drepturile si obligațiile pârtilor. Contractul dezechilibrat care reclama intervenția justiției este acela căruia ii lipsește utiliatatea sociala ,si personala.

Se solicita a se avea in vedere ca in viziunea Legii nr. 193/2000 absenta echivalentei prestațiilor nu este sinonima cu absenta echilibrului contractual Sancțiunile legale prevăzute de aceasta intervin numai daca dezechilbrul este semnificativ la nivelul întregului contract (1) si totodată capabil sa afecteze insasi utilitatea acestuia (2).Clientul a încheiat convenția de credit cu subscrisa in anul 2007 si a sesizat instanța in anul 2013, pe fondul unei crize economice generale si a unui context mediatic nefavorabil băncilor, insa fără a susține si ca acest contract de credit a fost lipsit de utilitate pentru el, inca de la momentul incheierii sale, rezultând ca in modul acesta doar încearcă sa își reducă contraprestatia, prețul de plata pentru suma finanțata de banca .

Pe cale de consecința nu se dovedește dezechilibrul semnificativ pe care l-a creat

aceste clauza intre părțile contractului.

Nu se poate retine susținerea potrivit cu care riscurile sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare deoarece comisionul de risc nu este un echivalent al al garanției reale – ipoteca, aceste notiuni nu se confunda .

Rațiunea economica ce justifica perceperea acestui comision de risc ,deși prețul nu trebuie in nici un fel justificat, este existenta riscului de credit, element de care banca este obligata sa tina cont si sa încerce sa îl acopere. Prin dispozițiile art 3 alin l lit g din Nomele BNR nr 17/18.12.2003, riscul de credit este definit ca fiind riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre client a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia .

Se rata ca acest comision de risc este un element al prețului pentru care banca a acordat finanțarea, in condițiile in care riscul bancar este un element de care banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa-1 acopere, componenta a pretului ce a făcut parte din mecanismul de formare al voinței băncii in acordarea creditului . Astfel, D. - dobânda anuala efectiva se compune din dobanda+comision de risc si reprezintă costul total pe care clientul trebuie sa ii plateasca pentru finanțarea acordata, fiind prețul pentru care banca a înțeles sa contracteze, iar D. este prezentata in mod clar in contract si in graficul de rambursare .Daca banca nu ar fi avut previziunea incasarii acestei părți din preț poate nu ar mai fi finantat toata suma de 100.000 CHF, sau nu ar mai fi fost de acord ca suma finanțata sa se restituie pe o perioda atât de lunga de 168 de luni. Necesitatea unei asemenea clauze deriva din faptul ca imprumutatul si-a asumat o obligație cu executare succesiva, contractul urmând a se derula pe o perioada foarte lunga. Contactul a fost deja executat la data incheierii lui, prin punerea la dispoziție a sumei finanțate. Insa pentru aceasta executare integrala a obiectului principal al contractului din partea bancii, printr-o singura prestație, chiar de la data incheirii lui, urmează sa primeasca in schimb contraprestatia clientului, prețul finanțării, prin prestații succesive, pe un timp de 168 luni. Acest aspect trebuie luat in considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.

Astfel, existenta unei garanții imobiliare nu acoperă riscul de credit, ci tocmai

clauza introdusa la art 5 lit a din contract referitoare la perceperea unui comision de risc este cea care asigura banca de recuperarea in întregime a costurilor sale cu finanțarea, scopul unei băncii nefind acela de a executa bunurile clienților ci de a-si recupera suma imprumutata, la sfârșitul contractului, si profitul sau, reprezentat de costul contractului.

Raportat la art. 137 C.p.c. instanța reține excepția inadmisibilității întemeiată reținând prin raportare la lipsa concilierii prealabile efectuate conform art 720 c.pr.civ deoarece reclamantii nu au parcurs aceasta procedura, procedură obligatorie raportata la calitatea acestora de profesionist, ce desfăsoara activități de servicii financiare

Totodată, se reține ca nu este admisibil ca instanța sa treacă la analiza caracterul abuziv al clauzei conținând comisionul de risc deoarece art 4 alin 5 din Ig 193/2000 oprește aprecierea caracterului abuziv al tuturor clauzelor legate de definirea obiectului principal . În viziunea Lg 193/2000 o clauza abuziva este considerata aceea care modifica echilibrul obiectului contractului, de cele mai multe ori imperceptibila sau cel puțin greu percepibila pentru consumator. Or, in situația art 5 lit a de stabilire a datorarii unui comision de risc, nu se afla . situație, a unei clauze care sa modifice echilibrul contractului si care sa fie imperceptibilia consumatorului deoarece, clauza in speța face parte din chiar obiectului convenției de credit încheiate, cunoscuta si inteleasa de către client.Aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț; o astfel de clauza referitoare la o componenta a costului nu poate face obiectul controlului instanței, decât cu condiția ca clauza referitoare la preț, sa fie exprimata in mod clar si inteligibil.

Aceasta clauza ce cuprinde comisionul de risc este exprimata in mod clar si inteligibil.

Comisionul de risc este prevăzut in mod clar si inteligibil chiar in prima pagina a condițiilor speciale ale convenției, la art 5 lit a, unde se arata . modul lui de percepere: 0,15% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției.Acest comison de risc este definit in secțiunea 3 intitulata "costuri", acest comision este perceput ca si cost al finanțării. La art 3.5 se precizează si motivul pentru care se percepe acest cost, adică pentru serviciul de punere la dispoziție a creditului, deși in mod obișnuit nu este necesar ca motivul prețului si componentele prețului (costului) sa fie explicat . explicație din condițiile generale arata insa ca modalitatea de percepere se stabilește prin condițiile speciale ale fiecărei convenții, ceea ce in cauza s-a dovedit ca s-a efectuat. Rezulta atunci ca acesta clauza, art 5 lit a cuprinde o componenta a prețului, care fiind clara si intelegibila, nu poate face obiectul controlului caracterului abuziv, deoarece atât Legea 193/2000 -art 4 alin 5, cat si Directiva 93/13/CEE interzic aprecierea raportului calitate/preț.Astfel, se apreciază că nu este abuziv acest comision de risc, deoarece nu a existat nici la momentul încheierii contractului, nici pe perioada derulării lui nici o prevedere legala care sa interzică sa se perceapa pentru costul finanțări acest comision de risc, iar pe cale de consecinta, partile au fost libere sa contracteze asupra lui, au incheiat contractul cu acest comision, contract care repezinta legea pârtilor si in care instanța nu poate interveni . OUG 50/2010 a intrat in vigoare la 21.06.2010 stabilind prin art 95 ca băncile au obligația ca in termen de 90 de zile sa asigure conformitatea contractului cu dispozițiile acestei ordonanțe, iar dispozițiile art 35 din acest act prevăd ca pe parcursul derulării contractului se interzice introducerea de noi comisioane. Dispozițiile art 36 din acest act prevăd in mod expres si limitativ comisioanele pe care le pot percepe unitățile bancare, fără ca printre acestea sa se numere si comisionul de risc.OUG 50/2010 a suferit modificări si completari prin Lg 288/28.12.2011 prin aprobarea OUG 50/2010, lege care a intrat in vigoare la 02.01.2011.

Prin aceasta lege, art 95 din OUG 50/2010 a fost modificat substanțial, stabilindu-se cu aceasta ocazie ca prevederile ordonanței "nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe".

Prin urmare art 35 si art 36 din OUG 50/2010 prin care se prevede ca se interzice introducerea de noi comisione precum si ce comisioane se pot percepe de către unitățile bancare, si printre care nu se afla si comsionul de risc, nu se aplica si contractului încheiat cu reclamanții, acesta aflandu-se in derulare la 21.06.2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâtă .

Respinge acțiuneaformulată de reclamanții V. D. și V. Z., domiciliați în Localitatea C., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Localitatea București, . 3-8, 10, Sector 2 și în Localitatea C., . nr.99, județ C., ca inadmisibilă .

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publica,azi 16.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Denissa-Tinonia BRESUG L. D.

Red.jud. D.T.B/05.09.2013

Dact.D.L./ex.5/05.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 6880/2013. Judecătoria CONSTANŢA